Izvoarele ipotecii | Codul Civil
Parte integrantă din Lege 287/2009
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Dispoziţii generale - Dispoziţii comune -
Izvoarele ipotecii
Art. 2.349. -
(1) Ipoteca poate fi instituită numai în condiţiile legii şi cu respectarea formalităţilor prevăzute de lege.
(2) Ipoteca poate fi convenţională sau legală.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. III. Art. 1650-2664. Contracte speciale. Privilegii şi garanţii. Prescripţia extinctivă. Drept internaţional privat
Codul civil. Comentariu pe articole, ediţia 3
Curs de garanţii civile
Notă Art. 2349
Corespondenţii acestui articol în vechea reglementare se găsesc la art. 1747-1748 C. civ. din 1864. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Generalităţi. Ipoteca reprezintă modelul de garanţie „clasică” în dreptul civil român, des utilizată atât în raporturile civile, cât şi comerciale, expresia juridică cea mai elaborată a mijloacelor (juridice) de asigurare a obţinerii creditării. Datorită importanţei şi efectelor deosebite ale ipotecii, regimul juridic al acesteia este determinat strict de către lege, atât din punctul de vedere al formei, al fondului, cât şi în ceea ce priveşte principiile aplicabile. În materie ipotecară, legiuitorul a instituit mecanisme diferite pentru protecţia intereselor părţilor, prin care se încearcă implementarea unui sistem de control legislativ total al naşterii, producerii efectelor şi stingerii instituţiei. Astfel, ipoteca se naşte numai prin act autentic în cazul ipotecii imobiliare sau prin act autentic sau înscris sub semnătură privată în cazul ipotecii mobiliare, în ambele cazuri sub sancţiunea nulităţii absolute (a se vedea infra comentariul de la art. 2378 şi 2388 noul C. civ.), garanţia este supusă principiului specializării sub sancţiunea nevalabilităţii sale (a se vedea infra comentariul de la art. 2372 noul C. civ.), iar stingerea ipotecii se realizează prin radierea ei din registrele de publicitate, în materie imobiliară în principiu numai cu acordul titularului său, respectiv în materie mobiliară, de către creditorul care a primit plata creanţei sale [a se vedea supra comentariul de la art. 885 alin. (2) noul C. civ., respectiv, infra art. 2419 noul C. civ.]. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, constituirea de garanţii ipotecare este supusă întotdeauna principiului dublei specializări (trebuind să existe acordul atât al reprezentantului, respectiv al ocrotitorului legal, al consiliului de familie – pentru minorii aflaţi sub protecţie, cât şi autorizarea instanţei de tutelă), în timp ce ipoteza garantării obligaţiei altuia de către minor este interzisă sub sancţiunea nulităţii relative [a se vedea supra comentariul de la art. 146 alin. (3) noul C. civ.]. Ipoteca ce poartă asupra unui bun comun se naşte valabil numai cu consimţământul expres al ambilor soţi, în timp ce în cazul locuinţei de familie, bun propriu numai al unuia dintre soţi, ipoteca se va constitui numai cu acordul scris al soţului neproprietar [a se vedea supra comentariul de la art. 322 alin. (1) noul C. civ.]. În principiu, ipoteca unui bun aflat în coproprietate este valabilă, ea depinzând de rezultatul partajului numai în ceea ce priveşte identificarea obiectului asupra căruia se va exercita, în timp ce ipoteca asupra bunului altuia, prin faptul că nu este reglementată expres, pare să nu fie agreată de către legiuitor. Totuşi, prin admiterea vânzării lucrului altuia (a se vedea supra comentariul de la art. 1683 noul C. civ.), ca o vânzare condiţională, legiuitorul acordă indirect, conform art. 2367 noul C. civ., posibilitatea constituirii unei astfel de ipoteci, însă numai sub condiţia dobândirii bunului de către debitorul ipotecar. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. III. Art. 1650-2664. Contracte speciale. Privilegii şi garanţii. Prescripţia extinctivă. Drept internaţional privat
1.
