Art 488 Îndatoririle specifice | Codul Civil
Parte integrantă din Lege 287/2009
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Drepturile şi îndatoririle părinteşti - Îndatoririle specifice -
Art. 488.
-
(1) Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios.
(2) În acest scop, părinţii sunt obligaţi:
a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
b) să prezinte şi să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;
c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului;
d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod Civil - Cartea a II-a. Despre familie - Art. 258-534. Comentarii, explicaţii şi jurisprudenţă
1. Îndatoriri ale părinţilor. Puterea creatoare a legiuitorului impune autorilor autorităţii părinteşti să creeze auspiciile care să garanteze evoluţia fizică, mentală, spirituală, morală şi socială într-o manieră echilibrată.
În realizarea acestui obiectiv dezirabil, le sunt desemnate părinţilor o serie de îndatoriri apte să conducă în mod firesc la o dezvoltare armonioasă a minorului. Acestea, din punctul nostru de vedere, nu au un caracter exhaustiv, însă suntem nevoiţi să recunoaştem că acoperă o paletă variată de argumente susceptibile să creeze o evoluţie eficientă a minorului. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiaţia, ediţia 5
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
Dreptul familiei, ediţia 6
Comentariile Codului civil - Familia (art. 258-534)
În ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle părinteşti, acestea nu sunt cu mult diferite de cele existente în reglementarea coroborată adispoziţiilor Codului familiei (art. 100-107) şi ale Legii nr. 272/2004 (art. 8, 25, 28, 32, 62).
Subliniem, însă, câteva aspecte de noutate:
a) consacrarea expresă afaptului că părintele minor, care aîmplinit 14 ani, are numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului, nu şi pe cele referitoare la bunurile acestuia (pentru acestea din urmă, ase vedea şi art. 62 din Legea nr. 272/2004); [ Mai mult... ]
Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiaţia, ediţia 5
1003 Ca şi sub auspiciile Codului familiei, drepturile şi îndatoririle părinteşti referitoare la persoana copilului, sunt exprimate într-o varietate de opinii. Astfel, unii autori enumeră sub titlul drepturi şi obligaţii părinteşti privitoare la persoana copilului: dreptul şi obligaţia de a stabili şi păstra identitatea copilului, de a creşte copilul, de a avea legături personale cu copilul, de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, dreptul de a stabili locuinţa copilului, dreptul de a consimţi la căsătoria, logodna şi adopţia copilului, precum şi dreptul de a contesta măsurile dispuse de autorităţi cu privire la copil şi de a formula cereri şi acţiuni în nume propriu şi în numele copilului (M. Avram, Drept civil. Familia, op. cit., p. 465- 474). Într-o sistematizare apropiată, sunt identificate dreptul şi îndatorirea părinţilor de a creşte copilul îngrijind de sănătatea, dezvoltarea, educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, dreptul de a stabili locuinţa copilului, de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept, dreptul de a avea legături personale cu copilul, de a consimţi la logodna, căsătoria, adopţia copilului, dreptul părinţilor de a-şi exprima opinia cu privire la emanciparea copilului, dreptul şi îndatorirea de a întreţine copilul, de a reprezenta sau, după caz, de a încuviinţa actele minorului (D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 375-380); în opinia autoarei I. Nicolae părinţii au, alături de prerogative ce se regăsesc în sistematizările de mai sus, dreptul şi obligaţia de a supraveghea copilul, dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil (op. cit., p. 210-211).
