Riscul în contractul translativ de proprietate | Codul Civil
Parte integrantă din Lege 287/2009
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Efectele contractului - Efectele între părţi -
Riscul în contractul translativ de proprietate
Art. 1.274. - Puneri în aplicare (1)
(1) În lipsă de stipulaţie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă obligaţia de predare ar fi fost executată la timp.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Vol. II
Codul civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă. Volumul II - art. 953-1.395
BIBLIOGRAFIE: Alexandru George Ilie, Regula res perit domino în materie contractuală, între mit şi realitate, în RRDP nr. 2/2011, pp. 52-130; Alexandru George Ilie, Regula generală a riscurilor în contracte în reglementarea noului Cod civil, în Curierul Judiciar nr. 10/2011, pp. 505-514.
DOCTRINĂ
"Spre deosebire de ceea ce se susţine îndeobşte în legătură cu vechea reglementare, contractele translative de proprietate cu titlu oneros sunt guvernate în NCC de aceeaşi regulă ca orice contract sinalagmatic, res perit debitori. Deşi în aparenţă legiuitorul le-a hărăzit o reglementare aparte (art. 1.274 NCC), interpretarea acesteia nu conduce la aplicarea regulii res perit creditori ori a regulii resperit domino, aşa cum s-a întâmplat în reglementarea anterioară. Prin legarea aparentă a riscurilor de momentul predării, legiuitorul a vrut doar să afirme ceea ce a infirmat în reglementarea trecută: rolul esenţial al predării în ecuaţia sinalagmatismului care descrie contractele constitutive sau translative de drepturi reale. Până ce bunul nu este predat, în absenţa unei convenţii contrare, riscurile nu trec la achizitor, chiar dacă acesta a devenit deja proprietar. Dacă însă predarea a avut loc, textul nu impune transferul automat al riscurilor, ceea ce revine la aplicarea regulii generale - art. 1.557 NCC, aplicabile în completare: în cazul în care obligaţia înstrăinătorului de a transfera proprietatea sau de a preda lucrul este imposibil de executat, acesta pierde dreptul la contraprestaţie. Tehnica de afirmare a regulii res perit debitori în această normă specială este diferită de modul de exprimare a regulii generale. Art. 1.274 alin. (1) teza a II-a NCC afirmă direct stingerea obligaţiei corelative, în timp ce art. 1.557 NCC impune, ca mecanism tehnic, de:fiinţarea contractului. Fără a aprofunda controversa, care poate face obiectul unui studiu separat, arătăm doar că nici stingerea obligaţiei corelative nu implică cu necesitate desfiinţarea contractului, după cum nici stingerea contractului nu conduce automat şi necesar la stingerea tuturor obligaţiilor, câtă vreme desfiinţarea nu este retroactivă. Relevant pentru prezenta discuţie este, după părerea noastră, că şi contractelor translative de drepturi reale cu titlu oneros li se va aplica regula res perit debitori. Predarea este esenţializată ca obligaţie (devine obligaţie importantă în sensul art. 1.557 NCC), fără însă a deveni un criteriu în sine. Fără a intra în amănunte, precizăm doar că predarea este de conceput şi ca un criteriu distinct în mecanismul gestionării riscurilor. Partea care are posesia lucrului va suporta riscurile faţă de posibilităţile sporite de control şi asigurare pe care le are. Textele noului Cod nu încurajează însă o astfel de interpretare" [Alexandru George Ilie, lucr. cit. II, p. 509]. [ Mai mult... ]
Codul civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă. Volumul II - art. 953-1.395
Art. 108 LPA - Dispoziţiile art.1.274 din Codul civil privitoare la transferul riscurilor în contractele translative de proprietate se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil.
