Societăţile pe acţiuni | Lege 31/1990
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Funcţionarea societăţilor comerciale -
CAPITOLUL IV
Societăţile pe acţiuni
SECŢIUNEA I Despre acţiuni
Art. 91. -
(1) În societatea pe acţiuni, capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de societate, care, după modul de transmitere, pot fi nominative sau la purtător.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Felul acţiunilor va fi determinat prin actul constitutiv; în caz contrar ele vor fi nominative. Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie, sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acţionarilor.
(3) Acţiunile emise de o societate pe acţiuni, ca urmare a subscripţiei prin ofertă publică de valori mobiliare, definită ca atare prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002*), sunt supuse reglementărilor aplicabile pieţei organizate pe care acele acţiuni sunt tranzacţionate.
*) A se vedea nota de la art. 35.
Art. 92. -
(1) Acţiunile nu vor putea fi emise pentru o sumă mai mică decât valoarea nominală.
(2) Acţiunile neplătite în întregime sunt întotdeauna nominative.
(3) Capitalul social nu va putea fi majorat şi nu se vor putea emite noi acţiuni până când nu vor fi fost complet plătite cele din emisiunea precedentă.
(4) Acţiunile nominative pot fi convertite în acţiuni la purtător şi invers, prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor, luată în condiţiile art. 115.
(5) Se pot emite titluri cumulative pentru mai multe acţiuni, când acestea sunt emise în formă materială.
Art. 93. -
(1) Valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 1.000 lei.
(2) Acţiunile vor cuprinde:
a) denumirea şi durata societăţii;
b) data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea;
c) capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală a acţiunilor şi vărsămintele efectuate;
d) avantajele acordate fondatorilor.
(3) Pentru acţiunile nominative se vor mai menţiona: numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul acţionarului persoană fizică; denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul unic de înregistrare ale acţionarului persoană juridică, după caz.
(4) Acţiunile trebuie să poarte semnătura a doi administratori, când sunt mai mulţi, sau a unicului administrator.
Art. 94. -
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) Acţiunile trebuie să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale.
(2) Se pot emite totuşi în condiţiile actului constitutiv categorii de acţiuni care conferă titularilor drepturi diferite, potrivit dispoziţiilor art. 95 şi 96.
Art. 95. -
(1) Se pot emite acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot, ce conferă titularului:
a) dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări;
b) drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia dreptului de a participa şi de a vota, în temeiul acestor acţiuni, în adunările generale ale acţionarilor.
(2) Acţiunile cu dividend prioritar, fără drept de vot, nu pot depăşi o pătrime din capitalul social şi vor avea aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile ordinare.
(3) Reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii nu pot fi titulari de acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot.
(4) Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor, luată în condiţiile art. 115.
Art. 96. -
Titularii fiecărei categorii de acţiuni se reunesc în adunări speciale, în condiţiile stabilite de actul constitutiv al societăţii. Orice titular al unor asemenea acţiuni poate participa la aceste adunări.
Art. 97. -
În cazul în care nu a emis şi nu a eliberat acţiuni în formă materială, societatea, din oficiu sau la cererea acţionarilor, le va elibera câte un certificat de acţionar cuprinzând datele prevăzute la art. 93 alin. (2) şi (3) şi, în plus, numărul, categoria şi valoarea nominală a acţiunilor, proprietate a acţionarului, poziţia la care acesta este înscris în registrul acţionarilor şi, după caz, numărul de ordine al acţiunilor.
Art. 98. -
(1) Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Prin actul constitutiv se pot prevedea şi alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
(2) Dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o piaţă organizată se transmite în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002*).
(3) Subscriitorii şi cesionarii ulteriori sunt răspunzători solidar de plata acţiunilor timp de 3 ani, socotiţi de la data când s-a făcut menţiunea de transmitere în registrul acţionarilor.
*) A se vedea nota de la art. 35.
Art. 99. -
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transferă prin simpla tradiţiune a acestora.
Art. 100. -
(1) Când acţionarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe care le datorează în termenele prevăzute la art. 8 lit. d) şi la art. 21 alin. (1), societatea îi va invita să-şi îndeplinească această obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar de largă răspândire.
(2) Când, nici în urma acestei somaţii, acţionarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administraţie va putea decide fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acţiuni nominative.
(3) Decizia de anulare se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cu specificarea numărului de ordine al acţiunilor anulate.
(4) În locul acţiunilor anulate vor fi emise noi acţiuni purtând acelaşi număr, care vor fi vândute.
(5) Sumele obţinute din vânzare vor fi întrebuinţate pentru acoperirea cheltuielilor de publicare şi de vânzare, a dobânzilor de întârziere şi a vărsămintelor neefectuate; restul va fi înapoiat acţionarilor.
(6) Dacă preţul obţinut nu este îndestulător pentru acoperirea tuturor sumelor datorate societăţii sau dacă vânzarea nu are loc din lipsă de cumpărători, societatea va putea să se îndrepte împotriva subscriitorilor şi cesionarilor, conform art. 98.
(7) Dacă, în urma îndeplinirii acestor formalităţi, nu s-au realizat sumele datorate societăţii, se va proceda de îndată la reducerea capitalului social în proporţie cu diferenţa dintre acesta şi capitalul existent.
Art. 101. -
(1) Orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel.
(2) Actul constitutiv poate limita numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de o acţiune.
(3) Exerciţiul dreptului de vot este suspendat pentru acţionarii care nu sunt la curent cu vărsămintele ajunse la scadenţă.
Art. 102. -
(1) Acţiunile sunt indivizibile.
(2) Când o acţiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane, societatea nu este obligată să înscrie transmiterea atât timp cât acele persoane nu vor desemna un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acţiune.
(3) De asemenea, când o acţiune la purtător aparţine mai multor persoane, acestea trebuie să desemneze un reprezentant comun.
(4) Atât timp cât o acţiune este proprietatea indiviză sau comună a mai multor persoane, acestea sunt răspunzătoare în mod solidar pentru efectuarea vărsămintelor datorate.
Art. 103. -
(1) Societatea nu poate dobândi propriile sale acţiuni, fie direct, fie prin persoane care acţionează în nume propriu, dar pe seama acestei societăţi, în afară de cazul în care adunarea generală extraordinară a acţionarilor hotărăşte altfel, cu respectarea dispoziţiilor care urmează.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Autorizând dobândirea, adunarea generală extraordinară va stabili, în principal, modalităţile de dobândire, numărul maxim de acţiuni ce urmează a fi dobândite, contravaloarea lor minimă şi maximă şi perioada efectuării operaţiunii, care nu va putea depăşi 18 luni de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(3) Valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris.
