Dreptul la învăţătură | Constituţia
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - Drepturile şi libertăţile fundamentale -
ARTICOLUL 32
Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003). Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Constituţia României. Comentariu pe articole, ediţia 1
Drept constituţional şi instituţii politice, Vol II, ediţia 15
Constituţia României. Comentariu pe articole, ediţia 2
Drepturile şi libertăţile fundamentale în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Volumul II, Vol 2, ediţia 1
Constituţia României. Comentariu pe articole., ediţia 3
§ 1. Noţiune. Încadrare
Dreptul la învăţătură este considerat oparte adreptului la educaţie. Acesta din urmă include odiversitate de drepturi şi libertăţi ale părinţilor şi ale copiilor, cărora le corespund oserie de obligaţii ale statului. Scopul garantării acestui drept este complex: pe de-o parte, el asigură educarea persoanei pentru ase putea încadra, potrivit performanţelor şi aptitudinilor sale, în structurile sociale. Pe de altă parte, dreptul la educaţie impune oserie de obligaţii persoanei, în raporturile dintre părinţi şi copii, dar şi în finalul procesului educaţional. Astfel putem explica obligativitatea unor forme de învăţământ, până la un anumit nivel (învăţământul general-obligatoriu, învăţământul liceal). În ceea ce priveşte obligaţiile statului privind respectarea dreptului la învăţătură, s-a remarcat că acesta „se poate afla în poziţia paradoxală de afi atât principalul „furnizor” al învăţământului (...) cât şi de aavea obligaţia de anu îşi folosi poziţia privilegiată în vederea impunerii unui set de opinii sau perspective cu excluderea totală aaltora: el trebuie să educe, dar nu să îndoctrineze” (David J. Harris). Potrivit art. 26 al Declaraţiei Universale aDrepturilor Omului, „educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină apersonalităţii umane şi întărirea respectului pentru drepturile fundamentale. Ea trebuie să stimuleze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau religioase.” Prin armonizarea cu reglementările internaţionale în materie, acesta este şi scopul reglementării constituţionale din România adreptului la învăţătură. [ Mai mult... ]
Drept constituţional şi instituţii politice, Vol II, ediţia 15
România este un stat social. Acest caracter rezultă atât din natura (esenţa) statului, cât şi mai ales din funcţiile sale. Statul modern poate şi trebuie să imprime tuturor acţiunilor economice, politice, culturale, un conţinut social fundamentat pe valori etice şi umane care să creeze terenul fertil exprimării reale apersonalităţii cetăţenilor, adrepturilor şi libertăţilor lor, aşanselor lor egale. Statul social nu poate fi un simplu partener de afaceri, un simplu observator, ci un participant care trebuie să intervină, trebuie să aibă iniţiativă şi, mai ales, să ia măsuri care să asigure realizarea binelui comun. El trebuie să protejeze pe cel slab, dezavantajat de şansă, trebuie să sprijine sectoare economice aflate în criză, dar care sunt indispensabile promovării unui trai civilizat, trebuie să asigure funcţionarea unor servicii publice de protecţie şi intervenţie socială. Înţelegerea caracterului social al statului ne permite explicarea sensului şi dimensiunilor unor prevederi constituţionale, precum cele din: art. 32 privind garantarea dreptului la învăţătură; art. 34 privind obligaţia statului de alua măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice; art. 41 privind protecţia socială amuncii; art. 47 privind obligaţia statului de alua măsurile necesare asigurării unui nivel de trai decent cetăţenilor; art. 49 privind protecţia copiilor şi tinerilor; art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap. [ Mai mult... ]
Constituţia României. Comentariu pe articole, ediţia 2
§1
Noţiune. Încadrare
Dreptul la învăţătură este considerat o parte a dreptului la educaţie. Acesta din urmă include o diversitate de drepturi şi libertăţi ale părinţilor şi ale copiilor, cărora le corespund o serie de obligaţii ale statului. Scopul garantării acestui drept este complex: pe de-o parte, el asigură educarea persoanei pentru a se putea încadra, potrivit performanţelor şi aptitudinilor sale, în structurile sociale. Pe de altă parte, dreptul la educaţie impune o serie de obligaţii persoanei, în raporturile dintre părinţi şi copii, dar şi în finalul procesului educaţional. Astfel putem explica obligativitatea unor forme de învăţământ, până la un anumit nivel (învăţământul general-obligatoriu, învăţământul liceal). În ceea ce priveşte obligaţiile statului privind respectarea dreptului la învăţătură, s-a remarcat că acesta „se poate afla în poziţia paradoxală de a fi atât principalul „furnizor” al învăţământului (...) cât şi de a avea obligaţia de a nu îşi folosi poziţia privilegiată în vederea impunerii unui set de opinii sau perspective cu excluderea totală a altora: el trebuie să educe, dar nu să îndoctrineze” (David J. Harris). Potrivit art. 26 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, „educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului pentru drepturile fundamentale. Ea trebuie să stimuleze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau religioase”. Prin armonizarea cu reglementările internaţionale în materie, acesta este şi scopul reglementării constituţionale din România a dreptului la învăţătură. [ Mai mult... ]
