Adunarea Generală a Asociaţilor. Natură juridică. Forme şi tipuri. Atribuţii
de Sebastian Bodu

1. Aspecte generale

Adunarea generală a asociaţilor (general meeting of shareholders) reprezintă o colectivitate anume organizată de lege care ia, sub rezerva legalităţii, hotărâri necesare existenţei şi funcţionării societăţii⁽¹⁾. Această colectivitate, care are calitatea de organ societar, este formată din totalitatea persoanelor - fizice sau juridice - care sunt asociaţi într-o societate comercială, întrunite pentru a delibera cel puţin asupra problemelor importante ale societăţii. În cazul societăţii pe acţiuni, aceasta se numeşte adunare generală a acţionarilor. În cazul societăţii unipersonale, asociatul unic îndeplineşte rolul adunării generale a asociaţilor. Prima lege care a reglementat adunările generale a fost cea engleză (1862). Au urmat Franţa, Germania, Italia, Belgia etc⁽²⁾.

Adunarea generală este forul deliberativ al unei societăţi comerciale şi reprezinta voinţa sa supremă, iar peste hotărârile legale ale acesteia nu poate să treacă niciunul dintre celelalte organe ale societăţii, toate subordonându-i-se direct sau indirect ori raportându-i. Competenţele adunării generale nu pot fi limitate decât prin lege sau de actul constitutiv, dar cum acesta din urmă reprezintă tot emanaţia asociaţilor, fiind "legea internă" a societăţii⁽³⁾ , în final, numai prevederile legii (imperative sau dispozitive de la care nu s-a derogat) ţărmuiesc hotărârile adunării. De exemplu, nici chiar actul constitutiv nu poate conţine clauze nelegale care vor fi considerate nescrise: suprimarea drepturilor societare⁽⁴⁾ , plata de dobânzi în schimbul aporturilor, stabilirea unor cote de fondator peste cele maxime legale, posibilitatea unor vărsăminte parţiale la societăţile mixte sau de persoane ori a unor limite mai mici la cele de capitaluri, termene de plată mai lungi decât cele legale, un capital social sau o valoare nominală mai mici decât minimele legale prevăzute pentru fiecare formă societară, eliminarea priorităţii la dividende a acţiunilor preferenţiale, existenţa unor clauze leonine⁽⁵⁾ ş.a. Temeiul legal al nulităţii acestor clauze nu îl regăsim întotdeauna în legislaţia specială (precum laart. 1909 alin. (5) C. civ.), ci în dreptul comun: art. 11 C. Civ⁽⁶⁾ . Dacă drepturile, altele decât cele societare intangibile, au fost stabilite pe cale statutară, inclusiv prin derogări de la prevederile dispozitive ale legii, acestea pot fi modificate ulterior prin hotărârea adunării generale competente (extraordinară, la societatea pe acţiuni), deoarece reprezintă o simplă amendare a actului constitutiv. Excepţie fac acele drepturi individuale ale unui asociat, care se consideră a fi rodul unui contract între respectivul asociat, pe de-o parte, şi societate, pe de cealaltă parte, adică drepturi extra-statutare, deşi cuprinse în actul constitutiv, ca instrumentum probationis (drepturi de preempţiune, drepturi de tag-along, drepturi de drag-along sau opţiuni de cumpărare, de conversie etc.), drepturi la care numai beneficiarul poate renunţa.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

2. Natura juridică

Voinţa juridică a unei persoane juridice nu reprezintă suma voinţelor individuale, precum la societăţile simple ci, în virtutea personalităţii juridice, se formează prin coagularea unei majorităţi de voinţe individuale a persoanelor care o compun⁽⁷⁾, sub forma unei voinţe colective unice. Derogarea permite, deci, ca voinţa colectivă să se formeze şi atunci când nu toţi asociaţii participă la decizie, ba chiar şi când o minoritate se opune⁽⁸⁾ şi are rolul de a evita blocajele pe care unanimitatea le generează chiar şi în societăţile cu asociaţi puţini⁽⁹⁾. Natura juridică a hotărârii adunării generale a făcut obiectul unor controverse doctrinare, în prezent doar cu valoare istorică.

Într-un prim sistem, adunarea generală a fost considerată având caracter contractual, adică o convenţie între asociaţii grupaţi în adunare, convenţie care era guvernată de dispoziţiile privind contractele⁽¹⁰⁾ care se formează după principiul majorităţii. În sprijinul acestui sistem s-a spus că asociatul care a concurat la luarea deciziei a înţeles ca manifestarea sa de voinţă să îşi găsească o perfectă corespondenţă în manifestarea celorlalţi asociaţi care au acceptat propunerea cuprinsă în manifestare, astfel încât formează un tot omogen, având ca efect faptul că manifestările de voinţă reciproc cunoscute şi aprobate au devenit obligatorii, dând naştere contractului ce le absoarbe⁽¹¹⁾. Critica acestui sistem este aceea că asociaţii nu intervin în adunările generale ca părţi, fiecare având interese particulare de apărat, ci în calitate de membri ai unei colectivităţi⁽¹²⁾. De asemenea, natura contractuală ar însemna colectarea consimţământului de la fiecare asociat, ceea ce nu se întâmplă; de asemenea, vicierea consimţământului unui asociat nu afectează valabilitatea hotărârii decât dacă votul lui a fost decisiv în alcătuirea majorităţii⁽¹³⁾. Nu în ultimul rând, societatea poate reveni asupra hotărârii printr-o hotărâre ulterioară cu votul altor persoane care au alcătuit majoritatea, nu cu aceleaşi părţi, precum la contracte⁽¹⁴⁾. Pentru toate aceste motive, teoria contractuală a fost definitiv abandonată încă de la începutul secolului trecut⁽¹⁵⁾.