(4) Se pot dobândi numai acţiuni integral liberate şi numai în cazul în care capitalul social subscris este integral vărsat.
(5) Plata acţiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul distribuibil şi din rezervele disponibile ale societăţii, cu excepţia rezervelor legale, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată.
(6) În raportul de gestiune care însoţeşte situaţia financiară anuală se vor arăta: motivele care au determinat dobândirea de acţiuni proprii, numărul, valoarea nominală, contravaloarea acţiunilor dobândite şi fracţiunea de capital social pe care ele o reprezintă.
(7) Acţiunile proprii dobândite cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol vor fi înstrăinate în termen de cel mult un an de la data subscrierii lor, în modul stabilit de adunarea generală extraordinară. Cele neînstrăinate în acest termen vor fi anulate, societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul social.
(8) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazurile în care o societate, în care altă societate deţine majoritatea drepturilor de vot sau exercită direct ori indirect o influenţă dominantă, dobândeşte acţiuni ale societăţii dominante.
Art. 104. -
Restricţiile prevăzute la art. 103 nu se aplică atunci când dobândirea de către societate a unui număr determinat de acţiuni proprii, integral liberate, se face în vreuna dintre următoarele situaţii:
a) cu scopul de a reduce capitalul social, potrivit art. 207, prin anularea unui număr de acţiuni proprii de o valoare corespunzătoare reducerii;
b) pentru cesionarea către personalul societăţii a unui număr de acţiuni proprii, în limitele şi în condiţiile aprobate de adunarea generală a acţionarilor. Operaţiunea de cesionare nu va depăşi un an de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;
c) prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o procedură de urmărire silită împotriva unui debitor al societăţii;
d) cu titlu gratuit;
e) în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră sau pe piaţa organizată extrabursieră, dar numai cu avizul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Art. 105. -
(1) O societate nu poate să acorde avansuri sau împrumuturi şi nici să constituie garanţii în vederea subscrierii sau dobândirii propriilor sale acţiuni de către un terţ.
(2) Constituirea garanţiilor reale mobiliare asupra propriilor acţiuni, fie direct, fie prin persoane care acţionează în nume propriu, dar pe seama societăţii, este asimilată cu dobândirea propriilor acţiuni. Acţiunile vor fi însă contabilizate separat.
(3) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică operaţiunilor curente ale societăţilor bancare şi de credit, nici operaţiunilor efectuate în vederea dobândirii de către salariaţii societăţii a acţiunilor acesteia sau ale uneia dintre filialele sale.
Art. 106. -
(1) Constituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor se face prin înscris sub semnătură privată, în care se vor arăta cuantumul datoriei, valoarea şi categoria acţiunilor cu care se garantează, iar în cazul acţiunilor la purtător şi nominative emise în formă materială, şi prin menţionarea garanţiei pe titlu, semnată de creditor şi debitorul acţionar sau de mandatarii acestora.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Garanţia se înregistrează în registrul acţionarilor ţinut de administratori sau, după caz, de societatea independentă care ţine registrul acţionarilor. Creditorului în favoarea căruia s-a constituit garanţia reală mobiliară asupra acţiunilor i se eliberează o dovadă a înregistrării acesteia.
(3) Garanţia devine opozabilă terţilor şi dobândeşte rangul în ordinea de preferinţă a creditorilor de la data înregistrării în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Art. 107. -
Acţiunile dobândite potrivit art. 103 alin. (1)-(5) şi alin. (8) nu dau drept la dividende. Pe toată durata posedării lor de către societate, dreptul de vot pe care îl conferă aceste acţiuni este suspendat, iar majorităţile de prezenţă şi de vot pentru luarea în mod valabil a hotărârilor în adunările generale se raportează la restul capitalului social.
Art. 108. -
Acţionarii care oferă spre vânzare acţiunile lor prin ofertă publică vor trebui să întocmească un prospect de ofertă în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002*).
*) A se vedea nota de la art. 35.
Art. 109. -
Situaţia acţiunilor trebuie să fie cuprinsă în anexa la situaţia financiară anuală şi, în mod deosebit, să se precizeze dacă ele au fost integral liberate şi, după caz, numărul acţiunilor pentru care s-a cerut, fără rezultat, efectuarea vărsămintelor.
SECŢIUNEA a II-a Despre adunările generale
Art. 110. -
(1) Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare.
(2) Când actul constitutiv nu dispune altfel, ele se vor ţine la sediul societăţii şi în localul ce se va indica în convocare.
Art. 111. -
(1) Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar.
(2) În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este obligată:
a) să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor financiari, şi să fixeze dividendul;
b) să aleagă pe administratori şi cenzori;
c) să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs administratorilor şi cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
d) să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor;
e) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pe exerciţiul financiar următor;
f) să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale societăţii.
Art. 112. -
(1) Pentru validitatea deliberărilor adunării ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate de acţionarii ce deţin majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în adunare, dacă în actul constitutiv sau în lege nu se prevede o majoritate mai mare.
(2) Dacă adunarea nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condiţiilor de la alin. (1), adunarea ce se va întruni, după o a doua convocare, poate să delibereze asupra problemelor puse la ordinea de zi a celei dintâi adunări, oricare ar fi partea de capital social reprezentată de acţionarii prezenţi, cu majoritate.
Art. 113. -
Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru:
a) schimbarea formei juridice a societăţii;
b) mutarea sediului societăţii;
c) schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
d) înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societăţii;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni;
h) fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;
i) dizolvarea anticipată a societăţii;
j) conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
k) conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;
l) emisiunea de obligaţiuni;
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
m) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.
Art. 114. -
(1) Exerciţiul atribuţiilor menţionate la art. 113 lit. b), c), f), g) şi j) va putea fi delegat consiliului de administraţie sau administratorului unic prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare.
(2) Dispoziţiile art. 131 alin. (4) şi (5), ale art. 132, cu excepţia alin. (6), şi ale art. 133 se aplică şi în cazul deciziilor adoptate de către administratori în condiţiile alin. (1), societatea urmând a fi reprezentată în justiţie de persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege o altă persoană.
Art. 115. -
Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare, când actul constitutiv nu dispune altfel, sunt necesare:
- la prima convocare, prezenţa acţionarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social;
- la convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin o treime din capitalul social.
Art. 116. -
(1) Hotărârea unei adunări generale de a modifica drepturile sau obligaţiile referitoare la o categorie de acţiuni nu produce efecte decât în urma aprobării acestei hotărâri de către adunarea specială a deţinătorilor de acţiuni din acea categorie.
(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni privind convocarea, cvorumul şi desfăşurarea adunărilor generale ale acţionarilor se aplică şi adunărilor speciale.
