(1)
Se prescrie în termen de un an dreptul la acţiune în cazul:
1.
profesioniştilor din alimentaţia publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează;
2.
profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
3.
medicilor, moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, operaţii sau medicamente;
4.
vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor livrate;
5.
meşteşugarilor şi artizanilor, pentru plata muncii lor;
6.
avocaţilor, împotriva clienţilor, pentru plata onorariilor şi cheltuielilor. Termenul de prescripţie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părţilor ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate;
7.
notarilor publici şi executorilor judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcţiei lor. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile;
8.
inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea.
(2)
În toate cazurile, continuarea lecţiilor, serviciilor, furniturilor, actelor sau lucrărilor nu întrerupe prescripţia pentru sumele scadente.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Termenul de prescripţie de un an se regăseşte şi în dispoziţiile art. 1904 C. civ. din 1864 cu referire la creanţe rezultate din exercitarea mai multor profesii.
Elementul de noutate adus de art. 2520 noul C. civ. îl reprezintă completarea şi adaptarea sferei profesiilor cu drept de acţiune pentru creanţele născute din aceste raporturi, la realitatea economico-socială actuală. Un aspect important de reţinut este dat de alin. (2) al textului de lege, care prevede că, în cazul profesiilor enumerate de alin. (1), în situaţia continuării prestării serviciilor, prescripţia nu este întreruptă pentru sumele scadente. [ Mai mult... ]
Drept civil. Partea generală conform noului Cod civil, Vol 1, ediţia 1
Termenul de 1 an. Termenul de prescripţie de un an este reglementat de art. 2520 şi 2521 noul C. civ. şi este aplicabil următoarelor categorii: a) profesioniştilor din alimentaţia publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează; b) profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna; c) medicilor, moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, operaţii sau medicamente; d) vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi afurniturilor livrate; e) meşteşugarilor şi artizanilor, pentru plata muncii lor; f) avocaţilor, împotriva clienţilor, pentru plata onorariilor şi cheltuielilor (termenul de prescripţie se va calcula din ziua rămânerii definitive ahotărârii sau din aceea aîmpăcării părţilor ori arevocării mandatului; în cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate); g) notarilor publici şi executorilor judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcţiei lor. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile; h) inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea. În toate cazurile amintite mai sus, continuarea lecţiilor, serviciilor, furniturilor, actelor sau lucrărilor nu întrerupe prescripţia pentru sumele scadente. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Domeniu de aplicare. Termenele speciale de 1 an se aplică în cazul acelor creanţe care nu sunt constate, de regulă, printr-un act scris, având în vedere că se bazează pe o prezumţie de plată. În consecinţă, în cazul în care creanţa este recunoscută printr-un înscris, ce emană de la debitor, suntem în prezenţa unei datorii ordinare neplătite, pentru care se aplică termenul general de prescripţie (în acelaşi sens: Cass.fr., 1er ch, 15 ianuarie 1991, dec. nr. 88-15286,www.legifrance.gouv.fr). De asemenea, nu constituie o recunoaştere a datoriei de către debitor situaţia în care acesta afirmă că „nu cunoaşte dacă respectiva factură a fost sau nu achitată” (Cass.fr., 1er ch, 17 ianuarie 1995, dec. nr. 92-16901, www.legifrance.gouv.fr). [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. III. Art. 1650-2664. Contracte speciale. Privilegii şi garanţii. Prescripţia extinctivă. Drept internaţional privat 1.
Art. 2520 alin. (1) pct. 6 NCC prevede un termen de prescripţie de 1 an în cazul dreptului la acţiune al avocaţilor împotriva clienţilor pentru plata onorariilor şi a cheltuielilor.
2.
Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată (M. Of. nr. 98/2011), contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Prin urmare, ori de câte ori avocatul are în posesie un exemplar original al contractului de asistenţă juridică, dispoziţiile art. 2520 alin. (1) pct. 6 NCC nu sunt aplicabile, respectivul înscris având valoare de titlu executoriu. Prin urmare, nu se pune problema unui termen de prescripţie a dreptului material la acţiune ci, eventual, a unui termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, care, potrivit art. 405 alin. (1) CPC este de 3 ani [avem în vedere dispoziţiile art. 2516 alin. (2) NCC, potrivit cu care prescripţia dreptului de a obţine executarea silită este supusă dispoziţiilor NCC, afară de cazul în care acestea din urmă ar fi neîndestulătoare]. [ Mai mult... ]
Codul civil. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Alimentaţie publică şi cazare. Noţiunea de "alimentaţie publică" cuprinde atât structurile de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică [unităţi de alimentaţie din incinta structurilor de primire cu funcţiuni de cazare, unităţi de alimentaţie publică situate în staţiuni turistice, cât şi cele administrate de societăţi comerciale de turism, restaurante, baruri, unităţi de fast food, cofetării, patiserii şi care sunt atestate conform legii – art. 2 lit. d) din O.G. nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România (M.Of. nr. 309 din 26 august 1998, cu modificările ulterioare)], precum şi celelalte unităţi de alimentaţie publică prevăzute în anexa I din H.G. nr. 843/1999 privind încadrarea pe tipuri a unităţilor de alimentaţie publică neincluse în structurile de primire turistică (M.Of. nr. 510 din 21 octombrie 1999). De asemenea, noţiunea de "hotelier" trebuie interpretată lato sensu, semnificând persoanele care reprezintă structurile de primire turistică cu funcţie de cazare, astfel cum sunt definite de art. 2 lit. d) din O.G. nr. 58/1998, respectiv hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanţă, campinguri, camere de închiriat în locuinţe familiale, nave fluviale şi maritime, pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice şi alte unităţi cu funcţiuni de cazare turistică. O asemenea interpretare este justificată de faptul că, prin lege [art. 2127 alin. (1) C. civ.], este definit hotelierul ca fiind persoana care oferă servicii de cazare. [ Mai mult... ]