Un al doilea sistem propus este cel al actului colectiv⁽¹⁶⁾, colegial⁽¹⁷⁾, de natură extra-contractuală⁽¹⁸⁾, operă a unor organe deliberative⁽¹⁹⁾. În acest sistem, asociaţii nu intervin în calitate de părţi, având fiecare interese particulare de apărat, ci în calitate de membri ai unei colectivităţi ce urmăresc un interes comun, întocmai ca un act administrativ la a cărei emitere concură mai multe autorităţi avizatoare. Şi acest sistem a fost criticat deoarece foarte rar deciziile asociaţilor sunt un acord şi, în plus, exagerează unitatea de voinţă a asociaţilor, minimizează antiteza dintre interesele lor şi faptul că scopul social nu este decât un mijloc pentru atingerea unor scopuri individuale⁽²⁰⁾. Aşa cum am arătat în cuprisul primului volum⁽²¹⁾, asociaţii au interese contrare chiar de la constituirea societăţii şi cu atât mai mult ulterior, când văd "interesul societar" realizabil în mod profund diferit, astfel că este mai mult decât forţat să considerăm hotărârea adunării generale un act de concordanţă a voinţelor unde lipseşte contrarietatea⁽²²⁾, câtă vreme există o minoritate care afişează o poziţie contrară majorităţii votând împotrivă. Mai mult, aşa cum vom arăta într-o secţiune ulterioară⁽²³⁾, interesul (scopul) societar este un concept utopic.

Într-un al treilea sistem a fost calificată, printr-un împrumut din dreptul public, ca act heteronormativ⁽²⁴⁾, adică un act prin care subiectul emitent creează obligaţii nu în sarcina sa, ci în sarcina altor subiecte: organul deliberativ al societăţii creează, astfel, obligaţii pentru celelalte organe societare (nu însă direct faţă de asociaţii ei care suportă aceste efecte doar prin intermediul societăţii).

În concluzie, fiind o inovaţie determinată de personalitatea juridică a societăţii⁽²⁵⁾, este imposibil de a încadra natura juridică a hotărârii adunării generale (faţă de asociaţi, desigur⁽²⁶⁾) într-o instituţie juridică clasică. Putem spune că este un negotium juris doar pentru că este transpusă într-un înscris constatator, dar nu avem cum să nu observăm nenumăratele excepţii de la principiile care guvernează actul juridic. Aşadar, nu sunt incidente (i) principiul pacta sunt servanda, (ii) principiul relativităţii, (iii) ratificarea, expresă sau tacită, (iv) reprezentarea sau (v) nulitatea contractelor, inclusiv în ceea ce priveşte cauzele ce ţin de consimţământul şi capacitatea asociaţilor participanţi sau (vi) confirmarea actului. De aceea profesorul Bălescu a calificat actul colectivităţilor care posedă elementele unei vieţi juridice autonome "o enigmă insolubilă"⁽²⁷⁾, profesorul Georgescu "un act cu particularităţi speciale"⁽²⁸⁾, adică unul sui generis, iar Stelian Ionescu a spus despre această pluralitate de declaraţii unilaterale de voinţă concurente că a eşuat în a se integra într-un sistem cunoscut, fiind deci "un act colegial complex"⁽²⁹⁾.

⁽¹⁾ Stelian Ionescu - Noul regim al adunărilor generale în societăţile pe acţiuni, în Revista de drept comercial şi studii economice, anul 1940, p. 49

⁽²⁾ M. A. Dumitrescu - Codul de comerciu comentat, Edit. Librăriei Leon Alcalay, Bucureşti, 1910 - 1915, vol. VI, p. 159

⁽³⁾ De aceea, adunarea generală a fost numită şi "organ legislativ" (Max Hacman - Drept comercial comparat, Edit. Curierul Judiciar, Bucureşti, 1932, vol. II, p. 253)

⁽⁴⁾ Paul. I. Demetrescu - Organizarea adunărilor generale în societăţile pe acţiuni, în Revista de drept comercial şi studii economice, anul 1942, p. 592.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

⁽⁵⁾ Pentru alte enumerări privind drepturile societare intangibile vezi, Marius Şcheaua - Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, comentată şi adnotată, ed. a 2-a, Edit. Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 155 şi Sorin David, în Stanciu D. Cărpenaru, Sorin David, Cătălin Predoiu, Gheorghe Piperea - Societăţile comerciale. Reglementare, doctrină, jurisprudenţă, ed. a 4-a, Edit. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 386.

⁽⁶⁾ "Nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri".

⁽⁷⁾ Octavian Căpăţînă - Societăţile comerciale, ed. a 2-a, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 302

⁽⁸⁾ Constantin C. Bălescu - Curs de drept comercial, editat de Gh. I. T. Badea, Bucureşti, 1946, vol. I, p. 426

⁽⁹⁾ Flaminia Stârc-Meclejan - Votul asociaţilor în societăţile comerciale, Edit. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 215

⁽¹⁰⁾ Ramella, apud D. Gălăşescu-Pyk - Aplicarea teoriei excesului de putere în materie de societăţi anonime, în Revista de drept comercial şi studii economice, anul 1934, pp. 557, 558.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.