Art 1 Dispoziţii generale | Lege 213/1998
Acesta este un fragment din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Dispoziţii generale -
Art. 1.
-
Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.
Acesta este un fragment din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediţia 4
Constituţia României. Comentariu pe articole, ediţia 1
Drept administrativ, Vol II, ediţia 4
Drept administrativ. Actul administrativ. Contenciosul administrativ. Domeniul public. Răspunderea administrativă, Vol 2, ediţia 5
62. Subiectele dreptului de proprietate publică. Potrivit art. 136 alin. (2) din Constituţie, subiecte ale dreptului de proprietate publică sunt statul şi unităţile administrativ-teritoriale. În acelaşi sens dispun Legea fondului funciar nr. 18/1991, prin art. 4 alin. (2); Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, prin art. 1283; Legea nr. 215/2001 – Legea administraţiei publice locale, prin art. 120 alin. (1); Noul Cod civil, prin art. 858 alin. (1).
283 Acest articol a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
[ Mai mult... ]
[ Mai mult... ]
Constituţia României. Comentariu pe articole, ediţia 1
Textul constituţional nu cuprinde însă criteriul de clasificare aproprietăţii în publică şi privată; acest criteriu care se regăseşte în art. 1 din Legea nr. 213/1998, care prevede: „Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.” Din acest text, ca şi din art. 3 al aceleiaşi legi, precum şi din art. 5 al Legii nr. 18/1991, rezultă că criteriul clasificării este obiectul dreptului de proprietate: proprietatea este publică dacă bunurile asupra căreia poartă sunt, potrivit legii sau prin natura lor, de uz sau interes public (C. Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale principale, ed. a2-a, p. 83). Sau, cu alte cuvinte, criteriul este destinaţia sau afectaţiunea bunului (V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. I, p. 412-413). Dacă determinarea unui bun prin lege ca fiind de uz sau de interes public nu ridică probleme, mai complicată poate fi determinarea în fapt, în absenţa unei prevederi legale, dacă un bun este, prin natura lui, de uz sau de interes public, cu consecinţa calificării sale ca fiind obiect al proprietăţii publice. Chestiunea poate fi cu atât mai delicată cu cât bunuri de evident interes public – cum sunt conducte de gaze, petrol, linii de energie electrică – sunt la fel de evident în proprietatea privată aunor societăţi comerciale în sensul că art. 136 alin. (3) – fostul alin. (4) al art. 135 înainte de revizuire – afost modificat tocmai pentru anu bloca privatizarea în aceste domenii, ase vedea A. Iorgovan în M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României revizuită – comentarii şi explicaţii, p. 293]. Aşa fiind, în absenţa unei prevederi legale exprese, determinarea unui bun ca aparţinând proprietăţii publice după natura lui presupune întotdeauna omarjă de apreciere considerabilă, deci odoză de subiectivitate din partea justiţiei sau aadministraţiei publice (V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. I, p. 412). [ Mai mult... ]
Drept administrativ, Vol II, ediţia 4
În ce priveşte legislaţia actuală, art. 858 din noul Cod civil amenţinut distincţia dintre cele două criterii ce fuseseră stabilite de art. 1 din Legea nr. 213/1998 (în prezent abrogat – n.n.), şi anume: natura lor sau declaraţia legii, în funcţie de care bunurile sunt de uz sau de interes public. Această din urmă formulare este criticată în doctrină, apreciindu-se că sintagma „de interes public” este, pe de-o parte, prea vagă, pentru că nu precizează în vreun fel acest interes, iar, pe de altă parte, prea vastă, pentru că, evident, oinclude şi pe cealaltă „de uz public”, fiind de neacceptat ca un bun utilizat în comun de toţi oamenii să nu fie şi „de interes public” (O. Podaru, op. cit., 2011, p. 21). [ Mai mult... ]
Drept administrativ. Actul administrativ. Contenciosul administrativ. Domeniul public. Răspunderea administrativă, Vol 2, ediţia 5
În ce priveşte legislaţia actuală, art. 858 C. civ. a menţinut distincţia dintre cele două criterii ce fuseseră stabilite de art. 1 din Legea nr. 213/1998 şi anume: natura lor sau declaraţia legii, în funcţie de care bunurile sunt de uz sau de interes public. Această din urmă formulare este criticată în doctrină, apreciindu-se că sintagma "de interes public" este, pe de-o parte, prea vagă, pentru că nu precizează în vreun fel acest interes, iar, pe de altă parte, prea vastă, pentru că, evident, o include şi pe cealaltă "de uz public", fiind de neacceptat ca un bun utilizat în comun de toţi oamenii să nu fie şi "de interes public" (O. Podaru, op. cit., 2019, p. 24). [ Mai mult... ]