Mandatul reprezentativ | Constituţia
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Parlamentul - Statutul deputaţilor şi al senatorilor -
ARTICOLUL 69
Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Constituţia României. Comentariu pe articole, ediţia 1
Drept electoral, ediţia 1
Constituţia României. Comentariu pe articole, ediţia 2
Contencios constituţional. Proceduri şi teorie, Ediţia a 2-a
Constituţia României. Comentariu pe articole., ediţia 3
§ 1. Generalităţi
Dispoziţiile art. 69 din Constituţie implică o bună cunoaştere a mandatului parlamentar, cât priveşte noţiunea, trăsăturile sale, categoriile de mandat (I. Muraru, M. Constantinescu, Drept parlamentar românesc, p. 285 şi urm.).
Mandatul parlamentar este explicat în general ca fiind o funcţie publică cu care membrii adunărilor (Camerelor) parlamentare sunt învestiţi prin alegere, funcţie al cărei conţinut este determinat prin Constituţie şi în virtutea căreia fiecare parlamentar, reprezentând naţiunea, concură la exerciţiul suveranităţii naţionale (P. Avril, J. Gicquel, Droit parlementaire, p. 23). [ Mai mult... ]
Drept electoral, ediţia 1
În alte cuvinte, în prezent, apare ogravă contradicţie care constă în faptul că actuala Lege electorală prevede tipul de scrutin majoritar uninominal, cu un tur de scrutin, pentru care era necesară reglementarea dreptului fundamental la revocare, dar care nu este prevăzut pentru că ar fi intrat în coliziune cu prevederile art. 69 din Constituţie. Astfel, Legea fundamentală permite, pe baza art. 69, doar reprezentarea proporţională şi nicidecum tipurile de scrutin majoritar, inclusiv uninominal. [ Mai mult... ]
Constituţia României. Comentariu pe articole, ediţia 2
§1
Clarificări conceptuale privind mandatul parlamentar. Natura juridică. Trăsături
În doctrina franceză de drept parlamentar mandatul parlamentar este explicat în general ca fiind o funcţie publică cu care membrii adunărilor (Camerelor) parlamentare sunt învestiţi prin alegere, funcţie al cărei conţinut este determinat prin Constituţie şi în virtutea căreia fiecare parlamentar, reprezentând naţiunea, concură la exerciţiul suveranităţii naţionale (P. Avril, J. Gicquel, J.E. Gicquel, Droit parlementaire, p. 23). Concepţia mandatului ca funcţie publică rezultă din transformarea reprezentării asigurată de către adunările medievale pe lângă suveran. Membrii acestor adunări erau deputaţi, altfel spus trimişi de către comunităţile lor pentru a fi purtătorii lor de cuvânt şi a exprima dorinţele lor în schimbul consimţământului la subsidiile cerute de către suveran. Puterile lor ţineau de cei care i-au trimis şi nu se puteau angaja decât în limitele mandatului pe care l-au primit; pentru această raţiune, acest mandat era imperativ, ceea ce înseamnă că deputaţii erau legaţi prin instrucţiunile lor de cei care i-au delegat (P. Avril, J. Gicquel, Droit parlementaire, p. 24). [ Mai mult... ]
Contencios constituţional. Proceduri şi teorie, Ediţia a 2-a
Întregul lor statut se fondează pe mandatul reprezentativ, statut amplu reglementat către art. 69-72 din Constituţie. [ Mai mult... ]
Constituţia României. Comentariu pe articole., ediţia 3
§1
Clarificări conceptuale privind mandatul parlamentar. Natura juridică. Trăsături
În doctrina franceză de drept parlamentar mandatul parlamentar este explicat în general ca fiind o funcţie publică cu care membrii adunărilor (Camerelor) parlamentare sunt învestiţi prin alegere, funcţie al cărei conţinut este determinat prin Constituţie şi în virtutea căreia fiecare parlamentar, reprezentând naţiunea, concură la exerciţiul suveranităţii naţionale (P. Avril, J. Gicquel, J.E. Gicquel, Droit parlementaire, p. 23). Concepţia mandatului ca funcţie publică rezultă din transformarea reprezentării asigurată de către adunările medievale pe lângă suveran. Membrii acestor adunări erau deputaţi, altfel spus trimişi de către comunităţile lor pentru a fi purtătorii lor de cuvânt şi a exprima dorinţele lor în schimbul consimţământului la subsidiile cerute de către suveran. Puterile lor ţineau de cei care i-au trimis şi nu se puteau angaja decât în limitele mandatului pe care l-au primit; pentru această raţiune, acest mandat era imperativ, ceea ce înseamnă că deputaţii erau legaţi prin instrucţiunile lor de cei care i-au delegat(P. Avril, J. Gicquel, Droit parlementaire, p. 24). [ Mai mult... ]