Contractele colective de muncă | Codul Muncii
Parte integrantă din Lege 53/2003
Acesta este un fragment din Codul Muncii din 2003. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
TITLUL VIII Contractele colective de muncă
Art. 229. -
(1) Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.
(2) Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.
Acesta este un fragment din Codul Muncii din 2003. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3) La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă părţile sunt egale şi libere.
(4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.
Art. 230. -
Părţile, reprezentarea acestora, precum şi procedura de negociere şi de încheiere a contractelor colective de muncă sunt stabilite potrivit legii.
Acesta este un fragment din Codul Muncii din 2003. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul muncii şi Legea dialogului social, Comentarii şi explicaţii
Codul muncii - Legislaţie conexă. Comentarii. Jurisprudenţă
Codul muncii comentat, Noua organizare a muncii
Codul muncii şi Legea dialogului social, Comentarii şi explicaţii
Codul muncii - Legislaţie conexă. Comentarii. Jurisprudenţă
1.
Textul se referă la un izvor esenţial şi specific de drept al muncii, care rezultă din negocierea colectivă dintre angajator şi salariaţi - expresie concretă a dialogului social. Prin caracteristicile sale, contractul colectiv de muncă are o dublă natură: este, pe de-o parte, fără dubiu, o convenţie, rezultat al acordului părţilor în sensul art. 1166 C. civ., iar, pe de altă parte, este un izvor de drept. Cea de-a doua expresie a naturii juridice a contractului colectiv de muncă rezultă din faptul că este de o factură generală (nu vizează una sau alta dintre situaţiile concrete), este impersonal şi are caracter obligatoriu. Se caracterizează prin următoarele trăsături: este un contract numit (beneficiază de o reglementare proprie, particulară), sinalagmatic (dă naştere în sarcina ambelor părţi unor obligaţii reciproce şi interdependente), cu prestaţii succesive (drepturile şi obligaţiile părţilor sunt exercitate pe întreg intervalul de timp corespunzător termenului contractului) şi, în sfârşit, se încheie obligatoriu în scris ad validitatem. O altă soluţie nu poate fi concepută, contractul colectiv neputând fi încheiat în scris ad probationem deoarece: nu este un simplu acord de voinţă, ci şi un izvor scris de drept; este supus înregistrării, inclusiv publicării - în cazul anumitor contracte colective - în Monitorul Oficial; contractul colectiv este solemn deoarece "validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege" [art. 1174 alin. (3) C. civ]. Este un contract care, cu toate că reprezintă legea părţilor, nu se aplică totuşi numai uneia dintre părţi în sens strict, ci se aplică tuturor salariaţilor din unitate, indiferent de tipul contractului lor individual de muncă şi de momentul la care au devenit salariaţi. Se aplică şi tuturor angajatorilor dintr-un grup de unităţi, cu singura condiţie legală de a avea mai mult de 21 de salariaţi. Şi contractul de la nivel de sector de activitate se poate aplica salariaţilor din toate unităţile care fac parte din acest sector. [ Mai mult... ]
Codul muncii - Legislaţie conexă. Comentarii. Jurisprudenţă
O definiţie asemănătoare celei din alin. (1) al art. 289 este dată de Legea dialogului social nr. 62/2011, conform căreia contractul colectiv de muncă este "convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală şi reprezentanţii angajaţilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din relaţiile de muncă [art. 1 lit. i) fraza 1].
Conform definiţiei legale, contractul în discuţie este o convenţie. Prin urmare, din punct de vedere al legislaţiei noastre, termenul de "contract" este echivalent, sinonim, cu acela de "convenţie"[1650]. Într-adevăr, însăşi legea fundamentală - Constituţia - utilizează termenul de "convenţii colective" [art. 41 alin. (5)]. S-a subliniat că nici etimologic nu se poate justifica o distincţie între contract (cum trahere) şi convenţie (cum venire)[1651]. Prin urmare, se poate afirma că există sinonimie între sintagma, "contract colectiv de muncă, şi cea de "convenţie colectivă de muncă". Oricum, în accepţiunea legiuitorului nostru, termenul contract este sinonim cu expresia acord de voinţe[1652]. [ Mai mult... ]
Codul muncii comentat, Noua organizare a muncii
Articolul 41 alin. (5) din Constituţia României stabileşte că "dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate".
