Confluenţa de riscuri - efectele contribuţiei concomitente a victimei asupra răspunderii penale a autorului
de Ioana Curt

Ioana CURT
Doctorand, Facultatea de Drept

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

Avocat, Baroul Cluj

Confluence of Risk - the Effects of the Victim’s Simultaneous Behaviour on the Criminal Responsibility of the Offender

• ABSTRACT

The present study has set its aim to present the cases in which the victim’s simultaneous behaviour has a contribution to the result, as both victim and offender were somehow interacting at the origin of the initial risk. The main concern of the analysis is the Romanian courts’ view on this matter. In the first part of the article, the omissions and shortcomings found in judgments, that can lead to unlawful convictions, are uncovered. Moving on, the author concludes by stating that the solution is to be found in causation, relying on the objective ascription theory, which could and should be applied in courts. Using the tools offered by this modern theory, namely the permissible risk, the lawful alternative behaviour and the so-called unprotected risk, judgments should take into account the victim’s contribution and apply a cause of criminal impunity for the offender. The last part of the study also offers a series of reform proposals concerning the Romanian legal regulations.

• Keywords: contributory negligence, contributory act of the victim, objective ascription, permissible risk, lawful alternative behaviour, unprotected risk.

§1. Circumscrierea obiectului analizei

În dreptul penal continental^[1] se poate observa în ultimele decenii o "redescoperire"^[2] a victimei şi a rolului acesteia în diverse sectoare ale dreptului penal, procesual şi material, dublată de intense dezbateri doctrinare cu privire la "greutatea" pe care o poate imprima titularul valorii sociale răspunderii penale a celui care o lezează sau periclitează, pornind de la ideea, afirmată mai întâi în criminologie, că infracţiunea este o entitate dinamică bazată pe interrelaţionarea între "cuplul penal" format din autor şi victimă^[3] - idee care nu a influenţat numai politica penală, cât şi (cel puţin în doctrina străină) instituţiile clasice aparţinând dreptului penal.

Conduita subiectului pasiv care a contribuit (fie anterior, fie concomitent cu acţiunea/inacţiunea autorului sau chiar ulterior finalizării acesteia) la producerea rezultatului vătămător poate îmbrăca, în realitatea practică, diverse forme. Acest comportament poate deveni relevant din mai multe perspective: în primul rând, la nivelul tipicităţii, excluzând raportul de cauzalitate sau - mai bine zis - posibilitatea imputării obiective a rezultatului; apoi, în planul vinovăţiei, cu consecinţa înlăturării culpei pentru autor; mai mult, poate căpăta importanţă în cadrul cauzei justificative a consimţământului persoanei vătămate; în fine, poate fi avut în vedere la nivelul individualizării pedepsei autorului.

Trecând la nivelul practicii judiciare în domeniu, se poate constata că soluţiile pronunţate de instanţele străine în astfel de cazuri au fost la fel de diverse pe cât de diverse au fost şi fundamentele pe care s-au bazat. Aceasta întrucât problematica pe care o implică imputarea comportamentului sau rezultatului nu îşi găseşte lesne soluţia operând cu instituţiile tradiţionale ale dreptului penal, atunci când elementul de specificitate îl constituie faptul că titularul valorii sociale ocrotite "participă", el însuşi, la lezarea acestora. Instanţele române, pe de altă parte, par să treacă destul de uşor cu vederea comportamentul relevant al victimei care a avut un rol în geneza riscului concretizat în lezarea valorilor sale sociale, dând relevanţă acestuia doar in extremis, atunci când autorul nu a încălcat nicio prevedere legală - în acele situaţii cunoscute ca fiind ipoteze de "culpă exclusivă a victimei" -, aşa încât putem afirma, fără teama de a greşi, că victima şi conduita ei se află deocamdată într-un con de umbră în dreptul intern.

Obiectul prezentului studiu îl constituie acele ipoteze în care conduita victimei, contrară intereselor proprii:

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

(1) fie este singura care generează producerea rezultatului, suprapunându-se peste o conduită lipsită de relevanţă penală a unui terţ (potenţialul "autor" care, evident, va fi exonerat de răspundere);

(2) fie contribuie la producerea rezultatului prevăzut în norma de incriminare, alături de conduita autorului, cu consecinţa angajării răspunderii penale a acestuia din urmă.

Vom avea, aşadar, în vedere ipotezele în care suntem în prezenţa unor conduite paralele care converg spre un rezultat vătămător, fără a-şi pierde individualitatea. Acestea sunt regrupate în doctrină sub denumirea de "confluenţă de riscuri"^[4], întâlnite frecvent în accidentele de circulaţie, când atât autorul, cât şi victima (care nu este unul dintre pasagerii autovehiculului) au contribuit - prin încălcarea normelor legale - la producerea rezultatului prevăzut în norma de incriminare. În aceste cazuri se poate vorbi, la modul figurat, de o situaţie de "autorat concomitent" sau "accesoriu"^[5] între autor şi victimă. De asemenea, vom analiza şi ipotezele în care conduita "autorului", care a acţionat concomitent cu victima ale cărei valori sociale sunt lezate, a contribuit dintr-o perspectivă cauzală - în sensul comun, şi nu juridic al termenului - la producerea rezultatului, însă aceasta excedează sfera dreptului penal.

Trebuie adăugat că, în ambele situaţii menţionate, premisa este lipsa unei înţelegeri prealabile între autor şi victimă. Aceştia nu desfăşoară în comun o acţiune riscantă, ci acţionează independent. Nu va exista o legătură subiectivă nici cu privire la rezultat, aşa cum se întâmplă în cazul consimţământului clasic - atunci când titularul valorii sociale renunţă în cunoştinţă de cauză la protecţia oferită de dreptul penal. De asemenea, excedează obiectului prezentului studiu ipotezele în care o persoană suferă o vătămare prin intermediul propriei acţiuni riscante, rezultat la care a contribuit şi o altă persoană ("cooperare la autopunerea în pericol"^[6]), respectiv situaţiile în care victima se lasă pusă în pericol de către o altă persoană, asumându-şi conştient conduita creatoare de risc ("punerea în pericol a unui terţ acceptată de acesta"^[7]).

În plus, trebuie făcută o delimitare de factură temporală. Ceea ce dorim să supunem analizei sunt "constelaţiile" de cazuri în care conduita victimei este anterioară sau cel mult concomitentă cu punerea sa în pericol de către autor, având repercusiuni directe asupra intensităţii stării de pericol. În măsura în care victima, ulterior punerii sale în pericol de către făptuitor, a contribuit decisiv la producerea rezultatului vătămător prin adoptarea unei conduite contrare intereselor proprii (cum se întâmplă atunci când aceasta refuză o transfuzie de sânge din cauza credinţelor sale religioase), vom fi în prezenţa unui risc culpabil^[8] - o subcategorie a autopunerii în pericol sau a autolezării^[9] (în funcţie de poziţia subiectivă). Deşi şi în aceste ipoteze lipseşte cooperarea autorului iniţial raportat la conduita ulterioară a victimei, am ales să nu le tratăm în cuprinsul prezentei lucrări, întrucât ele nu corespund ideii de "confluenţă de riscuri", ci mai degrabă celei de "succesiune de riscuri".

Vor rămâne, aşadar, în vizor situaţiile în care se materializează un risc faţă de care există o "responsabilitate multiplă", ceea ce se întâmplă în special când există obligaţii sau funcţii de control reciproce^[10]. Domeniul predilect de aplicare îl constituie infracţiunile din culpă, în special accidentele de circulaţie şi cele de muncă.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.