Dispoziţia legală are în vedere constituirea valabilă a ipotecii, ceea ce implică atât respectarea de către părţi a unor condiţii de fond, cât şi de formă. Pe lângă acele condiţii de fond sau cerinţe de valabilitate cu caracter general, specifice fiecărei convenţii, legate de capacitate, consimţământ, obiect şi cauza contractului, în materia ipotecii unele dintre condiţii au o anumită specificitate, pe care o vom avea în vedere în aceste comentarii. [ Mai mult... ]
Codul civil. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Generalităţi. Ipoteca reprezintă modelul de garanţie "clasică" în dreptul civil român, des utilizată atât în raporturile civile, cât şi comerciale, expresia juridică cea mai elaborată a mijloacelor (juridice) de asigurare a obţinerii creditării. Datorită importanţei şi efectelor deosebite ale ipotecii, regimul juridic al acesteia este determinat strict de către lege, atât din punctul de vedere al formei, al fondului, cât şi în ceea ce priveşte principiile aplicabile. În materie ipotecară, legiuitorul a instituit mecanisme diferite pentru protecţia intereselor părţilor, prin care se încearcă implementarea unui sistem de control legislativ total al naşterii, producerii efectelor şi stingerii instituţiei. Astfel, ipoteca se naşte numai prin act autentic în cazul ipotecii imobiliare sau prin act autentic sau înscris sub semnătură privată în cazul ipotecii mobiliare, în ambele cazuri sub sancţiunea nulităţii absolute (a se vedea infra comentariul de la art. 2378 şi 2388 C. civ.), garanţia este supusă principiului specializării sub sancţiunea nevalabilităţii sale (a se vedea infra comentariul de la art. 2372 C. civ.), iar stingerea ipotecii se realizează prin radierea ei din registrele de publicitate, în materie imobiliară în principiu numai cu acordul titularului său, respectiv în materie mobiliară, de către creditorul care a primit plata creanţei sale [a se vedea supra comentariul de la art. 885 alin. (2) C. civ., respectiv, infra art. 2419 C. civ.]. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, constituirea de garanţii ipotecare este supusă întotdeauna principiului dublei specializări (trebuind să existe acordul atât al reprezentantului, respectiv al ocrotitorului legal, al consiliului de familie – pentru minorii aflaţi sub protecţie, cât şi autorizarea instanţei de tutelă), în timp ce ipoteza garantării obligaţiei altuia de către minor este interzisă sub sancţiunea nulităţii relative [a se vedea supra comentariul de la art. 146 alin. (3) C. civ.]. Ipoteca ce poartă asupra unui bun comun se naşte valabil numai cu consimţământul expres al ambilor soţi, în timp ce în cazul locuinţei de familie, bun propriu numai al unuia dintre soţi, ipoteca se va constitui numai cu acordul scris al soţului neproprietar [a se vedea supra comentariul de la art. 322 alin. (1) C. civ.]. În principiu, ipoteca unui bun aflat în coproprietate este valabilă, ea depinzând de rezultatul partajului numai în ceea ce priveşte identificarea obiectului asupra căruia se va exercita, în timp ce ipoteca asupra bunului altuia, prin faptul că nu este reglementată expres, nu este agreată de către legiuitor (cel puţin în materie imobiliară), aspect ce rezultă şi din reglementarea din art. 2365, operaţiunile privind bunurile terţilor, deşi sunt admise de lege conform art. 1230 C. civ., sunt în continuare excepţionale, prin urmare sunt admisibile prin stricta interpretare şi aplicare a textelor care le consacră. [ Mai mult... ]
Curs de garanţii civile
Din perspectiva izvorului dreptului real de ipotecă, ipoteca poate fi convenţională, judiciară sau legală [art. 2349 NCC]. Deşi legea nu evocă [art. 2349 alin. (2) NCC] şi categoria ipotecii judiciare, existenţa acesteia este consfinţită de legislaţia specială[1554] [art. 1059 NCPC]. De altfel, de vreme ce art. 2349 alin. (1) NCC, ca o reflexie a principiului numerus clausus care guvernează orice drept real, fie el şi accesoriu, limitează naşterea ipotecii la instrumentele stabilite în mod expres de lege, tot texte speciale vor permite naşterea ipotecii în toate cele trei forme. Astfel, ipoteca convenţională este doar anunţată de art. 2349 alin. (2) NCC, ea fiind apoi consacrată de art. 2377 NCC, respectiv art. 2387 NCC. În mod similar, ipoteca legală anunţată de acelaşi art. 2349 alin. (2) NCC este apoi reglementată (între altele) de art. 2386 NCC, respectiv 123 LPI. [ Mai mult... ]