Proceduri speciale - Procedura de declarare a morţii -
Comunicarea hotărârii
(1)
Prin grija instanţei care a judecat cererea, dispozitivul hotărârii de declarare a morţii rămase definitivă se va afişa timp de două luni la sediul acelei instanţe şi al primăriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum şi la acest domiciliu.
(2)
Dispozitivul hotărârii va fi comunicat instanţei de tutelă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, spre a se numi un curator, dacă va fi cazul.

Acesta este un fragment din Codul de procedură civilă din 2010. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3)
De asemenea, dispozitivul hotărârii de declarare a morţii, cu menţiunea că hotărârea a rămas definitivă, va fi comunicat serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, pentru a înregistra moartea.
(4)
Când este cazul, dispozitivul hotărârii de declarare a morţii va fi notat în cartea funciară şi se va înregistra în registrul comerţului, în registrul succesoral, precum şi în alte registre publice.
Acesta este un fragment din Codul de procedură civilă din 2010. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, ediţia 2
Hotărârea de declarare amorţii unei persoane produce efecte juridice extrem de importante atât de drept civil, cât şi din punct de vedere procedural. Potrivit art. 52 alin. (1) noul C. civ., cel declarat mort „este socotit că aîncetat din viaţă la data pe care hotărârea rămasă definitivă astabilit-o ca fiind aceea morţii”. Prin urmare, din momentul menţionat se deschide succesiunea persoanei respective, iar, dacă este cazul, căsătoria se consideră desfăcută. [ Mai mult... ]
Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Conform celor arătate în comentariul de la art. 943 noul C. proc. civ., suntem în faţa unei competenţe teritoriale alternative în cazul în care încetarea din viaţă este sigură, dar cadavrul nu poate fi găsit ori identificat, cererea de declararea a morţii putând fi introdusă atât la instanţa de la ultimul domiciliu al dispărutului, cât şi la instanţa în a cărei circumscripţie a decedat acea persoană. [ Mai mult... ]
Drept civil. Persoanele. În reglementarea noul C. civ., ediţia 4
Conform art. 947 C. civ.., instanţa care ajudecat cererea are obligaţia să afişeze dispozitivul hotărârii de declarare amorţii rămasă definitivă, timp de două luni, la sediul instanţei şi la cel al primăriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, în acărei rază teritorială aavut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum şi la acest domiciliu. [ Mai mult... ]
Noul Cod de procedură civilă Comentariu pe articole Ediţia a 2-a revizuită şi adăugită Vol. II. Art. 456-1134
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de declarare a morţii, instanţa care a judecat cererea va lua, din oficiu, următoarele măsuri:
a)
afişarea dispozitivului hotărârii timp de două luni la sediul acelei instanţe şi al primăriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum şi la acest domiciliu; [ Mai mult... ]
Codul de procedură civilă. Comentarii şi explicaţii, ediţia 1
După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii, dispozitivul hotărârii se va afişa timp de două luni: (i) la sediul instanţei care a pronunţat hotărârea; (ii) la sediul primăriei în a cărei rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort; (iii) la domiciliul celui declarat mort.
Totodată, prin excepţie de la prevederile art. 427 C. proc. civ.., instanţa de judecată care a declarat moartea, după rămânerea acesteia definitivă (prin neapelare sau prin soluţionarea căilor de atac în mod favorabil declarării morţii), va comunica această hotărâre: (i) instanţei de tutelă; (ii) serviciului de stare civilă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, pentru a înregistra moartea; (iii) atunci când este cazul, cărţii funciare, registrului comerţului, registrului succesoral, precum şi altor registre care asigură publicitatea. [ Mai mult... ]