(3) Hotărârile iniţiate de adunările speciale vor fi supuse aprobării adunărilor generale corespunzătoare.
Art. 117. -
(1) Adunarea generală va fi convocată de administratori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispoziţiile din actul constitutiv.
(2) Termenul de întrunire în nici un caz nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocării.
(3) Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate.
(4) Dacă toate acţiunile societăţii sunt nominative, convocarea poate fi făcută numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare simplă, expediată cu cel puţin 15 zile înainte de data ţinerii adunării, la adresa acţionarului, înscrisă în registrul acţionarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusă societăţii, dacă nu i-a fost comunicată în scris de acţionar.
(5) De asemenea, convocarea poate fi făcută prin afişare la sediul societăţii, însoţită de un convocator ce va fi semnat de acţionari, cu cel puţin 15 zile înainte de data ţinerii adunării. Semnătura acţionarului şi data semnării vor fi certificate de un funcţionar anume desemnat.
(6) Modurile de convocare prevăzute la alin. (4) şi (5) nu pot fi folosite, dacă sunt interzise prin actul constitutiv al societăţii sau prin dispoziţii legale.
(7) Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(8) Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.
(9) Acţionarii societăţilor de tip închis pot face, în scris, propuneri adresate administratorilor pentru completarea ordinii de zi, cu excepţia cazului când acestea se referă la modificarea actului constitutiv, cu cel puţin 5 zile înainte de data adunării, urmând ca propunerile să fie înscrise pe ordinea de zi cu aprobarea adunării generale.
Art. 118. -
(1) În înştiinţarea pentru prima adunare generală se va putea fixa ziua şi ora pentru cea de-a doua adunare, când cea dintâi nu s-ar putea ţine.
(2) A doua adunare generală nu se poate întruni în chiar ziua fixată pentru prima adunare.
(3) Dacă ziua pentru a doua adunare generală nu este menţionată în înştiinţarea publicată pentru prima adunare, termenul prevăzut la art. 117 va putea fi redus la 8 zile.
Art. 119. -
(1) Administratorii sunt obligaţi să convoace de îndată adunarea generală, la cererea acţionarilor reprezentând a zecea parte din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel şi dacă cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării.
(2) Adunarea generală va avea lor în termen de o lună de la cerere.
(3) Dacă administratorii nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii va putea autoriza, cu citarea administratorilor şi în conformitate cu art. 331-339 din Codul de procedură civilă, convocarea adunării generale de către persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1). Prin aceeaşi încheiere instanţa va stabili data de referinţă prevăzută de art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.
Art. 120. -
Acţionarii exercită dreptul lor de vot în adunarea generală, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă, cu excepţia prevăzută la art. 101 alin. (2).
Art. 121. -
Acţionarii reprezentând întreg capitalul social vor putea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să ţină o adunare generală şi să ia orice hotărâre de competenţa adunării, fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea ei.
Art. 122. -
În cazul societăţilor închise cu acţiuni nominative, prin actul constitutiv se poate conveni ţinerea adunărilor generale şi prin corespondenţă.
Art. 123. -
(1) La adunările generale, acţionarii care posedă acţiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au depus la locurile arătate prin actul constitutiv sau prin înştiinţarea de convocare, cu cel puţin 5 zile înainte de adunare. Cenzorii vor constata, printr-un proces-verbal, depunerea la timp a acţiunilor. Acţiunile vor rămâne depuse până după adunarea generală, dar nu vor putea fi reţinute mai mult de 10 zile de la data acesteia.
(2) Administratorul unic sau consiliul de administraţie, după caz, va stabili o dată de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale, dată ce va rămâne valabilă şi în cazul în care adunarea generală este convocată din nou din cauza neîntrunirii cvorumului. Data de referinţă astfel stabilită nu va depăşi 60 de zile înainte de data la care adunarea generală este convocată pentru prima oară.
(3) Acţionarii îndreptăţiţi să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele furnizate de registrul independent privat al acţionarilor, corespunzătoare datei de referinţă.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 124. -
(1) Dacă acţiunile sunt grevate de un drept de uzufruct, dreptul de vot conferit de aceste acţiuni aparţine uzufructuarului în adunările generale ordinare şi nudului proprietar în adunările generale extraordinare.
(2) Dacă asupra acţiunilor sunt constituite garanţii reale mobiliare, dreptul de vot aparţine proprietarului.
Art. 125. -
(1) Acţionarii nu vor putea fi reprezentaţi în adunările generale decât prin alţi acţionari, în baza unei procuri speciale, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 102 alin. (2) şi (3), când procura specială poate fi dată şi altui coproprietar.
(2) Acţionarii care nu au capacitatea legală, precum şi persoanele juridice pot fi reprezentaţi prin reprezentanţii lor legali, care, la rândul lor, pot da procură specială altor acţionari.
(3) Procurile vor fi depuse în original, în termenul în care acţionarii sunt obligaţi să depună acţiunile sau în termenul prevăzut de actul constitutiv. Ele vor fi reţinute de societate, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal.
(4) Prin actul constitutiv se poate deroga de la dispoziţiile privitoare la reprezentarea numai prin acţionari.
(5) Administratorii şi funcţionarii societăţii nu pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
Art. 126. -
(1) Administratorii nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie.
(2) Ei pot vota însă situaţia financiară anuală dacă, deţinând cel puţin jumătate din participarea la capitalul social, nu se poate forma majoritatea legală fără votul lor.
Art. 127. -
(1) Acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune.
(2) Acţionarul care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse societăţii, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
Art. 128. -
Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenţie privind exercitarea într-un anumit fel a dreptului de vot este nulă.
Art. 129. -
(1) În ziua şi la ora arătate în convocare, şedinţa adunării se va deschide de către preşedintele consiliului de administraţie sau de către acela care îi ţine locul.
(2) Adunarea generală va alege, dintre acţionarii prezenţi, unul până la trei secretari, care vor verifica lista de prezenţă a acţionarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare, procesul-verbal întocmit de cenzori pentru constatarea numărului acţiunilor depuse şi îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de lege şi de actul constitutiv pentru ţinerea adunării generale.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3) Adunarea generală va putea hotărî ca operaţiunile prevăzute în alineatul precedent să fie supravegheate sau îndeplinite de un notar public, pe cheltuiala societăţii.
(4) Unul dintre secretari întocmeşte procesul-verbal al şedinţei adunării generale.
(5) Preşedintele va putea desemna, dintre funcţionarii societăţii, unul sau mai mulţi secretari tehnici, care să ia parte la executarea operaţiunilor prevăzute în alineatele precedente.
(6) După constatarea îndeplinirii cerinţelor legale şi a prevederilor actului constitutiv pentru ţinerea adunării generale, se intră în ordinea de zi.
