Competenţa teritorială a organului fiscal local | Codul de Procedură Fiscală
Parte integrantă din Lege 207/2015
Acesta este un fragment din Codul de procedură fiscală din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Dispoziţii procedurale generale - Competenţa organului fiscal local -
Art. 38. -
Competenţa teritorială a organului fiscal local
(1) Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local al unei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale se realizează prin organul fiscal local al respectivei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
(2) În scopul administrării de către organul fiscal local a obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mari şi mijlocii, prin hotărâre a autorităţii deliberative se pot stabili criteriile în funcţie de care se stabilesc contribuabilii mari sau, după caz, contribuabilii mijlocii, precum şi listele cu respectivii contribuabili.
(3) Organul fiscal local notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.
Acesta este un fragment din Codul de procedură fiscală din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Acesta este un fragment din Codul de procedură fiscală din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat - cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni
Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni - 2021
Codul de procedură fiscală. Comentariu pe articole
Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat - cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni