Art 110 " | Lege 337/2006
Acesta este un fragment din Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
La articolul 110, partea introductivă şi litera a) ale alineatului (1) vor avea următorul cuprins: - " -
Art. 110.
-
(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere, cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în următoarele cazuri:
a) atunci când, în urma aplicării licitaţiei deschise, licitaţiei restrânse sau a dialogului competitiv, nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse numai oferte inacceptabile ori neconforme. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibilă numai după anularea procedurii iniţiale de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau dialog competitiv şi numai dacă cerinţele iniţiale prevăzute în documentaţia de atribuire nu sunt modificate substanţial;".

|