Parlamentul României
Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere
Modificări (4), Referinţe (9), Derogări (1), Reviste (7), Doctrine (4), Proceduri (2), Proiecte legislative (3), Referinţe în jurisprudenţăText publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 182 din 30 iulie 1992.
În vigoare de la 30 iulie 1992
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Art. 1. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
În scopul promovării schimburilor internaţionale şi al atragerii de capital străin pentru introducerea tehnologiilor noi, precum şi pentru sporirea posibilităţilor de folosire a resurselor economiei naţionale, în porturile maritime şi în cele fluviale ale României, în lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră, al altor canale navigabile şi în teritoriile din apropierea punctelor de trecere a frontierei se poate institui regimul de zonă liberă.
Art. 2. -
Zonele libere fac parte integrantă din teritoriul statului român şi li se aplică legislaţia naţională. Supravegherea vamală se face numai la limita zonelor libere.
Art. 3. -
Zonele libere trebuie să fie precis delimitate şi împrejmuite. Controlul accesului către zonele libere se efectuează de organele vamale şi grănicereşti.
Art. 4. -
În zonele libere sînt admise mijloace de transport, mărfuri şi alte bunuri, fără restricţii privind ţara de origine, de provenienţă sau de destinaţie. Nu sînt admise bunurile al căror import este prohibit pe teritoriul României prin lege sau prin convenţiile internaţionale la care România este parte.
Art. 5. -
Navele şi celelalte mijloace de transport, precum şi mărfurile sau alte bunuri care, pe orice cale, intră în sau ies din zonele libere, trebuie să fie însoţite de documentele prevăzute de legislaţia română şi de convenţiile internaţionale.
CAPITOLUL II Autorizarea de înfiinţare
Art. 6. -
Înfiinţarea şi delimitarea teritorială a zonelor libere, a unităţilor vamale şi grănicereşti corespunzătoare se fac prin hotărîre a Guvernului, la propunerea ministerelor interesate şi a autorităţilor administraţiei publice locale.
Art. 7. -
Prin hotărîrea Guvernului de înfiinţare se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a zonei libere, regimul de exploatare, administrare şi control, modul de percepere a taxelor şi a tarifelor, precum şi mijloacele necesare supravegherii vamale şi grănicereşti.
CAPITOLUL III Administrarea şi coordonarea activităţii
Art. 8. -
Administrarea zonelor libere se realizează de către administraţiile acestora, care se organizează şi funcţionează ca regii autonome.
Atribuţiile administraţiei zonei libere se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 7.
Art. 9. -
Coordonarea activităţii administraţiilor zonelor libere se exercită de către Agenţia zonelor libere din cadrul Ministerului Transporturilor.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Atribuţiile Agenţiei zonelor libere sînt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare, elaborat de Ministerul Transporturilor în termen de 30 zile de la publicarea prezentei legi.
CAPITOLUL IV Activităţi în zonele libere
Art. 10. -
Activităţile care se pot efectua în zonele libere sînt: manipularea, depozitarea, sortarea, măsurarea, ambalarea, condiţionarea, prelucrarea, asamblarea, fabricarea, marcarea, testarea, licitarea, vînzarea-cumpărarea, expertizarea, repararea, dezmembrarea mărfurilor, organizarea de expoziţii, operaţiuni de bursă şi financiar-bancare, transporturi şi expediţii interne şi internaţionale, închirierea sau concesionarea clădirilor, spaţiilor de depozitare şi a spaţiilor neamenajate destinate construirii de obiective economice şi hoteliere, controlul calitativ şi cantitativ al mărfurilor, navlosirea, agenturarea şi aprovizionarea navelor şi altor mijloace de transport, prestări de servicii şi alte activităţi specifice zonelor libere.
Art. 11. -
Activităţile prevăzute la art. 10 pot fi realizate de persoane fizice şi persoane juridice, române sau străine, numai pe baza licenţelor eliberate de administraţia zonei libere.
CAPITOLUL V Facilităţi
Art. 12. -
Terenurile şi construcţiile din zonele libere pot fi concesionate sau închiriate persoanelor fizice şi juridice, române sau străine. Regimul de concesionare şi închiriere se stabileşte prin regulamentele prevăzute la art. 7 şi 9. Termenul de concesionare poate fi de maximum 50 de ani şi se stabileşte în funcţie de valoarea investiţiei sau de specificul activităţii.
Art. 13. -
Mijloacele de transport, mărfurile şi alte bunuri provenite din străinătate sau destinate altor ţări, care se introduc în sau se scot din zonele libere, sînt exceptate de plata taxelor vamale şi a impozitelor.
Art. 14. -
Pentru activităţi desfăşurate în zonele libere, agenţii economici sînt scutiţi de plata impozitului pe circulaţia mărfurilor, a accizelor şi a impozitului pe profit, pe toată durata activităţii.
Transferarea în străinătate a profitului se face în condiţiile legii.
Art. 15. -
La lichidarea sau restrîngerea activităţii desfăşurate în zona liberă, persoanele fizice sau persoanele juridice străine pot transfera în străinătate capitalul şi profitul, după plata tuturor obligaţiilor către statul român şi partenerii contractuali.