Art. 130. -
(1) Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot deschis.
(2) Oricare ar fi prevederile actului constitutiv, votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
Art. 131. -
(1) Un proces-verbal, semnat de preşedinte şi secretar, va constata îndeplinirea formalităţilor de convocare, data şi locul adunării generale, acţionarii prezenţi, numărul acţiunilor, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acţionarilor, declaraţiile făcute de ei în şedinţă.
(2) La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi listele de prezenţă a acţionarilor.
(3) Procesul-verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale.
(4) Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionate în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. În cazul în care aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adiţional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate.
(5) Ele nu vor putea fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalităţi.
Art. 132. -
(1) Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
(2) Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
(3) Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
(4) Administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.
(5) Cererea se va soluţiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin administratori.
(6) Dacă hotărârea este atacată de toţi administratorii, societatea va fi reprezentată în justiţie de persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege altă persoană.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(7) Acţiunea se va introduce la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul societatea.
(8) Dacă au fost introduse mai multe acţiuni în anulare, ele pot fi conexate.
(9) Cererea se va judeca în camera de consiliu.
(10) Hotărârea irevocabilă de anulare va fi menţionată în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. De la data publicării, ea este opozabilă tuturor acţionarilor.
Art. 133. -
(1) O dată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării hotărârii atacate.
(2) Preşedintele, încuviinţând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cauţiune.
(3) Împotriva ordonanţei de suspendare se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Art. 134. -
(1) Acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, la mutarea sediului sau la forma societăţii au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine de la societate contravaloarea acţiunilor pe care le posedă, la valoarea medie determinată de către un expert autorizat, prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de standardele europene de evaluare (EVS).
(2) Costurile generate de efectuarea expertizei se suportă de societatea în cauză.
(3) O dată cu declaraţia de retragere, acţionarii vor preda societăţii acţiunile pe care le posedă, dacă acestea au fost eliberate în condiţiile art. 97.
(4) Ca urmare a retragerii acţionarilor în condiţiile prevăzute de alin. (1), acţiunile acestora vor fi dobândite de societate, dispoziţiile art. 103 alin. (7) fiind aplicabile.
Art. 135. -
(1) Între şedinţele adunărilor generale, cel mult de două ori în cursul unui exerciţiu financiar, acţionarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii societăţii, consultând documentele prevăzute în actul constitutiv, în conformitate cu art. 8 lit. i). Ei vor putea cere, pe cheltuiala lor, copii legalizate de pe acestea. În urma consultării acţionarii vor putea sesiza, în scris, consiliul de administraţie, care va trebui să le răspundă tot în scris, în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării.
(2) Dacă consiliul de administraţie nu va răspunde în termenul stabilit la alin. (1), acţionarii se vor putea adresa instanţei competente, care va putea obliga societatea la plata unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere.
Art. 136. -
(1) Unul sau mai mulţi acţionari, deţinând cel puţin 10% din acţiunile reprezentând capitalul social, vor putea cere - individual sau împreună - instanţei să desemneze unul sau mai mulţi experţi, însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii şi să întocmească un raport, care să le fie înmânat şi, totodată, predat oficial cenzorilor societăţii, spre a fi analizat şi a se propune măsuri corespunzătoare.
(2) Onorariile experţilor vor fi suportate de societate, cu excepţia cazurilor în care sesizarea a fost făcută cu rea-credinţă.
SECŢIUNEA a III-a Despre administraţia societăţii
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 137. -
(1) Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori, temporari şi revocabili.
(2) Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie.
(3) Numirea şi înlocuirea administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală.
(4) Primii administratori pot fi numiţi prin actul constitutiv, însă termenul mandatului lor nu poate fi mai mare de 4 ani.
(5) Dacă nu s-a stabilit durata mandatului prin actul constitutiv, el este pentru 2 ani.
(6) Administratorii sunt reeligibili când prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
Art. 138. -
Persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori sau reprezentanţi ai societăţii, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.
Art. 139. -
(1) O persoană juridică poate fi numită sau aleasă administrator al unei societăţi comerciale, în condiţiile art. 138.
(2) Drepturile şi obligaţiile părţilor se stabilesc printr-un contract de administrare. În contract se va stipula, printre altele, că persoana juridică este obligată să-şi desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică. Acesta este supus aceloraşi condiţii şi obligaţii şi are aceeaşi responsabilitate civilă şi penală ca şi un administrator, persoană fizică, ce acţionează în nume propriu, fără ca prin aceasta persoana juridică pe care o reprezintă să fie exonerată de răspundere sau să i se micşoreze răspunderea solidară.
(3) Când persoana juridică îşi revocă reprezentantul, ea are obligaţia să numească, în acelaşi timp, un înlocuitor.
Art. 140. -
(1) Fiecare administrator va trebui să depună o garanţie pentru administraţia sa, prevăzută în actul constitutiv ori, în lipsa unei clauze în acesta, aprobată de adunarea generală a acţionarilor. Garanţia nu poate fi mai mică decât valoarea nominală a 10 acţiuni sau decât dublul remuneraţiei lunare.
(2) Dacă administratorul este acţionar, garanţia se poate constitui, la cererea acestuia, prin depunerea a 10 acţiuni care, pe perioada mandatului, sunt inalienabile şi se păstrează la societate.
(3) Garanţia se va depune înainte de preluarea funcţiei de către administrator; ea poate fi depusă şi de un terţ.
(4) Dacă garanţia nu va fi depusă înainte de data preluării funcţiei, administratorul este considerat demisionat.
(5) Garanţia va fi depusă într-un cont bancar distinct, la dispoziţia exclusivă a societăţii, şi va putea fi restituită administratorului numai după ce adunarea generală a aprobat situaţia financiară a ultimului exerciţiu financiar în care administratorul a îndeplinit această funcţie şi i-a dat descărcare.
Art. 141. -
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Semnăturile administratorilor vor fi depuse la oficiul registrului comerţului o dată cu prezentarea certificatului eliberat de cenzori, din care rezultă depunerea garanţiei.
Art. 142. -
(1) Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administraţie este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul administratorilor, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare.
(2) Deciziile în consiliul de administraţie se iau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi.
(3) Dacă actul constitutiv nu dispune altfel, preşedintele consiliului de administraţie va avea votul decisiv în caz de paritate a voturilor.
(4) Dacă preşedintele în funcţie al consiliului de administraţie nu poate sau îi este interzis să participe la vot, ceilalţi membri ai consiliului de administraţie vor putea alege un preşedinte de şedinţă, având aceleaşi drepturi ca preşedintele în funcţie.
(5) În caz de paritate de voturi şi dacă preşedintele nu beneficiază de vot decisiv, propunerea supusă votului se consideră respinsă.