Pornind de la această dispoziţie constituţională, Codul muncii şi Legea dialogului social[1039] stabilesc că angajatorii sau organizaţiile patronale şi salariaţii (prin sindicate sau prin reprezentanţi ai salariaţilor) au dreptul de a încheia contracte sau acorduri colective de muncă la nivel de unitate, de domeniu de activitate sau la nivel de ramură. [ Mai mult... ]
Codul muncii şi Legea dialogului social, Comentarii şi explicaţii
1.
Textul se referă la un izvor esenţial şi specific de drept al muncii, care rezultă din negocierea colectivă dintre angajator şi salariaţi - expresie concretă a dialogului social. Prin caracteristicile sale, contractul colectiv de muncă are o dublă natură: este, pe de-o parte, fără dubiu, o convenţie, rezultat al acordului părţilor în sensul art. 1166 C. civ., iar, pe de altă parte, este un izvor de drept. Cea de-a doua expresie a naturii juridice a contractului colectiv de muncă rezultă din faptul că este de o factură generală (nu vizează una sau alta dintre situaţiile concrete), este impersonal şi are caracter obligatoriu. Se caracterizează prin următoarele trăsături: este un contract numit (beneficiază de o reglementare proprie, particulară), sinalagmatic (dă naştere în sarcina ambelor părţi unor obligaţii reciproce şi interdependente), cu prestaţii succesive (drepturile şi obligaţiile părţilor sunt exercitate pe întreg intervalul de timp corespunzător termenului contractului) şi, în sfârşit, se încheie obligatoriu în scris ad validitatem. O altă soluţie nu poate fi concepută, contractul colectiv neputând fi încheiat în scris ad probationem deoarece: nu este un simplu acord de voinţă, ci şi un izvor scris de drept; este supus înregistrării, inclusiv publicării - în cazul anumitor contracte colective - în Monitorul Oficial; contractul colectiv este solemn deoarece "validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege" [art. 1174 alin. (3) C. civ]. Este un contract care, cu toate că reprezintă legea părţilor, nu se aplică totuşi numai uneia dintre părţi în sens strict, ci se aplică tuturor salariaţilor din unitate, indiferent de tipul contractului lor individual de muncă şi de momentul la care au devenit salariaţi. Se aplică şi tuturor angajatorilor dintr-un grup de unităţi, cu singura condiţie legală de a avea mai mult de 21 de salariaţi. Şi contractul de la nivel de sector de activitate se poate aplica salariaţilor din toate unităţile care fac parte din acest sector. [ Mai mult... ]
Codul muncii - Legislaţie conexă. Comentarii. Jurisprudenţă
O definiţie asemănătoare celei din alin. (1) al art. 289 este dată de Legea dialogului social nr. 62/2011, conform căreia contractul colectiv de muncă este "convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală şi reprezentanţii angajaţilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din relaţiile de muncă [art. 1 lit. i) fraza 1].
Conform definiţiei legale, contractul în discuţie este o convenţie. Prin urmare, din punct de vedere al legislaţiei noastre, termenul de "contract" este echivalent, sinonim, cu acela de "convenţie"[1650]. Într-adevăr, însăşi legea fundamentală - Constituţia - utilizează termenul de "convenţii colective" [art. 41 alin. (5)]. S-a subliniat că nici etimologic nu se poate justifica o distincţie între contract (cum trahere) şi convenţie (cum venire)[1651]. Prin urmare, se poate afirma că există sinonimie între sintagma, "contract colectiv de muncă, şi cea de "convenţie colectivă de muncă". Oricum, în accepţiunea legiuitorului nostru, termenul contract este sinonim cu expresia acord de voinţe[1652]. [ Mai mult... ]
Conflicte de muncă în jurisprudenţa CEDO - Comentarii şi jurisprudenţă naţională -
Codul muncii. Comentariu pe articole - Actualizare la vol. I-II, ediţia 1
Buletinul jurisprudenţei 2016
Codul muncii - Legislaţie conexă. Comentarii. Jurisprudenţă
Codul muncii şi Legea dialogului social - Comentarii şi explicaţii
În Hotărârea din 14 ianuarie 2020, pronunţată în cauza Lazarević c. Bosnia şi Herzegovina[1] Curtea a analizat încălcarea dreptului la un proces echitabil prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti arbitrare, vădit lipsite de temei, care conduc la încălcarea însuşi dreptului de acces la o instanţă. Problema este una delicată în ceea ce priveşte limita dintre competenţa instanţelor naţionale şi competenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care nu se poate transforma într-o a patra instanţă de control judiciar. [ Mai mult... ]
Codul muncii. Comentariu pe articole - Actualizare la vol. I-II, ediţia 1
Textul de lege a fost modificat numai în privinţa alin. (2) prin adăugarea termenului de unitate pentru acele negocieri colective cu caracter obligatoriu, dacă numărul angajaţilor este de cel puţin 21.
