Sancţiune | Codul Civil
Parte integrantă din Lege 287/2009
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Încheierea contractului - Forma contractului -
Sancţiune
Art. 1.242. -
(1) Este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă.
(2) Dacă părţile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul se socoteşte valabil chiar dacă forma nu a fost respectată.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Vol. II
Codul civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă. Volumul II - art. 953-1.395
DOCTRINĂ
"De obicei, forma voluntară se stabileşte prin act convenţional, dar instituirea ei este posibilă şi prin act unilateral, când forma se referă la operaţii în privinţa cărora autorul actului unilateral are o putere de dispoziţie. De pildă, partea care dă procură poate impune procuratorului să încheie numai în formă autentică actele juridice ce urmează a le săvârşi în numele şi pe seama sa. De asemenea, testatorul poate dispune ca legatarul să încheie actul juridic ce constituie sarcina liberalităţii morţiş causa numai în scris. Convenţia părţilor cu privire la formă se poate referi la un act pe care ele s-au obligat să-l încheie sau la un act pe care doar l-ar putea, eventual, încheia în viitor. Astfel, printr-o promisiune de vânzare părţile se pot îndatora ca actul definitiv să-l încheie numai în formă scrisă. Tot astfel, ele pot stabili ca toate contractele de vânzare-cumpărare dintre ele, ce le-ar încheia în viitor, dacă şi când le vor încheia, să îmbrace forma autentică. În cuprinsul unui act pe care îl încheie, părţile pot insera o clauză referitoare la forma unui alt act, derivat însă din cel încheiat. Spre exemplu, intr-un contract de închiriere cu durată nedeterminată (cârmuit de dispoziţiile Codului civil, nu de normele legislaţiei locative speciale), proprietarul poate conveni cu chiriaşul ca, sub sancţiunea nulităţii, rezilierea contractului să se facă numai pe cale de notificare. Înţelegerea părţilor asupra formei poate interveni chiar în cursul tratativelor pentru un act determinat, devenind astfel o condiţie pentru formarea valabilă a acelui act. Acelaşi principiu al libertăţii actelor juridice care îngăduie stabilirea voluntară a formei unor operaţii juridice permite însă şi încheierea unor acte ulterioare în sens contrar, prin care părţile renunţă, explicit sau implicit, la forma convenită. Mai mult decât atât, în unele cazuri, o atare renunţare se poate deduce din comportarea părţilor, independent de existenţa unei manifestări exprese de voinţă. Bunăoară, încheierea unui act fără respectarea condiţiilor de formă convenite anterior şi executarea de către ambele părţi a obligaţiilor generate de acel act pot valora renunţare la forma stabilită anterior. În sfârşit, după săvârşirea valabilă a unui act juridic, părţile pot cădea de acord să îmbrace într-o anumită formă actul respectiv. În acest caz adoptarea formei nu poate avea decât scop probator: un act născut valid nu poate fi invalidat ulterior ca urmare a adăugării unei cerinţe convenţionale de formă. Dacă totuşi părţile ar hotărî de comun acord că actul încheiat nu-şi va produce efectele decât în cazul când va fi întocmit într-o anumită formă, convenţia ar putea fi considerată ca o revocare (mutuus dissensus) a actului existent în scopul încheierii unui act nou, în forma convenită" [D. Cosma, op. cit., pp. 248-249]. [ Mai mult... ]
Codul civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă. Volumul II - art. 953-1.395
DOCTRINĂ
"De obicei, forma voluntară se stabileşte prin act convenţional, dar instituirea ei este posibilă şi prin act unilateral, când forma se referă la operaţii în privinţa cărora autorul actului unilateral are o putere de dispoziţie. De pildă, partea care dă procură poate impune procuratorului să încheie numai în formă autentică actele juridice ce urmează a le săvârşi în numele şi pe seama sa. De asemenea, testatorul poate dispune ca legatarul să încheie actul juridic ce constituie sarcina liberalităţii mortis causa numai în scris. Convenţia părţilor cu privire la formă se poate referi la un act pe care ele s-au obligat să-l încheie sau la un act pe care doar l-ar putea, eventual, încheia în viitor. Astfel, printr-o promisiune de vânzare părţile se pot îndatora ca actul definitiv să-l încheie numai în formă scrisă. Tot astfel, ele pot stabili ca toate contractele de vânzare-cumpărare dintre ele, ce le-ar încheia în viitor, dacă şi când le vor încheia, să îmbrace forma autentică. În cuprinsul unui act pe care îl încheie, părţile pot insera o clauză referitoare la forma unui alt act, derivat însă din cel încheiat. Spre exemplu, într-un contract de închiriere cu durată nedeterminată (cârmuit de dispoziţiile Codului civil, nu de normele legislaţiei locative speciale), proprietarul poate conveni cu chiriaşul ca, sub sancţiunea nulităţii, rezilierea contractului să se facă numai pe cale de notificare. Înţelegerea