Art. 143. -
(1) Consiliul de administraţie poate delega o parte din puterile sale unui comitet de direcţie, compus din membri aleşi dintre administratori, fixându-le în acelaşi timp şi remuneraţia.
(2) Preşedintele consiliului de administraţie poate fi şi director general sau director, în care calitate conduce şi comitetul de direcţie.
(3) Decizia consiliului de administraţie privind suma necesară remunerării membrilor comitetului de direcţie va trebui să fie ratificată de adunarea generală, dacă depăşeşte prevederile actului constitutiv sau dacă acesta nu prevede nimic în această privinţă.
(4) Deciziile comitetului de direcţie se iau cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi.
(5) Comitetul de direcţie este obligat să prezinte, la fiecare şedinţă a consiliului de administraţie, registrul său de deliberări.
(6) În comitetul de direcţie votul nu poate fi dat prin delegaţie.
Art. 144. -
(1) Numirea funcţionarilor societăţii se face de către consiliul de administraţie, dacă în actul constitutiv nu se prevede altfel.
(2) Consiliul de administraţie poate oricând revoca persoanele numite în comitetul de direcţie.
Art. 145. -
(1) Nimeni nu poate funcţiona în mai mult de trei consilii de administraţie concomitent.
(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se referă la cazurile când cel ales în consiliul de administraţie este proprietar a cel puţin o pătrime din totalul acţiunilor sau este administrator al unei societăţi ce deţine pătrimea arătată.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3) Acela care nu va respecta dispoziţia de mai sus va pierde de drept calitatea sa de administrator, obţinută prin depăşirea numărului legal, în ordinea cronologică a numirilor, şi va fi condamnat, în folosul statului, la plata remuneraţiei şi a celorlalte beneficii ce i se cuvin, cât şi la restituirea sumelor încasate.
(4) Acţiunea împotriva administratorilor va putea fi exercitată de către orice acţionar sau de Ministerul Finanţelor Publice.
(5) Membrii comitetului de direcţie şi directorii unei societăţi pe acţiuni nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administraţie, administratori, membri în comitetul de direcţie, cenzori sau asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect, nici exercita acelaşi comerţ sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub pedeapsa revocării şi răspunderii pentru daune.
Art. 146. -
Administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor, dată în condiţiile prevăzute la art. 115.
Art. 147. -
(1) Dobândirea de către o societate a unui bun de la un fondator sau acţionar:
a) într-un interval de cel mult doi ani de la constituirea sau de la autorizarea începerii activităţii societăţii; şi
b) contra unei sume sau altor contravalori reprezentând cel puţin o zecime din valoarea capitalului social subscris, va fi supusă aprobării prealabile a adunării generale extraordinare a acţionarilor, precum şi prevederilor art. 38 şi 39, va fi menţionată în registrul comerţului şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar cu largă răspândire.
(2) Nu vor fi supuse acestor prevederi operaţiunile de dobândire efectuate în cadrul activităţii curente a societăţii, cele făcute din dispoziţia unei autorităţi administrative sau a unei instanţe judecătoreşti şi nici cele făcute în cadrul operaţiunilor de bursă.
Art. 148. -
(1) Administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor, potrivit prevederilor art. 72 şi 73.
(2) Comitetul de direcţie, toţi administratorii răspund faţă de societate pentru actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.
(3) Comitetul de direcţie va trebui să înştiinţeze consiliul de administraţie de toate abaterile constatate în executarea obligaţiei lui de supraveghere.
(4) Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi dacă, având cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia, nu le comunică cenzorilor sau auditorilor financiari.
(5) În societăţile care au mai mulţi administratori răspunderea pentru actele săvârşite sau pentru omisiuni nu se întinde şi la administratorii care au făcut să se constate, în registrul deciziilor consiliului de administraţie, împotrivirea lor şi au încunoştinţat despre aceasta, în scris, pe cenzori şi, după caz, pe auditorii financiari.
(6) Pentru deciziile luate în şedinţele la care administratorul nu a asistat, el rămâne răspunzător dacă, în termen de o lună de când a luat cunoştinţă de acestea, nu a făcut împotrivirea în formele arătate la alineatele precedente.
Art. 149. -
(1) Administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe cenzori sau pe auditorii financiari şi să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această operaţiune.
(2) Aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operaţiune, ştie că sunt interesate soţia, rudele sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3) Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicţiile stabilite la alin. (1) şi (2), referitoare la participarea la deliberarea şi la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care obiectul votului îl constituie:
a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către persoanele menţionate la alin. (2), de acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;
b) acordarea de către administrator sau de persoanele menţionate la alin. (2) a unui împrumut sau constituirea unei garanţii în favoarea societăţii.
(4) Administratorul care nu a respectat prevederile alin. (1) şi (2) răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate.
Art. 150. -
(1) Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel şi sub rezerva dispoziţiilor art. 149, sub sancţiunea nulităţii, administratorul va putea înstrăina, respectiv dobândi bunuri către sau de la societate având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societăţii, numai după obţinerea aprobării adunării generale extraordinare, în condiţiile prevăzute la art. 112.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi operaţiunilor de închiriere sau leasing.
(3) Valoarea prevăzută la alin. (1) se va calcula prin raportare la situaţia financiară aprobată pentru anul financiar precedent celui în care are loc operaţiunea ori, după caz, la valoarea capitalului social subscris, dacă o asemenea situaţie financiară nu a fost încă prezentată şi aprobată.
(4) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi operaţiunilor în care una dintre părţi este soţul administratorului ori rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operaţiunea este încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator sau director ori deţine, singură sau împreună, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu excepţia cazului în care una dintre societăţile comerciale respective este filiala celeilalte.
Art. 151. -
(1) Consiliul de administraţie se întruneşte ori de câte ori este necesar.
(2) El trebuie să se întrunească cel puţin o dată pe lună la sediul societăţii, iar comitetul de direcţie, cel puţin o dată pe săptămână.
(3) Convocările pentru întrunirile consiliului de administraţie vor cuprinde locul unde se va ţine şedinţa şi ordinea de zi, neputându-se lua nici o decizie asupra problemelor neprevăzute, decât în caz de urgenţă şi cu condiţia ratificării în şedinţa următoare de către membrii absenţi.
(4) La întrunirile consiliului de administraţie, directorii vor prezenta rapoarte scrise despre operaţiunile pe care le-au executat, iar comitetul de direcţie va prezenta registrul deliberărilor sale.
(5) La şedinţele consiliului de administraţie vor fi convocaţi şi cenzorii.
(6) La fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile separate.
Art. 152. -
(1) Executarea operaţiunilor societăţii poate fi încredinţată unuia sau mai multor directori executivi, funcţionari ai societăţii.
