Instanţele judecătoreşti | Constituţia
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Autorităţile publice - Autoritatea judecătorească -
SECŢIUNEA 1
Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 124 Înfăptuirea justiţiei
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
ARTICOLUL 125 Statutul judecătorilor
(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
ARTICOLUL 126 Instanţele judecătoreşti
(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
ARTICOLUL 127 Caracterul public al dezbaterilor
Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
ARTICOLUL 128 Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.
(4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
ARTICOLUL 129 Folosirea căilor de atac
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
ARTICOLUL 130 Poliţia instanţelor
Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
[ Mai mult... ]
Legea privind registrul comerţului. Comentariu pe articole, ediţia 1
Procedura soluţionării conflictelor individuale de muncă. Ghid pentru practicieni, ediţia 2
Constituţia României. Comentariu pe articole, ediţia 1
Drept constituţional şi instituţii politice, Vol II, ediţia 15