Art. 16. -
Mijloacele de transport, mărfurile şi alte bunuri de origine română sau din import, provenite din teritoriul vamal al României, pot fi introduse în zonele libere cil respectarea prevederilor legale privind exportul sau, după caz, trimiterea temporară. Reintroducerea acestora în teritoriul vamal al ţării se face în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 17. -
Materialele şi accesoriile româneşti, care intră în zonele libere şi sînt folosite pentru fabricarea unor bunuri, sînt scutite de taxe vamale, cu îndeplinirea formalităţilor de export.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 18. -
Bunurile româneşti care se utilizează pentru construcţii, reparaţii şi întreţinerea de obiective în teritoriul zonelor libere sînt scutite de taxe vamale.
Art. 19. -
Bunurile dintr-o zonă liberă pot fi transportate în altă zonă liberă fără plata de taxe vamale. Aceste bunuri pot fi tranzitate pe teritoriul vamal al României, cu respectarea dispoziţiilor legale. De asemenea, aceste bunuri pot fi introduse în ţară cu îndeplinirea condiţiilor şi formalităţilor privind importul sau, după caz, primirea temporară.
CAPITOLUL VI Operaţiuni şi resurse financiare
Art. 20. -
Toate operaţiunile financiare legale de activităţile desfăşurate în zonele libere se fac în valută liber convertibilă acceptată de Banca Naţională a României. Fac excepţie operaţiunile financiare ce se efectuează în perioada realizării construcţiilor şi obiectivelor din zonele libere, care se pot efectua şi în lei.
Art. 21. -
Resursele financiare ale administraţiilor zonelor libere provin din:
- taxe pentru licenţe de desfăşurare de activităţi;
- venituri din aplicarea tarifelor de închiriere şi concesionare;
- alte venituri.
Nivelul tarifelor pentru închirieri şi concesionări se stabileşte prin contractele încheiate între administraţiile zonelor libere şi persoanele fizice şi juridice, române sau străine, care desfăşoară activităţi în zonele libere.
CAPITOLUL VII Sancţiuni
Art. 22. -
Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează următoarele fapte:
a) intrarea în zonele libere fără aprobarea administraţiei ori fără permise eliberate de administraţiile zonelor libere sau de alte organe autorizate prin lege, cu amendă de 250-1.000 dolari S.U.A.;
b) introducerea în zonele libere de bunuri neînsoţite de documente, cu amendă de 2.000-10.000 dolari S.U.A.;
c) desfăşurarea altor activităţi decît cele prevăzute în licenţele eliberate conform prevederilor art. 11, cu amendă de 2.500-10.000 dolari S.U.A.;
d) desfăşurarea de activităţi, altele decît cele prevăzute în hotărîrea de înfiinţare a zonei libere, cu amendă de 5.000-20.000 dolari S.U.A.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Plata amenzii prevăzute la lit. a) se poate face şi în lei, prin transformarea cuantumului acesteia la cursul oficial în vigoare la data constatării contravenţiei.
Bunurile ce fac obiectul contravenţiilor prevăzute la lit. b), c) şi d) se confiscă.
Sancţiunea poate fi aplicată şi persoanelor juridice.
Art. 23. -
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 22 se fac de împuterniciţii administraţiei zonei libere.
Art. 24. -
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia.
Plângerea se depune la administraţia zonei libere şi se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia.
Art. 25. -
Contravenţiilor prevăzute la art. 22 li se aplică dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25, 26 şi 27.
Art. 26. -
Introducerea, în zonele libere, de bunuri al căror import este prohibit pe teritoriul României constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, în afară de cazurile în care, pentru fapta săvîrşită, Codul penal sau altă lege specială prevede o pedeapsă mai mare.
Tentativa se pedepseşte.
CAPITOLUL VIII Dispoziţii finale
Art. 27. -
Investiţiile efectuate în zonele libere nu pot fi expropriate, rechiziţionate sau supuse altor măsuri cu efecte similare, decît în caz de interes public, cu respectarea prevederilor legale şi cu plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii investiţiei, care trebuie să fie promptă, adecvată şi efectivă.
Art. 28. -
Clădirile din interiorul zonelor libere nu pot fi folosite ca locuinţe. Pentru personalul care lucrează în interiorul zonelor libere se pot prevedea numai spaţii pentru desfăşurarea activităţii de pază, cantine şi restaurante.
Art. 29. -
Bunurile fabricate în zonele libere, care intră în teritoriul vamal al României, sînt supuse taxelor vamale.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 30. -
Mijloacele de transport, mărfurile şi alte bunuri care se introduc, se află în sau se scot din zonele libere, precum şi activităţile desfăşurate în aceste zone sînt supuse normelor sanitare, fitosanitare, sanitar-veterinare şi de protecţie a mediului, după caz.
Art. 31. -
Bunurile şi mijloacele de transport necesare administraţiei zonei libere urmează regimul juridic prevăzut de legislaţia naţională.
Art. 32. -
Salariile personalului care îşi desfăşoară activitatea în zonele libere se stabilesc în lei şi în valută sau numai în lei ori numai în valută, prin negocieri colective sau, după caz, individuale.
La stabilirea salariilor nu se aplică sistemul de impozitare suplimentară a acestora prevăzut de legislaţia în vigoare.
Art. 33. -
În zonele libere, personalul străin, stabilit prin convenţia părţilor, poate fi angajat în posturi de conducere şi de specialitate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Art. 34. -
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul nr. 294/1978 privind Portul liber Sulina, Decretul nr. 401/1982 pentru aprobarea Regulamentului privind exploatarea Portului liber Sulina, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR | |
IONEL ROMAN |
PREŞEDINTELE SENATULUI | |
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU |
Bucureşti, 21 iulie 1992.
Nr. 84.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.