(2) Directorii executivi nu vor putea fi membri în consiliul de administraţie al societăţii.
(3) Ei sunt răspunzători faţă de societate şi de terţi, ca şi administratorii, pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, conform dispoziţiilor art. 148, chiar dacă ar exista o convenţie contrară.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 153. -
(1) Vor putea fi acordate administratorilor şi cenzorilor remuneraţii şi orice alte sume sau avantaje numai în baza unei hotărâri a adunării generale.
(2) Este interzisă creditarea de către societate a administratorilor sau a directorilor acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor sau directorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor sau directorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor sau directorilor, concomitentă sau ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori sau directori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros sau plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor sau directorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.
(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi operaţiunilor în care sunt interesaţi soţul, rudele sau afinii, până la gradul al patrulea inclusiv, ai administratorului sau ai directorului; de asemenea, dacă operaţiunea priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator sau director ori deţine, singură sau împreună cu una din persoanele sus-menţionate, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris.
(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică:
a) în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro;
b) în cazul în care operaţiunea este încheiată de societate în condiţiile exercitării curente a activităţii sale, iar clauzele operaţiunii nu sunt mai favorabile persoanelor menţionate la alin. (2) şi (3) decât cele pe care, în mod obişnuit, societatea le practică faţă de terţe persoane.
Art. 154. -
(1) Oricare acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele ce crede că trebuie cenzurate, iar aceştia sunt obligaţi să le verifice şi, dacă le găsesc reale, să le aibă în vedere la întocmirea raportului către adunarea generală.
(2) Dacă reclamaţia este făcută de acţionari ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă actul constitutiv prevede astfel, cenzorii sunt obligaţi să prezinte observaţiile şi propunerile lor asupra faptelor reclamate.
(3) Dacă cenzorii socotesc întemeiată şi urgentă reclamaţia acţionarilor reprezentând o pătrime din capitalul social, sunt obligaţi să convoace imediat adunarea generală. În caz contrar, ei trebuie să refere la prima adunare. Adunarea trebuie să ia o hotărâre asupra celor reclamate.
(4) A patra parte din capitalul social se dovedeşte prin depunerea acţiunilor la bănci din România ori la unităţi ale acestora, respectiv prin blocarea acţiunilor în cont în cazul acţiunilor emise în formă dematerializată.
(5) Acţiunile vor rămâne depuse, respectiv blocate, până după întrunirea adunării generale extraordinare şi dovada depunerii, respectiv a blocărilor, va legitima participarea acţionarilor la această adunare.
Art. 155. -
(1) Acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari şi directorilor aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Hotărârea va putea fi luată chiar dacă problema răspunderii acestora nu figurează în ordinea de zi.
(3) Adunarea desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.
(4) Dacă adunarea decide să pornească acţiune în răspundere contra administratorilor, mandatul acestora încetează de drept şi adunarea va proceda la înlocuirea lor.
(5) Dacă acţiunea se porneşte împotriva directorilor, aceştia sunt suspendaţi de drept din funcţie până la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Art. 156. -
(1) În caz de vacanţă a unuia sau mai multor administratori, ceilalţi administratori, împreună cu cenzorii şi deliberând în prezenţa a două treimi şi cu majoritatea absolută, procedează, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, la numirea unui administrator provizoriu până la convocarea adunării generale.
(2) Când este un singur administrator şi acesta vrea să se retragă, adunarea generală va trebui să fie convocată. În caz de deces sau de împiedicare fizică a acestuia, numirea provizorie se va face de către cenzori, însă adunarea generală va fi convocată de urgenţă pentru numirea definitivă a administratorului.
Art. 157. -
În cazul în care administratorul sau directorii încheie acte juridice care prejudiciază societatea, iar societatea, din cauza poziţiei deţinute de aceştia, nu acţionează în vederea recuperării prejudiciului, oricare dintre acţionarii minoritari are dreptul să introducă acţiune în numele societăţii, în scopul recuperării prejudiciului respectiv.
Art. 158. -
(1) Dacă administratorii constată că, în urma unor pierderi, activul net, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile societăţii, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, vor convoca adunarea generală extraordinară, pentru a hotărî reîntregirea capitalului, reducerea lui la valoarea rămasă sau dizolvarea societăţii.
(2) Prin actul constitutiv se poate stabili ca adunarea extraordinară să fie convocată şi la o pierdere mai mică.
(3) În cazul când nici în a doua convocare nu s-a întrunit cvorumul prevăzut la art. 115, administratorii vor cere instanţei din raza teritorială în care se află sediul societăţii numirea unui expert, care va verifica pierderea din capitalul social. Instanţa, pe baza expertizei, constatând pierderea prevăzută la alin. (1) sau (2), va da o încheiere, autorizând administratorii să convoace adunarea generală, care va putea să hotărască limitarea capitalului la suma rămasă sau dizolvarea societăţii, cu orice număr de acţionari prezenţi.
SECŢIUNEA a IV-a Auditul financiar, auditul intern şi cenzorii
Art. 159. -
(1) Societatea pe acţiuni va avea trei cenzori şi tot atâţia supleanţi, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
(2) Cenzorii se aleg la început de adunarea constitutivă. Durata mandatului lor este de 3 ani şi pot fi realeşi.
(3) Cenzorii trebuie să-şi exercite personal mandatul lor.
(4) Cel puţin unul dintre ei trebuie să fie contabil autorizat în condiţiile legii sau expert contabil.
(5) Cenzorii sunt obligaţi să depună, în termenul prevăzut la art. 140 alin. (3), a treia parte din garanţia cerută pentru administratori. Sunt exceptaţi de la această obligaţie cenzorii experţi contabili sau contabili autorizaţi, dacă fac dovada încheierii asigurării de răspundere civilă profesională.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 160. -
(1) Situaţiile financiare ale societăţilor comerciale, care intră sub incidenţa reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale de contabilitate, vor fi auditate de către auditori financiari - persoane fizice sau persoane juridice -, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Societăţile comerciale, ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România în acest scop.
(3) La societăţile comerciale ale căror situaţii financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a acţionarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz.
Art. 161. -
(1) Cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil sau contabil autorizat, care poate fi terţ ce exercită profesia individual ori în forme asociative.
(2) Nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de administrator conform prevederilor art. 138.
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate, au atribuţii de control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.
(3) Cenzorii sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă, determinată prin actul constitutiv sau de adunarea generală care i-a numit.
Art. 162. -
(1) În caz de deces, împiedicare fizică sau legală, încetare sau renunţare la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai în vârstă îl înlocuieşte.
(2) Dacă, în acest mod, numărul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii rămaşi numesc alte persoane în locurile vacante, până la întrunirea celei mai apropiate adunări generale.