Această intervenţie legislativă care explicitează câmpul de aplicaţie al alin. (2) a art. 229 din Cod este binevenită, întrucât, în trecut, unii autori au interpretat evident greşit că şi la alte nivele ale negocierii colective negocierea are caracter obligatoriu. [ Mai mult... ]
Buletinul jurisprudenţei 2016
Astfel, potrivit alin. (4) al art. 229 Codul muncii (anterior art. 236 alin. 4), clauzele contractului colectiv, stabilite în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, constituie legea părţilor, executarea contractului fiind, potrivit art. 148 alin. (1) din Legea 62/2011, obligatorie. [ Mai mult... ]
Codul muncii - Legislaţie conexă. Comentarii. Jurisprudenţă
O definiţie asemănătoare celei din alin. (1) al art. 289 este dată de Legea dialogului social nr. 62/2011, conform căreia contractul colectiv de muncă este "convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală şi reprezentanţii angajaţilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din relaţiile de muncă [art. 1 lit. i) fraza 1].
Conform definiţiei legale, contractul în discuţie este o convenţie. Prin urmare, din punct de vedere al legislaţiei noastre, termenul de "contract" este echivalent, sinonim, cu acela de "convenţie"[1650]. Într-adevăr, însăşi legea fundamentală - Constituţia - utilizează termenul de "convenţii colective" [art. 41 alin. (5)]. S-a subliniat că nici etimologic nu se poate justifica o distincţie între contract (cum trahere) şi convenţie (cum venire)[1651]. Prin urmare, se poate afirma că există sinonimie între sintagma, "contract colectiv de muncă, şi cea de "convenţie colectivă de muncă". Oricum, în accepţiunea legiuitorului nostru, termenul contract este sinonim cu expresia acord de voinţe[1652]. [ Mai mult... ]
Codul muncii şi Legea dialogului social - Comentarii şi explicaţii
1. Textul se referă la un izvor esenţial şi specific de drept al muncii, care rezultă din negocierea colectivă dintre angajator şi salariaţi - expresie concretă a dialogului social. Prin caracteristicile sale, contractul colectiv de muncă are o dublă natură: este, pe de-o parte, fără dubiu, o convenţie, rezultat al acordului părţilor în sensul art. 1166 C. civ., iar, pe de altă parte, este un izvor de drept. Cea de-a doua expresie a naturii juridice a contractului colectiv de muncă rezultă din faptul că este de o factură generală (nu vizează una sau alta dintre situaţiile concrete), este impersonal şi are caracter obligatoriu. Se caracterizează prin următoarele trăsături: este un contract numit (beneficiază de o reglementare proprie, particulară), sinalagmatic (dă naştere în sarcina ambelor părţi unor obligaţii reciproce şi interdependente), cu prestaţii succesive (drepturile şi obligaţiile părţilor sunt exercitate pe întreg intervalul de timp corespunzător termenului contractului) şi, în sfârşit, se încheie obligatoriu în scris ad validitatem. O altă soluţie nu poate fi concepută, contractul colectiv neputând fi încheiat în scris ad probationem deoarece: nu este un simplu acord de voinţă, ci şi un izvor scris de drept; este supus înregistrării, inclusiv publicării - în cazul anumitor contracte colective - în Monitorul Oficial; contractul colectiv este solemn deoarece "validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege" [art. 1174 alin. (3) C. civ]. Este un contract care, cu toate că reprezintă legea părţilor, nu se aplică totuşi numai uneia dintre părţi în sens strict, ci se aplică tuturor salariaţilor din unitate, indiferent de tipul contractului lor individual de muncă şi de momentul la care au devenit salariaţi. Se aplică şi tuturor angajatorilor dintr-un grup de unităţi, cu singura condiţie legală de a avea mai mult de 21 de salariaţi. Şi contractul de la nivel de sector de activitate se poate aplica salariaţilor din toate unităţile care fac parte din acest sector. [ Mai mult... ]