Studiu comparativ al ultimelor modificări ale Codului Muncii (partea a IV-a), Editura Rosetti
de Alina Crăciunica

Comentariu

Studiu comparativ al ultimelor modificări ale Codului Muncii (partea a IV-a)

Alina Crăciunică

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

Avocat stagiar

1. Despre munca la domiciliu

Potrivit art. 110 din Codul Muncii republicat[1], „prin contractele colective de muncă şi/sau prin contractele individuale de muncă se pot stabili şi alte condiţii specifice privind munca la domiciliu, în conformitate cu legislaţia în vigoare”. Prevederea se regăseşte şi în Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru[2].

Munca la domiciliu este reglementată şi de legislaţia italiană, care identifică drept caracteristică principală a muncii la domiciliu munca desfăşurată de către salariat la domiciliul/reşedinţa sa ori într-un alt loc ales de el (Legea nr. 877/1973 -Noi reguli pentru a proteja munca la domiciliu[3]).

O reglementare similară se regăseşte şi în Codul Muncii spaniol[4], care prevede, în art. 13 alin. (1) că vom fi în prezenţa unui contract de muncă la domiciliu dacă munca se desfăşoară în casa lucrătorului sau într-un alt loc ales în mod liber de către acesta şi nesupravegheat de angajator. Potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, contractul va fi încheiat, în scris, cu aprobarea biroului de muncă, unde va fi depus în copie, precizând locul în care este prestat serviciul, astfel încât să se poată stabili măsurile de sănătate şi securitate în muncă necesare. Aliniatul 3 prevede că salariul, indiferent de forma în care se stabileşte, trebuie să fie cel puţin egal cu cel al unui lucrător din sectorul economic în cauză. În alineatul 4 se prevede obligativitatea angajatorului de a pune la dispoziţia angajatului care prestează muncă la domiciliu un document de control al activităţii desfăşurate, care ar trebui să indice numele lucrătorului, volumul de lucru, cantitatea de materii prime livrate, dacă au convenit să se stabilească ratele de salarii,livrarea şi primirea de obiecte făcute şi alte aspecte ale raportului de muncă. Alineatul al cincilea al aceluiaşi articol consfinţeşte dreptul la reprezentare colectivă al lucrătorilor la domiciliu.

2. Despre timpul de muncă

Articolul 111 Codul Muncii prevedea o durată maximă a timpului de lucru de 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamâna, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână. Pentru anumite sectoare de activitate, unitati sau profesii stabilite prin contractul colectiv de munca unic la nivel national, se pot negocia, prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura de activitate aplicabil, perioade de referinta mai mari de 3 luni, dar care să nu depaseasca 12 luni. La stabilirea perioadelor de referinţă nu se iau în calcul durata concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de muncă. Prevederile nu sunt aplicabile tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Elementul de noutate adus prin art. I, pct. 59 din Legea 40/2011 vizează perioadele de referinţă. Astfel, potrivit art. 114 din Codul Muncii republicat, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână. Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar care să nu depăşească 6 luni. De asemenea, în varianta modificată, se prevede că sub rezerva respectării reglementărilor privind protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii contractele colective de muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referinţă stabilită astfel cum s-a indicat mai sus, dar pentru perioade de referinţă care în nici un caz să nu depăşească 12 luni. Se menţin dispoziţiile care privesc perioadele ce nu se iau în calculul perioadei de referinţă, precum şi cele referitoare la incidenţa acestui text în cazul persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.