Revista de dreptul familiei (Universul Juridic) nr. 2/2019
CÂTEVA CONSIDERAŢII DE ORDIN PRACTIC ASUPRA DISPOZIŢIILOR ARTICOLULUI 485 DIN CODUL CIVIL/CERTAINES CONSIDÉRATIONS D’ORDRE PRATIQUE RELATIVES AUX DISPOSITIONS DE L’ARTICLE 485 DU CODE CIVIL
de Bogdan Ionescu
28 iunie 2019În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Bogdan IONESCU
RÉSUMÉ
Dans le code civil on retrouve des articles que la doctrine de spécialité a ignorés ou n’a traités qu’en passant. L’article 485 est l’un d’entre eux, et cette étude se propose de lui faire an quelque sorte justice et d’apporter des clarifications relatives à un texte d’une grande profondeur des idées, mais aussi avec de surprenantes influences et applications pratiques. Un texte qui, comme l’armoire du poème de Rimbaud, cache beaucoup de drames, ayant l’intention de dire ses histoires, lorsqu’il ouvre ses grands battants...
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Mots-clés: l’article 485 du Code civil, l’obligation de respect, l’exception de non dignité, l’obligation alimentaire, les frais de l’enterrement.
CERTAIN PRACTICAL CONSIDERATIONS RELATING TO THE PROVISIONS OF ARTICLE 485 OF THE CIVIL CODE
ABSTRACT
We find in the civil code articles that the doctrine of specialty has ignored or dealt with only en passant. Article 485 is one of these, and this study intends to somehow bring justice and to shed light over a text of great ideational insight, but also with surprising effects and practical applications. A text which, like the cupboard in the poetry of Rimbaud, hides a lot of drama, intending to tell the stories, when it opens the enormous leaves with a crash...
Keywords: article 485 of the Civil Code, obligation to respect, plea of lack of dignity, obligation to support, funeral expenses.
[1] Am afirmat-o şi cu alte ocazii - legiuitorul naţional nu a fost niciodată un inovator în materia Dreptului civil, mai exact pe palierul dreptului comun, a acelui ansamblu de reguli ce alcătuiesc un codice civil. Ideea anterioară nu trebuie privită neapărat într-o "cheie" depreciativă. Să conştientizezi valoarea superioară a operei legislative aparţinând altora şi să te inspiri din aceasta, ori chiar să o copiezi ad litteram (evident, citând şi creditând autorii) este până la urmă o atitudine onestă şi matură.
C. civ. nu face excepţie cadrului ideatic de mai sus. În redactarea "Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa", acesta nu reprezintă altceva decât o traducere aproape fidelă a art. 597 C. civ. Q. (L’enfant, à tout âge, doit respect à ses père et mère).
[2] Prima facie, evocatul articol, deşi admirabil prin concepţia pe care o îngemănează, pare să fie unul pur decorativ, de panoplie. Ce contencios ar putea el să nască şi, până la urmă, ce consecinţe practice, ce sancţiuni juridice concrete ar putea să atragă în caz de încălcare? Copilul care nesocoteşte obligaţia de respect datorată părinţilor săi poate să fie într-adevăr găsit responsabil juridiceşte? Sunt întrebări cărora vom încerca să le găsim răspunsuri, iar dacă veţi avea pacienţa de a parcurge întregul studiu, suntem convinşi că veţi rămâne plăcut surprinşi de inflexiunile şi conexiunile acestui art. 485 C. civ.
[3] Respectul datorat de către copii părinţilor lor reprezintă un concept încărcat de profunde consideraţii de ordin religios şi moral. Chiar a cincea poruncă (din Decalog - în învăţătura iudaică, dar şi în cea ortodoxă) este deschisă prin următoarea formulare: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta (...)".
Într-o exprimare laconică, normele/regulile religioase, morale şi cele juridice sunt toate norme sociale. Cu toate că aceste norme/reguli prezintă şi unele elemente comune, ceea ce le deosebeşte principalmente, într-o manieră chiar radicală, este că doar norma/regula de drept (juridică) este obligatorie, de maniera în care doar aceasta poate să fie impusă la nevoie prin forţa constrângerii statale, adică manu militari.
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Nu este deloc heteroclit ca o normă religioasă (chiar din Decalog) să devină o normă juridică. Exemplul cel mai la îndemână este: "Să nu ucizi" (porunca a VI-a), "transpusă" în art. 188-192 C. pen.
Ideea esenţială pe care dorim să o transmitem aici este că deşi datoria copiilor de a-şi respecta părinţii a reprezentat ab origine o datorie religioasă şi morală, aceasta a fost ulterior "absorbită" (şi) de către Dreptul naţional, în art. 485 C. civ., devenind astfel o datorie/obligaţie juridică. Altfel spus, norma/regula religioasă şi morală a devenit normă/regulă juridică, cu toate consecinţele şi efectele de aici izvorâte[1].
Fie doar în lumina acestor argumente, a crede sau a susţine că art. 485 C. civ. nu poate să conducă la sancţiuni juridice, la efecte şi consecinţe de iure (în caz de încălcare) ar reprezenta o concepţie sau o teză absolut inacceptabilă. Repudiem totalmente ideea că legiuitorul, într-un acces filosofic, metafizic, într-o epifanie, a dorit să încarce textul Codului civil cu o dispoziţie lipsită de orice relevanţă juridică, neaccesorizată de arsenalul specific oricărei norme de drept[2].
[4] Cel mai bogat contencios pe dispoziţiile art. 597 C. civ. Q. (aşa cum vom observa pe larg la momentul potrivit) a rezultat cumva neaşteptat din invocarea în apărare a acestui text de către părintele căruia copilul i-a solicitat obligarea la plata pensiei de întreţinere. Concis, în atare cazuri, pârâtul a susţinut că nu poate să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere (ori această pensie trebuie să fie diminuată) odată ce copilul său şi-a încălcat obligaţia de respect datorată părintelui în temeiul art. 597 C. civ. Q.
Considerăm că în interpretarea şi aplicarea art. 485 C. civ. nu putem să facem abstracţie (cel puţin) de jurisprudenţa pronunţată pe art. 597 C. civ. Q. Prezumând (şi) raţionalitatea legiuitorului naţional[3], nu ar exista niciun temei şi nicio logică să copiezi/preiei un text normativ străin, dar cu scopul (ca ipotetic ratio legis) de a-l interpreta şi aplica complet diferit faţă de arealul de origine. Iată, expus scurt şi la obiect, de ce jurisprudenţa pe art. 485 C. civ. trebuie să fie în concordanţă (şi) cu jurisprudenţa pronunţată pe art. 597 C. civ. Q.
[5] Lucrurile au curs destul de simplu şi natural până la acest punct al studiului şi (în mod comod) ne-am putea rezuma în continuare la declinarea şi comentarea jurisprudenţei din Québec pe acest art. 597, urmată apoi de scurte concluzii, "bifând" astfel publicarea unui nou material pe temă juridică. Totuşi, subsemnatul am fost şi suntem animaţi în scriitura juridică de alte raţiuni şi principii, sens în care la acest moment ne-am simţit cuprinşi de un fel de sentiment de incertitudine, de îndoială. Oare lucrurile stau chiar aşa? Oare abordarea problemei nu s-a făcut poate prea direct, prea unilateral? Nu ar trebui pesemne o mai mare deschidere şi aprofundare? Cel puţin două aspecte ne insuflă o atare stare.
..........
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.