(3) În cazul în care nu mai rămâne în funcţie nici un cenzor, administratorii vor convoca de urgenţă adunarea generală, care va proceda la numirea altor cenzori.
Art. 163. -
(1) Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
(2) Despre toate acestea, precum şi asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situaţiile financiare şi repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport amănunţit.
(3) Adunarea generală poate aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt însoţite de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(4) Cenzorii sunt obligaţi, de asemenea:
a) să facă, în fiecare lună şi pe neaşteptate, inspecţii casei şi să verifice existenţa titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea societăţii sau au fost primite în gaj, cauţiune ori depozit;
b) să convoace adunarea ordinară sau extraordinară, când n-a fost convocată de administratori;
c) să ia parte la adunările ordinare şi extraordinare, putând face să se insereze în ordinea de zi propunerile pe care le vor crede necesare;
d) să constate regulata depunere a garanţiei din partea administratorilor;
e) să vegheze ca dispoziţiile legii şi ale actului constitutiv să fie îndeplinite de administratori şi lichidatori.
(5) Cenzorii vor aduce la cunoştinţă administratorilor neregulile în administraţie şi încălcările dispoziţiilor legale şi ale prevederilor actului constitutiv pe care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţă adunării generale.
Art. 164. -
(1) Cenzorii au dreptul să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre mersul operaţiunilor.
(2) Cenzorii iau parte la adunările administratorilor, fără drept de vot.
(3) Este interzis cenzorilor să comunice acţionarilor în particular sau terţilor datele referitoare la operaţiunile societăţii, constatate cu ocazia exercitării mandatului lor.
Art. 165. -
(1) Pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 163 alin. (2), cenzorii vor delibera împreună; ei însă vor putea face, în caz de neînţelegere, rapoarte separate, care vor trebui să fie prezentate adunării generale.
(2) Pentru celelalte obligaţii impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
(3) Cenzorii vor trece într-un registru special deliberările lor, precum şi constatările făcute în exerciţiul mandatului lor.
Art. 166. -
(1) Întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului.
(2) Revocarea lor se va putea face numai de adunarea generală, cu votul cerut la adunările extraordinare.
(3) Dispoziţiile art. 73, 145 şi 155 se aplică şi cenzorilor.
SECŢIUNEA a V-a Despre emiterea de obligaţiuni
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 167. -
(1) Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 25.000 lei.
(2) Obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi acordă posesorilor lor drepturi egale.
(3) Obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.
Art. 168. -
Pentru a proceda la emiterea de obligaţiuni prin ofertă publică, definită ca atare prin Legea nr. 52/1994*) privind valorile mobiliare şi bursele de valori, administratorii vor publica un prospect de emisiune, care va cuprinde:
a) denumirea, obiectul de activitate, sediul şi durata societăţii;
b) capitalul social şi rezervele;
c) data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a încheierii de înmatriculare şi modificările ce s-au adus actului constitutiv;
d) situaţia patrimoniului social după ultimul bilanţ contabil aprobat;
e) categoriile de acţiuni emise de societate;
f) suma totală a obligaţiunilor care au fost emise anterior şi a celor care urmează a fi emise, modul de rambursare, valoarea nominală a obligaţiunilor, dobânda lor, indicarea dacă sunt nominative sau la purtător, precum şi indicarea dacă sunt convertibile dintr-o categorie în alta, ori în acţiuni;
g) sarcinile ce grevează imobilele societăţii;
h) data la care a fost publicată hotărârea adunării generale extraordinare care a aprobat emiterea de obligaţiuni.
*) Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002, aceasta fiind, de asemenea, abrogată prin Legea nr. 297/2004.
Art. 169. -
În cazul în care obligaţiunile fac obiectul unei oferte publice definite ca atare de Legea nr. 52/1994*), emiterea şi tranzacţionarea lor sunt supuse acelei legi.
*) Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002, aceasta fiind, de asemenea, abrogată prin Legea nr. 297/2004.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 170. -
(1) Subscripţia obligaţiunilor va fi făcută pe exemplarele prospectului de emisiune.
(2) Valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată.
(3) Titlurile obligaţiunilor trebuie să cuprindă datele arătate la art. 168, numărul de ordine şi tabloul plăţilor în capital şi dobânzi.
(4) Titlurile vor fi semnate în conformitate cu dispoziţiile art. 93 alin. (4).
(5) Valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile în acţiuni va trebui să fie egală cu cea a acţiunilor.
Art. 171. -
(1) Deţinătorii de obligaţiuni se pot întruni în adunare generală, pentru a delibera asupra intereselor lor.
(2) Adunarea va fi convocată pe cheltuiala societăţii care a emis obligaţiunile, la cererea unui număr de deţinători care să reprezinte a patra parte din titlurile emise şi nerambursate sau, după numirea reprezentanţilor deţinătorilor de obligaţiuni, la cererea acestora.
(3) Dispoziţiile prevăzute pentru adunarea ordinară a acţionarilor se aplică şi adunării deţinătorilor de obligaţiuni, în ce priveşte formele, condiţiile, termenele convocării, depunerea titlurilor şi votarea.
(4) Societatea emitentă nu poate participa la deliberările adunării deţinătorilor de obligaţiuni, în baza obligaţiunilor pe care le posedă.
(5) Deţinătorii de obligaţiuni vor putea fi reprezentaţi prin mandatari, alţii decât administratorii, cenzorii sau funcţionarii societăţii.
Art. 172. -
(1) Adunarea deţinătorilor de obligaţiuni legal constituită poate:
a) să numească un reprezentant al deţinătorilor de obligaţiuni şi unul sau mai mulţi supleanţi, cu dreptul de a-i reprezenta faţă de societate şi în justiţie, fixându-le remuneraţia; aceştia nu pot lua parte la administrarea societăţii, dar vor putea asista la adunările sale generale;
b) să îndeplinească toate actele de supraveghere şi de apărare a intereselor lor comune sau să autorizeze un reprezentant cu îndeplinirea lor;
c) să constituie un fond, care va putea fi luat din dobânzile cuvenite deţinătorilor de obligaţiuni, pentru a face faţă cheltuielilor necesare apărării drepturilor lor, stabilind, în acelaşi timp, regulile pentru gestiunea acestui fond;
d) să se opună la orice modificare a actului constitutiv sau a condiţiilor împrumutului, prin care s-ar putea aduce o atingere drepturilor deţinătorilor de obligaţiuni;
e) să se pronunţe asupra emiterii de noi obligaţiuni.
