Infracţiuni contra siguranţei publice - Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice -
Accesul ilegal la un sistem informatic
(1)
Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)
Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3)
Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul penal adnotat. Partea specială. Jurisprudenţă naţională 2014-2020
Fapta inculpatului A care, în noaptea de 25/26.06.2011, împreună cu numitul B şi cu ajutorul numitului C, a pătruns în incinta sălii de jocuri aparţinând SC P SRL, situată în municipiul Bacău, strada ..., a deschis, succesiv, trei aparate electronice de jocuri de noroc, după care, a scos din interiorul acestora plăcuţele de memorie pe care era instalat programul informatic ce permiteau rularea jocurilor de noroc întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice prevăzută de art. 360 alin. (1) şi (2) C. pen. [ Mai mult... ]
Codul penal adnotat, Volumul II, Partea specială (1)
Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)
Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3)
Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. [ Mai mult... ]
Practică judiciară în materie penală. Drept penal. Partea specială (Dispoziţiile noului Cod penal) (1)
Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)
Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3)
Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. [ Mai mult... ]
Noul Cod penal comentat. Partea specială. Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită I.
NOUL COD PENAL ÎN RAPORT CU LEGEA PENALĂ ANTERIOARĂ
Infracţiunile în domeniul informatic, cuprinse în Capitolul VI al Titlului VII, au fost elaborate ţinându-se cont, în principal, de prevederile legii speciale în materie în vigoare la data apariţiei acestui nou cod (respectiv Legea nr. 161/2003, Titlul III, "Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice"), de anumite aspecte ce ţin de practica judiciară, de particularităţi ale spaţiului cibernetic şi mijloacelor de comunicaţii electronice, dar şi de nevoia de a oferi un răspuns juridic corespunzător în contextul amplorii pe care au luat-o în ultima perioadă fapte antisociale de genul celor analizate mai jos. [ Mai mult... ]
Noul Cod penal. Note • Corelaţii • Explicaţii, ediţia 1
1. Prezentare comparativă. Ca formulare, art. 360 noul C. pen. este relativ similar cu cel din reglementarea anterioară (art. 42 din Legea nr. 161/2003), cu diferenţa semantică de la alin. (3), care vine să „acopere” lipsa definiţiei măsurilor de securitate din norma anterioară.
În raport cu reglementarea anterioară, remarcăm proporţionalitatea regimului sancţionator cu gradul de pericol social real al infracţiunii de acces ilegal într-un sistem informatic, în condiţiile evidenţiate de alin. (3), limitele speciale ale pedepsei închisorii fiind reduse (între 2 şi 7 ani, faţă de pedeapsa închisorii de 3 la 12 ani). [ Mai mult... ]
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Precedent legislativ. Incriminarea este preluată din art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, text abrogat odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal. Câtă vreme noul Cod penal nu a preluat şi toate definiţiile din legea specială, aceasta rămâne în continuare un reper pentru înţelegerea elementelor de conţinut ale infracţiunii. Practica şi jurisprudenţa anterioare îşi păstrează actualitatea, întrucât noua reglementare nu aduce modificări conţinutului infracţiunii. [ Mai mult... ]
Drept penal. Partea specială
A. Noţiune. Caracterizare
Potrivit art. 360 C, "(1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)
Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3)
Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani". [ Mai mult... ]
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
Infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic reglementată prin dispoziţiile art. 360 NCP are corespondent în prevederile art. 42 din Titlul III al Cărţii I din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Infracţiunea în formă simplă, reglementată în alin. (1) al articolului analizat, are un conţinut identic cu cel al faptei prevăzute în reglementarea anterioară, inclusiv sub aspectul regimului sancţionator. [ Mai mult... ]
Buletinul jurisprudenţei - Repertoriu anual 2018 – Volumul I
Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu are competenţa funcţională de a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, rămânând competent să judece propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu chiar şi în situaţia în care apreciază, în fondul cauzei şi după ascultarea concluziilor reprezentantului Ministerului Public, a avocaţilor şi a inculpaţilor, că, spre exemplu, pentru infracţiunea ce atrage competenţa instanţei respective nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a se dispune luarea măsurii preventive. cum în cauză se efectuează cercetări, printre altele, şi sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 360 C. pen., pentru care, potrivit art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competenţa revine tribunalului, este competent să soluţioneze propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă, indiferent de aprecierile sale ulterioare asupra fondului propunerii respective. [ Mai mult... ]