(1)
În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 220 procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a)
creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, inclusiv cheltuielile făcute în interesul comun al creditorilor;
b)
cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiţia şi starea acestuia;

Acesta este un fragment din Codul de procedură fiscală din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
c)
creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii;
d)
creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
e)
creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii sociale şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale, inclusiv amenzile cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
f)
creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
g)
creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
h)
creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii, redevenţe ori arenzi;
i)
alte creanţe.
(2)
Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.
Acesta este un fragment din Codul de procedură fiscală din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni 1.
Vechea reglementare. Aceste prevederi corespund art. 170 VCPF, cu aceeaşi denumire marginală.
2.
Scopul reglementării. Prin acest articol, se stabileşte ordinea de distribuire în cazul în care există mai mulţi creditori ai debitorului. Faţă de ordinea prevăzută de textul legal, ar trebui luate în considerare şi următoarele:
a)
În categoria "alte datorii asimilate salariilor" se includ şi creanţele reprezentând plăţi compensatorii acordate potrivit contractului colectiv de muncă (n.a.: aplicabil - a se vedea şi Dec. CFC nr. 9/2004). [ Mai mult... ]
Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat - cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni 1.

Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni - 2019
1. Vechea reglementare. Aceste prevederi corespund art. 170 VCPF, cu aceeaşi denumire marginală.
2. Scopul reglementării. Prin acest articol, se stabileşte ordinea de distribuire în cazul în care există mai mulţi creditori ai debitorului. Faţă de ordinea prevăzută de textul legal, ar trebui luate în considerare şi următoarele:
a) În categoria „alte datorii asimilate salariilor se includ şi creanţele reprezentând plăţi compensatorii acordate potrivit contractului colectiv de muncă (n.a.: aplicabil – a se vedea şi Dec. CFC nr. 9/2004). [ Mai mult... ]
Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni - 2021 1.
Vechea reglementare. Aceste prevederi corespund art. 170 VCPF, cu aceeaşi denumire marginală.
2.
Scopul reglementării. Prin acest articol, se stabileşte ordinea de distribuire în cazul în care există mai mulţi creditori ai debitorului. Faţă de ordinea prevăzută de textul legal, ar trebui luate în considerare şi următoarele:
a)
În categoria "alte datorii asimilate salariilor" se includ şi creanţele reprezentând plăţi compensatorii acordate potrivit contractului colectiv de muncă (n.a.: aplicabil - a se vedea şi Dec. CFC nr. 9/2004). [ Mai mult... ]
Codul de procedură fiscală. Comentariu pe articole 1.
Instituţia distribuirii sumelor rezultate din executarea silită vizează ipoteza în care există mai mulţi creditori care au dreptul de a se îndestula din sumele în cauză, astfel:
-
fie executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori;
-
fie situaţia în care alţi creditori au depus titlurile lor până la data eliberării ori distribuirii sumelor.
2.
Pe cale de consecinţă, atunci când nu există alţi creditori, organul fiscal care a efectuat urmărirea silită nu este ţinut să efectueze procedura distribuirii sumelor conform art. 258 C. proc. fisc., ci va proceda la eliberarea/imputarea sumelor potrivit art. 257 C. proc. fisc. Distincţia este importantă, întrucât procedura distribuirii implică îndeplinirea unor formalităţi precum cele prevăzute la art. 259 alin. (5)-(6) C. proc. fisc. [ Mai mult... ]