(1)
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2)
În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări.
(3)
Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.

Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul penal adnotat - Partea generală, Jurisprudenţă naţională 2014-2020 (1)
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2)
În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări. [ Mai mult... ]
Codul penal adnotat, Volumul I, Partea generală 1.
Opinia unanimă, exprimată în cadrul întâlnirii din 16-17 mai 2019 a preşedinţilor secţiilor penale ale ICCJ şi curţilor de apel[235], a fost în sensul că, în cazul judecării separate definitive a actelor materiale aparţinând unei infracţiuni continuate, dacă inculpatul a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei aplicate pentru actele materiale deduse judecăţii în primul dosar, instanţa sesizată cu soluţionarea cererii formulate în cursul executării va proceda potrivit art. 37 C. pen., stabilind o pedeapsă pentru infracţiunea în întregul ei, care nu poate să fie mai redusă decât pedeapsa aplicată doar pentru unele dintre actele materiale; dacă pentru noua pedeapsă aplicată sunt îndeplinite condiţiile legale, instanţa va putea acorda liberarea condiţionată, având în vedere că descoperirea unor acte din conţinutul aceleiaşi infracţiuni nu poate avea consecinţe mai grave decât descoperirea unei infracţiuni concurente. S-au reţinut prevederile art. 105 C. pen., care se referă la posibilitatea instanţei ca, după ce a anulat liberarea condiţionată din executarea pedepsei aplicate pentru o infracţiune concurentă cu cea dedusă judecăţii, a stabilit pedeapsa pentru infracţiunea nou descoperită şi pedeapsa rezultantă pentru concurs, poate dispune liberarea condiţionată, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aceasta, raportat la pedeapsa rezultantă. [ Mai mult... ]
Noul Cod penal comentat, Partea generală I.
NOUL COD PENAL ÎN RAPORT CU LEGEA PENALĂ ANTERIOARĂ
Anularea liberării condiţionate nu are corespondent în Codul penal anterior, reglementarea actuală venind să completeze o lacună cu privire la situaţia în care condamnatul mai săvârşise o infracţiune pe timpul executării pedepsei, până la acordarea liberării, care a fost descoperită, aplicându-se o condamnare definitivă, chiar după termenul de supraveghere. [ Mai mult... ]
Noul Cod penal. Note • Corelaţii • Explicaţii, ediţia 1
1. Prezentare comparativă. Anularea liberării condiţionate reprezintă o instituţie juridică nou-introdusă, care devine aplicabilă în situaţia în care pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen [(http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=Wpo7d56II%2fQ%3d&tabid=2604), p. 79, accesat la 20.02.2014]. [ Mai mult... ]
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 2
Textul nu are corespondent în Codul anterior.
Consecinţele sunt diferite în raport de data săvârşirii infracţiunii care atrage anularea:
a) se aplică dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, atunci când fapta descoperită pe parcursul termenului de încercare a fost comisă înainte de pronunţarea hotărârii definitive de condamnare;
b) se aplică dispoziţiile privitoare la pluralitate intermediară, atunci când fapta descoperită pe parcursul termenului de încercare a fost comisă după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare, dar nu sunt îndeplinite condiţiile de la recidivă. În acest caz contopirea se realizează potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni; [ Mai mult... ]
Drept penal. Partea generală ediţia a 4-a
Anularea liberării condiţionate este reglementată de art. 105 C. pen., în care sunt stabilite, pe de o parte, condiţiile pe care instanţa competentă trebuie să le constate pentru a decide anularea liberării condiţionate, iar, pe de altă parte, consecinţele sau efectele anulării liberării condiţionate.
Condiţiile anulării liberării condiţionate sunt prevăzute în art. 105 alin. (1) C. pen. Potrivit acestui text, instanţa, pentru a dispune anularea liberării condiţionate, trebuie să constate întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii(995): [ Mai mult... ]
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
Liberarea condiţionată se anulează(238) atunci când pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată săvârşise o altă infracţiune înainte de acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii. Într-un astfel de caz, în raport cu infracţiunea descoperită, se aplică, în funcţie de situaţie, regulile referitoare la concursul de infracţiuni, la recidivă sau la pluralitatea intermediară. [ Mai mult... ]
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 3