Imunitatea de jurisdicţie | Codul Penal
Parte integrantă din Lege 286/2009
Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Aplicarea legii penale - Aplicarea legii penale în spaţiu -
Imunitatea de jurisdicţie
Art. 13. -
Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.
Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul penal adnotat, Volumul I, Partea generală
Noul Cod penal comentat, Partea generală
Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.
CORELAŢII NORMATIVE
Legislaţie anterioară:
-
art. 8 C. pen.: Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român. [ Mai mult... ]
Noul Cod penal comentat, Partea generală
I.
NOUL COD PENAL ÎN RAPORT CU LEGEA PENALĂ ANTERIOARĂ
Art. 13 C. pen. reglementează imunitatea de jurisdicţie penală pentru reprezentanţii diplomatici ai statelor străine în ţara noastră, care săvârşesc infracţiuni indiferent de natura lor. Art. 13 reproduce textul art. 8 C. pen. anterior, cu o singură modificare; termenul de "convenţie" este înlocuit cu termenul "tratate".
Modificarea terminologiei s-a impus pentru a se realiza punerea de acord cu Convenţia de la Viena din anul 1969 pentru dreptul tratatelor şi cu Legea nr. 590/2003 privind tratatele, acte în cuprinsul cărora termenul de "tratat" reprezintă denumirea generică pentru actele juridice internaţionale, interstatale, indiferent de denumirea dată acestora (convenţie, acord etc.). [ Mai mult... ]
Noul Cod penal. Note • Corelaţii • Explicaţii, ediţia 1
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 2
Drept penal. Partea generală ediţia a 4-a
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Prezentare comparativă. Comparativ cu reglementarea anterioară, noul C. pen. nu aduce niciun element de noutate, cu excepţia adaptării terminologice.
2. Aplicarea legii în timp. Dispoziţiile art. 13 noul C. pen. nu ridică niciun fel de probleme de aplicare alegii în timp.
3. Sursa inspiraţiei legiuitorului român. Reglementarea din art. 13 noul C. pen. este una tradiţională în dreptul penal român, aceasta fiind impusă şi de tratatele internaţionale la care statul român este parte. [ Mai mult... ]
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Imunitatea membrilor Parlamentului naţional. Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului [art. 72 alin. (1) din Constituţia României]. În ceea ce priveşte jurisprudenţa referitoare la limitele imunităţii, potrivit Curţii Europene aDrepturilor Omului, dacă libertatea de exprimare este importantă pentru orice persoană, ea este cu atât mai importantă pentru cel care îşi reprezintă alegătorii, semnalează preocupările acestora şi le apără interesele. Într-o democraţie, Parlamentul sau organele comparabile reprezintă tribune indispensabile dezbaterii politice (CEDO, Jerusalem c. Austria, §36 şi 40), Curtea menţionată subliniază şi relevanţa aprecierii imunităţii în lumina unor împrejurări speciale, iar nu aunei examinări in abstracto (CEDO, Padovani c. Italia, §24). Este compatibilă cu Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi alibertăţilor fundamentale oimunitate care acoperea declaraţiile făcute în cursul dezbaterilor parlamentare în cadrul camerelor legislative şi urmărea protecţia intereselor Parlamentului în ansamblu, spre deosebire de cele ale membrilor săi luate individual (CEDO, A. c. Regatul Unit, §84 şi 85). Absenţa unei legături evidente cu oactivitate parlamentară necesită ointerpretare strictă anoţiunii de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele utilizate. Este aşa în special atunci când restrângerile dreptului de acces decurg dintr-o deliberare aunui organ politic. A ajunge la oaltă concluzie ar echivala cu restrângerea într-un mod incompatibil cu art. 6 alin. (1) din Convenţie adreptului particularilor de acces la oinstanţă judecătorească de fiecare dată când declaraţiile contestate în justiţie au fost făcute de un membru al Parlamentului European (CEDO, Cordova c. Italia, §61 şi 62). [ Mai mult... ]
Drept penal. Partea generală ediţia a 4-a
A. Imunitatea de jurisdicţie. O primă excepţie o constituie imunitatea de jurisdicţie consacrată în art. 13 C. pen. Potrivit acestui text, "Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român".
Aceste dispoziţii, după cum se observă, fac referire la două categorii de persoane asupra cărora nu se poate extinde jurisdicţia penală română, şi anume reprezentanţii diplomatici şi alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român. [ Mai mult... ]
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
Textul art. 13 NCP reproduce, practic, dispoziţia cuprinsă în art. 8 CP 1969. Este evident faptul că prin această normă se instituie o excepţie, o derogare de la aplicarea legii penale române în spaţiu, în considerarea statutului persoanei asupra căreia ar urma să fie exercitată represiunea. În concret, dispoziţia reprezintă o continuare firească (şi o circumstanţiere specială) a prevederii din articolul precedent, deoarece conceptul generic de imunitate de jurisdicţie penală a reprezentanţilor diplomatici este rezultatul evolutiv al reglementărilor bilaterale şi multilaterale dintre state, în sfera relaţiilor externe, de-a lungul timpului(42), extinzându-se, totodată, şi asupra altor categorii de persoane stabilite tot prin documente internaţionale (şefi de stat, şefi de guvern etc.). [ Mai mult... ]
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Imunitatea membrilor Parlamentului naţional. Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului [art. 72 alin. (1) din Constituţia României]. În ceea ce priveşte jurisprudenţa referitoare la limitele imunităţii, potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă libertatea de exprimare este importantă pentru orice persoană, ea este cu atât mai importantă pentru cel care îşi reprezintă alegătorii, semnalează preocupările acestora şi le apără interesele. Într-o democraţie, Parlamentul sau organele comparabile reprezintă tribune indispensabile dezbaterii politice (CEDO, Jerusalem c. Austria, §36 şi 40), Curtea menţionată subliniază şi relevanţa aprecierii imunităţii în lumina unor împrejurări speciale, iar nu a unei examinări in abstracto (CEDO, Padovani c. Italia, §24). Este compatibilă cu Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o imunitate care acoperea declaraţiile făcute în cursul dezbaterilor parlamentare în cadrul camerelor legislative şi urmărea protecţia intereselor Parlamentului în ansamblu, spre deosebire de cele ale membrilor săi luate individual (CEDO, A. c. Regatul Unit, §84 şi 85). Absenţa unei legături evidente cu o activitate parlamentară necesită o interpretare strictă a noţiunii de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele utilizate. Este aşa în special atunci când restrângerile dreptului de acces decurg dintr-o deliberare a unui organ politic. A ajunge la o altă concluzie ar echivala cu restrângerea într-un mod incompatibil cu art. 6 alin. (1) din Convenţie a dreptului particularilor de acces la o instanţă judecătorească de fiecare dată când declaraţiile contestate în justiţie au fost făcute de un membru al Parlamentului European (CEDO, Cordova c. Italia, §61 şi 62). [ Mai mult... ]