Drepturile şi libertăţile fundamentale în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Volumul II, Vol 2, ediţia 1
Dreptul la învăţătură este unul dintre drepturile fundamentale ce face parte din generaţia a doua de drepturi, denumite şi drepturi negative. Pentru existenţa acestui drept, statul trebuie să se implice pregătind dascăli şi creând şcoli unde să înveţe copiii. Dreptul la învăţătură este parte a dreptului la educaţie. Prin învăţătură se asigură educaţia copiilor şi tinerilor, dar şi pregătirea lor profesională în vederea integrării în societate şi pe piaţa muncii la maturitate. Prin conţinutul său, dreptul la învăţătură este un drept social-cultural. Este un drept social datorită numărului mare al destinatarilor săi şi este un drept cultural datorită scopului său, acela al educării copiilor şi tinerilor. Datorită importanţei lui, acest drept este reglementat atât la nivel intern, cât şi la nivel internaţional printr-o serie de pacte şi convenţii internaţionale. Astfel, Declaraţia Universală a drepturilor Omului prevede în art. 26: "Orice persoană are dreptul la învăţătură. Învăţământul trebuie să fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveşte învăţământul elementar şi general. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învăţământul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit. Învăţământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale. El trebuie să promoveze înţelegerea, toleranţa, prietenia între toate popoarele şi toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii. Părinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învăţământ pentru copiii lor minori". Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale prevede în art. 13 dreptul pe care îl are orice persoană la educaţie. Educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale şi să întărească respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Prin educaţie, orice persoană trebuie să devină capabilă de a juca un rol util într-o societate liberă, să favorizeze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate naţiunile şi toate grupurile rasiale, etnice sau religioase şi să încurajeze dezvoltarea activităţilor Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale conţine în Protocolul 1 la art. 2 prevederea conform căreia "Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filosofice". De asemenea, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garantează în art. 14 dreptul la educaţie. [ Mai mult... ]
Constituţia României. Comentariu pe articole., ediţia 3
§1
Noţiune. Încadrare
Dreptul la învăţătură este considerat o parte a dreptului la educaţie. Acesta din urmă include o diversitate de drepturi şi libertăţi ale părinţilor şi ale copiilor, cărora le corespund o serie de obligaţii ale statului. Scopul garantării acestui drept este complex: pe de-o parte, el asigură educarea persoanei pentru a se putea încadra, potrivit performanţelor şi aptitudinilor sale, în structurile sociale. Pe de altă parte, dreptul la educaţie impune o serie de obligaţii persoanei, în raporturile dintre părinţi şi copii, dar şi în finalul procesului educaţional. Astfel putem explica obligativitatea unor forme de învăţământ, până la un anumit nivel (învăţământul general-obligatoriu, învăţământul liceal). În ceea ce priveşte obligaţiile statului privind respectarea dreptului la învăţătură, s-a remarcat că acesta "se poate afla în poziţia paradoxală de a fi atât principalul "furnizor" al învăţământului (...) cât şi de a avea obligaţia de a nu îşi folosi poziţia privilegiată în vederea impunerii unui set de opinii sau perspective cu excluderea totală a altora: el trebuie să educe, dar nu să îndoctrineze" (David J. Harris). Potrivit art. 26 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, "educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului pentru drepturile fundamentale. Ea trebuie să stimuleze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau religioase". Prin armonizarea cu reglementările internaţionale în materie, acesta este şi scopul reglementării constituţionale din România a dreptului la învăţătură. [ Mai mult... ]