Plata făcută cu bunul altuia | Codul Civil
Parte integrantă din Lege 287/2009
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Plata - Condiţiile plăţii -
Plata făcută cu bunul altuia
Art. 1.491. -
(1) Atunci când, în executarea obligaţiei sale, debitorul preda un bun care nu îi aparţine sau de care nu poate dispune, el nu poate cere creditorului restituirea bunului predat decât daca se angajeaza sa execute prestaţia datorată cu un alt bun de care acesta poate dispune.
(2) Creditorul de bună-credinţă poate însă restitui bunul primit şi solicita, dacă este cazul, daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Vol. II
Codul civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă. Volumul III - art. 1.396-1.850
DOCTRINĂ
1.
"Dacă adevăratul proprietar al lucrului plătit ratifică plata făcută de un neproprietar, obligaţia este stinsă şi creditorul nu are dreptul să ceară nulitatea plăţii. De asemenea, obligaţia este stinsă când adevăratul proprietar al lucrului plătit devine moştenitorul celui care a făcut plata sau acesta din urmă devine moştenitorul adevăratului proprietar. Raţiunea pentru care creditorul poate refuza plata făcută cu lucrul altuia rezidă în aceea că el nu poate fi silit să primească o plată nevalabilă. [...] În situaţia în care plata s-a efectuat cu un bun aparţinând altei persoane, adevăratul proprietar va avea la dispoziţie acţiunea în revendicare, ce poate fi paralizată de creditor prin invocarea uzucapiunii sau a bunei-credinţe în cazul bunurilor mobile. [...] Cu toate acestea, creditorul poate cere nulitatea plăţii, chiar dacă a devenit proprietarul lucrului străin prin efectul uzucapiunii sau al prescripţiei instantanee, deoarece el poate renunţa la prescripţia îndeplinită în favoarea sa şi nu poate fi obligat să invoce nişte mijloace pe care le-ar socoti ca fiind ilicite" [I. Adam, Teoria generală a obligaţiilor, p. 533]. [ Mai mult... ]
Codul civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă. Volumul III - art. 1.396-1.850
Doctrina/jurisprudenta Art. 1.491
DOCTRINĂ
"Încât priveşte pe proprietarul lucrului dat în plată, nu mai încape îndoială că el poate să revendice lucrul său atât de la debitor, cât şi de la creditorul care-l deţine, pentru că el a fost pe nedrept lipsit de proprietatea sa" [D. Alexandresco, op. cit., t. VI, p. 449]. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea a V-a. Despre obligaţii (art. 1164-1649). Comentarii şi explicaţii, ediţia 2
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. II. Art. 953-1649. Moşteniri şi liberalităţi. Obligaţii
Codul civil. Comentariu pe articole, ediţia 3
Ipoteza de la alin. (1) nu trebuie confundată cu cea prevăzută la art. 1230 noul C. civ.. Ea se întemeiază pe una dintre cele mai importante distincţii pentru înţelegerea mecanismului de funcţionare aobligaţiilor, respectiv distincţia dintre validitatea obligaţiei şi executarea obligaţiei. Articolul 1230 noul C. civ. în mod evident se plasează în zona validităţii, iar art. 1491 noul C. civ. în cea aexecutării. Art. 1230 noul C. civ. dispune că un raport obligaţional, i.e., un contract este valid, ca regulă, şi atunci când debitorul se obligă cu privire la un bun acărui proprietate nu îi aparţine, în vreme ce art. 1491 noul C. civ. dispune că executarea având ca obiect un bun al altuia este validă. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Reglementarea plăţii făcute cu bunul altuia. Condiţii. Art. 1491 noul C. civ. reglementează, plata făcută cu bunul altuia, operaţiune a cărei valabilitate este supusă unor condiţii din partea debitorului, în funcţie de buna sau reaua-credinţă a creditorului. Alin. (1) are drept ipoteză un creditor de rea-credinţă, care în mod conştient acceptă plata făcută cu bunul altuia; expresia „bun al altuia” se referă atât la situaţia în care bunul aparţine altei persoane, cât şi la situaţia în care, deşi bunul este al debitorului, nu poate dispune de el (de pildă, pentru că face obiectul unui drept de uzufruct instituit în favoarea unui terţ uzufructuar). Dacă, posterior predării bunului respectiv, intervine terţul reclamând dreptul asupra bunului, precum şi predarea acestuia, două soluţii sunt posibile: [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Legea nr. 287/2009. Cartea a V-a. Despre obligaţii (art. 1164-1649). Comentarii şi explicaţii, ediţia 2
Dacă debitorul dă în plată un lucru care nu îi aparţine, acest mod de plată este nul, în sensul că nu stinge datoria. Creditorul este îndreptăţit să suspecteze o posibilitate de evicţiune pentru a putea invoca nulitatea. La rândul său, adevăratul proprietar poate invoca nulitatea şi poate revendica bunul. Excepţie face situaţia în care plata s-a făcut în bani sau în alte lucruri generic determinate (fungibile) şi şi-au pierdut individualitatea în acest mod. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. II. Art. 953-1649. Moşteniri şi liberalităţi. Obligaţii
1.
Obligaţia se stinge prin plată, respectiv prin remiterea sumei de bani, prin predarea bunului. Pentru a se stinge obligaţia este necesar ca debitorul să fie proprietarul bunului ce este remis. Astfel, debitorul nu poate să folosească pentru a-şi executa propria obligaţie un bun care nu este proprietatea sa sau care ar fi în posesia sa cu un alt titlu şi nu poate să dispună asupra lui (de exemplu, în baza unui contract de depozit). În situaţia în care creditorul primeşte un astfel de bun drept plată, debitorul nu poate să solicite restituirea lui, decât dacă îndeplineşte obligaţia la care s-a obligat întocmai, dar cu un alt bun de care acesta poate dispune. De partea cealaltă, creditorul, dacă a fost de bună-credinţă, poate să restituie bunul primit în contul obligaţiei şi să solicite, dacă a suferit vreun prejudiciu, daune-interese. [ Mai mult... ]
Codul civil. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Reglementarea plăţii făcute cu bunul altuia. Condiţii. Art. 1491 C. civ. reglementează plata făcută cu bunul altuia, operaţiune a cărei valabilitate este supusă unor condiţii din partea debitorului, în funcţie de buna sau reaua-credinţă a creditorului. Alin. (1) are drept ipoteză un creditor de rea-credinţă, care în mod conştient acceptă plata făcută cu bunul altuia; expresia "bun al altuia" se referă atât la situaţia în care bunul aparţine altei persoane, cât şi la situaţia în care, deşi bunul este al debitorului, nu poate dispune de el (de pildă, pentru că face obiectul unui drept de uzufruct instituit în favoarea unui terţ uzufructuar). Dacă, posterior predării bunului respectiv, intervine terţul reclamând dreptul asupra bunului, precum şi predarea acestuia, două soluţii sunt posibile: [ Mai mult... ]