Clauza de flexibilitate | Tratat
Acesta este un fragment din Tratatul dintre Reg Belgiei, R Cehă, Regatul Danemarcei, R Federală Germania, R Estonia, R Elenă, Reg Spaniei, R Franceză, Irlanda, R Italiană, R Cipru, R Letonia, R Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, R Ungară, R Malta, Regatul Ţărilor de Jos, R Austria, R Polonă, R Portugheză, R Slovenia, R Slovacă, R Finlanda, Reg Suediei, Reg Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale UE) şi R Bulgaria şi România privind aderarea R Bulgaria şi a României la UE din 25.04.2005 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
PARTEA I - COMPETENŢELE UNIUNII -
ARTICOLUL I-18
Clauza de flexibilitate
(1) În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară în cadrul politicilor definite în partea III pentru a atinge unul dintre obiectivele menţionate în Constituţie, fără ca aceasta să fi prevăzut atribuţiile necesare în acest sens, Consiliul de Miniştri, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei Europene şi după aprobarea Parlamentului European, adoptă măsurile corespunzătoare.
(2) Comisia Europeană, în cadrul procedurii de control al principiului subsidiarităţii menţionate în articolul I-11 alineatul (3), atrage atenţia parlamentelor naţionale asupra propunerilor întemeiate pe prezentul articol.
(3) Măsurile întemeiate pe prezentul articol nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în cazul în care Constituţia exclude o astfel de armonizare.