Pandectele Saptamanale (Rosetti) nr. 7/2011
Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale, Editura Rosetti
de Adrian Dobre
18 februarie 2011În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
coperta
Comentariu
I. Introducere
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Geneza societăţii comerciale a avut drept fundament ideea de asociere. Această idee s-a bazat pe constatarea că numai prin contribuţiile a două sau mai multor persoane se poate asigura o bază materială pentru desfăşurarea unei activităţi care să genereze profit, pe care să şi-l împartă între ele.
Mai târziu, în perioada modernă, s-a constatat că asigurarea bazei materiale (capitalul social) a unei societăţi comerciale se poate asigura şi prin contribuţia unei singure persoane. Mai mult, întreprinderea unipersonală oferă şi avantajul de a elimina neînţelegerile care se ivesc uneori între asociaţii societăţii comerciale. În acelaşi timp, o atare întreprindere unipersonală permite persoanei în cauză manifestarea plenară a iniţiativei şi asumarea riscurilor.
În mod uzual, pentru definirea societăţii comerciale, se apelează la definiţia dată de Codul civil contractului de societate civilă, dat fiind că, în lipsă de dispoziţii exprese în legea comercială, dispoziţiile Codului civil reprezintă dreptul comun (art. 1 alin. 1 C. com. român). Conform art. 1491 C. civ. în vigoare, societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea rezulta, art. 1492 C. civ. Dispunând că orice societate trebuie să aibă un obiect licit şi să fie contractată spre folosul comun, al asociaţilor. Fiecare membru trebuie să pună în comun bani, alte lucruri sau industria sa.
Potrivit art. 1881 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil[1], „Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta prin aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinte specifice sau prestaţii, cu scopul de a împărţi beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta. Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proporţional cu participarea la distribuţia beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel.”
Conform art. 1882 alin. 2 din noul Cod civil, „Orice societate trebuie să aibă un obiect determinat şi licit, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.”
Societatea comercială se constituie în scopul desfăşurării unei activităţi comerciale pe durata de timp stabilită în actul constitutiv, prin voinţa asociaţilor, exprimată în mod liber.
Constituirea unei societăţi comerciale se identifică, în finalitatea sa, cu naşterea unui subiect colectiv de drepturi şi obligaţii, a cărui menire este să participe la viaţa comunităţii în anumite condiţii, riguros reglementate prin lege şi actul constitutiv. După dobândirea personalităţii juridice, odată cu înregistrarea sa în Registrul Comerţului, societatea comercială devine un subiect de drept autonom.
Meticulozitatea şi exigenţa cu care legiuitorul reglementează constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale se datorează implicaţiilor profunde produse de prezenţa societăţii comerciale în mediul economic, ca principal vector al vieţii comerciale.
Această rigoare se justifică cu atât mai mult în situaţia dispariţiei subiectului de drept care este societatea comercială. Stingerea obligaţiilor societăţii comerciale, disoluţia patrimoniului societăţii, distribuţia între asociaţi a rezultatelor lichidării şi încetarea personalităţii juridice, efect care constituie punctul final al existenţei societăţii comerciale, nu se pot produce haotic, la voia întâmplării, întrucât ele reprezintă operaţiuni juridice are interesează nu numai pe asociaţi ci şi pe terţi, în calitate de creditori ai societăţii.
Ca persoană juridică, societatea comercială se află în raporturi juridice cu asociaţii şi stabileşte asemenea raporturi cu terţii, astfel că încetarea existenţei societăţii comerciale reclamă realizarea unor operaţii care să aibă drept rezultat nu numai încetarea personalităţii juridice, ci şi lichidarea patrimoniului societăţii, prin exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor sociale.
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Personalitatea juridică a societăţii comerciale încetează prin dizolvare şi lichidare.
Dizolvarea reprezintă modalitatea juridică de încetare a existenţei societăţii comerciale. Odată cu dizolvarea, societatea încetează să mai desfăşoare activităţile sale obişnuite, pregătindu-se pentru etapa lichidării patrimoniului, plata creditorilor şi împărţirea între asociaţi.
Dizolvarea nu afectează personalitatea juridică a societăţii, deoarece operaţiunile care se desfăşoară în cadrul acestei etape au rolul de a declanşa procesul de încetare a existenţei societăţii[2].
II. Dizolvarea societăţilor comerciale
1. Noţiunea de dizolvare a societăţilor comerciale
..........
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.