Directiva nr. 107/2014 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal
Număr celex: 32014L0107

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 115,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpăraţi documentul în formă completă.

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,

având în vedere avizul Parlamentului European,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European,

hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,

întrucât:

(1) În ultimii ani, problemele generate de frauda fiscală şi de evaziunea fiscală la nivel transfrontalier s-au agravat considerabil, devenind un subiect de preocupare major în Uniune şi la nivel mondial. Veniturile neraportate şi neimpozitate reduc considerabil veniturile fiscale naţionale. Prin urmare, este nevoie urgent de sporirea eficienţei şi a eficacităţii colectării impozitelor. Schimbul automat de informaţii constituie un instrument important în această privinţă, iar Comisia, în comunicarea sa din 6 decembrie 2012 care conţine un Plan de acţiune privind consolidarea combaterii fraudei şi a evaziunii fiscale, a evidenţiat necesitatea de a promova cu fermitate schimbul automat de informaţii ca viitor standard la nivel european şi internaţional în materie de transparenţă şi de schimb de informaţii în domeniul fiscal.

(2) Importanţa schimbului automat de informaţii ca metodă de combatere a fraudei şi evaziunii fiscale transfrontaliere a fost recunoscută recent şi la nivel internaţional (G20 şi G8). În urma negocierilor dintre Statele Unite ale Americii şi mai multe alte ţări, inclusiv toate statele membre, referitoare la acorduri bilaterale privind schimbul automat de informaţii pentru punerea în aplicare a legii din Statele Unite privind conformitatea fiscală aplicabilă conturilor din străinătate (denumită de obicei "FATCA"), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a fost mandatată de G20 să valorifice aceste acorduri în vederea elaborării unui standard global unic pentru schimbul automat de informaţii fiscale.

(3) Consiliul European din 22 mai 2013 a solicitat extinderea schimbului automat de informaţii la nivelul Uniunii şi la nivel mondial, în vederea combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale şi a planificării fiscale agresive. Totodată, Consiliul European a salutat eforturile depuse în prezent în cadrul G20, G8 şi OCDE în direcţia elaborării unui standard global pentru schimbul automat privind Conturile Financiare în domeniul fiscal.

(4) În februarie 2014, OCDE a publicat principalele elemente ale unui standard global pentru schimbul automat de informaţii privind Conturile Financiare în domeniul fiscal şi anume un Model de acord între autorităţile competente şi un Standard comun de raportare, care au fost ulterior aprobate de miniştrii de finanţe ai G20 şi de guvernatorii băncilor centrale. În iulie 2014, Consiliul OCDE a publicat standardul global complet, inclusiv restul elementelor acestuia şi anume Comentariile pe marginea Modelului de acord între autorităţile competente şi a Standardului comun de raportare şi Modalităţile informatice de punere în aplicare a standardului global. Întregul pachet cuprinzând standardul global a fost aprobat de miniştrii de finanţe ai G20 şi de guvernatorii băncilor centrale în septembrie 2014.

(5) Directiva 2011/16/UE a Consiliului prevede deja schimbul automat de informaţii între statele membre cu privire la anumite categorii de venituri şi de capital, în principal de natură nefinanciară, pe care contribuabilii le deţin în alte state membre decât statul lor de rezidenţă. De asemenea, directiva respectivă stabileşte o abordare etapizată a consolidării schimbului automat de informaţii prin extinderea sa progresivă la noi categorii de venituri şi de capital şi prin eliminarea condiţiei potrivit căreia schimbul de informaţii trebuie să aibă loc numai dacă informaţiile sunt disponibile. În prezent, având în vedere creşterea posibilităţilor de a investi în străinătate într-o gamă largă de produse financiare, instrumentele de cooperare administrativă existente în domeniul fiscal la nivelul Uniunii şi la nivel internaţional au devenit mai puţin eficace în ceea ce priveşte combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale transfrontaliere.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpăraţi documentul în formă completă.

(6) După cum s-a evidenţiat în solicitarea Consiliului European, este oportun să se anticipeze extinderea schimbului automat de informaţii menţionată deja la articolul 8 alineatul (5) din Directiva 2011/16/UE în ceea ce priveşte rezidenţii din alte state membre. O iniţiativă a Uniunii va asigura o abordare coerentă, consecventă şi cuprinzătoare la nivelul întregii Uniuni cu privire la schimbul automat de informaţii în cadrul pieţei interne, abordare care ar putea duce la economii de costuri atât pentru administraţiile fiscale, cât şi pentru agenţii economici.