părţilor asupra formei poate interveni chiar în cursul tratativelor pentru un act determinat, devenind astfel o condiţie pentru formarea valabilă a acelui act. Acelaşi principiu al libertăţii actelor juridice care îngăduie stabilirea voluntară a formei unor operaţii juridice permite însă şi încheierea unor acte ulterioare în sens contrar, prin care părţile renunţă, explicit sau implicit, la forma convenită. Mai mult decât atât, în unele cazuri, o atare renunţare se poate deduce din comportarea părţilor, independent de existenţa unei manifestări exprese de voinţă. Bunăoară, încheierea unui act fără respectarea condiţiilor de formă convenite anterior şi executarea de către ambele părţi a obligaţiilor generate de acel act pot valora renunţare la forma stabilită anterior. În sfârşit, după săvârşirea valabilă a unui act juridic, părţile pot cădea de acord să îmbrace într-o anumită formă actul respectiv. În acest caz adoptarea formei nu poate avea decât scop probator: un act născut valid nu poate fi invalidat ulterior ca urmare a adăugării unei cerinţe convenţionale de formă. Dacă totuşi părţile ar hotărî de comun acord că actul încheiat nu-şi va produce efectele decât în cazul când va fi întocmit într-o anumită formă, convenţia ar putea fi considerată ca o revocare (mutuus dissensus) a actului existent în scopul încheierii unui act nou, în forma convenită". [D. Cosma, op. cit., pp.248-249]. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea a V-a. Despre obligaţii (art. 1164-1649). Comentarii şi explicaţii, ediţia 2
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. II. Art. 953-1649. Moşteniri şi liberalităţi. Obligaţii
Codul civil. Comentariu pe articole, ediţia 3
Contractul care nu este încheiat în forma cerută expres de lege pentru valabilitatea sa (forma ad validitatem legală) este nul absolut. Părţile contractului pot stabili obligativitatea încheierii acestuia într-o anumită formă, stabilind că forma unui contract care, potrivit legii, nu este solemn reprezintă o condiţie esenţială pentru încheierea contractului. Cu toate acestea, nerespectarea formei convenţionale nu este sancţionată, contractul fiind valabil încheiat şi în lipsa acesteia. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
1.Forma ad validitatem. Legiuitorul aconsacrat forma ad validitatem prin intermediul reglementării exprese asancţiunii nulităţii absolute acontractelor încheiate cu nerespectarea acesteia, observaţie întărită şi de titulatura art. 1242 – Sancţiunea. În redactarea prezentei secţiuni, concepţia noii reglementări este de aprezenta formele de exprimare aconsimţământului la încheierea contractului, fără ase preocupa de încadrarea teoretică aaspectelor inerente acestei materii. Art. 1242 trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 1179 alin. (2) noul C. civ., care reglementând condiţiile esenţiale de validitate ale contractului, prevede că în măsura în care legea prevede oanumită formă acontractului, aceasta trebuie respectată, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea a V-a. Despre obligaţii (art. 1164-1649). Comentarii şi explicaţii, ediţia 2
Numai cerinţa de formă prevăzută în mod imperativ în lege atrage, în cazul nerespectării ei, nulitatea contractului.
Dacă părţile stabilesc exigenţe particulare şi chiar individuale pentru un contract, în ceea ce priveşte forma acestuia, fără să existe şi o exigenţă legală corespunzătoare, valabilitatea contractului nu este afectată dacă părţile se abat de la aceste exigenţe.
Contractele de comerţ internaţional utilizează cu precădere limba engleză şi stilul englez. Recomandarea pe care o face un specialist în domeniu este de a se adopta un stil clar, concis, elementar şi eficient (make your writting clear, concise, down to earth, and powerful317). [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. II. Art. 953-1649. Moşteniri şi liberalităţi. Obligaţii
1.
În anumite cazuri, expres prevăzute de lege, libertatea părţilor de a-şi manifesta voinţa este limitată, restrânsă. Pentru a fi valabile, anumite acte juridice trebuie să îmbrace o anumită formă, cu o anumită solemnitate. Aceste acte juridice se numesc solemne. Actele juridice solemne sunt acelea care se încheie valabil numai atunci când manifestarea de voinţă a părţilor îmbracă o anumită formă, expres prevăzută de lege [art. 1174 alin. (3) NCC]. [ Mai mult... ]
Codul civil. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Forma ad validitatem. Legiuitorul a consacrat forma ad validitatem prin intermediul reglementării exprese a sancţiunii nulităţii absolute a contractelor încheiate cu nerespectarea acesteia, observaţie întărită şi de titulatura art. 1242 – Sancţiunea. În redactarea prezentei secţiuni, concepţia noii reglementări este de a prezenta formele de exprimare a consimţământului la încheierea contractului, fără a se preocupa de încadrarea teoretică a aspectelor inerente acestei materii. [ Mai mult... ]