Guvernul României
Ordonanţa nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale
Modificări (8), Respingeri hotărâri prealabile (2), Respingeri de neconstituţionalitate (5), Admis recurs în interesul legii (1), Referinţe (5), Reviste (9), Referinţe în jurisprudenţăText publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 01 februarie 2008.
În vigoare de la 04 februarie 2008
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. V.1 din Legea nr. 373/2007 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
CAPITOLUL I Majorarea salariilor de bază
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 1. -
În anul 2008, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, avute la data de 31 decembrie 2007, se majorează în două etape, astfel:
a) cu 4,5%, începând cu data de 1 aprilie 2008, faţă de nivelul din luna martie 2008;
b) cu 5,5%, începând cu data de 1 octombrie 2008, faţă de nivelul din luna septembrie 2008.
Art. 2. -
(1) În aplicarea prevederilor art. 1, limita minimă şi limita maximă ale salariilor de bază prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, se majorează începând cu data de 1 aprilie 2008 cu 4,5% şi începând cu data de 1 octombrie 2008 cu 5,5%.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi personalului contractual la care este stabilit un singur nivel al salariului de bază.
Art. 3. -
(1) Salariile de bază ale personalului contractual pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2008 sunt prevăzute în anexele nr. Ia-VIa.
(2) Salariile de bază pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2008, majorate cu 4,5% faţă de nivelul avut la 31 martie 2008, şi pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, majorate cu 5,5% faţă de nivelul avut la 30 septembrie 2008, sunt prevăzute în anexele nr. Ib-VIb, cu excepţia anexelor nr. IV/11b, V/1b şi V/2b, la care limitele minime şi maxime au fost corelate cu majorările acordate aceloraşi funcţii din alte sectoare bugetare.
(3) Indemnizaţiile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, precum şi ale celor care ocupă funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică sunt prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a şi VIIIa, pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2008, şi în anexele nr. VII/1b, VII/2b, VII/3b şi VIIIb, pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2008, respectiv pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008.
(4) Pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, indemnizaţiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a şi VII/1b, VII/2b, VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi, de asemenea, reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Art. 4. -
Salariile de bază individuale, care se situează între limitele prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, avute la data aplicării prezentei ordonanţe, se majorează începând cu data de 1 aprilie 2008 cu 4,5% faţă de nivelul avut la 31 martie 2008 şi începând cu data de 1 octombrie 2008 cu 5,5% faţă de nivelul din luna septembrie 2008.
Art. 5. -
La instituţiile publice şi unităţile bugetare la care cheltuielile de personal se asigură din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii, creşterile salariale stabilite în condiţiile art. 4 se pot acorda în limita procentelor stabilite şi la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creşterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare.
Art. 6. -
(1) În anul 2008, personalul contractual din sectorul bugetar, salarizat între limitele corespunzătoare funcţiei, poate beneficia, pe lângă creşterile salariale acordate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, de o creştere salarială prin evaluarea performanţelor profesionale individuale realizate în anul 2007, potrivit reglementărilor în vigoare, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare pentru cheltuielile cu salariile aprobate pentru anul 2008.
(2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale personalului contractual şi acordarea salariilor de bază corespunzătoare evaluării se vor realiza în perioada mai-septembrie 2008.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
CAPITOLUL II Alte reglementări
Art. 7. -
(1) Promovarea personalului contractual în anul 2008, în condiţiile legii, se poate face numai pe un post vacant de natura celui pe care urmează să fie promovată persoana, cu excepţia persoanelor încadrate pe posturi unice, prevăzute în statul de funcţii, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile.
(2) Promovarea în condiţiile legii a persoanelor încadrate pe funcţia de debutant, a persoanelor încadrate pe posturi unice prevăzute la alin. (1), precum şi a celor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectivă se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior.
Art. 8. -
Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere cu până la 20% a salariului de bază avut.
Art. 9. -
(1) În vederea stabilirii salariului de bază, în termen de 15 zile de la reluarea activităţii, persoanele angajate în sectorul bugetar care s-au aflat în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi cele ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, şi care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoştinţelor profesionale, organizat în acest scop de angajator, urmându-se procedura reglementată de actele normative în materie.
(2) În cazul nepromovării examenului prevăzut la alin. (1), persoanei respective i se acordă salariul de bază avut anterior sau, după caz, salariul de bază minim al funcţiei deţinute anterior.
Art. 10. -
(1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 15% din numărul total al personalului contractual prevăzut în statul de funcţii, la începutul anului bugetar, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. Salariile de merit se vor acorda personalului contractual încadrat pe funcţii de execuţie în proporţie de cel puţin două treimi din numărul total stabilit. Ordonatorii principali de credite care au în subordine unităţi bugetare cu un număr redus de posturi pot aproba ca încadrarea în numărul maxim de beneficiari de salariu de merit şi în proporţiile stabilite pentru funcţiile de execuţie să se facă la nivelul unităţilor respective luate împreună. Repartizarea numărului de beneficiari de salariu de merit pe unităţile luate în calcul, în acest caz, se face de către ordonatorul principal de credite.
(2) Personalul contractual care beneficiază de salariu de merit se stabileşte o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în anul precedent, apreciată conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. În cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcţiei deţinute, care nu sunt imputabile persoanei beneficiare de salariu de merit, inclusiv modificarea funcţiei prin promovare, acordarea acestuia se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit. În cazul în care pe parcursul anului se întrerup raporturile de muncă ale unor beneficiari de salariu de merit, acesta se poate redistribui, de la data de 1 a lunii următoare, altor persoane care deţin funcţii de acelaşi nivel, respectiv funcţii de conducere sau de execuţie, pe perioada rămasă.
(3) Pentru personalul contractual nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare.
(4) Personalul încadrat ca debutant nu poate beneficia de salariu de merit.
(5) Personalul salarizat cu indemnizaţie lunară ca unică formă de remunerare a activităţii nu se cuprinde în numărul total de posturi în vederea determinării numărului de beneficiari ai salariului de merit.
Art. 11. -
(1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual prevăzut în statul de funcţii, cu încadrarea în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.
(2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii principali de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului, din economiile realizate, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzute în bugetul aprobat pentru personalul contractual din aparatul propriu şi din unităţile subordonate, fără a depăşi valoarea economiilor realizate.
(3) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite, în limita sumelor alocate cu această destinaţie de către ordonatorii principali de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanţilor personalului contractual, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.
Art. 12. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Consiliile locale pot constitui, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente anului respectiv pentru personalul contractual prevăzut în statul de funcţii, un fond de premiere, în cazul în care veniturile curente acoperă în totalitate cheltuielile de personal, inclusiv acest fond de premiere. Fondul de premiere poate fi utilizat, conform criteriilor şi condiţiilor stabilite prin hotărâre a consiliului local, în luna decembrie a anului 2008.
Art. 13. -
(1) Se acordă un spor de confidenţialitate în cuantum de până la 15% din salariul de bază personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului, personalului contractual din instituţiile şi autorităţile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor, precum şi personalului preluat de către autorităţi şi instituţii publice de la Ministerul Integrării Europene, care în cursul anului 2007 şi-a încetat activitatea.
(2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Art. 14. -
(1) Se acordă un spor pentru condiţii vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, personalului contractual care desfăşoară activitate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, inclusiv personalului încadrat în centrala Ministerului Afacerilor Externe, în care funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă şi staţii de bruiaj.
(2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului prevăzut la alin. (1) şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
(3) Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin. (1) vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autorităţile abilitate în acest sens.
Art. 15. -
(1) Se acordă un spor pentru condiţii periculoase, în cuantum de până la 50% din salariul de bază, personalului contractual din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care participă efectiv în campaniile de prevenire şi combatere a zoonozelor deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite prin ordin al ministrului, numai pe perioada în care participă la aceste campanii.
(2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului prevăzut la alin. (1) şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Art. 16. -
(1) Personalul din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România beneficiază de următoarele sporuri:
a) pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei, personalul primeşte lunar un spor de confidenţialitate de până la 15%, calculat la salariul de bază;
b) personalul care lucrează în condiţii de risc şi suprasolicitare neuropsihică beneficiază de un spor de până la 10%, calculat la salariul de bază;
c) personalul care lucrează în condiţii vătămătoare beneficiază de un spor de până la 10%, calculat la salariul de bază.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal şi procentul concret al sporurilor care se acordă potrivit alin. (1) lit. a), b) şi c) se stabilesc prin decizie a preşedintelui institutului.
Art. 17. -
Personalul contractual beneficiază şi de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Art. 18. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul contractual încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere este considerată muncă suplimentară şi se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor aplicat la salariul de bază, după cum urmează:
a) 75% din salariul de bază, pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de bază, pentru orele următoare şi pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
(2) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual.
(3) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă potrivit legii sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situaţii cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
CAPITOLUL III Dispoziţii finale
Art. 19. -
(1) Indemnizaţiile personalului din conducerea cultelor religioase şi a unităţilor de cult recunoscute în România, asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică, prevăzute la nr. crt. 1, 2, 3, 4 şi 5 din anexa nr. 1 A.b) la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 299/2003, cu modificările ulterioare, majorate potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, vor avea valorile prevăzute pentru funcţiile de demnitate publică cu care sunt asimilate, prevăzute la nr. crt. 1, 2, 3, 5 şi 6 din anexa nr. VII/2a, pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2008, şi la nr. crt. 1, 2, 3, 5 şi 6 din anexa nr. VII/2b, pentru perioada 1 aprilie-30 septembrie 2008, respectiv pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008, la prezenta ordonanţă.
(2) Salariile de bază ale personalului clerical, stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 299/2003, cu modificările ulterioare, din anexele nr. 1B.b) şi 2.b), stabilite potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, se majorează cu 4,5 % pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2008 şi cu 5,5% pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008.
Art. 20. -
Salariul de bază individual al administratorului public se stabileşte de către primar, preşedintele consiliului judeţean sau primarul general al municipiului Bucureşti, în condiţiile legii, în funcţie de tipul unităţii administrativ-teritoriale şi de atribuţiile stabilite în fişa postului, între limite, astfel: limita minimă este nivelul salariului de bază al secretarului unităţii administrativ-teritoriale, iar limita maximă este indemnizaţia primarului, a preşedintelui consiliului judeţean sau a primarului general al municipiului Bucureşti, după caz.
Art. 21. -
Salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcţii specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta ordonanţă, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la aceasta, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi al Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Art. 22. -
(1) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.
(2) Pensionarii pentru limită de vârstă care se angajează pe baza unui contract individual de muncă în sectorul bugetar, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă dobândite în întreaga activitate.
Art. 23. -
(1) Personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă şi la alte concedii, în condiţiile legii.
(2) Durata minimă a concediului de odihnă este de 21 de zile lucrătoare pe an.
(3) La determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(4) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. În cazul în care, din motive justificate, personalul contractual din sectorul bugetar nu a putut efectua concediul de odihnă la care avea dreptul într-un an calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârşitul anului următor.
(5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă.
(6) Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare.
(7) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Art. 24. -
(1) Ordonatorii principali de credite pot aproba, în limita numărului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007 şi la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008 nr. 387/2007, cu încadrarea la nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, transformarea posturilor vacante pe răspunderea ordonatorilor principali de credite.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi ordonatorilor principali de credite din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală.
(3) Ordonatorii principali de credite prevăzuţi la alin. (1) vor comunica trimestrial Ministerului Economiei şi Finanţelor situaţia centralizată a transformărilor de posturi efectuate în condiţiile legii.
Art. 25. -
(1) Autorităţile şi instituţiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare, potrivit legii, pot acorda stimulente personalului contractual, în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursă şi condiţiile de utilizare a fondului de stimulare se stabilesc cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative, prin hotărâre a Guvernului.
(2) Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) rămân aplicabile reglementările existente privind constituirea şi condiţiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului.
Art. 26. -
Drepturile salariale stabilite personalului bugetar corespunzător structurii organizatorice şi numărului maxim de posturi aprobate potrivit legii se vor acorda în continuare, corespunzător funcţiilor deţinute anterior, în acelaşi cuantum, şi în cazul în care structura organizatorică sau raporturile de subordonare şi numărul maxim de posturi se modifică, potrivit legii, în cursul anului.
Art. 27. -
(1) Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii comisiilor pentru protecţia copilului, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă al cărei cuantum se stabileşte prin hotărâre a consiliului judeţean sau prin hotărâre a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi nu poate depăşi 5% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului de sector.
(2) Secretarul comisiei pentru protecţia copilului beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă al cărei cuantum este de 75% din cea acordată unui membru al comisiei.
Art. 28. -
Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică personalului contractual din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi nici personalului din instituţiile publice din sistemul sanitar-veterinar finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, la care salarizarea şi celelalte drepturi se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar.
Art. 29. -
Articolul 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 291/2000 privind organizarea şi funcţionarea unor ministere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 308/2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 4. -
Salariile de bază pentru funcţiile publice de execuţie specifice se stabilesc prin echivalare cu cele prevăzute la poziţiile 7 şi 8 din anexa nr. 1 la Legea nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
a) consilier negociator, consilier armonizare legislativă, consilier evaluare-examinare - poziţia 7;
b) expert negociator, expert armonizare legislativă, expert evaluare-examinare - poziţia 7, corespunzător atribuţiilor;
c) analist negociator, analist armonizare legislativă, analist evaluare-examinare - poziţia 8."
Art. 30. -
La articolul 3 alineatul (2), teza 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 272/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Salariile de bază şi celelalte drepturi salariale ale consilierilor pentru afaceri europene sunt cele stabilite potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia prevăzută la poziţia 7 din anexa nr. 1 la aceasta şi se reîncadrează în mod corespunzător pe funcţia de secretar III."
Art. 31. -
(1) Gestiunea sistemului de salarizare se asigură de către fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în numărul maxim de posturi şi în bugetele aprobate potrivit legii.
(2) Salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere se stabilesc astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile alocate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, pentru cheltuielile cu salariile.
Art. 32. -
(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanţe este de competenţa ordonatorilor de credite.
(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.
(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.
Art. 33. -
(1) Salariile de bază şi indemnizaţiile lunare sunt brute şi impozabile, potrivit legii.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Salariile de bază individuale şi indemnizaţiile lunare, calculate pentru cele 3 etape de majorare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, se rotunjesc din 1 leu în 1 leu în favoarea salariaţilor.
(3) Anexele nr. Ia-VIIIa şi Ib-VIIIb*) fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.
*) Anexele nr. Ia-VIII a şi Ib-VIIIb sunt reproduse în facsimil.
Art. 34. -
Prevederile prezentei ordonanţe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
PRIM-MINISTRU | |
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU |
Contrasemnează: | |
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, | |
Paul Păcuraru | |
Ministrul economiei şi finanţelor, | |
Varujan Vosganian |
Bucureşti, 30 ianuarie 2008.
Nr. 10.
ANEXA Nr. Ia (la 01.01.2008)
I. Salarii de bază pentru funcţii de specialitate*)
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | |
1 | Secretar general | S | 3.181 | |
2 | Secretar general adjunct | S | 2.863 |
NOTĂ: Se utilizează în ministere şi în alte organe centrale de specialitate.
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, auditor; gradul IA | S | 693 | 1.577 | |
2 | Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, auditor; gradul I | S | 631 | 1.380 | |
3 | Consilier, expert, inspector de specialitate. revizor contabil, auditor; gradul II | S | 581 | 1.251 | |
4 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul III | S | 561 | 1.122 | |
5 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IV | S | 551 | 1.006 | |
6 | Referent, inspector, revizor contabil; debutant | S | 523 | - | |
7 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer: gradul IA | SSD | 571 | 1.380 | |
8 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul I | SSD | 561 | 1.122 | |
9 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul II | SSD | 551 | 1.006 | |
10 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer: gradul III | SSD | 540 | 912 | |
11 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer: debutant | SSD | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios | |||||
12 | Consilier juridic gradul IA | S | 693 | 1.577 | |
13 | Consilier juridic gradul I | S | 631 | 1.380 | |
14 | Consilier juridic gradul II | S | 581 | 1.251 | |
15 | Consilier juridic gradul III | S | 561 | 1.122 | |
16 | Consilier juridic gradul IV | S | 551 | 1.006 | |
17 | Consilier juridic debutant | S | 523 | - | |
c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
18 | Referent IA | M | 571 | 805 | |
19 | Referent I | M | 561 | 701 | |
20 | Referent II | M | 551 | 651 | |
21 | Referent III | M | 540 | 571 | |
22 | Referent IV | M | 531 | 542 | |
23 | Referent debutant | M | 510 | - |
*) Salariile de bază stabilite pentru funcţiile prevăzute la cap. I, lit. B se utilizează şi pentru salarizarea funcţiilor de altă specialitate decât cele specifice din cadrul altor instituţii centrale, inclusiv centrelor regionale din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru salarizarea personalului din aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia secretarilor prevăzuţi la cap. II din Anexa nr. II, precum şi funcţiilor de la cabinetul primarului municipiului reşedinţă de judeţ şi de la cabinetul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, utilizându-se salariul de bază al gradului/treptei IA al funcţiei corespunzătoare nivelului studiilor.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
1) Administraţia Prezidenţială poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care urmează să beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de acordare, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
A. Funcţii de conducere specifice
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | |
1 | Şef departament, director general | S | 2.746 |
B. Funcţii de execuţie de specialitate specifice
Nr. crt. | Funcţia*) | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
2 | Şef birou senatorial, şef cabinet | S | 631 | 1.400 | |
3 | Şef birou senatorial, stenodactilograf, şef cabinet, referent | SSD | 571 | 1.380 | |
4 | Şef birou senatorial, stenodactilograf, şef cabinet, referent | M | 520 | 1.006 | |
5 | Şef birou senatorial, stenodactilograf, şef cabinet, referent | PL | 520 | 1.154 | |
6 | Director de cabinet | S | 1.068 | 2.511 | |
7 | Consilier | S | 1.068 | 2.511 | |
8 | Expert | S | 1.037 | 2.287 | |
9 | Consultant | S | 709 | 1.542 | |
10 | Secretar cabinet, secretar dactilograf | M | 520 | 845 |
*) Se utilizează şi pentru cabinetul demnitarului, cancelaria prefectului, cabinetul preşedintelui consiliului judeţean şi cabinetul primarului general al municipiului Bucureşti.
III. Funcţii specifice unor ministere
1. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
1 | Comisar general | S | 2.894 | ||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
Funcţii de execuţie | |||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Comisar principal IA | S | 693 | 1.577 | |
2 | Comisar principal I | S | 631 | 1.380 | |
3 | Comisar principal II | S | 581 | 1.251 | |
4 | Comisar principal III | S | 561 | 1.122 | |
5 | Comisar principal IV | S | 551 | 1.089 | |
6 | Comisar debutant | S | 523 | - | |
7 | Comisar principal I | S.S.D. | 561 | 1.251 | |
8 | Comisar principal II | S.S.D. | 551 | 1.122 | |
9 | Comisar principal III | S.S.D. | 540 | 1.006 | |
10 | Comisar debutant | S.S.D. | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
11 | Comisar IA | M | 571 | 845 | |
12 | Comisar I | M | 551 | 750 | |
13 | Comisar II | M | 540 | 684 | |
14 | Comisar III | M | 531 | 619 | |
15 | Comisar debutant | M | 510 | - | |
Audit intern | |||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
1 | Auditor - ofiţer | S | 1.604 | 2.262 | |
2 | Auditor - expert | S | 1.118 | 1.775 | |
3 | Auditor - inspector | S | 793 | 1.450 | |
4 | Auditor - asistent | S | 631 | 1.290 |
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
1. | Casier trezorier I | M | 540 | 652 | |
2. | Casier trezorier M; agent fiscal, operator rol, numărător bani; I | M; G | 531 | 572 | |
3. | Casier trezorier, agent fiscal, operator rol, numărător bani; debutant | M; G | 510 | - |
2. MINISTERUL PENTRU IMM, COMERŢ, TURISM ŞI PROFESII LIBERALE
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1. | Ministru consilier | S | 693 | 2.531*) | |
2. | Consilier economic | S | 651 | 1.382 | |
3. | Secretar economic I | S | 592 | 1.253 | |
4. | Secretar economic II | S | 551 | 1.122 | |
5. | Secretar economic III | S | 540 | 1.006 | |
*) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere. | |||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
1. | Referent transmitere I | M | 551 | 702 | |
2. | Referent transmitere II | M | 540 | 637 | |
3. | Referent transmitere III | M | 531 | 572 | |
4. | Referent debutant | M | 510 | - |
3.
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SPORT
Funcţii de execuţie
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1. | Instructor sportiv, referent sportiv; gradul I | SSD | 561 | 1.122 | |
2. | Instructor sportiv, referent sportiv; gradul II | SSD | 551 | 1.006 | |
3. | Instructor sportiv, referent sportiv; gradul III | SSD | 540 | 912 | |
4. | Instructor sportiv, referent sportiv; debutant | SSD | 510 | - |
4.
MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE
Funcţii specifice Arhivelor Naţionale
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1. | Arhivist gradul IA | S | 693 | 1.577 | |
2. | Arhivist gradul I | S | 631 | 1.380 | |
3. | Arhivist gradul II | S | 581 | 1.251 | |
4. | Arhivist gradul III | S | 561 | 1.122 | |
5. | Arhivist gradul IV | S | 551 | 1.006 | |
6. | Arhivist debutant | S | 523 | - | |
7. | Arhivist gradul IA | SSD | 571 | 1.380 | |
8. | Arhivist gradul I | SSD | 561 | 1.122 | |
9. | Arhivist gradul II | SSD | 551 | 1.006 | |
10. | Arhivist gradul III | SSD | 540 | 912 | |
11. | Arhivist debutant | SSD | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
12. | Arhivar IA | M | 571 | 805 | |
13. | Arhivar I | M | 561 | 701 | |
14. | Arhivar II | M | 551 | 651 | |
15. | Arhivar III | M | 540 | 571 | |
16. | Arhivar debutant | M | 510 | - |
5.
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
Funcţii specifice din aparatul propriu şi din serviciile deconcentrate
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1. | Asistent-şef | S | 693 | 1.577 | |
2. | Asistent-şef | SSD | 614 | 1.323 | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
3. | Asistent-şef | PL | 575 | 1.159 | |
4. | Asistent-şef | M | 561 | 1.064 |
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. V la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IIa (la 01.01.2008)
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ
Consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora
1.
Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
Funcţii de execuţie
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect, auditor; gradul IA | S | 581 | 1.199 | |
2 | Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect, auditor; gradul I | S | 571 | 1.059 | |
3 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul II | S | 561 | 921 | |
4 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul III | S | 551 | 835 | |
5 | Referent, inspector, revizor contabil, arhitect; debutant | S | 523 | - | |
6 | Conductor arhitect IA, referent IA, inspector IA, subinginer IA | SSD | 561 | 853 | |
7 | Conductor arhitect I, referent I, inspector I, subinginer I | SSD | 551 | 735 | |
8 | Conductor arhitect II, referent II, inspector II, subinginer II | SSD | 540 | 663 | |
9 | Conductor arhitect, referent, subinginer, inspector; debutant | SSD | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios | |||||
10 | Consilier juridic gradul IA | S | 693 | 1.337 | |
11 | Consilier juridic gradul I | S | 631 | 1.199 | |
12 | Consilier juridic gradul II | S | 571 | 1.059 | |
13 | Consilier juridic gradul III | S | 561 | 921 | |
14 | Consilier juridic gradul IV | S | 551 | 802 | |
15 | Consilier juridic debutant | S | 523 | - | |
c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
16 | Referent, inspector; IA | M | 561 | 783 | |
17 | Referent, inspector; I | M | 551 | 731 | |
18 | Referent, inspector; II | M | 540 | 661 | |
19 | Referent, inspector; III | M | 531 | 609 | |
20 | Referent, inspector; debutant | M | 493 | - | |
21 | Agent agricol I | M | 540 | 649 | |
22 | Agent agricol II | M; G | 531 | 609 | |
23 | Agent agricol III | M; G | 520 | 561 | |
24 | Agent agricol debutant | M; G | 510 | - |
NOTĂ:
Salariile de bază stabilite pentru funcţiile prevăzute la prezenta anexă se utilizează şi pentru salarizarea funcţiilor de la cabinetul primarului comunei, oraşului şi municipiului, utilizându-se salariul de bază al gradului/treptei IA al funcţiei corespunzătoare nivelului studiilor.
II. Salarii de bază pentru funcţii din aparatul consiliilor
1. Consiliul General al Municipiului Bucureşti
Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază - lei - | |
1 | Secretar | 3.181 |
Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază - lei - | ||
Categoria I | Categoria II | |||
2 | Secretar | 3.029 | 2.823 |
3. Consilii locale: municipale, orăşeneşti, comunale
Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază - lei - | ||||
Cu peste 320.000 locuitori*) | Categoria | |||||
I | II | III | ||||
3 | Municipii | |||||
- secretar | 2.518 | 2.280 | 2.076 | 1.873 | ||
*) Se aplică şi la sectoarele municipiului Bucureşti. | ||||||
4 | Oraşe | |||||
- secretar | - | 1.677 | 1.602 | 1.563 | ||
Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază - lei - | ||||
Cu peste 15.000 locuitori | Categoria | |||||
I între 7.001-15.000 locuitori | II între 3.001-7.000 locuitori | III până la 3.000 locuitori | ||||
5 | Comune | |||||
- secretar | 1.558 | 1.250 | 1.174 | 1.136 |
NOTĂ:
1. Stabilirea categoriilor judeţelor, municipiilor şi oraşelor se face prin hotărâre a Guvernului.
2. În cazul secretarului unităţilor administrativ teritoriale, care în mod excepţional potrivit legii, are studii medii, salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanţă, se diminuează cu 10%.
x | ||
x | x |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VI la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IIIa (la 01.01.2008)
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
1 | Inspector de concurenţă gradul I | S | 1.046 | 2.369 | |
2 | Inspector de concurenţă gradul II | S | 945 | 2.143 | |
3 | Inspector de concurenţă gradul III | S | 844 | 1.917 | |
4 | Inspector de concurenţă asistent | S | 610 | 1.378 |
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. IV/3 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/1a (la 01.01.2008)
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Cercetător ştiinţific principal gradul I | S | 755 | 2.294 | |
2 | Cercetător ştiinţific principal gradul II | S | 650 | 2.146 | |
3 | Cercetător ştiinţific principal gradul III | S | 620 | 1.674 | |
4 | Cercetător ştiinţific | S | 610 | 1.295 | |
b) Funcţii de execuţie de specialitate neatestate | |||||
5 | Asistent de cercetare ştiinţifică | S | 600 | 1.019 | |
6 | Asistent de cercetare ştiinţifică stagiar | S | 510 | - | |
c) Funcţii de execuţie auxiliare din activitatea de cercetare ştiinţifică, pe trepte profesionale | |||||
7 | Asistent I | M | 600 | 815 | |
8 | Asistent II | M | 560 | 695 | |
9 | Asistent III | M | 540 | 643 | |
10 | Asistent stagiar | M | 510 | - |
NOTĂ:
Funcţiile prevăzute la poziţiile nr. 1-4, utilizate în unităţile de cercetare ştiinţifică ale Academiei Române, sunt echivalate cu funcţiile didactice din învăţământul superior, după cum urmează: cercetător ştiinţific principal gradul I cu profesor universitar; cercetător ştiinţific principal gradul II cu conferenţiar universitar; cercetător ştiinţific principal gradul III cu şef de lucrări (lector universitar) şi cercetător ştiinţific cu asistent universitar.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/3 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/2a (la 01.01.2008)
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||||
minim | maxim | ||||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Regizor artistic, dirijor, solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor, pictor scenograf, consultant artistic, coregraf, concert-maestru*), artist instrumentist I; | S | |||||
gradul IA | 811 | 1.650 | |||||
gradul I | 569 | 1.453 | |||||
gradul II | 560 | 1.085 | |||||
gradul III | 549 | 973 | |||||
gradul IV | 540 | 860 | |||||
gradul V | 530 | 795 | |||||
debutant | 510 | - | |||||
2 | Dirijor cor, artist liric, artist liric operă; | S | |||||
gradul IA | 787 | 1.603 | |||||
gradul I | 552 | 1.412 | |||||
gradul II | 544 | 1.054 | |||||
gradul III | 535 | 945 | |||||
gradul IV | 525 | 835 | |||||
gradul V | 520 | 773 | |||||
debutant | 510 | - | |||||
3 | Maestru (balet-dans, cor, corepetitor), producător delegat, impresar artistic, regizor scenă (culise); | S | |||||
gradul I | 530 | 1.175 | |||||
gradul II | 520 | 985 | |||||
gradul III | 512 | 843 | |||||
4 | Şef orchestră, artist instrumentist II, maestru de studii (balet, canto), secretar literar (muzical, public relations), operator imagine (sunet), sufleor operă, artist circ, balerin operă; | S | |||||
gradul I | 550 | 1.064 | |||||
gradul II | 539 | 954 | |||||
gradul III | 530 | 843 | |||||
gradul IV | 520 | 780 | |||||
debutant | 510 | - | |||||
5 | Balerin, dansator, acompaniator, corepetitor, actor mânuitor păpuşi, sculptor păpuşi, sufleor teatru, artist plastic, machior, peruchier, montor imagine, editor imagine; | S | |||||
gradul I | 539 | 908 | |||||
gradul II | 530 | 827 | |||||
gradul III | 520 | 780 | |||||
debutant | 510 | - | |||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
6 | Dirijor, şef orchestră, maestru (balet-dans, corepetitor), concert-maestru, maestru de studii balet, maestru lumini-sunet, impresar artistic; | ||||||
I | 530 | 780 | |||||
II | 520 | 669 | |||||
III | 515 | 591 | |||||
debutant | 510 | - | |||||
7 | Solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor, instrumentist, sufleor operă, corist operă; | ||||||
I | 530 | 780 | |||||
II | 520 | 669 | |||||
III | 515 | 591 | |||||
debutant | 510 | - | |||||
8 | Maestru artist circ, artist circ, maestru (acordor pian-clavecin, lutier), specialist (orgă, instrumente de suflat); | ||||||
I | 540 | 954 | |||||
II | 530 | 843 | |||||
III | 525 | 780 | |||||
IV | 520 | 669 | |||||
V | 515 | 605 | |||||
debutant | 510 | - | |||||
9 | Corist, balerin, dansator, corepetitor, actor mânuitor păpuşi, sculptor păpuşi, sufleor teatru, artist plastic, machior, peruchier, montor imagine, operator imagine, editor imagine, regizor scenă (culise), secretar platou; | ||||||
I | 530 | 684 | |||||
II | 520 | 638 | |||||
III | 515 | 574 | |||||
debutant | 510 | - | |||||
10 | Regizor scenă (culise), secretar platou; | M | |||||
I | 530 | 684 | |||||
II | 520 | 638 | |||||
III | 515 | 574 | |||||
debutant | 510 | - | |||||
11 | Supraveghetor sală, controlor bilete, garderobier, plasator | M; G | 510 | 542 | |||
c) Muncitori din activitatea specifica instituţiilor teatrale şi muzicale | |||||||
12 | Muncitor calificat | I 540 | 680 | ||||
II 535 | 645 | ||||||
III 530 | 601 | ||||||
IV 525 | 564 | ||||||
V 520 | 530 | ||||||
VI 515 | 525 |
*) La salarizarea funcţiei de concert-maestru se utilizează gradele profesionale IA, I, II şi III.
II.
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din presă,
edituri, informare documentară
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | |||
minim | maxim | |||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | ||||||
1 | Redactor de rubrică, redactor, lector, publicist comentator, corespondent în străinătate; | S | ||||
gradul IA | 550 | 3.270 | ||||
gradul I | 539 | 954 | ||||
gradul II | 530 | 843 | ||||
gradul III | 520 | 780 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
2 | Şef agenţie publicitate, administrator (publicaţii, editură), reporter (fotoreporter, corespondent local); | S | ||||
gradul I*) | 539 | 922 | ||||
gradul II | 530 | 827 | ||||
gradul III | 520 | 764 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
3 | Secretar (tehnic) de redacţie, documentarist, traducător, caricaturist, desenator artistic, corector, tehnoredactor; | S | ||||
gradul I | 539 | 908 | ||||
gradul II | 530 | 827 | ||||
gradul III | 520 | 780 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
4 | Redactor, secretar de redacţie; | S.S.D. | ||||
gradul I | 540 | 843 | ||||
gradul II | 530 | 780 | ||||
gradul III | 520 | 669 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | ||||||
5 | Redactor, secretar (tehnic) de redacţie, documentarist, traducător, caricaturist, desenator artistic, corector, tehnoredactor; | M | ||||
treapta IA | 550 | 780 | ||||
treapta I | 530 | 684 | ||||
treapta II | 520 | 638 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
6 | Laborant foto, retuşor foto, fotograf; | M; G | ||||
treapta I | 530 | 669 | ||||
treapta II | 520 | 591 | ||||
treapta III | 515 | 542 | ||||
debutant | 510 | - |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
*) Nivelul de salarizare nu se aplică funcţiilor de administrator (publicaţii, editură).
III.
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din
muzee şi biblioteci
Funcţii de execuţie
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | |||
minim | maxim | |||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | ||||||
1 | Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf, bibliotecar, arheolog, arhitect; | S | ||||
gradul IA | 539 | 1.270 | ||||
gradul I | 530 | 874 | ||||
gradul II | 520 | 795 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
2 | Biolog, fizician, chimist; principal | S | 705 | 1.249 | ||
Biolog, fizician, chimist; specialist | 613 | 986 | ||||
Biolog, fizician, chimist | 538 | 823 | ||||
Biolog, fizician, chimist; debutant | 512 | - | ||||
3 | Sociolog, psiholog; principal | S | 552 | 978 | ||
Sociolog, psiholog | 541 | 895 | ||||
Sociolog, psiholog; debutant | 517 | - | ||||
4 | Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf, bibliotecar-arhivist, bibliotecar; | S.S.D. | ||||
gradul I | 540 | 954 | ||||
gradul II | 530 | 780 | ||||
gradul III | 520 | 669 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | ||||||
5 | Bibliotecar | P.L. | ||||
treapta I | 530 | 863 | ||||
treapta II | 520 | 730 | ||||
treapta III | 515 | 651 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
6 | Restaurator*), conservator, trezorier, gestionar custode sală; | M | ||||
treapta I | 525 | 780 | ||||
treapta II | 520 | 684 | ||||
treapta III | 515 | 638 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
7 | Bibliotecar | M | ||||
treapta IA | 525 | 780 | ||||
treapta I | 520 | 684 | ||||
treapta II | 515 | 638 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
8 | Supraveghetor muzeu, mânuitor carte | M; G | 510 | 542 |
*) În instituţiile muzeale din domeniul tradiţiei populare pot fi încadraţi şi absolvenţi ai învăţământului gimnazial şi profesional.
Nr. crt. | Funcţia Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | |||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Referent; S | ||||
gradul I | 539 | 908 | |||
gradul II | 530 | 827 | |||
gradul III | 520 | 780 | |||
debutant | 510 | - | |||
2 | Referent; S.S.D. | ||||
gradul I | 540 | 843 | |||
gradul II | 530 | 780 | |||
gradul III | 520 | 669 | |||
debutant | 510 | - | |||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
3 | Referent; | ||||
treapta IA | 525 | 780 | |||
treapta I | 520 | 684 | |||
treapta II | 515 | 638 | |||
debutant | 510 | - |
NOTĂ:
1. Persoanele încadrate în unităţile de cultură, care au rezultate valoroase în activitate, pot ocupa în mod cu totul excepţional, în baza criteriilor elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu aprobarea nominală a ministrului culturii şi cultelor, funcţii de specialitate fără a avea studiile necesare postului.
2. Salariile de bază pentru salariaţii teatrelor naţionale, ai celor la care spectacolele se desfăşoară preponderent în limba unei minorităţi naţionale, operelor naţionale, muzeelor naţionale şi muzeelor de importanţă naţională stabilite potrivit legii, bibliotecilor naţionale, ai Bibliotecii Academiei Române şi ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca, precum şi ai Filarmonicii "George Enescu" - Bucureşti, pentru activitatea de importanţă naţională desfăşurată în aceste instituţii, pot fi cu până la 20% mai mari, în limita fondului de salarii aprobat prin buget, cu excepţia personalului de specialitate artistică din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti care beneficiază în continuare de prevederile Legii nr. 102/2004 privind majorarea unor drepturi salariale ale personalului de specialitate artistică din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti.
3. Pe funcţiile noi introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 112/2005, cu modificările ulterioare, vor putea fi promovate persoanele încadrate în instituţiile publice respective, care îndeplinesc condiţia de studii prevăzută pentru noile funcţii, în condiţiile art. 7 alin. (2) şi art. 8 din prezenta ordonanţă.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/4 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/3a (la 01.01.2008)
CULTE
Salarii de bază pentru personalul clerical*)
Funcţii de execuţie
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | |||
minim | maxim | |||||
1 | Preot | |||||
gradul I | S | 540 | 1.145 | |||
gradul II | S | 530 | 954 | |||
definitiv | S | 520 | 860 | |||
debutant | S | 510 | - | |||
2 | Preot | |||||
gradul I | M | 520 | 827 | |||
definitiv | M | 515 | 795 | |||
debutant | M | 510 | _ |
*) Se utilizează pentru salarizarea personalului încadrat în unităţile bugetare. Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Ministerul Culturii şi Cultelor este autorizat să certifice asimilarea funcţiilor de la alte culte cu cea de preot.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/5 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/4a (la 01.01.2008)
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
I.
Salariul de bază pentru funcţiile de specialitate
din federaţii sportive
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor*) | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional**), expert sportiv; gradul IA | 560 | 1.184 | ||
2 | Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional**), expert sportiv; gradul I | 550 | 1.014 | ||
3 | Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional**), expert sportiv; gradul II | 540 | 906 | ||
4 | Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional**); gradul III, instructor sportiv gradul I | 530 | 827 | ||
5 | Secretar federaţie, antrenor federal; gradul IV, instructor sportiv gradul II | 520 | 765 | ||
6 | Instructor sportiv debutant | 510 | - | ||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
7 | Instructor sportiv I, referent I | 540 | 765 | ||
8 | instructor sportiv II, referent II | 530 | 686 | ||
9 | Instructor sportiv III, referent III | 520 | 641 | ||
10 | Instructor sportiv debutant | 510 | - |
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
**) Se poate utiliza şi la cluburile sportive, cu aprobarea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
II.