(7) Faptul că statele membre au încheiat sau sunt pe punctul de a încheia acorduri cu Statele Unite ale Americii în legătură cu FATCA înseamnă că respectivele state membre oferă sau vor oferi o cooperare extinsă în sensul articolului 19 din Directiva 2011/16/UE şi că sunt sau vor fi obligate să ofere o astfel de cooperare extinsă şi altor state membre.

(8) Încheierea de acorduri paralele şi necoordonate de către statele membre în temeiul articolului 19 din Directiva 2011/16/UE ar putea conduce la denaturări care ar fi în detrimentul bunei funcţionări a pieţei interne. Schimbul automat de informaţii extins pe baza unui instrument legislativ la nivelul Uniunii ar evita necesitatea ca statele membre să invoce articolul menţionat, în vederea încheierii de acorduri bilaterale sau multilaterale care pot fi considerate adecvate pe aceeaşi temă în absenţa legislaţiei relevante a Uniunii.

(9) Pentru a reduce la minimum costurile şi sarcinile administrative atât pentru administraţiile fiscale, cât şi pentru agenţii economici, este de asemenea esenţial să se asigure faptul că domeniul extins de aplicare a schimbului automat de informaţii în cadrul Uniunii este în concordanţă cu evoluţiile de pe plan internaţional. Pentru a atinge acest obiectiv, statele membre ar trebui să impună Instituţiilor lor Financiare să aplice norme de raportare şi de precauţie care să fie pe deplin compatibile cu cele prevăzute în Standardul comun de raportare elaborat de OCDE. De asemenea, domeniul de aplicare al articolului 8 din Directiva 2011/16/UE ar trebui să fie extins pentru a include informaţiile cuprinse în Modelul de acord între autorităţile competente şi în Standardul comun de raportare ale OCDE. Se preconizează că fiecare stat membru va avea o listă unică a Instituţiilor Financiare Nonraportoare şi a Conturilor Excluse, stabilite la nivel intern, pe care o va utiliza atât pentru punerea în aplicare a prezentei directive, cât şi pentru aplicarea altor acorduri de punere în aplicare a standardului global.

(10) Categoriile de Instituţii Financiare Raportoare şi categoriile de Conturi care fac obiectul raportării, reglementate de prezenta directivă, sunt concepute pentru a limita posibilităţile contribuabililor de evitare a raportării prin transferuri de active către Instituţii Financiare sau prin investiţii în produse financiare care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. Cu toate acestea, anumite Instituţii Financiare şi conturi care prezintă un risc scăzut de a fi utilizate pentru evaziune fiscală ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. În general, în prezenta directivă nu ar trebui să fie incluse praguri, deoarece acestea ar putea fi eludate uşor prin divizarea conturilor între diferite Instituţii Financiare. Informaţiile financiare care trebuie să facă obiectul raportării şi al schimbului ar trebui să se refere nu numai la totalitatea veniturilor relevante (dobânzi, dividende şi tipuri similare de venituri), ci şi la soldurile conturilor şi la veniturile din vânzarea Activelor Financiare, scopul fiind acela de a aborda situaţiile în care contribuabilul încearcă să ascundă capitaluri reprezentate de venituri sau active în cazul cărora s-a eludat impozitarea. Prin urmare, prelucrarea informaţiilor în temeiul prezentei directive este necesară şi proporţională în scopul de a permite administraţiilor fiscale ale statelor membre să identifice în mod corect şi fără echivoc contribuabilii vizaţi, să îşi administreze şi să asigure punerea în aplicare a legislaţiei lor fiscale în situaţii transfrontaliere, să evalueze probabilitatea comiterii de evaziuni fiscale şi să evite investigaţii suplimentare inutile.

(11) Instituţiile Financiare Raportoare ar putea să îşi îndeplinească obligaţiile de informare faţă de fiecare Persoană care face obiectul raportării prin utilizarea modalităţilor de comunicare, inclusiv în ceea ce priveşte frecvenţa, prevăzute în procedurile lor interne în conformitate cu dreptul lor intern.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpăraţi documentul în formă completă.