În doctrina anterioară noului Cod civil, s-a afirmat că îndatoririle principale ale părinţilor sunt acelea de a creşte şi de a întreţine copilul, pentru a căror îndeplinire legea a instituit dreptul părinţilor de a stabili locuinţa copilului, precum şi dreptul de a cere înapoierea acestuia de la orice persoană l-ar ţine fără drept (I. Albu, op. cit., p. 327); într-o altă părere, evocându-se aceleaşi obligaţii părinteşti – adică de a creşte şi de a da întreţinere copilului – au fost evidenţiate dreptul părinţilor de a ţine copilul, de a-l îndruma, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia copilului (E. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p. 124); într-o lucrare monografică dedicată persoanei fizice şi persoanei juridice, sunt enumerate următoarele drepturi părinteşti: de a ţine copilul, de îndrumare, de reprezentare a copilului sau, după caz, de încuviinţare a actelor sale civile, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia copilului, drepturi cărora le corespund obligaţia părinţilor de a creşte copilul, de a-l supraveghea, precum şi de a-l întreţine (M.N. Costin, op. cit., p. 204); într-o altă exprimare, părinţilor le revin următoarele drepturi şi obligaţii privitoare la persoana copilului: dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil, dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept, dreptul de a consimţi la adopţia copilului, dreptul de a avea legături personale cu acesta, dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului, dreptul de a stabili locuinţa copilului (I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 636-647); în fine, sunt considerate obligaţii părinteşti îndatorirea de a creşte copilul, îndatorirea de a da întreţinere acestuia şi sunt reţinute cu titlu de drepturi părinteşti dreptul de a stabili locuinţa copilului şi de a-l ţine, dreptul de îndrumare, dreptul de a avea legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională, dreptul de a consimţi la adopţia copilului, dreptul de a-l reprezenta în actele civile sau de a-i încuviinţa actele juridice (Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, V. Hageanu, op. cit., p. 316-321). Cum se poate observa, ceea ce diferă de la autor la autor este mai curând formula enunţului, fiindcă prin determinarea conţinutului propriu-zis al drepturilor şi obligaţiilor părinteşti enumerate, în final se ajunge la acelaşi rezultat, anume acoperirea integrală a domeniului protecţiei copilului în latura sa personală.
Potrivit doctrinei franceze, autoritatea părintească „înzestrează” cu următoarele drepturi şi îndatoriri: de a stabili locuinţa copilului, de a supraveghea copilul, dreptul şi îndatorirea ambilor părinţi de a se îngriji de educaţia copilului, precum şi de sănătatea acestuia, dreptul şi îndatorirea de a-l asocia pe minor în toate deciziile care îl privesc [A. Gouttenoire, Autorité parentale, în P. Murat (coord.), Droit de la famille, op. cit., p. 780-791]. Într-o altă sistematizare, părinţii au dreptul şi obligaţia de a proteja copilul, de a se îngriji de educaţia sa, precum şi dreptul de a stabili locuinţa copilului (Fr. Terré, D. Fenouillet, Droit civil. La famille, op. cit., p. 895-899).
[ Mai mult... ]
În doctrina anterioară noului Cod civil, s-a afirmat că îndatoririle principale ale părinţilor sunt acelea de a creşte şi de a întreţine copilul, pentru a căror îndeplinire legea a instituit dreptul părinţilor de a stabili locuinţa copilului, precum şi dreptul de a cere înapoierea acestuia de la orice persoană l-ar ţine fără drept (I. Albu, op. cit., p. 327); într-o altă părere, evocându-se aceleaşi obligaţii părinteşti – adică de a creşte şi de a da întreţinere copilului – au fost evidenţiate dreptul părinţilor de a ţine copilul, de a-l îndruma, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia copilului (E. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p. 124); într-o lucrare monografică dedicată persoanei fizice şi persoanei juridice, sunt enumerate următoarele drepturi părinteşti: de a ţine copilul, de îndrumare, de reprezentare a copilului sau, după caz, de încuviinţare a actelor sale civile, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia copilului, drepturi cărora le corespund obligaţia părinţilor de a creşte copilul, de a-l supraveghea, precum şi de a-l întreţine (M.N. Costin, op. cit., p. 204); într-o altă exprimare, părinţilor le revin următoarele drepturi şi obligaţii privitoare la persoana copilului: dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil, dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept, dreptul de a consimţi la adopţia copilului, dreptul de a avea legături personale cu acesta, dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului, dreptul de a stabili locuinţa copilului (I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 636-647); în fine, sunt considerate obligaţii părinteşti îndatorirea de a creşte copilul, îndatorirea de a da întreţinere acestuia şi sunt reţinute cu titlu de drepturi părinteşti dreptul de a stabili locuinţa copilului şi de a-l ţine, dreptul de îndrumare, dreptul de a avea legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională, dreptul de a consimţi la adopţia copilului, dreptul de a-l reprezenta în actele civile sau de a-i încuviinţa actele juridice (Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, V. Hageanu, op. cit., p. 316-321). Cum se poate observa, ceea ce diferă de la autor la autor este mai curând formula enunţului, fiindcă prin determinarea conţinutului propriu-zis al drepturilor şi obligaţiilor părinteşti enumerate, în final se ajunge la acelaşi rezultat, anume acoperirea integrală a domeniului protecţiei copilului în latura sa personală.