Salariul de bază pentru funcţiile de specialitate
din alte unităţi sportive
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor*) | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
Funcţii de execuţie pe categorii de clasificare**) | |||||
1 | Expert sportiv gradul IA | 630 | 1.216 | ||
2 | Antrenor categoria I, expert sportiv gradul I | 567 | 1.128 | ||
3 | Antrenor categoria II, expert sportiv gradul II | 540 | 966 | ||
4 | Antrenor categoria III, referent sportiv gradul III | 535 | 928 | ||
5 | Antrenor categoria IV, referent sportiv gradul IV | 530 | 860 | ||
6 | Antrenor categoria V | 525 | 766 | ||
7 | Antrenor debutant, referent sportiv debutant | 520 | - |
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
**) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/6 Ia Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/5a (la 01.01.2008)
AUTORITATEA VAMALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
CAPITOLUL I Aparatul central
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Expert vamal | S | 892 | 2.084 | |
2 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA | S | 760 | 1.774 | |
3 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I | S | 706 | 1.651 | |
4 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II | S | 654 | 1.526 | |
5 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III | S | 601 | 1.400 | |
6 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IV | S | 593 | 1.277 | |
7 | Inspector vamal, referent de specialitate; debutant | S | 583 | - | |
8 | Referent gradul I | S.S.D. | 614 | 1.435 | |
9 | Referent gradul II | S.S.D. | 561 | 1.309 | |
10 | Referent gradul III | S.S.D. | 551 | 1.184 | |
11 | Referent debutant | S.S.D. | 541 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
12 | Referent IA | M | 575 | 1.339 | |
13 | Referent I | M | 550 | 1.214 | |
14 | Referent II | M | 540 | 1.091 | |
15 | Referent III | M | 530 | 967 | |
16 | Referent IV | M | 520 | 843 | |
17 | Referent debutant | M | 510 | - |
CAPITOLUL II
Direcţia Generală a Vămilor
Direcţia de supraveghere şi control vamal, Direcţia de supraveghere pentru zonele vamale speciale
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Expert vamal | S | 1.064 | 2.334 | |
2 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA | S | 906 | 2.115 | |
3 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I | S | 853 | 1.992 | |
4 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II | S | 785 | 1.836 | |
5 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III | S | 721 | 1.680 | |
6 | Inspector vamal, referent de specialitate, gradul IV | S | 708 | 1.526 | |
7 | Inspector vamal, referent de specialitate; debutant | S | 700 | - | |
8 | Referent gradul I | S.S.D. | 748 | 1.742 | |
9 | Referent gradul II | S.S.D. | 680 | 1.588 | |
10 | Referent gradul III | S.S.D. | 663 | 1.435 | |
11 | Referent debutant | S.S.D. | 655 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
12 | Referent IA | M | 706 | 1.651 | |
13 | Referent I | M | 641 | 1.496 | |
14 | Referent II | M | 588 | 1.371 | |
15 | Referent III | M | 530 | 1.246 | |
16 | Referent IV | M | 520 | 1.123 | |
17 | Referent debutant | M | 510 | - |
CAPITOLUL III
Direcţia regională vamală
Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Expert vamal | S | 785 | 1.836 | |
2 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA | S | 708 | 1.526 | |
3 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I | S | 601 | 1.400 | |
4 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II | S | 530 | 1.246 | |
5 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III | S | 520 | 1.123 | |
6 | Inspector vamal, referent de specialitate; debutant | S | 510 | - | |
7 | Referent gradul I | S.S.D. | 530 | 1.214 | |
8 | Referent gradul II | S.S.D. | 520 | 1.091 | |
9 | Referent gradul III | S.S.D. | 515 | 997 | |
10 | Referent debutant | S.S.D. | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
11 | Referent IA | M | 530 | 1.091 | |
12 | Referent I | M | 525 | 997 | |
13 | Referent II | M | 520 | 906 | |
14 | Referent III | M | 515 | 781 | |
15 | Referent debutant | M | 510 | - |
CAPITOLUL IV
Birouri vamale
Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
A. Funcţii de execuţie de categoria A
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Expert vamal | S sau şcoală vamală |
706 | 1.651 | |
2 | Inspector vamal principal | S sau şcoală vamală |
575 | 1.339 | |
3 | Inspector vamal gradul I | S sau şcoală vamală |
539 | 1.214 | |
4 | Inspector vamal gradul II | S sau şcoală vamală | 530 | 1.091 | |
5 | Inspector vamal gradul III | S sau şcoală vamală | 520 | 967 | |
6 | Inspector vamal debutant | S sau şcoală vamală | 510 | - | |
7 | Inspector vamal | Şcoală vamală sau SSD | 530 | 1.106 | |
8 | Controlor vamal gradul I | Şcoală vamală sau SSD | 520 | 967 | |
9 | Controlor vamal gradul II | Şcoală vamală sau SSD | 515 | 843 | |
10 | Agent vamal debutant | Şcoală vamală sau SSD | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
11 | Controlor vamal I | M | 525 | 997 | |
12 | Controlor vamal II | M | 520 | 906 | |
13 | Controlor vamal III | M | 515 | 781 | |
14 | Controlor vamal debutant | M | 510 | - |
B. Funcţii de execuţie de categoria B
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Inspector pentru datoria vamală principal | S | 575 | 1.339 | |
2 | Inspector pentru datoria vamală gradul I | S | 539 | 1.214 | |
3 | Inspector pentru datoria vamală gradul II | S | 530 | 1.091 | |
4 | Inspector pentru datoria vamală gradul III | S | 520 | 967 | |
5 | Inspector pentru datoria vamală debutant | S | 510 | - | |
6 | Inspector pentru datoria vamală | Şcoală vamală sau SSD | 530 | 1.106 | |
7 | Controlor pentru datoria vamală gradul I | Şcoală vamală sau SSD | 520 | 967 | |
8 | Controlor pentru datoria vamală gradul II | Şcoala vamală sau SSD | 515 | 843 | |
9 | Controlor pentru datoria vamală debutant | Şcoală vamală sau SSD | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
10 | Controlor pentru datoria vamală I | M | 525 | 997 | |
11 | Controlor pentru datoria vamală II | M | 520 | 906 | |
12 | Controlor pentru datoria vamală III | M | 515 | 781 | |
13 | Controlor pentru datoria vamală debutant | M | 510 | - |
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/7 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/6a (la 01.01.2008)
NAVIGAŢIE
UNITĂŢI NAVALE ŞI CĂPITĂNII DE PORTURI
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
1 | Comandant instructor | S | 539 | 1.246 | |
2 | Şef mecanic instructor | S | 530 | 906 | |
a) Funcţii de execuţie pe nave maritime | |||||
3 | Comandant | S | 539 | 1.138 | |
4 | Şef mecanic | S | 530 | 921 | |
5 | Căpitan secund, şef mecanic secund, şef electrician | S | 520 | 781 | |
6 | Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician | S | 520 | 733 | |
7 | Ofiţer aspirant | S | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale | |||||
8 | Căpitan dragor | M | 520 | 765 | |
9 | Căpitan | M | 520 | 703 | |
10 | Şef mecanic | M | 520 | 686 | |
11 | Dragor - şef | M | 520 | 672 | |
12 | Ofiţer punte | M | 510 | 641 | |
13 | Ofiţer mecanic, ofiţer electrician | M | 510 | 627 | |
14 | Dragor | M | 510 | 580 | |
15 | Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician, dragor; aspirant | M | 510 | - | |
c) Funcţii de execuţie comune pe nave | |||||
16 | Şef staţie RTG | M | 520 | 672 | |
17 | Ofiţer RTG I | M | 510 | 609 | |
18 | Ofiţer RTG II | M | 510 | 563 | |
19 | Şef echipaj | 510 | 657 | ||
20 | Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanic | 510 | 609 | ||
21 | Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar | 510 | 580 | ||
22 | Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar; debutant | 510 | - | ||
23 | Scafandru autonom | 520 | 733 | ||
24 | Scafandru greu | 520 | 672 | ||
25 | Scafandru debutant | 510 | - | ||
d) Funcţii de execuţie de specialitate din activitatea căpităniilor de porturi | |||||
- Funcţii de execuţie pe grade profesionale - | |||||
26 | Căpitan de port specialist | S | 550 | 921 | |
27 | Căpitan de port gradul I | S | 540 | 775 | |
- Funcţii de execuţie pe trepte profesionale - | |||||
28 | Căpitan de port gradul II | M | 530 | 703 | |
29 | Ofiţer de port gradul I | M | 520 | 672 | |
30 | Ofiţer de port gradul II | M | 510 | 609 | |
31 | Ofiţer de port debutant | M | 510 | - |
Căpităniile de porturi vor putea utiliza şi funcţiile prevăzute la lit. a)-c) din prezenta anexă, în funcţie de dotare şi de atribuţiile acestora, stabilite conform prevederilor legale.
NOTĂ:
Criteriile şi condiţiile pentru ocuparea funcţiilor prevăzute în prezenta anexă se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor şi se utilizează de către toate unităţile, indiferent de subordonare.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/8 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/7a (la 01.01.2008)
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); expert | S | 550 | 1.246 | |
2. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul I | S | 539 | 873 | |
3. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul II | S | 530 | 765 | |
4. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul III | S | 520 | 733 | |
5. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); debutant | S | 510 | - | |
6. | Medic primar veterinar**) | S | 550 | 1.400 | |
7. | Medic veterinar gradul I | S | 539 | 997 | |
8. | Medic veterinar gradul II | S | 530 | 873 | |
9. | Medic veterinar gradul III | S | 520 | 733 | |
10. | Medic veterinar debutant | S | 510 | - | |
11. | Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; I | S.S.D. | 530 | 873 | |
12. | Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; II | S.S.D. | 520 | 703 | |
13. | Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; III | S.S.D. | 515 | 657 | |
14. | Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; debutant | S.S.D. | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
15. | Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); IA | M | 525 | 751 | |
16. | Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); I | M | 520 | 641 | |
17. | Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); II | M | 515 | 580 | |
18. | Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); debutant | M | 510 | - | |
19 | Asistent veterinar I, tehnician veterinar IA | M | 525 | 751 | |
20. | Asistent veterinar II, tehnician veterinar I | M | 520 | 672 | |
21. | Asistent veterinar III, tehnician veterinar II | M | 515 | 609 | |
22. | Asistent veterinar, tehnician veterinar; debutant | M | 510 | - | |
23. | Agent veterinar I | Şcoală profesională | 520 | 580 | |
24. | Agent veterinar II | Şcoală profesională | 515 | 530 | |
25. | Agent veterinar debutant | Şcoală profesională | 510 | - |
*) Specialitatea funcţiei de inginer este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii (agronomie, horticultură, zootehnie şi altele). Cu acelaşi nivel pot fi salarizate şi funcţiile de biolog (chimist), dacă persoanele încadrate pe aceste funcţii desfăşoară activitate în specialitatea funcţiei.
**) În funcţia de medic primar veterinar pot fi încadrate persoanele care au obţinut acest grad profesional pe baza examenului organizat de ministerele coordonatoare.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
***) Specialitatea funcţiei de tehnician este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii (agronomie, horticultură, zootehnie şi altele).
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/9 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/8a (la 01.01.2008)
OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZARE A TERITORIULUI
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Inginer cadastru gradul IA | S | 550 | 1.246 | |
2 | Inginer cadastru gradul I | S | 539 | 873 | |
3 | Inginer cadastru gradul II | S | 530 | 796 | |
4 | Inginer cadastru gradul III | S | 520 | 733 | |
5 | Inginer cadastru debutant | S | 510 | - | |
6 | Subinginer cadastru I | S.S.D. | 530 | 873 | |
7 | Subinginer cadastru II | S.S.D. | 520 | 751 | |
8 | Subinginer cadastru III | S.S.D. | 515 | 657 | |
9 | Subinginer cadastru debutant | S.S.D. | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
10 | Tehnician cadastru IA | M | 525 | 751 | |
11 | Tehnician cadastru I | M | 520 | 641 | |
12 | Tehnician cadastru II | M | 515 | 580 | |
13 | Tehnician cadastru debutant | M | 510 | - | |
14 | Operator cadastru I | M; G | 520 | 580 | |
15 | Operator cadastru II | M; G | 515 | 530 | |
16 | Operator cadastru debutant | M; G | 510 | - |
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/10 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/9a (la 01.01.2008)
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Inspector de specialitate expert, inginer expert*) | S | 550 | 1.246 | |
2 | Inspector de specialitate, inginer*); gradul I | S | 539 | 873 | |
3 | Inspector de specialitate, inginer*); gradul II | S | 530 | 765 | |
4 | Inspector de specialitate, inginer*); gradul III | S | 520 | 733 | |
5 | Inspector, inginer*); debutant | S | 510 | - | |
6 | Subinginer I | S.S.D. | 530 | 873 | |
7 | Subinginer II | S.S.D. | 520 | 703 | |
8 | Subinginer III | S.S.D. | 515 | 657 | |
9 | Subinginer debutant | S.S.D. | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
10 | Tehnician, observator condiţii mediu, IA**) | M | 525 | 751 | |
11 | Tehnician, observator condiţii mediu; I**) | M | 520 | 641 | |
12 | Tehnician, observator condiţii mediu; II**) | M | 515 | 580 | |
13 | Tehnician, observator condiţii mediu; debutant**) | M | 510 | - |
*) Specialitatea funcţiei de inginer este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii. Cu acelaşi nivel pot fi salarizate, în activitatea de bază, şi funcţiile de biolog, chimist, fizician şi altele, dacă persoanele încadrate pe aceste funcţii desfăşoară activitate în specialitatea funcţiei.
**) Specialitatea funcţiilor de tehnician şi de observator condiţii mediu este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/11 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/10a (la 01.01.2008)
AVIAŢIA SPORTIVĂ
AEROCLUBUL ROMÂNIEI
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
1.
Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
Funcţii de execuţie
Nr. crt. | Funcţia Nivelul studiilor*) | Salariul de bază - lei - | |||
minim | maxim | ||||
1 | Personal navigant şi tehnic navigant profesionist | ||||
clasa I | 539 | 1.246 | |||
clasa a II-a | 530 | 895 | |||
clasa a III-a | 520 | 781 | |||
clasa a IV-a | 515 | 733 | |||
clasa a V-a | 510 | - |
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | |||
minim | maxim | |||||
a) Funcţii de execuţie pe clase profesionale | ||||||
1 | Inginer de aviaţie | S | ||||
clasa I | 550 | 1.246 | ||||
clasa a II-a | 540 | 890 | ||||
clasa a III-a | 530 | 781 | ||||
clasa a IV-a | 520 | 733 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
2 | Tehnician de aviaţie | M | ||||
clasa I | 540 | 751 | ||||
clasa a II-a | 530 | 686 | ||||
clasa a III-a | 520 | 627 | ||||
clasa a IV-a | 515 | 580 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
3 | Mecanic de aviaţie | Şcoala tehnică de aviaţie sau echivalentă | ||||
clasa I | 545 | 796 | ||||
clasa a II-a | 540 | 686 | ||||
clasa a III-a | 530 | 609 | ||||
clasa a IV-a | 515 | 580 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
4 | Mecanic pentru întreţinerea aparatelor de lansare la zbor (turn de paraşutism, automosor, plior paraşute, deltaplanism, etc.) | M; Şcoală profesională | ||||
clasa I | 540 | 751 | ||||
clasa a II-a | 530 | 657 | ||||
clasa a III-a | 520 | 609 | ||||
clasa a IV-a | 515 | 580 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
5 | Maistru de aviaţie | Şcoală de maiştri aviaţie | ||||
clasa I | 530 | 812 | ||||
clasa a II-a | 520 | 751 | ||||
clasa a III-a | 510 | 641 |
3.
Personal operativ aeronautic
Funcţii de execuţie
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | |||
minim | maxim | |||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | ||||||
1 | Meteorolog aeronautic specialist | S | ||||
gradul I | 550 | 1.246 | ||||
gradul II | 539 | 890 | ||||
gradul III | 530 | 781 | ||||
gradul IV | 520 | 733 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | ||||||
2 | Meteorolog aeronautic | M + curs de calificare | ||||
I | 520 | 672 | ||||
II | 515 | 609 | ||||
debutant | 510 | - | ||||
3 | Controlor trafic dirijare | M + curs de calificare | ||||
I | 520 | 751 | ||||
II | 515 | 672 | ||||
III | 510 | 609 | ||||
4 | Controlor trafic operaţiuni auxiliare | M + curs de calificare | ||||
I | 530 | 686 | ||||
II | 520 | 627 | ||||
III | 515 | 580 | ||||
debutant | 510 | - |
NOTĂ:
1. Criteriile de încadrare şi de avansare în clase a personalului navigant, tehnic navigant şi tehnic aeronautic şi, respectiv în grade şi trepte profesionale a personalului operativ aeronautic, se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.
2. În cazul pierderii licenţei de zbor pentru calificarea deţinută, din cauze medicale, personalul navigant şi tehnic navigant profesionist îşi menţine încadrarea în clasa deţinută, ca instructor la sol.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/12 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/11a (la 01.01.2008)
ASISTENŢĂ SOCIALĂ
UNITĂŢI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI UNITĂŢI DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ
A. Salarii de bază pentru funcţii de specialitate
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
1 | Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; principal | S | 552 | 978 | |
2 | Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut, sociolog, educator specializat | S | 541 | 895 | |
3 | Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; debutant | S | 517 | - | |
4 | Medic primar | S | 796 | 1.618 | |
5 | Medic specialist | S | 682 | 1.159 | |
6 | Medic | S | 520 | 1.016 | |
7 | Medic stagiar | S | 510 | - | |
8 | Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal | S | 539 | 1.207 | |
9 | Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist | S | 530 | 954 | |
10 | Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical | S | 520 | 795 | |
11 | Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant | S | 510 | - | |
12 | Profesor C.F.M. principal | S | 552 | 978 | |
13 | Profesor C.F.M. | S | 541 | 895 | |
14 | Profesor C.F.M. debutant | S | 517 | - | |
15 | Asistent social, asistent medical***), educator puericultor, educator specializat; principal | S.S.D. | 541 | 942 | |
16 | Asistent social, asistent medical***), educator puericultor, educator specializat | S.S.D. | 532 | 843 | |
17 | Asistent social, asistent medical***), educator puericultor, educator specializat; debutant | S.S.D. | 510 | - | |
18 | Profesor C.F.M. principal | S.S.D. | 541 | 928 | |
19 | Profesor C.F.M. | S.S.D. | 532 | 821 | |
20 | Profesor C.F.M. debutant | S.S.D. | 510 | - | |
21 | Asistent social, asistent medical, educator puericultor, educator specializat, pedagog de recuperare; principal | PL | 532 | 928 | |
22 | Asistent social, asistent medical, educator puericultor, educator specializat, pedagog de recuperare | PL | 521 | 830 | |
23 | Asistent social, asistent medical, educator puericultor, educator specializat, pedagog de recuperare; debutant | PL | 510 | - | |
24 | Asistent social, asistent medical*), educator puericultor; principal | M | 532 | 863 | |
25 | Asistent social, asistent medical*), educator puericultor | M | 521 | 730 | |
26 | Asistent social, asistent medical*), educator puericultor; debutant | M | 510 | - | |
27 | Soră medicală principală**) | M | 520 | 776 | |
28 | Soră medicală**) | M | 515 | 649 | |
29 | Soră medicală debutantă**) | M | 510 | - |
*) Se aplică şi funcţiilor de educator specializat, lucrător social, instructor de educaţie, instructor de ergoterapie, masor.
**) Se aplică şi funcţiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar, operator registrator de urgenţă, registrator medical, statistician medical, instructor C.F.M.
***) Se aplică următoarelor funcţii: asistent medical specialist; tehnician superior de radiologie, radioterapie şi radiodiagnostic; asistent medical specializat; asistent de fiziokinetoterapie; asistent medico-social.
B. Salarii de bază pentru funcţii auxiliare
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
1 | Infirmieră, agent D.D.D | G | 515 | 535 | |
2 | Infirmieră, agent D.D.D.; debutant | G | 510 | - | |
3 | Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă, îngrijitoare | G | 510 | 530 |
NOTĂ:
1. Personalul medico-sanitar din Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se salarizează potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare din unităţile clinice, institutele şi centrele medicale, preluând după caz şi alte funcţii din domeniul unităţilor sanitare, altele decât cele clinice.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
2. Personalul din sistemul serviciilor sociale care lucrează în mod direct cu persoanele fără adăpost, (persoanele care trăiesc în stradă, precum şi cele găzduite în adăposturi de noapte şi centre de găzduire temporară) beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază. Mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor.
3. Angajarea şi promovarea personalului încadrat pe funcţii de specialitate în unităţi de asistenţă socială şi în unităţi de asistenţă medico-socială, se face potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar.
4. Funcţiile din prezenta anexă pot fi completate şi cu alte funcţii medico-sanitare prevăzute în unităţi sanitare publice neclinice.
ANEXA Nr. V/1a (la 01.01.2008)
I. Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Consilier, expert, inspector de specialitate, auditor; gradul I, inginer, economist; specialist IA | S | 581 | 1.145 | |
2 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, auditor; gradul II, economist, referent, inginer; gradul I | S | 571 | 915 | |
3 | Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul III, economist, referent, inginer; gradul II | S | 561 | 852 | |
4 | Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IV, economist, | ||||
referent, inginer; gradul III | S | 551 | 787 | ||
5 | Referent, inspector, inginer, economist; debutant | S | 523 | - | |
6 | Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; I | S.S.D. | 539 | 825 | |
7 | Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; II | S.S.D. | 529 | 762 | |
8 | Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; III | S.S.D. | 520 | 680 | |
9 | Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; debutant | S.S.D. | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios | |||||
10 | Consilier juridic gradul IA | S | 581 | 1.145 | |
11 | Consilier juridic gradul I | S | 571 | 915 | |
12 | Consilier juridic gradul II | S | 561 | 852 | |
13 | Consilier juridic gradul III | S | 551 | 787 | |
14 | Consilier juridic debutant | S | 523 | - | |
c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
15 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA | M | 561 | 718 | |
16 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; I | M | 551 | 659 | |
17 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; II | M | 540 | 595 | |
18 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; III | M | 531 | 544 | |
19 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant | M | 510 | - |
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Expert-consultant IA | S | 571 | 1.145 | |
2 | Expert-consultant I | S | 561 | 999 | |
3 | Expert-consultant II | S | 551 | 887 |
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Expert gradul I | S | 571 | 999 | |
2 | Expert gradul II | S | 561 | 857 | |
3 | Expert gradul III | S | 551 | 787 | |
4 | Expert debutant | S | 523 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
5 | Instructor I | M | 523 | 751 | |
6 | instructor II | M | 520 | 642 | |
7 | Instructor III | M | 515 | 588 | |
8 | Instructor debutant | M | 510 | - |
NOTĂ:
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică şi funcţiilor de specialitate din şcoala populară de artă.
IV.
Proiectare
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1. | Proiectant gradul I | S | 581 | 1.113 | |
2. | Proiectant gradul II | S | 571 | 973 | |
3. | Proiectant gradul III | S | 561 | 844 | |
4. | Proiectant gradul IV | S | 551 | 773 | |
5. | Proiectant debutant | S | 523 | - | |
6. | Subinginer cartograf I | S.S.D. | 539 | 825 | |
7. | Subinginer cartograf II | S.S.D. | 529 | 755 | |
8. | Subinginer cartograf III | S.S.D. | 519 | 660 | |
9. | Subinginer cartograf debutant | S.S.D. | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
10. | Tehnician proiectant I | M | 523 | 751 | |
11. | Tehnician proiectant II*) | M | 520 | 642 | |
12. | Tehnician proiectant III*) | M | 515 | 588 | |
13. | Tehnician proiectant debutant*) | M | 510 | - |
*) Salariul de bază prevăzut pentru această funcţie se utilizează şi la funcţia de desenator tehnic cartograf.
V.