(2) Hotărârile adunării vor fi aduse la cunoştinţă societăţii, în termen de cel mult 3 zile de la adoptarea lor.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 173. -
Pentru validitatea deliberărilor prevăzute la art. 172 alin. (1) lit. a), b) şi c) hotărârea se ia cu o majoritate reprezentând cel puţin o treime din titlurile emise şi nerambursate; în celelalte cazuri este necesară prezenţa în adunare a deţinătorilor reprezentând cel puţin două treimi din titlurile nerambursate şi votul favorabil a cel puţin patru cincimi din titlurile reprezentate la adunare.
Art. 174. -
(1) Hotărârile luate de adunarea deţinătorilor de obligaţiuni sunt obligatorii şi pentru deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
(2) Hotărârile adunării deţinătorilor de obligaţiuni pot fi atacate în justiţie de către deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei, în termenul şi cu efectele arătate în art. 132 şi 133.
Art. 175. -
Acţiunea în justiţie a deţinătorului de obligaţiuni împotriva societăţii nu este admisibilă dacă are acelaşi obiect cu al acţiunii intentate de reprezentantul deţinătorilor de obligaţiuni sau este contrară unei hotărâri a adunării deţinătorilor de obligaţiuni.
Art. 176. -
(1) Obligaţiunile se rambursează de societatea emitentă la scadenţă.
(2) Înainte de scadenţă, obligaţiunile din aceeaşi emisiune şi cu aceeaşi valoare pot fi rambursate, prin tragere la sorţi, la o sumă superioară valorii lor nominale, stabilită de societate şi anunţată public cu cel puţin 15 zile înainte de data tragerii la sorţi.
(3) Obligaţiunile convertibile pot fi preschimbate în acţiuni ale societăţii emitente, în condiţiile stabilite în prospectul de ofertă publică.
SECŢIUNEA a VI-a Despre registrele societăţii şi despre situaţiile financiare anuale
Art. 177. -
(1) În afară de evidenţele prevăzute de lege, societăţile pe acţiuni trebuie să ţină:
a) un registru al acţionarilor care să arate, după caz, numele şi prenumele, codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni nominative, precum şi vărsămintele făcute în contul acţiunilor. Evidenţa valorilor mobiliare emise de o societate deţinută public, tranzacţionate pe o piaţă reglementată, va fi ţinută de o societate de registru autorizată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002*);
b) un registru al şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale;
c) un registru al şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie;
d) un registru al şedinţelor şi deliberărilor comitetului de direcţie;
e) un registru al deliberărilor şi constatărilor făcute de cenzori în exercitarea mandatului lor;
f) un registru al obligaţiunilor, care să arate totalul obligaţiunilor emise şi al celor rambursate, precum şi numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, când ele sunt nominative. Evidenţa obligaţiunilor emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o piaţă organizată va fi ţinută conform Legii nr. 52/1994**).
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Registrele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi f) vor fi ţinute prin grija consiliului de administraţie, cel prevăzut la lit. d), prin grija comitetului de direcţie, iar cel prevăzut la lit. e), prin grija cenzorilor.
*) A se vedea nota de la art. 35.
**) A se vedea nota de la art. 168.
Art. 178. -
(1) Administratorii sau, după caz, societăţile de registru independent au obligaţia să pună la dispoziţia acţionarilor şi a oricăror alţi solicitanţi registrele prevăzute la art. 177 alin. (1) lit. a) şi să elibereze, la cerere, pe cheltuiala acestora, extrase de pe ele.
(2) De asemenea, sunt obligaţi să pună la dispoziţia acţionarilor şi a deţinătorilor de obligaţiuni, în aceleaşi condiţii, registrele prevăzute la art. 177 alin. (1) lit. b) şi f).
Art. 179. -
Registrul acţionarilor şi registrul obligaţiunilor se pot ţine manual sau în sistem computerizat.
Art. 180. -
(1) Societatea comercială poate contracta cu o societate de registru independent privat ţinerea registrului acţionarilor în sistem computerizat şi efectuarea înregistrărilor şi a altor operaţiuni legate de acest registru.
(2) Dispoziţiile alineatului precedent sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în ceea ce priveşte registrul obligaţiunilor.
(3) Ţinerea registrului acţionarilor şi/sau a registrului obligaţiunilor de către o societate de registru independent autorizat este obligatorie în cazurile prevăzute de lege.
(4) În cazul în care registrul acţionarilor este ţinut de către o societate de registru independent autorizată, este obligatorie menţionarea în registrul comerţului a firmei şi a sediului acesteia, precum şi a oricăror modificări intervenite cu privire la aceste elemente de identificare.
Art. 181. -
Administratorii trebuie să prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari, cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, situaţia financiară anuală pentru exerciţiul financiar precedent, însoţită de raportul lor şi de documentele justificative.
Art. 182. -
(1) Situaţiile financiare anuale se vor întocmi în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Situaţiile financiare anuale ale societăţilor comerciale vor fi verificate sau auditate, potrivit legii.
Art. 183. -
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) Din profitul societăţii se va prelua, în fiecare an, cel puţin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social.
(2) Dacă fondul de rezervă, după constituire, s-a micşorat din orice cauză, va fi completat, cu respectarea prevederilor alin. (1).
(3) De asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins suma prevăzută la alin. (1), excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.
(4) Fondatorii vor participa la profit, dacă acest lucru este prevăzut în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, a fost aprobat de adunarea generală extraordinară.
(5) În toate cazurile, condiţiile participării se vor stabili de adunarea generală, pentru fiecare exerciţiu financiar.
Art. 184. -
(1) Situaţiile financiare anuale, împreună cu rapoartele administratorilor, cenzorilor sau ale auditorilor financiari vor rămâne depuse la sediul societăţii şi la cel al sucursalelor, în cele 15 zile care preced întrunirea adunării generale, pentru a fi consultate de acţionari.
(2) Acţionarii vor putea cere consiliului de administraţie, pe cheltuiala lor, copii de pe situaţiile financiare anuale şi de pe celelalte rapoarte prevăzute la alin. (1).
Art. 185. -
(1) Administratorii sunt obligaţi ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună o copie de pe situaţiile financiare anuale, însoţite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum şi de procesul-verbal al adunării generale la oficiul registrului comerţului, precum şi la Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Un anunţ prin care se confirmă depunerea acestor acte va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii şi prin grija oficiului registrului comerţului, pentru societăţile comerciale care au o cifră anuală de afaceri de peste 100 miliarde lei.
Art. 186. -
Aprobarea situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală nu împiedică exercitarea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor, directorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari.
Acesta este un fragment din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
[ Mai mult... ]
Legea societăţilor. Comentariu pe articole, ediţia 5
Legea societăţilor adnotată
Drepturile acţionarilor, ediţia 3
[ Mai mult... ]
Legea societăţilor. Comentariu pe articole, ediţia 5