Potrivit doctrinei franceze, autoritatea părintească „înzestrează” cu următoarele drepturi şi îndatoriri: de a stabili locuinţa copilului, de a supraveghea copilul, dreptul şi îndatorirea ambilor părinţi de a se îngriji de educaţia copilului, precum şi de sănătatea acestuia, dreptul şi îndatorirea de a-l asocia pe minor în toate deciziile care îl privesc [A. Gouttenoire, Autorité parentale, în P. Murat (coord.), Droit de la famille, op. cit., p. 780-791]. Într-o altă sistematizare, părinţii au dreptul şi obligaţia de a proteja copilul, de a se îngriji de educaţia sa, precum şi dreptul de a stabili locuinţa copilului (Fr. Terré, D. Fenouillet, Droit civil. La famille, op. cit., p. 895-899).
[ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Obligaţia de creştere. Alin. (1) reia, în bună parte, conţinutul art. 487 noul C. civ.. Alin. (2) însă enumeră, cu caracter exemplificativ, cerinţe impuse conduitei părinţilor în raport cu copilul, de natură să asigure creşterea acestuia potrivit obiectivelor enumerate în alin. (1): dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală şi socială „în mod armonios”. [ Mai mult... ]
Dreptul familiei, ediţia 6
Secţiunea 1
Categorii de drepturi şi îndatoriri părinteşti
Categorii de drepturi şi îndatoriri părinteşti
Drepturile şi îndatoririle care dau conţinut autorităţii părinteşti privesc persoana copilului, precum şi bunurile acestuia.
Distincţia dintre cele două segmente interdependente ale ocrotirii copilului îşi relevă utilitatea în situaţia excepţională a delegării exerciţiului autorităţii părinteşti în temeiul hotărârii instanţei de tutelă către o altă persoană – fizică sau juridică – la care este decis plasamentul copilului, persoană care va exercita numai drepturile şi îndatoririle părinteşti privitoare la persoana copilului; drepturile şi îndatoririle referitoare la bunurile minorului vor fi exercitate, potrivit cu cele stabilite de instanţă, fie în comun de către părinţi, fie de către unul dintre ei [art. 399 C. civ.. din materia relaţiilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, aplicabil de asemenea în cazul nulităţii sau anulării căsătoriei în baza art. 305 alin. (2) C. civ.., precum şi în cazul copilului din afara căsătoriei cu filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi, în temeiul art. 505 alin. (2) C. civ..]. [ Mai mult... ]
Comentariile Codului civil - Familia (art. 258-534)
În acest scop, norma din art. 488 NCC instituie în sarcina părinţilor următoarele obligaţii:
a)
de a coopera cu copilul. Cooperarea presupune, pe de o parte, capacitatea copilului de a se adapta la valorile adulte şi la ce aşteaptă adulţii de la el, chiar şi prin renunţarea la integritatea proprie, iar, pe de altă parte, capacitatea adultului de a se adapta la valorile copilului şi la ce aşteaptă acesta de la adult. Copilul are nevoie să i se descrie situaţia simplu şi clar, deoarece el îşi structurează gândirea şi face conexiunile logice. Copilului trebuie să i se spună ceea ce să facă, să i se stabilească priorităţi de părinte, să i se ofere opţiuni; [ Mai mult... ]