Unităţi de informatică
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||
1 | Analist, programator, inginer de sistem IA | S | 592 | 1.145 | |
2 | Analist, programator, inginer de sistem I | S | 581 | 1.086 | |
3 | Analist, programator, inginer de sistem II | S | 571 | 973 | |
4 | Analist, programator, inginer de sistem III | S | 561 | 844 | |
5 | Analist, programator, inginer de sistem IV | S | 551 | 773 | |
6 | Analist, programator, inginer de sistem debutant | S | 523 | - | |
7 | Informatician, conductor tehnic; I | S.S.D. | 539 | 825 | |
8 | Informatician, conductor tehnic; II | S.S.D. | 529 | 755 | |
9 | Informatician, conductor tehnic; III | S.S.D. | 519 | 660 | |
10 | Informatician, conductor tehnic; debutant | S.S.D. | 510 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||
11 | Analist (programator) ajutor IA | M | 534 | 751 | |
12 | Analist (programator) ajutor I | M | 523 | 695 | |
13 | Analist (programator) ajutor II | M | 520 | 628 | |
14 | Analist (programator) ajutor III | M | 515 | 575 | |
15 | Analist (programator) debutant | M | 510 | - | |
16 | Operator, controlor date; I | M | 534 | 695 | |
17 | Operator, controlor date; II | M | 523 | 628 | |
18 | Operator, controlor date; III | M | 520 | 575 | |
19 | Operator, controlor date; IV | M | 515 | 523 | |
20 | Operator, controlor date; debutant | M | 510 | - |
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
1 | Salvator montan gradul I | 550 | 1.079 | ||
2 | Salvator montan gradul II | 540 | 810 | ||
3 | Salvator montan gradul III | 530 | 670 |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin comun al ministrului transporturilor şi al ministrului internelor şi reformei administrative.
NOTĂ:
1. Pentru activitatea desfăşurată în condiţii de încordare psihică foarte ridicată, personalul încadrat pe funcţia de salvator montan beneficiază de un spor de până la 25% din salariul de bază.
2. Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi mărimea concretă a sporului pentru încordare psihică, în limita prevăzută la pct. 1, se stabilesc de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. V/2a (la 01.01.2008)
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei - | ||
minim | maxim | ||||
1 | Stenodactilograf IA*) | M | 525 | 709 | |
2 | Stenodactilograf I | M | 520 | 601 | |
3 | Stenodactilograf II | M | 515 | 551 | |
4 | Stenodactilograf debutant | M | 510 | - | |
5 | Secretar-dactilograf, dactilograf; IA*) | M | 525 | 665 | |
6 | Secretar-dactilograf, dactilograf; I | M; G | 520 | 588 | |
7 | Secretar-dactilograf, dactilograf, II | M; G | 515 | 537 | |
8 | Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant | M; G | 510 | - | |
9 | Secretar, secretar-dactilograf; I**) | M; G | 520 | 564 | |
10 | Secretar, secretar-dactilograf; II**) | M; G | 515 | 525 | |
11 | Secretar, secretar-dactilograf; debutant**) | M; G | 510 | - | |
12 | Administrator I | M | 520 | 714 | |
13 | Administrator II | M | 515 | 651 | |
14 | Administrator III | M | 510 | 588 | |
15 | Şef depozit I | M | 515 | 645 | |
16 | Şef depozit II | M | 510 | 588 | |
17 | Casier, magaziner; I | M | 520 | 630 | |
18 | Casier, magaziner; II | M; G | 515 | 564 | |
19 | Casier, magaziner; debutant | M; G | 510 | - | |
20 | Funcţionar, arhivar; I | M | 525 | 615 | |
21 | Funcţionar, arhivar; II | M | 520 | 564 | |
22 | Funcţionar, arhivar; III | M | 515 | 525 | |
23 | Funcţionar, arhivar; debutant | M | 510 | - | |
24 | Şef formaţie pază, pompieri | 510 | 564 | ||
25 | Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; I | 510 | 520 | ||
26 | Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier, II | 510 | 520 | ||
27 | Maistru I | 520 | 695 | ||
28 | Maistru II | 515 | 645 | ||
29 | Şofer***) | 515 | 823 | ||
30 | Muncitor calificat I | 540 | 680 | ||
31 | Muncitor calificat II | 535 | 645 | ||
32 | Muncitor calificat III | 530 | 601 | ||
33 | Muncitor calificat IV | 525 | 564 | ||
34 | Muncitor calificat V | 520 | 530 | ||
35 | Muncitor calificat VI | 515 | 525 | ||
36 | Muncitor necalificat | 510 | 520 |
1) Se utilizează în administraţia publică şi în unităţile subordonate acesteia, finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat.
*) Se utilizează în ministere şi celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice.
**) Se utilizează în activitatea de secretariat-administrativ din unităţile bugetare.
***) Se utilizează în Parlament, în ministere, în celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice, în instituţia prefectului, servicii deconcentrate, administraţia publică locală şi în unităţile bugetare.
NOTĂ:
În unităţile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte instituţii ale administraţiei publice, încadrarea şoferilor se face ţinându-se seama de importanţa activităţii şi de autovehiculul pe care îl deservesc.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. VI/1a (la 01.01.2008)
INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE COMUNE
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - limita maximă | |
1 | Director general, inspector de stat şef | 55 | |
2 | Director general adjunct, inspector de stat şef adjunct | 50 | |
3 | Director, inspector şef | 50 | |
4 | Director adjunct, inspector şef adjunct | 40 | |
5 | Contabil şef | 40 | |
6 | Inginer şef | 40 | |
7 | Şef serviciu, şef secţie, şef serviciu contencios | 30 | |
8 | Şef birou, şef atelier, şef laborator, şef oficiu | 25 | |
9 | Şef formaţie muncitori | 15 |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
ANEXA Nr. VI/2a (la 01.01.2008)
INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE SPECIFICE
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||||
limita maximă | ||||||
A. Serviciile Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurenţei, Avocatului Poporului, Autorităţii Naţionale de Supraveghere şi Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Curţii de Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului | ||||||
1 | Şef departament, director general | 55 | ||||
2 | Director, şef sector, şef compartiment | 50 | ||||
3 | Director adjunct, şef sector adjunct, şef compartiment adjunct | 40 | ||||
4 | Şef serviciu, şef secţie | 30 | ||||
5 | Şef birou, şef oficiu, şef atelier | 25 | ||||
B. Ministere, alte organe de specialitate, precum şi unităţile teritoriale de specialitate din subordinea acestora | ||||||
a) aparatul propriu | ||||||
1. Ministerul Economiei şi Finanţelor | ||||||
1.1. Garda Financiară - aparatul central | ||||||
1 | Comisar general adjunct | 50 | ||||
2 | Comisar şef divizie | 30 | ||||
2. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului | ||||||
Nr. crt. | Funcţia*) | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||||
minim | maxim | |||||
1 | Inspector general | 45 | 55 | |||
2 | Inspector principal de specialitate | 45 | 50 | |||
*) Se calculează conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare. | ||||||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||||
limita maximă | ||||||
b) servicii publice deconcentrate | ||||||
1. Ministerul Economiei şi Finanţelor | ||||||
1.1. Garda Financiară - aparatul teritorial | ||||||
1 | Comisar şef secţie | 40 | ||||
2 | Comisar şef secţie adjunct | 30 | ||||
3 | Comisar şef secţie divizie | 25 | ||||
1.2. Direcţii generale ale finanţelor publice | ||||||
- Administraţia finanţelor publice a municipiului | ||||||
1 | Director administraţie financiară | 40 | ||||
2 | Director adjunct administraţie financiară | 30 | ||||
- Administraţia finanţelor publice a oraşului | ||||||
3 | Şef administraţie | 30 | ||||
- Administraţia finanţelor publice a comunei | ||||||
4 | Şef administraţie | 25 | ||||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||||
minim | maxim | |||||
2. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului | ||||||
2.1. Inspectoratul şcolar*) | ||||||
1 | Inspector şcolar general | 45 | 55 | |||
2 | Inspector şcolar general adjunct | 35 | 45 | |||
3 | Inspector şcolar de specialitate | 30 | 40 | |||
4 | Inspector şcolar | 25 | 30 | |||
*) Se calculează conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare. | ||||||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||||
limita maximă | ||||||
c) aparatul propriu al administraţiei publice locale şi serviciile publice din subordinea acesteia | ||||||
1. Prefecturi, consilii judeţene, Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele municipiului Bucureşti, consilii locale | ||||||
1.1. La nivel de judeţ, la municipiul Bucureşti şi la sectoarele municipiului Bucureşti, la municipiile de categoria I | ||||||
1 | Şef departament*), arhitect şef**) | 55 | ||||
2 | Arhitect - şef adjunct***) | 50 | ||||
3 | Şef filială, şef corp control comercial I | 30 | ||||
4 | Şef corp control comercial II | 25 | ||||
1.2. La nivel de municipii, altele decât cele de categoria I şi la oraş | ||||||
1 | Şef corp control comercial I, arhitect - şef****) | 30 | ||||
2 | Şef corp control comercial II | 25 | ||||
1.3. La nivel de comună | ||||||
1 | Şef percepţie | 25 | ||||
2 | Şef birou | 15 | ||||
1.4. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din salariul de bază | ||||||
1 | Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului şi al autorizării executării lucrărilor de construcţii*****) | 15 | ||||
*) Se utilizează numai la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. | ||||||
**) Se utilizează la nivel de judeţ, la Primăria Municipiului Bucureşti, la sectoarele Municipiului Bucureşti şi la municipiile de toate categoriile. | ||||||
***) Se utilizează numai la Primăria Municipiului Bucureşti. | ||||||
****) Se utilizează la oraşe. | ||||||
*****) Se utilizează la comune. | ||||||
d) din unităţi subordonate ministerelor şi altor organe de specialitate | ||||||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||||
limita maximă | ||||||
1. Ministerul Culturii şi Cultelor | ||||||
1.1. Funcţiile de conducere din activitatea redacţională | ||||||
1 | Redactor-şef | 40 | ||||
2 | Redactor-şef adjunct | 30 | ||||
3 | Şef redacţie, secretar general de redacţie | 25 | ||||
1.2. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini sau activităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din salariul de bază | ||||||
1 | Artiştii lirici operă, artiştii lirici, coriştii operă, coriştii, balerinii, artiştii instrumentişti, instrumentiştii, dansatorii, care desfăşoară activitate solistică | 10 | ||||
2 | Artiştii instrumentişti şi instrumentiştii care desfăşoară activitate de şef de partidă | 10 | ||||
3 | Dirijor, concert - maestru, solist concertist, solist instrumentist, dirijor cor academic | 15 | ||||
2. Agenţia Naţională pentru Sport | ||||||
2.1. Funcţii de conducere din federaţii sportive | ||||||
1 | Preşedinte federaţie | 30 | ||||
2 | Secretar general federaţie | 25 | ||||
2.2. Funcţii de conducere din alte unităţi sportive | ||||||
2.2.1. Cluburi | ||||||
1 | Preşedinte club | 20 | ||||
2 | Vicepreşedinte club | 10 | ||||
2.2.2. Complex sportiv | ||||||
1 | Şef complex sportiv | 10 | ||||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||||
limita maximă | ||||||
3. Ministerul Transporturilor | ||||||
3.1. Unităţi navale şi căpitănii de porturi | ||||||
Funcţiile de conducere din unităţile navale şi căpităniile de porturi | ||||||
1 | Căpitan şef port | 20 | ||||
2 | Şef grup scafandri | 10 | ||||
3.2. Pentru activitatea de imersiune, desfăşurată potrivit prevederilor art. 8 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă o indemnizaţie de 8 lei/oră de scufundare | ||||||
3.3. Aviaţie sportivă | ||||||
3.3.1. Funcţiile de conducere specifice activităţii de zbor | ||||||
1 | Comandant detaşament zbor | 50 | ||||
2 | Comandant aeroclub teritorial | 50 | ||||
3 | Comandant adjunct aeroclub teritorial | 30 | ||||
4 | Şef sector zbor aeroclub teritorial | 15 | ||||
3.3.2. Funcţiile de conducere specifice activităţii tehnic aeronautice | ||||||
1 | Şef grupă lucrări - reparaţii (LR) | 30 | ||||
2 | Şef sector tehnic | 15 | ||||
3.3.3. Funcţiile de conducere specifice activităţii operativ-aeronautice | ||||||
1 | Director zbor | 40 | ||||
2 | Director tehnic | 40 | ||||
3 | Şef serviciu informare zbor - meteo-navigaţie | 30 | ||||
3.3.4. Indemnizaţia de zbor pentru personalul navigant şi tehnic navigant profesionist, precum şi indemnizaţia de exploatare pentru personalul tehnic aeronautic din Aeroclubul României | ||||||
Activitatea pentru care se acordă: | Indemnizaţia - limita maximă - | |||||
1 | Misiuni prevăzute în Codul aerian | 62 lei/oră/zbor | ||||
2 | Misiuni prevăzute în Codul aerian | 48 lei/start sau tur de pistă | ||||
3 | Salturi cu paraşuta | 120 lei/salt | ||||
4 | Lansarea la zbor a aeronavelor şi aterizări | 7 lei/lansare sau aterizare |
NOTĂ:
1. Indemnizaţia de zbor la bază pentru zboruri de acrobaţie şi înaltă acrobaţie aeriană va fi echivalată, astfel:
1 oră zbor acrobaţie = 2 ore zbor normal
1 oră zbor înaltă acrobaţie = 4 ore zbor normal
Zborul în formaţie este echivalent cu zborul de înaltă acrobaţie.
2. Indemnizaţia de zbor la bază, acordată personalului navigant şi tehnic navigant profesionist face parte din salariul de bază şi constituie baza de calcul pentru toate drepturile care se acordă în raport cu acesta.
3. Criteriile pentru acordarea indemnizaţiei de zbor şi de exploatare pe funcţii şi misiuni, în limitele maxime prevăzute, precum şi majorarea cu până la 60% a indemnizaţiei pentru zborurile ce se execută în condiţii deosebite se stabilesc prin decizia directorului general al Aeroclubului României. Valoarea indemnizaţiei de zbor şi de exploatare pe funcţii şi misiuni va fi stabilită prin criterii, astfel încât să nu depăşească alocaţia bugetară pe anul în curs.
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | |
limita maximă | |||
4. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale | |||
4.1. Funcţii de conducere din activitatea specifică | |||
1 | Şef oficiu*), inspector şef*) | 40 | |
2 | Şef staţie, şef fermă, şef centru, şef circumscripţie | 30 | |
*) Se utilizează la oficiile sau inspectoratele cu personalitate juridică, după caz | |||
4.2. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din salariul de bază: | |||
- Medicii veterinari încadraţi în activităţile prevăzute în Anexa nr. IV/7a la prezenta ordonanţă, autorizaţi să exercite atribuţii de inspector al poliţiei sanitar-veterinare. | 10% din salariul de bază al funcţiei de execuţie îndeplinite | ||
Mărimea concretă a sporului se stabileşte de organul care îl autorizează. | |||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | |
limita maximă | |||
5. Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile | |||
5.1. Funcţii de conducere din activitatea specifică | |||
1 | Inspector şef*) | 40 | |
*) Se utilizează la agenţiile de supraveghere a protecţiei mediului. | |||
6. Academia Română | |||
6.1. Funcţii de conducere specifice din activitatea de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare | |||
1 | Director institut | 50 | |
2 | Director adjunct ştiinţific, director adjunct institut | 40 | |
3 | Secretar ştiinţific, director centru | 30 | |
7. Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse | |||
7.1. Funcţii de conducere specifice în unităţile de perfecţionare a personalului cu pregătire medie şi centre de calificare şi recalificare | |||
1 | Director centru de perfecţionare | 30 | |
2 | Director adjunct centru de perfecţionare | 25 | |
3 | Director centru de calificare şi recalificare | 30 | |
4 | Şef centru de calificare | 15 |
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază| - % - | |
limita maximă | |||
C. Autoritatea vamală | |||
1 | Şef birou vamal | 30 | |
2 | Şef adjunct birou vamal | 25 | |
3 | Şef tură, şef sector | 20 |
ANEXA Nr. VII/1a (la 01.01.2008)
FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia - lei - | |
Preşedinţia României | |||
1 | Preşedintele României | 8.666 | |
Parlamentul României | |||
2 | Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor | 7.997 | |
3 | Vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor | 7.366 | |
4 | Secretarii şi Chestorii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor | 6.932 | |
5 | Preşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor | 6.932 | |
6 | Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor | 6.932 | |
7 | Vicepreşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor | 6.501 | |
8 | Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor | 6.421 | |
9 | Senatori, deputaţi | 6.343 |
x | ||
x | x |
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/1 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. VII/2a (la 01.01.2008)
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia - lei - | |
Guvernul României | |||
1 | Prim-ministru | 7.997 | |
2 | Ministru de stat | 7.366 | |
3 | Ministru | 6.932 | |
4 | Ministru delegat | 6.932 | |
5 | Secretar de stat membru al Guvernului | 6.343 | |
6 | Secretar de stat | 6.068 | |
7 | Subsecretar de stat | 5.122 | |
Consiliul Legislativ | |||
8 | Preşedinte consiliu | 6.932 | |
9 | Preşedinte de secţie | 6.501 | |
Avocatul Poporului | |||
10 | Avocatul poporului | 6.932 | |
Curtea de Conturi | |||
11 | Preşedinte | 7.997 | |
12 | Vicepreşedinte | 7.051 | |
13 | Preşedinte de secţie | 6.501 | |
14 | Consilier conturi | 6.343 | |
Secretariatul General al Guvernului | |||
15 | Secretar general al Guvernului | 6.343 | |
16 | Secretar general adjunct al Guvernului | 6.068 | |
17 | Consilier de stat | 6.068 | |
Administraţia Prezidenţială | |||
18 | Consilier prezidenţial | 6.932 | |
19 | Consilier de stat | 6.068 | |
Parlamentul României | |||
20 | Secretar general la Camera Deputaţilor şi la Senat | 6.343 | |
21 | Secretar general adjunct la Camera Deputaţilor şi la Senat | 6.068 | |
22 | Preşedinte | 7.997 | |
23 | Vicepreşedinte | 7.051 | |
24 | Consilier de concurenţă | 6.501 | |
Consiliul Naţional al Audiovizualului | |||
25 | Preşedinte | 6.932 | |
26 | Membri | 6.068 | |
Cancelaria Primului-Ministru | |||
27 | Şeful Cancelariei Primului-Ministru | 6.932 | |
28 | Consilier de stat la Cancelaria Primului-Ministru | 6.068 | |
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii | |||
29 | Preşedinte | 6.932 | |
30 | Vicepreşedinte | 6.343 | |
31 | Secretar al Consiliului | 6.343 | |
32 | Membri | 6.068 |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
x | ||
x | x |
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/2 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. VII/3a (la 01.01.2008)
FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE DIN CADRUL ORGANELOR
AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE
Indemnizaţii pentru persoanele alese în funcţie potrivit prevederilor
Constituţiei României
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia - lei - | |
PRIMĂRII ŞI CONSILII | |||
1 | Primar general al Capitalei | 6.932 | |
2 | Viceprimarul Capitalei | 5.786 | |
3 | Preşedinte al consiliului judeţean (categoria I) | 5.997 | |
4 | Preşedinte al consiliului judeţean (categoria II) | 5.966 | |
5 | Vicepreşedinte al consiliului judeţean (categoria I) | 5.388 | |
6 | Vicepreşedinte al consiliului judeţean (categoria II) | 5.321 | |
7 | Primar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) | 5.653 | |
8 | Primar de municipiu (categoria I) | 5.173 | |
9 | Primar de municipiu (categoria II) | 4.708 | |
10 | Primar de municipiu (categoria III) | 4.346 | |
11 | Viceprimar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) | 4.964 | |
12 | Viceprimar de municipiu (categoria I) | 4.488 | |
13 | Viceprimar de municipiu (categoria II) | 4.071 | |
14 | Viceprimar de municipiu (categoria III) | 3.707 | |
15 | Primar de oraş (categoria I) | 3.999 | |
16 | Primar de oraş (categoria II) | 3.860 | |
17 | Primar de oraş (categoria III) | 3.756 | |
18 | Viceprimar de oraş (categoria I) | 3.311 | |
19 | Viceprimar de oraş (categoria II) | 3.178 | |
20 | Viceprimar de oraş (categoria III) | 3.112 | |
21 | Primar de comună (cu peste 15.000 locuitori) | 3.003 | |
22 | Primar de comună (categoria I) | 2.648 | |
23 | Primar de comună (categoria II) | 2.516 | |
24 | Primar de comună (categoria III) | 2.385 | |
25 | Viceprimar de comună (cu peste 15.000 locuitori) | 2.450 | |
26 | Viceprimar de comună (categoria I) | 2.252 | |
27 | Viceprimar de comună (categoria II) | 2.185 | |
28 | Viceprimar de comună (categoria III) | 2.119 |
x | ||
x | x |
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2005 privind unele măsuri în domeniu] salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 331/2005.
ANEXA Nr. VIIIa (la 01.01.2008)
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia - lei - | |
1 | Instituţii publice din subordinea Guvernului*) Conducătorul instituţiei (preşedinte, director general, şef oficiu, etc.) | 4.414 | |
2 | Adjunctul conducătorului instituţiei (vicepreşedinte, director general adjunct, etc.) | 3.746 |
*) Instituţiile publice şi denumirile funcţiilor de conducere utilizate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
x | ||
x | x |
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. III la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. Ib (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
I. Salarii de bază pentru funcţii de specialitate*)
lei | |||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază | Salariul de bază | |
aprilie | octombrie | ||||
1 | Secretar general | S | 3.325 | 3.508 | |
2 | Secretar general adjunct | S | 2.992 | 3.157 |
NOTĂ:
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Se utilizează în ministere şi în alte organe centrale de specialitate.
