ARTICOLUL 35 Autorizare şi înregistrare | Ordonanţă de urgenţă 92/2021
Acesta este un fragment din Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Autorizare şi înregistrare -
ARTICOLUL 35
(1) În cazul în care APM consideră că metoda de tratare propusă nu este acceptabilă din punctul de vedere al protecţiei mediului, în special atunci când metoda nu este conformă cu prevederile art. 21, aceasta refuză emiterea autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.
(2) Toate autorizaţiile/autorizaţiile integrate de mediu pentru operaţiuni de incinerare sau coincinerare cu recuperare de energie a deşeurilor se emit cu condiţia ca valorificarea să se realizeze cu eficienţă energetică ridicată.
(3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului împreună cu celelalte autorităţi publice centrale propun, dacă este cazul, prin lege procedura prin care se combină autorizaţia emisă potrivit art. 34 alin. (1) cu alte autorizaţii emise în baza altei legislaţii naţionale sau comunitare pentru a forma o singură autorizaţie în cazul în care un astfel de format înlătură:
Acesta este un fragment din Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
a) dublarea inutilă de informaţii; şi
b) repetarea muncii de către operator sau autoritatea competentă care emite autorizaţii.
Acesta este un fragment din Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.