Actele de procedură - Citarea şi comunicarea actelor de procedură -
Organe competente şi modalităţi de comunicare
(1)
Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul.
(2)
Comunicarea se face în plic închis, la care se alătură dovada de înmânare/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163. Plicul va purta menţiunea "PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE".
Acesta este un fragment din Codul de procedură civilă din 2010. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3)
Instanţa solicitată, când i se cere să îndeplinească procedura de comunicare pentru altă instanţă, este obligată să ia de îndată măsurile necesare, potrivit legii, şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii.
(4)
În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163.
(5)
La cererea părţii interesate şi pe cheltuiala sa, comunicarea actelor de procedură se va putea face în mod nemijlocit prin executori judecătoreşti, care vor fi ţinuţi să îndeplinească formalităţile procedurale prevăzute în prezentul capitol, sau prin servicii de curierat rapid, în acest din urmă caz dispoziţiile alin. (4) fiind aplicabile în mod corespunzător.
(6)
Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanţa, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace.
(7)
Instanţa va verifica efectuarea procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen şi, când este cazul, va lua măsuri de refacere a acestor proceduri, precum şi pentru folosirea altor mijloace ce pot asigura înştiinţarea părţilor pentru înfăţişarea la termen.
(8)
În scopul obţinerii datelor şi informaţiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citaţiilor, a altor acte de procedură, precum şi îndeplinirii oricărei atribuţii proprii activităţii de judecată, instanţele au drept de acces direct la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice. Acestea au obligaţia de a lua măsurile necesare în vederea asigurării accesului direct al instanţelor la bazele de date electronice şi sistemele de informare deţinute.
Acesta este un fragment din Codul de procedură civilă din 2010. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod de procedură civilă adnotat - Include doctrină şi jurisprudenţă
JURISPRUDENŢĂ
HOTĂRÂRI CEDO
Comunicarea actelor de procedură. Citare prin afişare. Curtea aminteşte că a avut deja ocazia să examineze problema comunicării actelor de procedură. Astfel, aceasta a consi derat că "dreptul la o instanţă" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces şi egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părţi. Aceste principii se aplică în aceeaşi măsură în domeniul specific al comunicării actelor juridice către părţi (Miholapa c. Letoniei, nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007). În plus, reglementările referitoare la formalităţile pentru a introduce o acţiune nu ar trebui să împiedice justiţiabilii să folosească o cale de atac disponibilă (Tricard c. Franţei, nr. 40.472/98, pct. 29, 10 iulie 2001, şi Gruais şi Bousquet c. Franţei, nr. 67.881/01, pct. 27,10 ianuarie 2006). Deşi este adevărat că autorităţilor naţionale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta şi de a aplica normele de natură procedurală, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 § 1 din Convenţie atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding c. Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet c. Franţei, Hotărârea din 4 decembrie 1995, seria A nr. 333-B, pct. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni c. Spaniei, nr. 55.782/00, pct. 34, CEDO 2002-VIII). Instanţele trebuie să facă tot ce se poate aştepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita reclamanţii şi să se asigure că aceştia din urmă au cunoştinţă de procedurile din care fac parte (Miholapa c. Letoniei, citată anterior, pct. 31, şi Ovuş c. Turciei, nr. 42.981/04, pct. 48, 13 octombrie 2009). În fine, dreptul la acţiune sau de recurs trebuie să se exercite din momentul în care părţile interesate pot cunoaşte efectiv hotărârile judecătoreşti care le impun o obligaţie sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime; notificarea, în calitate de act de comunicare între organul jurisdicţional şi părţi, serveşte la luarea la cunoştinţă a deciziei instanţei, precum şi a notificării sale, după caz, pentru a permite părţilor de a o recura (Miragall Escolano şi alţii c. Spaniei, nr. 38.366/97, 38.688/97,’ 40.777/98, 40.843/98, 41.015/98, 41.400/98, 41.446/98, 41.484/98, 41.487/98 şi 41.509/98, pct. 37, CEDO 2000-1, şi Diaz Ochoa c. Spaniei, nr. 423/03, pct. 48,22 iunie 2006). În speţă, fiind vorba de un proces ce are consecinţe directe asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, societatea reclamantă avea dreptul la un acces efectiv la ansamblul de proceduri şi trebuia să beneficieze de toate garanţiile ce decurg din principiul contradictorialităţii. Curtea constată că art. 86 alin. (3) vechiul C. proc. civ. [art. 154 alin. (4) NCPC - n.a.] impune, în general, în ceea ce priveşte comunicarea actelor de procedură, ca instanţa să se asigure de transmiterea actului şi de primirea acestuia. Printre diferitele modalităţi de comunicare, art. 92 alin. (4) din acelaşi cod [art. 163 NCPC - n.a.] reglementează citarea prin afişarea pe uşa locuinţei sau a sediului social, după caz, permisă în cazul lipsei persoanei interesate în momentul venirii agentului însărcinat cu înmânarea actelor sub semnătură de primire. Societatea reclamantă a fost notificată în ceea ce priveşte recursul introdus de către partea adversă şi asupra termenului în faţa ICCJ, prin afişare la sediul său social. Aceasta pretinde că nu a primit citaţia şi, prin urmare, a fost imposibil să ia parte la procedura recursului, în urma căruia hotărârea pe fond care îi dădea câştig de cauză a fost modificată. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu o contestaţie în anulare pentru atingerea adusă dreptului la apărare în urma nelegalităţii citării, a respins această cale de atac cu motivarea că citarea prin afişare era o modalitate de citare prevăzută de lege. Or, Curtea subliniază că Guvernul nu a furnizat niciun element care să indice că ICCJ a dat dovadă de suficientă diligenţă pentru a se asigura de transmiterea citaţiei şi primirea acesteia de către societatea reclamantă. De asemenea, Guvernul nu a demonstrat că ICCJ a îndeplinit demersuri în acelaşi scop cu ocazia examinării contestaţiei în anulare pentru nelegalitatea citării, aceasta din urmă mulţumindu-se să constate că citarea prin afişare avea un temei legal în dreptul intern. Curtea apreciază că, aplicând astfel dispoziţiile legale relevante, instanţele naţionale au dat dovadă de un formalism incompatibil cu litera şi spiritul art. 6 § 1 din Convenţie şi au adus atingere nejustificată dreptului societăţii reclamante de acces la o instanţă pentru determinarea "drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil" [a se vedea, mutatis mutandis, Brumărescu c. României (MC), nr. 28.342/95, pct. 62, CEDO 1999-VII] [CEDO, hotărârea din 8 ianuarie 2013, cererea nr. 37.576/05, publicată M. Of. nr. 190 din 18 martie 2014, şi înPS nr. 3/2014]. [ Mai mult... ]
Codul de procedură civilă adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă
Bibliografie: Claudiu Drăguşin, Cosmin Sterea-Grossu, Citarea şi comunicarea actelor de procedură prin e-mail în materie civilă, www.juridice.ro; Claudiu Drăguşin, Cosmin Sterea-Grossu, Citarea şi comunicarea actelor de procedură prin e-mail în materie civilă (2) - sistemul EDC creat la Tribunalul Argeş, www.juridice.ro; Radu-Mihai Necula, Comunicarea hotărârii judecătoreşti prin e-mail. Reflecţii cu privire la reglementarea art. 154^1 din Codul de procedură civilă, în Dreptul nr. 12/2022, pp. 112-119; Nicolae Horia-Tiţ, Consideraţii cu privire la comunicarea prin e-mail a actelor de procedură în procesul civil, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Tomul LXVI/supliment, Ştiinţe Juridice, 2020, pp. 197-211. [ Mai mult... ]
Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Comunicarea din oficiu. Textul comentat consacră, în primul rând, principiul potrivit căruia comunicarea tuturor actelor de procedură se face din oficiu, adică fără să fie necesară stăruinţa părţii interesate în întocmirea actului de procedură respectiv. Sistemul comunicării actelor de procedură din oficiu este unul modern şi eficient, căci poate contribui la soluţionarea cu celeritate a proceselor civile. Păstrarea acestui principiu şi de Noul Cod de procedură civilă este salutară şi benefică. [ Mai mult... ]
Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Ca regulă, alin. (1) stabileşte, cu titlu de normă generală, că citaţiile şi toate actele de procedură se comunică din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. În doctrină s-a arătat că procedura de comunicare din oficiu este benefică procesului civil prin aceea că permite derularea procedurilor judiciare cu celeritate, fiind lipsită de relevanţă stăruinţa părţilor în această privinţă (I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, www.legalis.ro). [ Mai mult... ]
Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Ediţia a 2-a revizuită şi adăugită. Vol. I. Art. 1-455 1.
Comunicarea din oficiu. Comunicarea citaţiilor şi a celorlalte acte de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul, textul art. 154 alin. (1) NCPC fiind identic cu cel al art. 86 alin. (1) CPC 1865.
Ca atare, regula în materie este aceea că citaţiile şi celelalte acte de procedură se comunică din oficiu de către instanţele judecătoreşti, prin salariaţii acestora. Din cauza numărului mare de procese, o atare regulă se aplică numai în mod excepţional, în practică, comunicarea actelor de procedură realizându-se, în majoritatea cazurilor, prin poştă (ca atare, atunci când instanţa doreşte comunicarea actului de procedură prin agent procedural, în practică, va specifica în mod expres aceasta). Prin urmare, în cazul în care comunicarea prin intermediul persoanelor menţionate nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire sau procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163 NCPC. [ Mai mult... ]
Codul de procedură civilă. Comentarii şi explicaţii, ediţia 1
1. Comunicarea prin agenţi procedurali. Ca regulă, alin. (1) stabileşte, cu titlu de normă generală, că citaţiile şi toate actele de procedură se comunică din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. În doctrină s-a arătat că procedura de comunicare din oficiu este benefică procesului civil prin aceea că permite derularea procedurilor judiciare cu celeritate, fiind lipsită de relevanţă stăruinţa părţilor în această privinţă [I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011 (www.legalis.ro)]. [ Mai mult... ]
Citarea şi comunicarea actelor de procedură în procesul civil - Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă
Regulile ce vizează comunicarea sunt aplicabile deopotrivă părţilor, cât şi altor participanţi la proces (cum este martorul, expertul, traducătorul, interpretul etc.). În toate situaţiile, comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se va face cu respectarea prevederilor art. 154, art. 155, art. 161-166, art. 170-171 C. proc. civ. [ Mai mult... ]