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, auditor; gradul IA | S | 725 | 1.648 | 765 | 1.739 | |
2 | Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, auditor; gradul I | S | 660 | 1.443 | 697 | 1.523 | |
3 | Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, auditor; gradul II | S | 608 | 1.308 | 642 | 1.380 | |
4 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul III | S | 587 | 1.173 | 620 | 1.238 | |
5 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IV | S | 576 | 1.052 | 608 | 1.110 | |
6 | Referent, inspector, revizor contabil; debutant | S | 547 | - | 578 | - | |
7 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul IA | SSD | 597 | 1.443 | 630 | 1.523 | |
8 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul I | SSD | 587 | 1.173 | 620 | 1.238 | |
9 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul II | SSD | 576 | 1.052 | 608 | 1.110 | |
10 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul III | SSD | 565 | 954 | 597 | 1.007 | |
11 | Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; debutant | SSD | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios | |||||||
12 | Consilier juridic gradul IA | S | 725 | 1.648 | 765 | 1.739 | |
13 | Consilier juridic gradul I | S | 660 | 1.443 | 697 | 1.523 | |
14 | Consilier juridic gradul II | S | 608 | 1.308 | 642 | 1.380 | |
15 | Consilier juridic gradul III | S | 587 | 1.173 | 620 | 1.238 | |
16 | Consilier juridic gradul IV | S | 576 | 1.052 | 608 | 1.110 | |
17 | Consilier juridic debutant | S | 547 | - | 578 | - | |
18 | Referent IA | M | 597 | 842 | 630 | 889 | |
19 | Referent I | M | 587 | 733 | 620 | 774 | |
20 | Referent II | M | 576 | 681 | 608 | 719 | |
21 | Referent III | M | 565 | 597 | 597 | 630 | |
22 | Referent IV | M | 555 | 567 | 586 | 599 | |
23 | Referent debutant | M | 540 | - | 563 | - |
*) Salariile de bază stabilite pentru funcţiile prevăzute la cap. I, lit. B se utilizează şi pentru salarizarea funcţiilor de altă specialitate decât cele specifice din cadrul altor instituţii centrale, inclusiv centrelor regionale din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru salarizarea personalului din aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia secretarilor prevăzuţi la cap. II din Anexa nr. II, precum şi funcţiilor de la cabinetul primarului municipiului reşedinţă de judeţ şi de la cabinetul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, utilizându-se salariul de bază al gradului/treptei IA al funcţiei corespunzătoare nivelului studiilor.
A. Funcţii de conducere specifice
lei | |||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază | Salariul de bază | |
aprilie | octombrie | ||||
1 | Şef departament, director general | S | 2.870 | 3.028 |
B. Funcţii de execuţie de specialitate specifice
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
2 | Şef birou senatorial, şef cabinet | S | 660 | 1.463 | 697 | 1.544 | |
3 | Şef birou senatorial, stenodactilograf, şef cabinet, referent | SSD | 597 | 1.443 | 630 | 1.523 | |
4 | Şef birou senatorial, stenodactilograf, şef cabinet, referent | M | 544 | 1.052 | 574 | 1.110 | |
5 | Şef birou senatorial, stenodactilograf, şef cabinet, referent | PL | 544 | 1.206 | 574 | 1.273 | |
6 | Director de cabinet | S | 1.117 | 2.624 | 1.179 | 2.769 | |
7 | Consilier | S | 1.117 | 2.624 | 1.179 | 2.769 | |
8 | Expert | S | 1.084 | 2.390 | 1.144 | 2.522 | |
9 | Consultant | S | 741 | 1.612 | 782 | 1.701 | |
10 | Secretar cabinet, secretar dactilograf | M | 544 | 884 | 574 | 933 |
*) Se utilizează şi pentru cabinetul demnitarului, cancelaria prefectului, cabinetul preşedintelui consiliului judeţean şi cabinetul primarului general al municipiului Bucureşti.
1) Administraţia Prezidenţială poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care urmează să beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de acordare, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
III. Funcţii specifice unor ministere
1. MINISTERUL ECONOMICI ŞI FINANŢELOR
lei | ||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | |||||
aprilie | octombrie | |||||||
1 | Comisar general | S | 3.025 | 3.192 | ||||
lei | ||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază | Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | |||||||
minim | maxim | minim | maxim | |||||
Funcţii de execuţie | ||||||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | ||||||||
1 | Comisar principal IA | S | 725 | 1.648 | 765 | 1.739 | ||
2 | Comisar principal I | S | 660 | 1.443 | 697 | 1.523 | ||
3 | Comisar principal II | S | 608 | 1.308 | 642 | 1.380 | ||
4 | Comisar principal III | S | 587 | 1.173 | 620 | 1.238 | ||
5 | Comisar principal IV | S | 576 | 1.139 | 608 | 1.202 | ||
6 | Comisar debutant | S | 547 | - | 578 | - | ||
7 | Comisar principal I | S.S.D. | 587 | 1.308 | 620 | 1.380 | ||
8 | Comisar principal II | S.S.D. | 576 | 1.173 | 608 | 1.238 | ||
9 | Comisar principal III | S.S.D. | 565 | 1.052 | 597 | 1.110 | ||
10 | Comisar debutant | S.S.D. | 540 | - | 563 | - | ||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | ||||||||
11 | Comisar IA | M | 597 | 884 | 630 | 933 | ||
12 | Comisar I | M | 576 | 784 | 608 | 828 | ||
13 | Comisar II | M | 565 | 715 | 597 | 755 | ||
14 | Comisar III | M | 555 | 647 | 586 | 683 | ||
15 | Comisar debutant | M | 540 | - | 563 | - | ||
Audit intern | ||||||||
lei | ||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază | Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | |||||||
minim | maxim | minim | maxim | |||||
1 | Auditor - ofiţer | S | 1.677 | 2.364 | 1.770 | 2.495 | ||
2 | Auditor - expert | S | 1.169 | 1.855 | 1.234 | 1.958 | ||
3 | Auditor - inspector | S | 829 | 1.516 | 875 | 1.600 | ||
4 | Auditor - asistent | S | 660 | 1.349 | 697 | 1.424 |
b) Funcţii specifice din serviciile publice deconcentrate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
1. | Casier trezorier I | M | 565 | 682 | 597 | 720 | |
2. | Casier trezorier II; agent fiscal, operator rol, numărător bani; I | M; G | 555 | 598 | 586 | 631 | |
3. | Casier trezorier, agent fiscal, operator rol, numărător bani; debutant | M; G | 540 | - | 563 | - |
2. MINISTERUL PENTRU IMM, COMERŢ, TURISM ŞI PROFESII LIBERALE
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1. | Ministru consilier | S | 725 | 2.645*) | 765 | 2.791*) | |
2. | Consilier economic | S | 681 | 1.445 | 719 | 1.525 | |
3. | Secretar economic I | S | 619 | 1.310 | 654 | 1.383 | |
4. | Secretar economic II | S | 576 | 1.173 | 608 | 1.238 | |
5. | Secretar economic III | S | 565 | 1.052 | 597 | 1.110 | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
1. | Referent transmitere I | M | 576 | 734 | 608 | 775 | |
2. | Referent transmitere II | M | 565 | 666 | 597 | 703 | |
3. | Referent transmitere III | M | 555 | 598 | 586 | 631 | |
4. | Referent debutant | M | 540 | - | 563 | - |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
*) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere.
3. AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SPORT
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
Funcţii de execuţie pe gradele profesionale | |||||||
1. | Instructor sportiv, referent sportiv; gradul I | SSD | 587 | 1.173 | 620 | 1.238 | |
2. | Instructor sportiv, referent sportiv; gradul II | SSD | 576 | 1.052 | 608 | 1.110 | |
3. | Instructor sportiv, referent sportiv; gradul III | SSD | 565 | 954 | 597 | 1.007 | |
4. | Instructor sportiv, referent sportiv; debutant | SSD | 540 | - | 563 | - |
4. MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE
Funcţii specifice Arhivelor Naţionale
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1. | Arhivist gradul IA | S | 725 | 1.648 | 765 | 1.739 | |
2. | Arhivist gradul I | S | 660 | 1.443 | 697 | 1.523 | |
3. | Arhivist gradul II | S | 608 | 1.308 | 642 | 1.380 | |
4. | Arhivist gradul III | S | 587 | 1.173 | 620 | 1.238 | |
5. | Arhivist gradul IV | S | 576 | 1.052 | 608 | 1.110 | |
6. | Arhivist debutant | S | 547 | - | 578 | - | |
7. | Arhivist gradul IA | SSD | 597 | 1.443 | 630 | 1.523 | |
8. | Arhivist gradul I | SSD | 587 | 1.173 | 620 | 1.238 | |
9. | Arhivist gradul II | SSD | 576 | 1.052 | 608 | 1.110 | |
10. | Arhivist gradul III | SSD | 565 | 954 | 597 | 1.007 | |
11. | Arhivist debutant | SSD | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
12. | Arhivar IA | M | 597 | 842 | 630 | 889 | |
13. | Arhivar I | M | 587 | 733 | 620 | 774 | |
14. | Arhivar II | M | 576 | 681 | 608 | 719 | |
15. | Arhivar III | M | 565 | 597 | 597 | 630 | |
16. | Arhivar debutant | M | 540 | - | 563 | - |
5.
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
Funcţii specifice din aparatul propriu şi din serviciile deconcentrate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1. | Asistent - şef | S | 725 | 1.648 | 765 | 1.739 | |
2. | Asistent - şef | SSD | 642 | 1.383 | 678 | 1.460 | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
3. | Asistent - şef | PL | 601 | 1.212 | 635 | 1.279 | |
4. | Asistent - şef | M | 587 | 1.112 | 620 | 1.174 |
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. V la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IIb (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
Consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora
I. Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect, auditor; gradul IA | S | 608 | 1.253 | 642 | 1.322 | |
2 | Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect, auditor; gradul I | S | 597 | 1.107 | 630 | 1.168 | |
3 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul II | S | 587 | 963 | 620 | 1.016 | |
4 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil, arhitect; gradul III | S | 576 | 873 | 608 | 922 | |
5 | Referent, inspector, revizor contabil, arhitect; debutant | S | 547 | - | 578 | - | |
6 | Conductor arhitect IA, referent IA, inspector IA, subinginer IA | SSD | 587 | 892 | 620 | 942 | |
7 | Conductor arhitect I, referent I, inspector I, subinginer I | SSD | 576 | 769 | 608 | 812 | |
8 | Conductor arhitect II, referent II, inspector II, subinginer II | SSD | 565 | 693 | 597 | 732 | |
9 | Conductor arhitect, referent, subinginer, inspector; debutant | SSD | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios | |||||||
10 | Consilier juridic gradul IA | S | 725 | 1.398 | 765 | 1.475 | |
11 | Consilier juridic gradul I | S | 660 | 1.253 | 697 | 1.322 | |
12 | Consilier juridic gradul II | S | 597 | 1.107 | 630 | 1.168 | |
13 | Consilier juridic gradul III | S | 587 | 963 | 620 | 1.016 | |
14 | Consilier juridic gradul IV | S | 576 | 839 | 608 | 886 | |
15 | Consilier juridic debutant | S | 547 | - | 578 | - | |
c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
16 | Referent, inspector; IA | M | 587 | 819 | 620 | 865 | |
17 | Referent, inspector; I | M | 576 | 764 | 608 | 807 | |
18 | Referent, inspector; II | M | 565 | 691 | 597 | 730 | |
19 | Referent, inspector; III | M | 555 | 637 | 586 | 673 | |
20 | Referent, inspector; debutant | M | 516 | - | 545 | - | |
21 | Agent agricol I | M | 565 | 679 | 597 | 717 | |
22 | Agent agricol II | M; G | 555 | 637 | 586 | 673 | |
23 | Agent agricol III | M, G | 544 | 587 | 574 | 620 | |
24 | Agent agricol debutant | M; G | 540 | - | 563 | - |
NOTĂ:
Salariile de bază stabilite pentru funcţiile prevăzute la prezenta anexă se utilizează şi pentru salarizarea funcţiilor de la cabinetul primarului comunei, oraşului şi municipiului, utilizându-se salariul de bază al gradului/treptei IA al funcţiei corespunzătoare nivelului studiilor.
II. Salarii de bază pentru funcţii din aparatul consiliilor
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
1. Consiliul General al Municipiului Bucureşti
Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază - lei - | ||
1 | Secretar | |||
aprilie | 3.325 | |||
octombrie | 3.508 |
Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază - lei - | |||
Categoria I | Categoria II | ||||
2 | Secretar | ||||
aprilie | 3.166 | 2.951 | |||
octombrie | 3.341 | 3.114 |
3. Consilii locale: municipale, orăşeneşti, comunale
Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază - lei - | ||||||
Cu peste 320.000 locuitori*) | Categoria | |||||||
I | II | III | ||||||
3 | Municipii | |||||||
Secretar | ||||||||
aprilie | 2.632 | 2.383 | 2.170 | 1.958 | ||||
octombrie | 2.777 | 2.515 | 2.290 | 2.066 |
*) Se aplică şi la sectoarele municipiului Bucureşti.
4 | Oraşe | |||||||
Secretar | ||||||||
aprilie | - | 1.753 | 1.675 | 1.634 | ||||
octombrie | - | 1.850 | 1.768 | 1.724 | ||||
Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază - lei - | ||||||
Cu peste 15.000 locuitori | Categoria | |||||||
I între 7.001-15.000 locuitori | II între 3.001-7.000 locuitori | III până la 3.000 locuitori | ||||||
5 | Comune | |||||||
Secretar | ||||||||
aprilie | 1.629 | 1.307 | 1.227 | 1.188 | ||||
octombrie | 1.719 | 1.379 | 1.295 | 1.254 |
NOTĂ:
1. Stabilirea categoriilor judeţelor, municipiilor şi oraşelor se face prin hotărâre a Guvernului.
2. În cazul secretarului unităţilor administrativ teritoriale, care în mod excepţional potrivit legii, are studii medii, salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanţă, se diminuează cu 10%.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VI la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IIIb (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
1 | Inspector de concurenţă gradul I | S | 1.094 | 2.476 | 1.155 | 2.613 | |
2 | Inspector de concurenţa gradul II | S | 988 | 2.240 | 1.043 | 2.364 | |
3 | Inspector de concurenţă gradul III | S | 882 | 2.004 | 931 | 2.115 | |
4 | Inspector de concurenţă asistent | S | 638 | 1.441 | 674 | 1.521 |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. IV/3 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/1b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Cercetător ştiinţific principal gradul I | S | 789 | 2.398 | 833 | 2.530 | |
2 | Cercetător ştiinţific principal gradul II | S | 680 | 2.243 | 718 | 2.367 | |
3 | Cercetător ştiinţific principal gradul III | S | 648 | 1.750 | 684 | 1.847 | |
4 | Cercetător ştiinţific | S | 638 | 1.354 | 674 | 1.429 | |
b) Funcţii de execuţie de specialitate neatestate | |||||||
5 | Asistent de cercetare ştiinţifică | S | 627 | 1.065 | 662 | 1.124 | |
6 | Asistent de cercetare ştiinţifică stagiar | S | 540 | - | 563 | - | |
c) Funcţii de execuţie auxiliare din activitatea de cercetare ştiinţifică, pe trepte profesionale | |||||||
7 | Asistent I | M | 627 | 852 | 662 | 899 | |
8 | Asistent II | M | 586 | 727 | 619 | 767 | |
9 | Asistent III | M | 565 | 672 | 597 | 709 | |
10 | Asistent stagiar | M | 540 | - | 563 | - |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
NOTĂ:
Funcţiile prevăzute la poziţiile nr. 1-4, utilizate în unităţile de cercetare ştiinţifică ale Academiei Române, sunt echivalate cu funcţiile didactice din învăţământul superior, după cum urmează: cercetător ştiinţific principal gradul I cu profesor universitar; cercetător ştiinţific principal gradul II cu conferenţiar universitar; cercetător ştiinţific principal gradul III cu şef de lucrări (lector universitar) şi cercetător ştiinţific cu asistent universitar.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/3 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/2b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
lei | |||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||||
aprilie | octombrie | ||||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||||
1 | Regizor artistic, dirijor, solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor, pictor scenograf, consultant artistic, coregraf, concert-maestru*), artist instrumentist I; | S | |||||||
gradul IA | 848 | 1.725 | 895 | 1.820 | |||||
gradul I | 595 | 1.519 | 628 | 1.603 | |||||
gradul II | 586 | 1.134 | 619 | 1.197 | |||||
gradul III | 574 | 1.017 | 606 | 1.073 | |||||
gradul IV | 565 | 899 | 597 | 949 | |||||
gradul V | 554 | 831 | 585 | 877 | |||||
debutant | 540 | - | 563 | - | |||||
2 | Dirijor cor, artist liric, artist liric operă; | S | |||||||
gradul IA | 823 | 1.676 | 869 | 1.769 | |||||
gradul I | 577 | 1.476 | 609 | 1.558 | |||||
gradul II | 569 | 1.102 | 601 | 1.163 | |||||
gradul III | 560 | 988 | 591 | 1.043 | |||||
gradul IV | 549 | 873 | 580 | 922 | |||||
gradul V | 544 | 808 | 574 | 853 | |||||
debutant | 540 | - | 563 | - | |||||
3 | Maestru (balet-dans, cor, corepetitor), producător delegat, impresar artistic, regizor scenă (culise); | S | |||||||
gradul I | 554 | 1.228 | 585 | 1.296 | |||||
gradul II | 544 | 1.030 | 574 | 1.087 | |||||
gradul III | 540 | 881 | 566 | 930 | |||||
4 | Şef orchestră, artist instrumentist II, maestru de studii (balet, canto), secretar literar (muzical, public relations), operator imagine (sunet), sufleor operă, artist circ, balerin operă; | S | |||||||
gradul I | 575 | 1.112 | 607 | 1.174 | |||||
gradul II | 564 | 997 | 596 | 1.052 | |||||
gradul III | 554 | 881 | 585 | 930 | |||||
gradul IV | 544 | 816 | 574 | 861 | |||||
debutant | 540 | - | 563 | - | |||||
5 | Balerin, dansator, acompaniator, corepetitor, actor mânuitor păpuşi, sculptor păpuşi, sufleor teatru, artist plastic, machior, peruchier, montor imagine, editor imagine; | S | |||||||
gradul I | 564 | 949 | 596 | 1.002 | |||||
gradul II | 554 | 865 | 585 | 913 | |||||
gradul III | 544 | 816 | 574 | 861 | |||||
debutant | 540 | - | 563 | - | |||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||||
6 | Dirijor, şef orchestră, maestru (balet-dans, corepetitor), concert-maestru, maestru de studii balet, maestru lumini-sunet, impresar artistic; | ||||||||
I | 555 | 816 | 585 | 861 | |||||
II | 550 | 700 | 574 | 739 | |||||
III | 545 | 618 | 569 | 652 | |||||
debutant | 540 | - | 563 | - | |||||
7 | Solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor, instrumentist, sufleor operă, corist operă; | ||||||||
I | 555 | 816 | 585 | 861 | |||||
II | 550 | 700 | 574 | 739 | |||||
III | 545 | 618 | 569 | 652 | |||||
debutant | 540 | - | 563 | - | |||||
8 | Maestru artist circ, artist circ, maestru (acordor pian-clavecin, lutier), specialist (orgă, instrumente de suflat); | ||||||||
I | 565 | 997 | 597 | 1.052 | |||||
II | 560 | 881 | 585 | 930 | |||||
III | 555 | 816 | 580 | 861 | |||||
IV | 550 | 700 | 574 | 739 | |||||
V | 545 | 633 | 569 | 668 | |||||
debutant | 540 | - | 563 | - | |||||
9 | Corist, balerin, dansator, corepetitor, actor mânuitor păpuşi, sculptor păpuşi, sufleor teatru, artist plastic, machior, peruchier, montor imagine, operator imagine, editor imagine, regizor scenă (culise), secretar platou; | ||||||||
I | 555 | 715 | 585 | 755 | |||||
II | 550 | 667 | 574 | 704 | |||||
III | 545 | 600 | 569 | 633 | |||||
debutant | 540 | - | 563 | - | |||||
10 | Regizor scenă (culise), secretar platou; | M | |||||||
I | 555 | 715 | 585 | 755 | |||||
II | 550 | 667 | 574 | 704 | |||||
III | 545 | 600 | 569 | 633 | |||||
debutant | 540 | - | 563 | - | |||||
11 | Supraveghetor sală, controlor bilete, garderobier, plasator | M; G | 540 | 567 | 563 | 599 | |||
c) Muncitori din activitatea specifică instituţiilor teatrale şi muzicale | |||||||||
12 | Muncitor calificat | I | 660 | 851 | 693 | 894 | |||
II | 650 | 809 | 683 | 850 | |||||
III | 630 | 754 | 662 | 792 | |||||
IV | 610 | 708 | 641 | 744 | |||||
V | 580 | 654 | 609 | 687 | |||||
VI | 560 | 642 | 588 | 675 |
*) La salarizarea funcţiei de concert-maestru se utilizează gradele profesionale IA, I, II şi III.