Bibliografie: Ana Maria Coldea, Noţiunea de risc în dreptul privat, în SUBB nr. 4/2014, pp. 41-69; Vladimir Diaconiţă, Despre impreviziune şi risc - sau, mai exact, despre răspundere - în ipoteza debitorului ce se află în întârziere. Scurte observaţii, în Marian Nicolae (coord.), Actul juridic în Noul Cod civil. Probleme teoretice cu implicaţii practice, Ed. Solomon, Bucureşti, 2020, pp. 166-184; Alexandru George Ilie, Regula res perit domino în materie contractuală, între mit şi realitate, în RRDP nr.2/2011, pp.52-130; Alexandru George Ilie, Regula generală a riscurilor în contracte în reglementarea noului Cod civil, în CJ nr.10/2011, pp.505-514; George-Alexandru Ilie, Riscurile în contracte. De la vechiul la noul cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012; Codruţa Elena Mangu, Riscul în principalele contracte civile potrivit noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea a V-a. Despre obligaţii (art. 1164-1649). Comentarii şi explicaţii, ediţia 2
Comentariile Codului civil - Contractul de vânzare şi contractul de schimb (art. 1650-1765)
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. II. Art. 953-1649. Moşteniri şi liberalităţi. Obligaţii
Art. 1274 reprezintă o răsturnare a principiului res perit domino rezultat în trecut din art. 971 C. civ. din 1864, care stabilea riscul contractului în contractele translative de proprietate în sarcina părţii care avea calitatea de proprietar al bunului la momentul pieirii fortuite a acestuia. Odată cu intrarea în vigoare a noul C. civ., în cazul pieirii fortuite a bunului înainte de predarea acestuia, vânzătorul pierde dreptul de a primi preţul sau va fi obligat să îl restituie, după caz. Însă, dispoziţiile alin. (1) se vor aplica în lipsă de stipulaţie contrară. Alin. (2) prevede o excepţie cu privire la creditorul pus în întârziere, acesta urmând a suporta riscul contractului chiar şi în cazul în care ar dovedi că bunul ar fi pierit şi în situaţia în care ar fi executat obligaţia de predare la timp. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Noutate legislativă în materia suportării riscului în contractul translativ de proprietate. Res perit debitori. Ipoteza art. 1274 este aceea a intervenirii unui eveniment fortuit între momentul realizării acordului de voinţă privind transferul dreptului de proprietate asupra unui bun şi predarea efectivă a bunului, cu consecinţa pieirii fortuite a acestuia. Art. 1274 schimbă regula operantă până la epoca intrării sale în vigoare în privinţa suportării riscului în contractul translativ de proprietate şi care era instituită de art. 971 C. civ.. în sarcina dobânditorului, corespunzător adagiului res perit domino, proprietar fiind cumpărătorul, ca efect al realizării acordului de voinţe. O parte a doctrinei a salutat această regulă, apreciind-o echitabilă (a se vedea L. Pop, Obligaţiile, vol. II, p. 770), în timp ce altă parte a doctrinei a criticat-o, considerând-o prea severă, întrucât cumpărătorul era obligat să achite preţul – sau nu i se rambursa preţul, dacă fusese plătit anterior pierii fortuite – chiar dacă vânzătorul nu mai era în măsură să predea lucrul vândut (a se vedea C. Stătescu, C. Bîrsan, Obligaţiile, p. 96). [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea a V-a. Despre obligaţii (art. 1164-1649). Comentarii şi explicaţii, ediţia 2
Conceptul de risc este polisemic: filosofic, economic, cultural, tehnic, antropologic, sociologic şi juridic. În limbaj uzual, riscul este imprecis şi polimorf, iar etimologia sa este controversată.
Un proverb ne învaţă că cine nu riscă nu câştigă, iar unii consideră că „no risk, no fun”, luând riscul drept un divertisment.
Diversele ramuri ale ştiinţei examinează riscul într-o multitudine de teorii. În drept, riscul a apărut mai întâi în legătură cu comerţul maritim, pentru a explica şi utiliza eventualitatea unui prejudiciu, cazul fortuit, forţa majoră şi alţi asemenea factori de risc. În acest context, riscul este înţeles ca eveniment neimputabil, ca lovitură a destinului care bulversează previziunile omului. Se face referire, în acest context la riscul medical, la riscul navigaţiei, la riscul pieirii bunului ş.a.m.d. [ Mai mult... ]
Comentariile Codului civil - Contractul de vânzare şi contractul de schimb (art. 1650-1765)
Prin dispoziţiile art. 1274 alin. (1) NCC s-a introdus regula că "în lipsă de stipulaţie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieririi fortuite a bunului, debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie". Legiuitorul a statuat astfel, pe de o parte, că transferul proprietăţii la cumpărător are loc de drept, prin simpla încheiere a contractului, potrivit art. 1674 NCC, iar, pe de altă parte, în materia transferului riscurilor, a statuat că acesta nu are loc decât din momentul predării efective a lucrului, până atunci riscurile rămânând în seama vânzătorului, aşa cum reiese din cuprinsul art. 1274 NCC. Or, transferul proprietăţii şi cel al riscului sunt interdependente şi trebuie să se supună aceluiaşi regim juridic. În acest caz, s-a arătat că "avem de-a face cu două transferuri de proprietate, unul abstract, ilustrând doar caracterul obligatoriu al contractului, şi un transfer concret (efectiv), care ar reprezenta adevăratul transfer de proprietate şi care ar antrena şi transferul riscurilor. Ar fi o construcţie juridică sofisticată, inutilă şi neconvingătoare"(170). [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. II. Art. 953-1649. Moşteniri şi liberalităţi. Obligaţii
1.
Riscul este orice daună la care un lucru este expus prin caz fortuit şi în afară de orice culpă, daună privită sub raportul răspunderii persoanei care a contractat faţă de un terţ, o obligaţie relativă la acel lucru (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit.,vol. II, p. 543).
2.
Riscul contractului apare ca o consecinţă a neexecutării contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilităţii fortuite, deci a unei cauze independente de orice culpă a vreuneia dintre părţi (C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 94). [ Mai mult... ]