Vacanţa judecătorească | Regulament
Acesta este un fragment din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 21.09.2004 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
CAPITOLUL IX Vacanţa judecătorească
Art. 92. -
Vacanţa judecătorească anuală este de două luni, de la 1 iulie la 31 august.
Art. 93. -
Acesta este un fragment din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 21.09.2004 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
În perioada vacanţei judecătoreşti se judecă:
a) în materie penală, cauzele cu arestaţi;
b) în toate materiile, cauzele considerate urgente potrivit legii sau apreciate astfel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 94. -
(1) În timpul vacanţei judecătoreşti preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împreună cu preşedinţii de secţii, desemnează un număr de judecători şi de magistraţi-asistenţi din fiecare secţie, necesar formării completelor de judecată, iar desemnarea nominală a acestora se face, în caz de divergenţă, prin tragere la sorţi.
(2) Preşedinţii de secţii, în timpul vacanţelor, alternează între ei.
(3) Personalul necesar activităţii curente în perioada vacanţei judecătoreşti, altul decât judecătorii şi magistraţii-asistenţi, se desemnează de preşedinţii de secţii şi de conducătorii compartimentelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Art. 95. -
(1) Concediile judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale magistraţilor-asistenţi se stabilesc prin Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Concediile anuale de odihnă ale celorlalte categorii de personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de lege, se efectuează în perioada vacanţei judecătoreşti.
Acesta este un fragment din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 21.09.2004 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3) Pentru motive temeinice preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate aproba efectuarea concediului de odihnă pentru personalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în altă perioadă decât cea a vacanţei judecătoreşti.
Art. 96. -
La programarea concediilor de odihnă, în perioada vacanţei judecătoreşti, se urmăreşte asigurarea prezenţei judecătorilor, a magistraţilor-asistenţi şi a celorlalte categorii de personal necesar activităţii de judecată privind cauzele cu arestaţi în materie penală şi, în toate materiile, cauzele considerate urgente potrivit legii sau apreciate astfel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.