II.
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din presă,
edituri, informare documentară
lei | ||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | |||||
aprilie | octombrie | |||||||
minim | maxim | minim | maxim | |||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | ||||||||
1. | Redactor de rubrică, redactor, lector, publicist comentator, corespondent în străinătate; | S | ||||||
gradul IA | 575 | 1.328 | 607 | 1.402 | ||||
gradul I | 564 | 997 | 596 | 1.052 | ||||
gradul II | 554 | 881 | 585 | 930 | ||||
gradul III | 544 | 816 | 574 | 861 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
2. | Şef agenţie publicitate, administrator (publicaţii, editură), reporter (fotoreporter, corespondent local); | S | ||||||
gradul I*) | 564 | 964 | 596 | 1.018 | ||||
gradul II | 554 | 865 | 585 | 913 | ||||
gradul III | 544 | 799 | 574 | 843 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
3. | Secretar (tehnic) de redacţie, documentarist, traducător, caricaturist, desenator artistic, corector, tehnoredactor; | S | ||||||
gradul I | 564 | 949 | 596 | 1.002 | ||||
gradul II | 554 | 865 | 585 | 913 | ||||
gradul III | 544 | 816 | 574 | 861 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
4. | Redactor, secretar de redacţie; | S.S.D. | ||||||
gradul I | 565 | 881 | 597 | 930 | ||||
gradul II | 554 | 816 | 585 | 861 | ||||
gradul III | 544 | 700 | 574 | 739 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | ||||||||
5. | Redactor, secretar (tehnic) de redacţie, documentarist, traducător, caricaturist, desenator artistic, corector, tehnoredactor; | M | ||||||
treapta IA | 575 | 816 | 607 | 861 | ||||
treapta I | 555 | 715 | 585 | 755 | ||||
treapta II | 545 | 667 | 574 | 704 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
6. | Laborant foto, retuşor foto, fotograf; | M; G | ||||||
treapta I | 555 | 700 | 585 | 739 | ||||
treapta II | 550 | 618 | 574 | 652 | ||||
treapta III | 545 | 567 | 569 | 599 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - |
*) Nivelul de salarizare nu se aplică funcţiilor de administrator (publicaţii, editură).
III.
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din
muzee şi biblioteci
Funcţii de execuţie
lei | ||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | |||||
aprilie | octombrie | |||||||
minim | maxim | minim | maxim | |||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | ||||||||
1 | Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf, bibliotecar, arheolog, arhitect; | S | ||||||
gradul IA | 564 | 1.328 | 596 | 1.402 | ||||
gradul I | 554 | 914 | 585 | 965 | ||||
gradul II | 544 | 831 | 574 | 877 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
2 | Biolog, fizician, chimist; principal | S | 737 | 1.306 | 778 | 1.378 | ||
Biolog, fizician, chimist; specialist | 641 | 1.031 | 677 | 1.088 | ||||
Biolog, fizician, chimist | 563 | 861 | 594 | 909 | ||||
Biolog, fizician, chimist; debutant | 540 | - | 566 | - | ||||
3 | Sociolog, psiholog; principal | S | 577 | 1.023 | 609 | 1.080 | ||
Sociolog, psiholog | 566 | 936 | 598 | 988 | ||||
Sociolog, psiholog; debutant | 541 | - | 571 | - | ||||
4 | Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf, bibliotecar-arhivist, bibliotecar; | S.S.D. | ||||||
gradul I | 565 | 997 | 597 | 1.052 | ||||
gradul II | 554 | 816 | 585 | 861 | ||||
gradul III | 544 | 700 | 574 | 739 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | ||||||||
5 | Bibliotecar | P.L. | ||||||
treapta I | 555 | 902 | 585 | 952 | ||||
treapta II | 550 | 763 | 574 | 805 | ||||
treapta III | 545 | 681 | 569 | 719 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
6 | Restaurator*), conservator, trezorier, gestionar custode sală; | M | ||||||
treapta I | 555 | 816 | 580 | 861 | ||||
treapta II | 550 | 715 | 574 | 755 | ||||
treapta III | 545 | 667 | 569 | 704 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
7 | Bibliotecar | M | ||||||
treapta IA | 555 | 816 | 580 | 861 | ||||
treapta I | 550 | 715 | 574 | 755 | ||||
treapta II | 545 | 667 | 569 | 704 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
8 | Supraveghetor muzeu, mânuitor carte | M; G | 540 | 567 | 563 | 599 |
*) În instituţiile muzeale din domeniul tradiţiei populare pot fi încadraţi şi absolvenţi ai învăţământului gimnazial şi profesional.
lei | ||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | |||||
aprilie | octombrie | |||||||
minim | maxim | minim | maxim | |||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | ||||||||
1 | Referent; | S | ||||||
gradul I | 564 | 949 | 596 | 1.002 | ||||
gradul II | 554 | 865 | 585 | 913 | ||||
gradul III | 544 | 816 | 574 | 861 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
2 | Referent; | S.S.D. | ||||||
gradul I | 565 | 881 | 597 | 930 | ||||
gradul II | 554 | 816 | 585 | 861 | ||||
gradul III | 544 | 700 | 574 | 739 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | ||||||||
3 | Referent; | |||||||
treapta IA | 555 | 816 | 580 | 861 | ||||
treapta I | 550 | 715 | 574 | 755 | ||||
treapta II | 545 | 667 | 569 | 704 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - |
NOTĂ:
1. Persoanele încadrate în unităţile de cultură, care au rezultate valoroase în activitate, pot ocupa în mod cu totul excepţional, în baza criteriilor elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu aprobarea nominală a ministrului culturii şi cultelor, funcţii de specialitate fără a avea studiile necesare postului.
2. Salariile de bază pentru salariaţii teatrelor naţionale, ai celor la care spectacolele se desfăşoară preponderent în limba unei minorităţi naţionale, operelor naţionale, muzeelor naţionale şi muzeelor de importanţă naţională stabilite potrivit legii, bibliotecilor naţionale, ai Bibliotecii Academiei Române şi ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca, precum şi ai Filarmonicii "George Enescu" - Bucureşti, pentru activitatea de importanţă naţională desfăşurată în aceste instituţii, pot fi cu până la 20% mai mari, în limita fondului de salarii aprobat prin buget, cu excepţia personalului de specialitate artistică din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti care beneficiază în continuare de prevederile Legii nr. 102/2004 privind majorarea unor drepturi salariale ale personalului de specialitate artistică din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
3. Pe funcţiile noi introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 112/2005, cu modificările ulterioare, vor putea fi promovate persoanele încadrate în instituţiile publice respective, care îndeplinesc condiţia de studii prevăzută pentru noile funcţii, în condiţiile art. 7 alin. (2) şi art. 8 din prezenta ordonanţă.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/4 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/3b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
CULTE
Salarii de bază pentru personalul clerical*)
Funcţii de execuţie
lei | ||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | |||||
aprilie | octombrie | |||||||
minim | maxim | minim | maxim | |||||
1 | Preot | |||||||
gradul I | S | 565 | 1.197 | 597 | 1.263 | |||
gradul II | S | 554 | 997 | 585 | 1.052 | |||
definitiv | S | 544 | 899 | 574 | 949 | |||
debutant | S | 540 | - | 563 | - | |||
2 | Preot | |||||||
gradul I | M | 544 | 865 | 574 | 913 | |||
definitiv | M | 542 | 831 | 569 | 877 | |||
debutant | M | 540 | - | 563 | - |
*) Se utilizează pentru salarizarea personalului încadrat în unităţile bugetare. Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Ministerul Culturii şi Cultelor este autorizat să certifice asimilarea funcţiilor de la alte culte cu cea de preot.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/5 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/4b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
I.
Salariul de bază pentru funcţiile de specialitate
din federaţii sportive
lei | ||||||
Nr. crt. | Funcţia Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | |||||
minim | maxim | minim | maxim | |||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | ||||||
1 | Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional**), expert sportiv; gradul IA | 586 | 1.238 | 619 | 1.307 | |
2 | Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional**), expert sportiv; gradul I | 575 | 1.060 | 607 | 1.119 | |
3 | Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional**), expert sportiv; gradul II | 565 | 947 | 597 | 1.000 | |
4 | Secretar federaţie, antrenor federal, antrenor lot naţional**); gradul III, instructor sportiv gradul I | 554 | 865 | 585 | 913 | |
5 | Secretar federaţie, antrenor federal; gradul IV, instructor sportiv gradul II | 544 | 800 | 574 | 844 | |
6 | Instructor sportiv debutant | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | ||||||
7 | Instructor sportiv I, referent I | 565 | 800 | 597 | 844 | |
8 | Instructor sportiv II, referent II | 554 | 717 | 585 | 757 | |
9 | Instructor sportiv III, referent III | 544 | 670 | 574 | 707 | |
10 | Instructor sportiv debutant | 540 | - | 563 | - |
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
**) Se poale utiliza şi la cluburile sportive, cu aprobarea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
II.
Salariul de bază pentru funcţiile de specialitate
din alte unităţi sportive
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
Funcţii de execuţie pe categorii de clasificare**) | |||||||
1 | Expert sportiv gradul IA | 659 | 1.271 | 696 | 1.341 | ||
2 | Antrenor categoria I, expert sportiv gradul I | 593 | 1.179 | 626 | 1.244 | ||
3 | Antrenor categoria II, expert sportiv gradul II | 565 | 1.010 | 597 | 1.066 | ||
4 | Antrenor categoria III, referent sportiv gradul III | 560 | 970 | 591 | 1.024 | ||
5 | Antrenor categoria IV, referent sportiv gradul IV | 554 | 899 | 585 | 949 | ||
6 | Antrenor categoria V | 549 | 801 | 580 | 846 | ||
7 | Antrenor debutant, referent sportiv debutant | 544 | - | 574 | - |
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
**) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional.
x | ||
x | x |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/6 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/5b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
AUTORITATEA VAMALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
CAPITOLUL I Aparatul central
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Expert vamal | S | 933 | 2.178 | 985 | 2.298 | |
2 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA | S | 795 | 1.854 | 839 | 1.956 | |
3 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I | S | 738 | 1.726 | 779 | 1.821 | |
4 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II | S | 684 | 1.595 | 722 | 1.683 | |
5 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III | S | 629 | 1.463 | 664 | 1.544 | |
6 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IV | S | 620 | 1.335 | 655 | 1.409 | |
7 | Inspector vamal, referent de specialitate, debutant | S | 610 | - | 644 | - | |
8 | Referent gradul I | S.S.D. | 642 | 1.500 | 678 | 1.583 | |
9 | Referent gradul II | S.S.D. | 587 | 1.368 | 620 | 1.444 | |
10 | Referent gradul III | S.S.D. | 576 | 1.238 | 608 | 1.307 | |
11 | Referent debutant | S.S.D. | 566 | - | 598 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
12 | Referent IA | M | 601 | 1.400 | 635 | 1.477 | |
13 | Referent I | M | 575 | 1.269 | 607 | 1.339 | |
14 | Referent II | M | 565 | 1.141 | 597 | 1.204 | |
15 | Referent III | M | 554 | 1.011 | 585 | 1.067 | |
16 | Referent IV | M | 544 | 881 | 574 | 930 | |
17 | Referent debutant | M | 540 | - | 563 | - |
CAPITOLUL II
Direcţia Generală a Vămilor
Direcţia de supraveghere şi control vamal. Direcţia de supraveghere
pentru zonele vamale speciale
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Expert vamal | S | 1.112 | 2.440 | 1.174 | 2.575 | |
2 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA | S | 947 | 2.211 | 1.000 | 2.333 | |
3 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I | S | 892 | 2.082 | 942 | 2.197 | |
4 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II | S | 821 | 1.919 | 867 | 2.025 | |
5 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III | S | 754 | 1.756 | 796 | 1.853 | |
6 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IV | S | 740 | 1.595 | 781 | 1.683 | |
7 | Inspector vamal, referent de specialitate; debutant | S | 732 | - | 773 | - | |
8 | Referent gradul I | S.S.D. | 782 | 1.821 | 826 | 1.922 | |
9 | Referent gradul II | S.S.D. | 711 | 1.660 | 751 | 1.752 | |
10 | Referent gradul III | S.S.D. | 693 | 1.500 | 732 | 1.583 | |
11 | Referent debutant | S.S.D. | 685 | - | 723 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
12 | Referent IA | M | 738 | 1.726 | 779 | 1.821 | |
13 | Referent I | M | 670 | 1.564 | 707 | 1.651 | |
14 | Referent II | M | 615 | 1.433 | 649 | 1.512 | |
15 | Referent III | M | 554 | 1.303 | 585 | 1.375 | |
16 | Referent IV | M | 544 | 1.174 | 574 | 1.239 | |
17 | Referent debutant | M | 540 | - | 563 | - |
CAPITOLUL III
Direcţia regională vamală
Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Expert vamal | S | 821 | 1.919 | 867 | 2.025 | |
2 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA | S | 740 | 1.595 | 781 | 1.683 | |
3 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I | S | 629 | 1.463 | 664 | 1.544 | |
4 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II | S | 554 | 1.303 | 590 | 1.375 | |
5 | Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III | S | 544 | 1.174 | 574 | 1.239 | |
6 | Inspector vamal, referent de specialitate; debutant | S | 540 | - | 563 | - | |
7 | Referent gradul I | S.S.D. | 555 | 1.269 | 590 | 1.339 | |
8 | Referent gradul II | S.S.D. | 550 | 1.141 | 585 | 1.204 | |
9 | Referent gradul III | S.S.D. | 545 | 1.042 | 569 | 1.100 | |
10 | Referent debutant | S.S.D. | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
11 | Referent IA | M | 554 | 1.141 | 585 | 1.204 | |
12 | Referent I | M | 548 | 1.042 | 580 | 1.100 | |
13 | Referent II | M | 544 | 947 | 574 | 1.000 | |
14 | Referent III | M | 542 | 817 | 569 | 862 | |
15 | Referent debutant | M | 540 | - | 563 | - |
CAPITOLUL IV
Birouri vamale
Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
A. Funcţii de execuţie de categoria A
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Expert vamal | S sau şcoală vamală | 738 | 1.726 | 779 | 1.821 | |
2 | Inspector vamal principal | S sau şcoală vamală | 601 | 1.400 | 635 | 1.477 | |
3 | Inspector vamal gradul I | S sau şcoală vamală | 564 | 1.269 | 596 | 1.339 | |
4 | Inspector vamal gradul II | S sau şcoală vamală | 554 | 1.141 | 585 | 1.204 | |
5 | Inspector vamal gradul III | S sau şcoală vamală | 544 | 1.011 | 574 | 1.067 | |
6 | Inspector vamal debutant | S sau şcoală vamală | 540 | - | 563 | - | |
7 | Inspector vamal | Şcoală vamală sau SSD | 554 | 1.156 | 585 | 1.220 | |
8 | Controlor vamal gradul I | Şcoală vamală sau SSD | 544 | 1.011 | 574 | 1.067 | |
9 | Controlor vamal gradul II | Şcoală vamală sau SSD | 542 | 881 | 569 | 930 | |
10 | Agent vamal debutant | Şcoală vamală sau SSD | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
11 | Controlor vamal I | M | 549 | 1.042 | 580 | 1.100 | |
12 | Controlor vamal II | M | 544 | 947 | 574 | 1.000 | |
13 | Controlor vamal III | M | 542 | 817 | 569 | 862 | |
14 | Controlor vamal debutant | M | 540 | - | 563 | - |
B. Funcţii de execuţie de categoria B
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Inspector pentru datoria vamală principal | S | 601 | 1.400 | 635 | 1.477 | |
2 | Inspector pentru datoria vamală gradul I | S | 564 | 1.269 | 596 | 1.339 | |
3 | Inspector pentru datoria vamală gradul II | S | 554 | 1.141 | 585 | 1.204 | |
4 | Inspector pentru datoria vamală gradul III | S | 544 | 1.011 | 574 | 1.067 | |
5 | Inspector pentru datoria vamală debutant | S | 540 | - | 563 | - | |
6 | Inspector pentru datoria vamală | Şcoală vamală sau SSD | 554 | 1.156 | 585 | 1.220 | |
7 | Controlor pentru datoria vamală gradul I | Şcoală vamală sau SSD | 544 | 1.011 | 574 | 1.067 | |
8 | Controlor pentru datoria vamală gradul II | Şcoală vamală sau SSD | 542 | 881 | 569 | 930 | |
9 | Controlor pentru datoria vamală debutant | Şcoală vamală sau SSD | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
10 | Controlor pentru datoria vamală I | M | 549 | 1.042 | 580 | 1.100 | |
11 | Controlor pentru datoria vamală II | M | 544 | 947 | 574 | 1.000 | |
12 | Controlor pentru datoria vamală III | M | 542 | 817 | 569 | 862 | |
13 | Controlor pentru datoria vamală debutant | M | 540 | - | 563 | - |
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/7 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/6b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
NAVIGAŢIE
UNITĂŢI NAVALE ŞI CĂPITĂNII DE PORTURI
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie octombrie | |||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
1 | Comandant instructor | S | 564 | 1.303 | 596 | 1.375 | |
2 | Şef mecanic instructor | S | 554 | 947 | 585 | 1.000 | |
a) Funcţii de execuţie pe nave maritime | |||||||
3 | Comandant | S | 564 | 1.190 | 596 | 1.256 | |
4 | Şef mecanic | S | 554 | 963 | 585 | 1.016 | |
5 | Căpitan secund, şef mecanic secund, şef electrician | S | 544 | 817 | 574 | 862 | |
6 | Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician | S | 544 | 766 | 574 | 809 | |
7 | Ofiţer aspirant | S | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale | |||||||
8 | Căpitan dragor | M | 544 | 800 | 574 | 844 | |
9 | Căpitan | M | 544 | 735 | 574 | 776 | |
10 | Şef mecanic | M | 544 | 717 | 574 | 757 | |
11 | Dragor-şef | M | 544 | 703 | 574 | 742 | |
12 | Ofiţer punte | M | 540 | 670 | 563 | 707 | |
13 | Ofiţer mecanic, ofiţer electrician | M | 540 | 656 | 563 | 693 | |
14 | Dragor | M | 540 | 607 | 563 | 641 | |
15 | Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer electrician, dragor; aspirant | M | 540 | - | 563 | - | |
c) Funcţii de execuţie comune pe nave | |||||||
16 | Şef staţie RTG | M | 544 | 703 | 574 | 742 | |
17 | Ofiţer RTG I | M | 540 | 637 | 563 | 673 | |
18 | Ofiţer RTG II | M | 540 | 589 | 563 | 622 | |
19 | Şef echipaj | 540 | 687 | 563 | 725 | ||
20 | Conducător şalupă, şef timonier, ajutor ofiţer mecanic | 540 | 637 | 563 | 673 | ||
21 | Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar | 540 | 607 | 563 | 641 | ||
22 | Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar; debutant | 540 | - | 563 | - | ||
23 | Scafandru autonom | 544 | 766 | 574 | 809 | ||
24 | Scafandru greu | 544 | 703 | 574 | 742 | ||
25 | Scafandru debutant | 540 | - | 563 | - | ||
d) Funcţii de execuţie de specialitate din activitatea căpităniilor de porturi | |||||||
- Funcţii de execuţie pe grade profesionale - | |||||||
26 | Căpitan de port specialist | S | 575 | 963 | 607 | 1.016 | |
27 | Căpitan de port gradul I | S | 565 | 810 | 597 | 855 | |
- Funcţii de execuţie pe trepte profesionale - | |||||||
28 | Căpitan de port gradul II | M | 554 | 735 | 585 | 776 | |
29 | Ofiţer de port gradul I | M | 544 | 703 | 574 | 742 | |
30 | Ofiţer de port gradul II | M | 540 | 637 | 563 | 673 | |
31 | Ofiţer de port debutant | M | 540 | - | 563 | - |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Căpităniile de porturi vor putea utiliza şi funcţiile prevăzute la lit. a)-c) din prezenta anexă, în funcţie de dotare şi de atribuţiile acestora, stabilite conform prevederilor legale.
NOTĂ:
Criteriile şi condiţiile pentru ocuparea funcţiilor prevăzute în prezenta anexă se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor şi se utilizează de către toate unităţile, indiferent de subordonare.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/8 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/7b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); expert | S | 575 | 1.303 | 607 | 1.375 | |
2. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul I | S | 564 | 913 | 596 | 964 | |
3. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul II | S | 554 | 800 | 585 | 844 | |
4. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); gradul III | S | 544 | 766 | 574 | 809 | |
5. | Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog); debutant | S | 540 | - | 563 | - | |
6. | Medic primar veterinar**) | S | 575 | 1.463 | 607 | 1.544 | |
7. | Medic veterinar gradul I | S | 564 | 1.042 | 596 | 1.100 | |
8. | Medic veterinar gradul II | S | 554 | 913 | 585 | 964 | |
9. | Medic veterinar gradul III | S | 544 | 766 | 574 | 809 | |
10. | Medic veterinar debutant | S | 540 | - | 563 | - | |
11. | Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; I | S.S.D. | 554 | 913 | 585 | 964 | |
12. | Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; II | S.S.D. | 544 | 735 | 574 | 776 | |
13. | Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; III | S.S.D. | 542 | 687 | 569 | 725 | |
14. | Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; debutant | S.S.D. | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
15. | Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); IA | M | 549 | 785 | 580 | 829 | |
16. | Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); I | M | 544 | 670 | 574 | 707 | |
17. | Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); II | M | 542 | 607 | 569 | 641 | |
18. | Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog, hidrogeolog); debutant | M | 540 | - | 563 | - | |
19. | Asistent veterinar I, tehnician veterinar IA | M | 549 | 785 | 580 | 829 | |
20. | Asistent veterinar II, tehnician veterinar I | M | 544 | 703 | 574 | 742 | |
21. | Asistent veterinar III, tehnician veterinar II | M | 542 | 637 | 569 | 673 | |
22. | Asistent veterinar, tehnician veterinar; debutant | M | 540 | 563 | |||
23. | Agent veterinar I | Şcoală profesională | 544 | 607 | 574 | 641 | |
24. | Agent veterinar II | Şcoală profesională | 542 | 554 | 569 | 585 | |
25. | Agent veterinar debutant | Şcoală profesională | 540 | - | 563 | - |
*) Specialitatea funcţiei de inginer este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii (agronomie, horticultură, zootehnie şi altele). Cu acelaşi nivel pot fi salarizate şi funcţiile de biolog (chimist), dacă persoanele încadrate pe aceste funcţii desfăşoară activitate în specialitatea funcţiei.
**) În funcţia de medic primar veterinar pot fi încadrate persoanele care au obţinut acest grad profesional pe baza examenului organizat de ministerele coordonatoare.
***) Specialitatea funcţiei de tehnician este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii (agronomie, horticultură, zootehnie şi altele).
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/9 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/8b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZARE A TERITORIULUI
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Inginer cadastru gradul IA | S | 575 | 1.303 | 607 | 1.375 | |
2 | Inginer cadastru gradul I | S | 564 | 913 | 596 | 964 | |
3 | Inginer cadastru gradul II | S | 554 | 832 | 585 | 878 | |
4 | Inginer cadastru gradul III | S | 544 | 766 | 574 | 809 | |
5 | Inginer cadastru debutant | S | 540 | - | 563 | - | |
6 | Subinginer cadastru I | S.S.D. | 554 | 913 | 585 | 964 | |
7 | Subinginer cadastru II | S.S.D. | 544 | 785 | 574 | 829 | |
8 | Subinginer cadastru III | S.S.D. | 542 | 687 | 569 | 725 | |
9 | Subinginer cadastru debutant | S.S.D. | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
10 | Tehnician cadastru IA | M | 549 | 785 | 580 | 829 | |
11 | Tehnician cadastru I | M | 544 | 670 | 574 | 707 | |
12 | Tehnician cadastru II | M | 542 | 607 | 569 | 641 | |
13 | Tehnician cadastru debutant | M | 540 | - | 563 | - | |
14 | Operator cadastru I | M; G | 544 | 607 | 574 | 641 | |
15 | Operator cadastru II | M; G | 542 | 554 | 569 | 585 | |
16 | Operator cadastru debutant | M; G | 540 | - | 563 | - |
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/10 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/9b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Inspector de specialitate expert, inginer expert*) | S | 575 | 1.303 | 607 | 1.375 | |
2 | Inspector de specialitate, inginer*); gradul I | S | 564 | 913 | 596 | 964 | |
3 | Inspector de specialitate, inginer*); gradul II | S | 554 | 800 | 585 | 844 | |
4 | Inspector de specialitate, inginer*); gradul III | S | 544 | 766 | 574 | 809 | |
5 | Inspector, inginer*); debutant | S | 540 | - | 563 | - | |
6 | Subinginer I | S.S.D. | 554 | 913 | 585 | 964 | |
7 | Subinginer II | S.S.D. | 544 | 735 | 574 | 776 | |
8 | Subinginer III | S.S.D. | 542 | 687 | 569 | 725 | |
9 | Subinginer debutant | S.S.D. | 540 | - | 563 | - | |
b) Funcţii de execuţii pe trepte profesionale | |||||||
10 | Tehnician, observator condiţii mediu; IA**) | M | 549 | 785 | 580 | 829 | |
11 | Tehnician, observator condiţii mediu; I**) | M | 544 | 670 | 574 | 707 | |
12 | Tehnician, observator condiţii mediu; II**) | M | 542 | 607 | 569 | 641 | |
13 | Tehnician, observator condiţii mediu; debutant**) | M | 540 | - | 563 | - |
*) Specialitatea funcţiei de inginer este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii.
Cu acelaşi nivel pot fi salarizate, în activitatea de bază, şi funcţiile de biolog, chimist, fizician şi altele, dacă persoanele încadrate pe aceste funcţii desfăşoară activitate în specialitatea funcţiei.
**) Specialitatea funcţiilor de tehnician şi de observator condiţii mediu este cea care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/11 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/10b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
AVIAŢIA SPORTIVĂ
AEROCLUBUL ROMÂNIEI
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
1.
Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
Funcţii de execuţie
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | |||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
1 | Personal navigant şi tehnic navigant profesionist | ||||||
clasa I | 564 | 1.303 | 596 | 1.375 | |||
clasa a II-a | 554 | 936 | 585 | 988 | |||
clasa a III-a | 544 | 817 | 574 | 862 | |||
clasa a IV-a | 542 | 766 | 569 | 809 | |||
clasa a V-a | 540 | - | 563 | - |
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.
lei | ||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | |||||
aprilie | octombrie | |||||||
minim | maxim | minim | maxim | |||||
a) Funcţii de execuţie pe clase profesionale | ||||||||
1 | Inginer de aviaţie | S | ||||||
clasa I | 575 | 1.303 | 607 | 1.375 | ||||
clasa a II-a | 565 | 931 | 597 | 983 | ||||
clasa a III-a | 554 | 817 | 585 | 862 | ||||
clasa a IV-a | 544 | 766 | 574 | 809 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
2 | Tehnician de aviaţie | M | ||||||
clasa I | 565 | 785 | 597 | 829 | ||||
clasa a II-a | 554 | 717 | 585 | 757 | ||||
clasa a III-a | 544 | 656 | 574 | 693 | ||||
clasa a IV-a | 542 | 607 | 569 | 641 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
3 | Mecanic de aviaţie | Şcoala tehnică de aviaţie sau echivalentă | ||||||
clasa I | 570 | 832 | 602 | 878 | ||||
clasa a II-a | 565 | 717 | 597 | 757 | ||||
clasa a III-a | 554 | 637 | 585 | 673 | ||||
clasa a IV-a | 542 | 607 | 569 | 641 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
4 | Mecanic pentru întreţinerea aparatelor de lansare la zbor (turn de paraşutism, automosor, plior paraşute, deltaplanism, etc.) | M; Şcoala profesională | ||||||
clasa I | 565 | 785 | 597 | 829 | ||||
clasa a II-a | 554 | 687 | 585 | 725 | ||||
clasa a III-a | 544 | 637 | 574 | 673 | ||||
clasa a IV-a | 542 | 607 | 569 | 641 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
5 | Maistru de aviaţie | Şcoală de maiştri aviaţie | ||||||
clasa I | 554 | 849 | 585 | 896 | ||||
clasa a II-a | 544 | 785 | 574 | 829 | ||||
clasa a III-a | 540 | 670 | 563 | 707 |
3.
Personal operativ aeronautic
Funcţii de execuţie
lei | ||||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | |||||
aprilie | octombrie | |||||||
minim | maxim | minim | maxim | |||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | ||||||||
1 | Meteorolog aeronautic specialist | S | ||||||
gradul I | 575 | 1.303 | 607 | 1.375 | ||||
gradul II | 564 | 931 | 596 | 983 | ||||
gradul III | 554 | 817 | 585 | 862 | ||||
gradul IV | 544 | 766 | 574 | 809 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | ||||||||
2 | Meteorolog aeronautic | M + curs de calificare | ||||||
I | 544 | 703 | 574 | 742 | ||||
II | 542 | 637 | 569 | 673 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - | ||||
3 | Controlor trafic dirijare | M + curs de calificare | ||||||
I | 544 | 785 | 574 | 829 | ||||
II | 542 | 703 | 569 | 742 | ||||
III | 540 | 637 | 563 | 673 | ||||
4 | Controlor trafic operaţiuni auxiliare | M + curs de calificare | ||||||
I | 554 | 717 | 585 | 757 | ||||
II | 544 | 656 | 574 | 693 | ||||
III | 542 | 607 | 569 | 641 | ||||
debutant | 540 | - | 563 | - |
NOTĂ:
1. Criteriile de încadrare şi de avansare în clase a personalului navigant, tehnic navigant şi tehnic aeronautic şi, respectiv în grade şi trepte profesionale a personalului operativ aeronautic, se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.
2. În cazul pierderii licenţei de zbor pentru calificarea deţinută, din cauze medicale, personalul navigant şi tehnic navigant profesionist îşi menţine încadrarea în clasa deţinută, ca instructor la sol.
x | ||
x | x |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/12 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. IV/11b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
ASISTENŢĂ SOCIALĂ
UNITĂŢI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI UNITĂŢI DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ
A. Salarii de bază pentru funcţii de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
1 | Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; principal | S | 700 | 1.066 | 735 | 1.120 | |
2 | Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut, sociolog, educator specializat | S | 650 | 975 | 683 | 1.024 | |
3 | Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; debutant | S | 630 | - | 662 | - | |
4 | Medic primar | S | 1.300 | 1.761 | 1.365 | 1.850 | |
5 | Medic specialist | S | 1.200 | 1.513 | 1.260 | 1.589 | |
6 | Medic | S | 780 | 1.274 | 819 | 1.338 | |
7 | Medic stagiar | S | 750 | - | 788 | - | |
8 | Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal | S | 750 | 1.315 | 788 | 1.381 | |
9 | Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist | S | 720 | 1.039 | 756 | 1.091 | |
10 | Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical | S | 670 | 867 | 704 | 911 | |
11 | Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant | S | 630 | - | 662 | - | |
12 | Profesor C.F.M principal | S | 700 | 1.066 | 735 | 1.120 | |
13 | Profesor C.F.M. | S | 650 | 975 | 683 | 1.024 | |
14 | Profesor C.F.M. debutant | S | 630 | - | 662 | - | |
15 | Asistent social, asistent medical***), educator puericultor, educator specializat; principal | S.S.D. | 700 | 1.026 | 735 | 1.078 | |
16 | Asistent social, asistent medical***), educator puericultor, educator specializat | S.S.D. | 650 | 918 | 683 | 964 | |
17 | Asistent social, asistent medical***), educator puericultor, educator specializat; debutant | S.S.D. | 600 | - | 630 | - | |
18 | Profesor C.F.M. principal | S.S.D. | 700 | 1.012 | 683 | 1.063 | |
19 | Profesor C.F.M. | S.S.D. | 600 | 894 | 630 | 939 | |
20 | Profesor C.F.M. debutant | S.S.D. | 570 | - | 599 | - | |
21 | Asistent social, asistent medical, educator puericultor, educator specializat, pedagog de recuperare; principal | PL | 630 | 1.012 | 662 | 1.063 | |
22 | Asistent social, asistent medical, educator puericultor, educator specializat, pedagog de recuperare | PL | 600 | 904 | 630 | 950 | |
23 | Asistent social, asistent medical, educator puericultor, educator specializat, pedagog de recuperare; debutant | PL | 570 | - | 599 | - | |
24 | Asistent social, asistent medical*), educator puericultor; principal | M | 630 | 940 | 683 | 987 | |
25 | Asistent social, asistent medical*), educator puericultor | M | 600 | 794 | 630 | 834 | |
26 | Asistent social, asistent medical*), educator puericultor; debutant | M | 550 | - | 578 | - | |
27 | Soră medicală principală**) | M | 600 | 845 | 630 | 888 | |
28 | Soră medicală**) | M | 570 | 706 | 599 | 742 | |
29 | Soră medicală debutantă**) | M | 540 | - | 557 | - |
*) Se aplică şi funcţiilor de educator specializat lucrător social, instructor de educaţie, instructor de ergoterapie, masor.
**) Se aplică şi funcţiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar, operator registrator de urgenţă, registrator medical, statistician medical, instructor C.F.M.
***) Se aplică următoarelor funcţii: asistent medical specialist; tehnician superior de radiologie, radioterapie şi radiodiagnostic; asistent medical specializat; asistent de fiziokinetoterapie; asistent medico-social.
B. Salarii de bază pentru funcţii auxiliare
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
1 | Infirmieră, agent D.D.D. | G | 564 | 590 | 593 | 620 | |
2 | Infirmieră, agent D.D.D.; debutant | G | 545 | - | 565 | - | |
3 | Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă, îngrijitoare | G | 540 | 561 | 557 | 590 |
NOTĂ:
1. Personalul medico-sanitar din Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se salarizează potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare din unităţile clinice, institutele şi centrele medicale, preluând după caz şi alte funcţii din domeniul unităţilor sanitare, altele decât cele clinice.
2. Personalul din sistemul serviciilor sociale care lucrează în mod direct cu persoanele fără adăpost, (persoanele care trăiesc în stradă, precum şi cele găzduite în adăposturi de noapte şi centre de găzduire temporară) beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază. Mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor.
3. Angajarea şi promovarea personalului încadrat pe funcţii de specialitate în unităţi de asistenţă socială şi în unităţi de asistenţă medico-socială, se face potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar.
4. Funcţiile din prezenta anexă pot fi completate şi cu alte funcţii medico-sanitare prevăzute în unităţi sanitare publice neclinice.
ANEXA Nr. V/1b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
I. Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Consilier, expert, inspector de specialitate, auditor; gradul I, inginer, economist; specialist IA | S | 800 | 1.372 | 840 | 1.441 | |
2 | Referent de specialitate, inspector de specialitate, auditor; gradul II, economist, referent, inginer; gradul I | S | 780 | 1.097 | 819 | 1.152 | |
3 | Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul III, economist, referent, inginer; gradul II | S | 700 | 1.021 | 735 | 1.073 | |
4 | Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IV, economist, referent, inginer; gradul III | S | 680 | 944 | 714 | 992 | |
5 | Referent, inspector, inginer, economist; debutant | S | 650 | - | 683 | - | |
6 | Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; I | SSD | 780 | 1.034 | 819 | 1.086 | |
7 | Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; II | SSD | 750 | 955 | 788 | 1.003 | |
8 | Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; III | SSD | 670 | 851 | 704 | 894 | |
9 | Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; debutant | SSD | 640 | - | 672 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios | |||||||
10 | Consilier juridic gradul IA | S | 800 | 1.372 | 840 | 1.441 | |
11 | Consilier juridic gradul I | S | 780 | 1.097 | 819 | 1.152 | |
12 | Consilier juridic gradul II | S | 700 | 1.021 | 735 | 1.073 | |
13 | Consilier juridic gradul III | S | 680 | 944 | 714 | 992 | |
14 | Consilier juridic debutant | S | 650 | - | 683 | - | |
c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
15 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA | M | 730 | 847 | 767 | 890 | |
16 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; I | M | 700 | 787 | 735 | 827 | |
17 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; II | M | 680 | 709 | 714 | 745 | |
18 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; III | M | 620 | 650 | 651 | 683 | |
19 | Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant | M | 610 | - | 641 | - |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Expert-consultant IA | S | 800 | 1.359 | 840 | 1.427 | |
2 | Expert-consultant I | S | 750 | 1.185 | 784 | 1.245 | |
3 | Expert-consultant II | S | 680 | 1.065 | 714 | 1.119 |
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Expert gradul I | S | 800 | 1.185 | 840 | 1.245 | |
2 | Expert gradul II | S | 750 | 1.011 | 788 | 1.062 | |
3 | Expert gradul III | S | 680 | 935 | 714 | 982 | |
4 | Expert debutant | S | 650 | - | 683 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
5 | Instructor I | M | 700 | 902 | 735 | 948 | |
6 | Instructor II | M | 680 | 771 | 714 | 810 | |
7 | Instructor III | M | 620 | 706 | 651 | 742 | |
8 | Instructor debutant | M | 610 | - | 641 | - |
NOTĂ:
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică şi funcţiilor de specialitate din şcoala populară de artă.
IV.
Proiectare
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1. | Proiectant gradul I | S | 756 | 1.314 | 794 | 1.380 | |
2. | Proiectant gradul II | S | 743 | 1.149 | 781 | 1.207 | |
3. | Proiectant gradul III | S | 730 | 996 | 767 | 1.046 | |
4. | Proiectant gradul IV | S | 717 | 913 | 753 | 959 | |
5. | Proiectant debutant | S | 680 | - | 714 | - | |
6. | Subinginer cartograf I | S.S.D. | 701 | 974 | 737 | 1.023 | |
7. | Subinginer cartograf II | S.S.D. | 688 | 891 | 723 | 936 | |
8. | Subinginer cartograf III | S.S.D. | 675 | 779 | 709 | 818 | |
9. | Subinginer cartograf debutant | S.S.D. | 663 | - | 697 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
10. | Tehnician proiectant I | M | 680 | 887 | 714 | 932 | |
11. | Tehnician proiectant II*) | M | 676 | 758 | 710 | 796 | |
12. | Tehnician proiectant III*) | M | 670 | 694 | 704 | 729 | |
13. | Tehnician proiectant debutant*) | M | 650 | - | 683 | - |
*) Salariul de bază prevăzut pentru această funcţie se utilizează şi la funcţia de desenator tehnic cartograf.
V.
Unităţi de informatică
Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
1 | Analist, programator, inginer de sistem; IA | S | 800 | 1.372 | 840 | 1.441 | |
2 | Analist, programator, inginer de sistem; I | S | 780 | 1.301 | 819 | 1.367 | |
3 | Analist, programator, inginer de sistem; II | S | 750 | 1.165 | 788 | 1.224 | |
4 | Analist, programator, inginer de sistem; III | S | 700 | 1.012 | 735 | 1.063 | |
5 | Analist, programator, inginer de sistem; IV | S | 680 | 927 | 714 | 974 | |
6 | Analist, programator, inginer de sistem; debutant | S | 650 | - | 683 | - | |
7 | Informatician, conductor tehnic; I | SSD | 780 | 1.034 | 819 | 1.086 | |
8 | Informatician, conductor tehnic; II | SSD | 750 | 947 | 788 | 995 | |
9 | Informatician, conductor tehnic; III | SSD | 670 | 827 | 704 | 869 | |
10 | Informatician, conductor tehnic; debutant | SSD | 640 | - | 672 | - | |
b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
11 | Analist (programator) ajutor IA | M | 730 | 941 | 767 | 989 | |
12 | Analist (programator) ajutor I | M | 700 | 871 | 735 | 915 | |
13 | Analist (programator) ajutor II | M | 680 | 787 | 714 | 827 | |
14 | Analist (programator) ajutor III | M | 660 | 722 | 693 | 759 | |
15 | Analist (programator) debutant | M | 610 | - | 641 | - | |
16 | Operator, controlor date; I | M | 692 | 871 | 727 | 915 | |
17 | Operator, controlor date; II | M | 677 | 787 | 711 | 827 | |
18 | Operator, controlor date; III | M | 667 | 722 | 701 | 759 | |
19 | Operator, controlor date; IV | M | 630 | 656 | 662 | 689 | |
20 | Operator, controlor date; debutant | M | 610 | - | 641 | - |
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
1 | Salvator montan gradul I | 715 | 1.274 | 751 | 1.338 | ||
2 | Salvator montan gradul II | 702 | 956 | 738 | 1.004 | ||
3 | Salvator montan gradul III | 680 | 791 | 714 | 831 |
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin comun al ministrului transporturilor şi al ministrului internelor şi reformei administrative.
NOTĂ:
1. Pentru activitatea desfăşurată în condiţii de încordare psihică foarte ridicată, personalul încadrat pe funcţia de salvator montan beneficiază de un spor de până la 25% din salariul de bază.
2. Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi mărimea concretă a sporului pentru încordare psihică, în limita prevăzută la pct. 1, se stabilesc de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. V/2b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
lei | |||||||
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază Salariul de bază | ||||
aprilie | octombrie | ||||||
minim | maxim | minim | maxim | ||||
1 | Stenodactilograf IA*) | M | 657 | 851 | 690 | 894 | |
2 | Stenodactilograf I | M | 637 | 754 | 669 | 792 | |
3 | Stenodactilograf II | M | 620 | 690 | 651 | 725 | |
4 | Stenodactilograf debutant | M | 581 | - | 611 | - | |
5 | Secretar-dactilograf, dactilograf; IA*) | M | 637 | 833 | 669 | 875 | |
6 | Secretar-dactilograf, dactilograf; I | M; G | 620 | 738 | 651 | 775 | |
7 | Secretar-dactilograf, dactilograf; II | M; G | 610 | 673 | 641 | 707 | |
8 | Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant | M; G | 581 | - | 611 | - | |
9 | Secretar, secretar-dactilograf; I**) | M; G | 620 | 708 | 651 | 744 | |
10 | Secretar, secretar-dactilograf; II**) | M; G | 610 | 646 | 641 | 679 | |
11 | Secretar, secretar-dactilograf; debutant**) | M; G | 581 | - | 611 | - | |
12 | Administrator I | M | 637 | 893 | 669 | 941 | |
13 | Administrator II | M | 620 | 817 | 651 | 858 | |
14 | Administrator III | M | 610 | 738 | 641 | 775 | |
15 | Şef depozit I | M | 620 | 809 | 651 | 850 | |
16 | Şef depozit II | M | 610 | 738 | 641 | 775 | |
17 | Casier, magaziner; I | M | 620 | 789 | 651 | 829 | |
18 | Casier, magaziner; II | M; G | 610 | 708 | 641 | 744 | |
19 | Casier, magaziner, debutant | M; G | 581 | - | 611 | _ | |
20 | Funcţionar, arhivar; I | M | 637 | 771 | 669 | 810 | |
21 | Funcţionar, arhivar; II | M | 620 | 708 | 651 | 744 | |
22 | Funcţionar, arhivar; III | M | 610 | 646 | 641 | 679 | |
23 | Funcţionar, arhivar; debutant | M | 581 | - | 611 | - | |
24 | Şef formaţie pază, pompieri | 599 | 708 | 629 | 744 | ||
25 | Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier, I | 610 | 642 | 641 | 675 | ||
26 | Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier, II | 599 | 625 | 629 | 657 | ||
27 | Maistru I | 620 | 871 | 651 | 915 | ||
28 | Maistru II | 610 | 809 | 641 | 850 | ||
29 | Şofer***) | 620 | 888 | 651 | 933 | ||
30 | Muncitor calificat I | 660 | 851 | 693 | 894 | ||
31 | Muncitor calificat II | 650 | 809 | 683 | 850 | ||
32 | Muncitor calificat III | 630 | 754 | 662 | 792 | ||
33 | Muncitor calificat IV | 610 | 708 | 641 | 744 | ||
34 | Muncitor calificat V | 580 | 654 | 609 | 687 | ||
35 | Muncitor calificat VI | 560 | 642 | 588 | 675 | ||
36 | Muncitor necalificat | 540 | 625 | 557 | 657 |
1) Se utilizează în administraţia publică şi în unităţile subordonate acesteia, finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat.
*) Se utilizează în ministere şi celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice.
**) Se utilizează în activitatea de secretariat-administrativ din unităţile bugetare.
***) Se utilizează în Parlament, în ministere, în celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice, în instituţia prefectului, servicii deconcentrate, administraţia publică locală şi în unităţile bugetare.
NOTĂ:
În unităţile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte instituţii ale administraţiei publice, încadrarea şoferilor se face ţinându-se seama de importanţa activităţii şi de autovehiculul pe care îl deservesc.
x | ||
x | x |
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. VI/1b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE COMUNE
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | |
limita maximă | |||
1 | Director general, inspector de stat şef | 55 | |
2 | Director general adjunct, inspector de stat şef adjunct | 50 | |
3 | Director, inspector şef | 50 | |
4 | Director adjunct, inspector şef adjunct | 40 | |
5 | Contabil şef | 40 | |
6 | Inginer şef | 40 | |
7 | Şef serviciu, şef secţie, şef serviciu contencios | 30 | |
8 | Şef birou, şef atelier, şef laborator, şef oficiu | 25 | |
9 | Şef formaţie muncitori | 15 |
ANEXA Nr. VI/2b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE SPECIFICE
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||
limita maximă | ||||
A. Serviciile Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurenţei, Avocatului Poporului, Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Curţii de Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului | ||||
1 | Şef departament, director general | 55 | ||
2 | Director, şef sector, şef compartiment | 50 | ||
3 | Director adjunct, şef sector adjunct, şef compartiment adjunct | 40 | ||
4 | Şef serviciu, şef secţie | 30 | ||
5 | Şef birou, şef oficiu, şef atelier | 25 | ||
B. Ministere, alte organe de specialitate, precum şi unităţile teritoriale de specialitate din subordinea acestora | ||||
a) aparatul propriu | ||||
1. Ministerul Economiei şi Finanţelor | ||||
1.1. Garda Financiară - aparatul central | ||||
1 | Comisar general adjunct | 50 | ||
2 | Comisar şef divizie | 30 | ||
2. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului | ||||
Nr. crt. | Funcţia*) | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||
minim | maxim | |||
1 | Inspector general | 45 | 55 | |
2 | Inspector principal de specialitate | 45 | 50 | |
*) Se calculează conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare. | ||||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||
limita maximă | ||||
b) servicii publice deconcentrate | ||||
1. Ministerul Economiei şi Finanţelor | ||||
1.1. Garda Financiară - aparatul teritorial | ||||
1 | Comisar şef secţie | 40 | ||
2 | Comisar şef secţie adjunct | 30 | ||
3 | Comisar şef secţie divizie | 25 | ||
1.2. Direcţii generale ale finanţelor publice | ||||
- Administraţia finanţelor publice a municipiului | ||||
1 | Director administraţie financiară | 40 | ||
2 | Director adjunct administraţie financiară | 30 | ||
- Administraţia finanţelor publice a oraşului | ||||
3 | Şef administraţie | 30 | ||
- Administraţia finanţelor publice a comunei | ||||
4 | Şef administraţie | 25 | ||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||
minim | maxim | |||
2. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului | ||||
2.1. Inspectoratul şcolar*) | ||||
1 | Inspector şcolar general | 45 | 55 | |
2 | Inspector şcolar general adjunct | 35 | 45 | |
3 | Inspector şcolar de specialitate | 30 | 40 | |
4 | Inspector şcolar | 25 | 30 | |
*) Se calculează conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare. | ||||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||
limita maximă | ||||
c) aparatul propriu al administraţiei publice locale şi serviciile publice din subordinea acesteia | ||||
1. Prefecturi, consilii judeţene, Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele municipiului Bucureşti, consilii locale | ||||
1.1. La nivel de judeţ, la municipiul Bucureşti şi la sectoarele municipiului Bucureşti, la municipiile de categoria I | ||||
1 | Şef departament*), arhitect şef**) | 55 | ||
2 | Arhitect - şef adjunct***) | 50 | ||
3 | Şef filială, şef corp control comercial I | 30 | ||
4 | Şef corp control comercial II | 25 | ||
1.2. La nivel de municipii, altele decât cele de categoria I şi la oraş | ||||
1 | Şef corp control comercial I, arhitect - şef****) | 30 | ||
2 | Şef corp control comercial II | 25 | ||
1.3. La nivel de comună | ||||
1 | Şef percepţie | 25 | ||
2 | Şef birou | 15 | ||
1.4. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din salariul de bază | ||||
1 | Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului şi al autorizării executării lucrărilor de construcţii*****) | 15 | ||
*) Se utilizează numai la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. | ||||
**) Se utilizează la nivel de judeţ, la Primăria Municipiului Bucureşti la sectoarele Municipiului Bucureşti şi la municipiile de toate categoriile. | ||||
***) Se utilizează numai la Primăria Municipiului Bucureşti. | ||||
****) Se utilizează la oraşe. | ||||
*****) Se utilizează la comune. | ||||
d) din unităţi subordonate ministerelor şi altor organe de specialitate | ||||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||
limita maximă | ||||
1. Ministerul Culturii şi Cultelor | ||||
1.1. Funcţiile de conducere din activitatea redacţională | ||||
1 | Redactor - şef | 40 | ||
2 | Redactor - şef adjunct | 30 | ||
3 | Şef redacţie, secretar general de redacţie | 25 | ||
1.2. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini sau activităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din salariul de bază | ||||
1 | Artiştii lirici operă, artiştii lirici, coriştii operă, coriştii, balerinii, artiştii instrumentişti, instrumentiştii, dansatorii, care desfăşoară activitate solistică. | 10 | ||
2 | Artiştii instrumentişti şi instrumentiştii care desfăşoară activitate de şef de partidă. | 10 | ||
3 | Dirijor, concert - maestru, solist concertist, solist instrumentist, dirijor cor academic | 15 | ||
2. Agenţia Naţională pentru Sport | ||||
2.1. Funcţii de conducere din federaţii sportive | ||||
1 | Preşedinte federaţie | 30 | ||
2 | Secretar general federaţie | 25 | ||
2.2. Funcţii de conducere din alte unităţi sportive | ||||
2.2.1. Cluburi | ||||
1 | Preşedinte club | 20 | ||
2 | Vicepreşedinte club | 10 | ||
2.2.2. Complex sportiv | ||||
1 | Şef complex sportiv | 10 | ||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | ||
limita maximă | ||||
3. Ministerul Transporturilor | ||||
3.1. Unităţi navale şi căpitănii de porturi | ||||
Funcţiile de conducere din unităţile navale şi căpităniile de porturi | ||||
1 | Căpitan şef port | 20 | ||
2 | Şef grup scafandri | 10 | ||
3.2. Pentru activitatea de imersiune, desfăşurată potrivit prevederilor art. 8 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă o indemnizaţie de 9 lei/oră de scufundare, începând cu data de 01.04.2008 şi respectiv, de 10 lei/oră de scufundare, începând cu data de 01.10.2008. | ||||
3.3. Aviaţie sportivă | ||||
3.3.1. Funcţiile de conducere specifice activităţii de zbor | ||||
1 | Comandant detaşament zbor | 50 | ||
2 | Comandant aeroclub teritorial | 50 | ||
3 | Comandant adjunct aeroclub teritorial | 30 | ||
4 | Şef sector zbor aeroclub teritorial | 15 | ||
3.3.2. Funcţiile de conducere specifice activităţii tehnic aeronautice | ||||
1 | Şef grupă lucrări - reparaţii (LR) | 30 | ||
2 | Şef sector tehnic | 15 | ||
3.3.3. Funcţiile de conducere specifice activităţii operativ-aeronautice | ||||
1 | Director zbor | 40 | ||
2 | Director tehnic | 40 | ||
3 | Şef serviciu informare zbor-meteo-navigaţie | 30 | ||
3.3.4. Indemnizaţia de zbor pentru personalul navigant şi tehnic navigant profesionist, precum şi indemnizaţia de exploatare pentru personalul tehnic aeronautic din Aeroclubul României | ||||
Activitatea pentru care se acordă: | Indemnizaţia - limita maximă - | |||
1 | Misiuni prevăzute în Codul aerian | - 65 lei/oră/zbor - începând cu 01.04.2008 | ||
- 69 lei/oră/zbor - începând cu 01.10.2008 | ||||
2 | Misiuni prevăzute în Codul aerian | - 51 lei/start sau tur de pistă - începând cu 01.04.2008 | ||
- 54 lei/start sau tur de pistă - începând cu 01.10.2008 | ||||
3 | Salturi cu paraşuta | - 126 lei/salt - începând cu 01.04.2008 | ||
- 133 lei/salt - începând cu 01.10.2008 | ||||
4 | Lansarea la zbor a aeronavelor şi aterizări | - 8 lei/lansare sau aterizare - începând cu 01.04.2008 | ||
- 9 lei/lansare sau aterizare - începând cu 01.10.2008 |
NOTĂ:
1. Indemnizaţia de zbor la bază pentru zboruri de acrobaţie şi înaltă acrobaţie aeriană va fi echivalată, astfel:
1 oră zbor acrobaţie = 2 ore zbor normal
1 oră zbor înaltă acrobaţie = 4 ore zbor normal
Zborul în formaţie este echivalent cu zborul de înaltă acrobaţie.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
2. Indemnizaţia de zbor la bază, acordată personalului navigant şi tehnic navigant profesionist, face parte din salariul de bază şi constituie baza de calcul pentru toate drepturile care se acordă în raport cu acesta.
3. Criteriile pentru acordarea indemnizaţiei de zbor şi de exploatare pe funcţii şi misiuni, în limitele maxime prevăzute, precum şi majorarea cu până la 60% a indemnizaţiei pentru zborurile ce se execută în condiţii deosebite se stabilesc prin decizia directorului general al Aeroclubului României. Valoarea indemnizaţiei de zbor şi de exploatare pe funcţii şi misiuni va fi stabilită prin criterii, astfel încât să nu depăşească alocaţia bugetară pe anul în curs.
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | |
limita maximă | |||
4. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale | |||
4.1. Funcţii de conducere din activitatea specifică | |||
1 | Şef oficiu*), inspector şef*) | 40 | |
2 | Şef staţie, şef fermă, şef centru, şef circumscripţie | 30 | |
*) Se utilizează la oficiile sau inspectoratele cu personalitate juridică, după caz. | |||
4.2. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din salariul de bază: | |||
- Medicii veterinari încadraţi în activităţile prevăzute în Anexa nr. IV/7b la prezenta ordonanţă, autorizaţi să exercite atribuţii de inspector al poliţiei sanitar-veterinare. | 10% din salariul de bază al funcţiei de execuţie îndeplinite | ||
Mărimea concretă a sporului se stabileşte de organul care îl autorizează. | |||
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | |
limita maximă | |||
5. Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile | |||
5.1. Funcţii de conducere din activitatea specifică | |||
1 | Inspector şef*) | 40 | |
*) Se utilizează la agenţiile de supraveghere a protecţiei mediului. | |||
6. Academia Română | |||
6.1. Funcţii de conducere specifice din activitatea de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare. | |||
1 | Director institut | 50 | |
2 | Director adjunct ştiinţific, director adjunct institut | 40 | |
3 | Secretar ştiinţific, director centru | 30 | |
7. Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse | |||
7.1. Funcţii de conducere specifice în unităţile de perfecţionare a personalului cu pregătire medie şi centre de calificare şi recalificare | |||
1 | Director centru de perfecţionare | 30 | |
2 | Director adjunct centru de perfecţionare | 25 | |
3 | Director centru de calificare şi recalificare | 30 | |
4 | Şef centru de calificare | 15 |
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază - % - | |
limita maximă | |||
C. Autoritatea vamală | |||
1 | Şef birou vamal | 30 | |
2 | Şef adjunct birou vamal | 25 | |
3 | Şef tură, şef sector | 20 |
ANEXA Nr. VII/1b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia - lei - | ||
aprilie | octombrie | |||
Preşedinţia României | ||||
1 | Preşedintele României | 9.056 | 9.555 | |
Parlamentul României | ||||
2 | Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor | 8.357 | 8.817 | |
3 | Vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor | 7.698 | 8.122 | |
4 | Secretarii şi Chestorii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor | 7.244 | 7.643 | |
5 | Preşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor | 7.244 | 7.643 | |
6 | Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor | 7.244 | 7.643 | |
7 | Vicepreşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor | 6.794 | 7.168 | |
8 | Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor | 6.710 | 7.080 | |
9 | Senatori, deputaţi | 6.629 | 6.994 |
x | ||
x | x |
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/1 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. VII/2b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia - lei - | ||
aprilie | octombrie | |||
Guvernul României | ||||
1 | Prim-ministru | 8.357 | 8.817 | |
2 | Ministru de stat | 7.698 | 8.122 | |
3 | Ministru | 7.244 | 7.643 | |
4 | Ministru delegat | 7.244 | 7.643 | |
5 | Secretar de stat membru al Guvernului | 6.629 | 6.994 | |
6 | Secretar de stat | 6.342 | 6.691 | |
7 | Subsecretar de stat | 5.353 | 5.648 | |
Consiliul Legislativ | ||||
8 | Preşedinte consiliu | 7.244 | 7.643 | |
9 | Preşedinte de secţie | 6.794 | 7.168 | |
Avocatul Poporului | ||||
10 | Avocatul poporului | 7.244 | 7.643 | |
Curtea de Conturi | ||||
11 | Preşedinte | 8.357 | 8.817 | |
12 | Vicepreşedinte | 7.369 | 7.775 | |
13 | Preşedinte de secţie | 6.794 | 7.168 | |
14 | Consilier conturi | 6.629 | 6.994 | |
Secretariatul General al Guvernului | ||||
15 | Secretar general al Guvernului | 6.629 | 6.994 | |
16 | Secretar general adjunct al Guvernului | 6.342 | 6.691 | |
17 | Consilier de stat | 6.342 | 6.691 | |
Administraţia Prezidenţială | ||||
18 | Consilier prezidenţial | 7.244 | 7.643 | |
19 | Consilier de stat | 6.342 | 6.691 | |
Parlamentul României | ||||
20 | Secretar general la Camera Deputaţilor şi la Senat | 6.629 | 6.994 | |
21 | Secretar general adjunct la Camera Deputaţilor şi la Senat | 6.342 | 6.691 | |
Consiliul Concurenţei | ||||
22 | Preşedinte | 8.357 | 8.817 | |
23 | Vicepreşedinte | 7.369 | 7.775 | |
24 | Consilier de concurenţă | 6.794 | 7.168 | |
Consiliul Naţional al Audiovizualului | ||||
25 | Preşedinte | 7.244 | 7.643 | |
26 | Membri | 6.342 | 6.691 | |
Cancelaria Primului-Ministru | ||||
27 | Şeful Cancelariei Primului-Ministru | 7.244 | 7.643 | |
28 | Consilier de stat la Cancelaria Primului-Ministru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii | 6.342 | 6.691 | |
29 | Preşedinte | 7.244 | 7.643 | |
30 | Vicepreşedinte | 6.629 | 6.994 | |
31 | Secretar al Consiliului | 6.629 | 6.994 | |
32 | Membri | 6.342 | 6.691 |
x | ||
x | x |
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/2 la Legea nr. 154/1998.
ANEXA Nr. VII/3b (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE DIN CADRUL ORGANELOR
AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE
Indemnizaţii pentru persoanele alese în funcţie potrivit prevederilor Constituţiei României
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia - lei - | ||
aprilie | octombrie | |||
PRIMĂRII ŞI CONSILII | ||||
1 | Primar general al Capitalei | 7.244 | 7.643 | |
2 | Viceprimar al Capitalei | 6.047 | 6.380 | |
3 | Preşedinte al consiliului judeţean (categoria I) | 6.267 | 6.612 | |
4 | Preşedinte al consiliului judeţean (categoria II) | 6.235 | 6.578 | |
5 | Vicepreşedinte al consiliului judeţean (categoria I) | 5.631 | 5.941 | |
6 | Vicepreşedinte al consiliului judeţean (categoria II) | 5.561 | 5.867 | |
7 | Primar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) | 5.908 | 6.233 | |
8 | Primar de municipiu (categoria I) | 5.406 | 5.704 | |
9 | Primar de municipiu (categoria II) | 4.920 | 5.191 | |
10 | Primar de municipiu (categoria III) | 4.542 | 4.792 | |
11 | Viceprimar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) | 5.188 | 5.474 | |
12 | Viceprimar de municipiu (categoria I) | 4.690 | 4.948 | |
13 | Viceprimar de municipiu (categoria II) | 4.255 | 4.490 | |
14 | Viceprimar de municipiu (categoria III) | 3.874 | 4.088 | |
15 | Primar de oraş (categoria I) | 4.179 | 4.409 | |
16 | Primar de oraş (categoria II) | 4.034 | 4.256 | |
17 | Primar de oraş (categoria III) | 3.926 | 4.142 | |
18 | Viceprimar de oraş (categoria I) | 3.460 | 3.651 | |
19 | Viceprimar de oraş (categoria II) | 3.322 | 3.505 | |
20 | Viceprimar de oraş (categoria III) | 3.253 | 3.432 | |
21 | Primar de comună (cu peste 15.000 locuitori) | 3.139 | 3.312 | |
22 | Primar de comună (categoria I) | 2.768 | 2.921 | |
23 | Primar de comună (categoria II) | 2.630 | 2.775 | |
24 | Primar de comună (categoria III) | 2.493 | 2.631 | |
25 | Viceprimar de comună (cu peste 15.000 locuitori) | 2.561 | 2.702 | |
26 | Viceprimar de comună (categoria I) | 2.354 | 2.484 | |
27 | Viceprimar de comună (categoria II) | 2.284 | 2.410 | |
28 | Viceprimar de comună (categoria III) | 2.215 | 2.337 |
x | ||
x | x |
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2005 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 331/2005.
ANEXA Nr. VIIIb (la 01.04.2008 şi la 01.10.2008)
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia - lei - | ||
aprilie | octombrie | |||
1 | Instituţii publice din subordinea Guvernului*) Conducătorul instituţiei (preşedinte, director general, şef oficiu, etc.) | 4.613 | 4.867 | |
2 | Adjunctul conducătorului instituţiei (vicepreşedinte, director general adjunct, etc.) | 3.915 | 4.131 |