Guvernul României
Ordonanţa de urgenţă nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic Sidex - S.A. Galaţi
Modificări (7), Puneri în aplicare (1), Referinţe (1), Reviste (1)Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 627 din 05 octombrie 2001.
În vigoare de la 05 octombrie 2001
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) În vederea privatizării Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi, denumită în continuare societate, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, denumită în continuare APAPS, transferă dreptul de proprietate asupra întregului pachet de acţiuni deţinut de stat la societate către investitorul strategic, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În acord cu strategia de privatizare a societăţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.032/2000, APAPS oferă la privatizare investitorului strategic acţiunile noi rezultate din orice conversie în acţiuni a creanţelor deţinute asupra societăţii.
Art. 2. -
În înţelesul prezentului act normativ, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) investitor strategic - LNM Holdings N.V., în calitate de cumpărător al pachetului majoritar de acţiuni în societate;
b) data finalizării - data realizării privatizării societăţii prin transferul către cumpărător al dreptului de proprietate asupra tuturor acţiunilor deţinute la societate de către APAPS, în numele statului, precum şi asupra celor care vor reveni APAPS ca urmare a conversiei în acţiuni a creanţelor menţionate la art. 3, 5 şi 6;
c) certificate de obligaţii bugetare - certificatele care precizează obligaţiile bugetare ale societăţii, emise de Ministerul Finanţelor Publice, de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi de orice alte instituţii ale statului, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997.
Art. 3. -
Se aprobă stingerea, prin conversia în acţiuni care vor fi vândute investitorului strategic, a următoarelor creanţe asupra societăţii:
a) creanţele bugetare ale Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi ale altor instituţii ale statului asupra societăţii, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, cu excepţia majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel, care se scutesc de la plată potrivit art. 9 alin. (1), exigibile la data de 31 iulie 2001, conform certificatelor de obligaţii bugetare;
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
b) creanţele statului constând în sume plătite de Ministerul Finanţelor Publice în calitate de garant băncilor împrumutătoare în contul împrumuturilor contractate de societate şi garantate de stat, dobânzile şi comisioanele aferente, precum şi comisionul datorat fondului de risc, exigibile la data de 31 iulie 2001.
Art. 4. -
Se aprobă stingerea, prin conversia în acţiuni care vor fi vândute investitorului strategic, a următoarelor creanţe asupra societăţii:
a) creanţele bugetare ale Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi ale altor instituţii ale statului asupra societăţii, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, cu excepţia majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel, care se scutesc de la plată potrivit art. 9 alin. (1), calculate de la data de 31 iulie 2001 până la data finalizării;
b) creanţele statului constând în sume plătite de Ministerul Finanţelor Publice în calitate de garant băncilor împrumutătoare în contul împrumuturilor contractate de societate şi garantate de stat, precum şi dobânzile şi comisioanele aferente, calculate de la data de 31 iulie 2001 până la data finalizării.
Art. 5. -
Se aprobă stingerea, prin conversia în acţiuni care vor fi vândute investitorului strategic, a creanţelor APAPS asupra societăţii, constând în dividende şi finanţări.
Art. 6. -
(1) Se aprobă preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, prin contract de cesiune de creanţă, a creanţelor bancare reprezentând credite şi dobânzi aferente acestora, în limita sumei de 20 milioane dolari S.U.A., clasificate la categoria "pierderi", conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 409/2001, pe care Banca Comercială Română - S.A. le are asupra societăţii. În schimbul activelor preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare Banca Comercială Română - S.A. va primi titluri de stat denominate în valută, la valoarea nominală totală de 20 milioane dolari S.U.A.
(2) Titlurile de stat sunt negociabile, au scadenţa la 2 ani, se emit cu data predării creanţelor la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare şi sunt purtătoare de dobândă de 5% pe an, calculată şi plătită trimestrial.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3) Plata dobânzii titlurilor de stat emise în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se efectuează în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare trimestrului expirat.
(4) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 409/2001, se aprobă preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a creanţelor pe care societatea le are împotriva societăţilor comerciale "Tepro" - S.A. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, Str. Chişinăului nr. 132, judeţul Iaşi, şi "Helitube" - S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, şos. Colentina nr. 461, sectorul 2.
(5) Se aprobă stingerea, prin conversia în acţiuni care vor fi vândute investitorului strategic, a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, precum şi a creanţelor care vor fi preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare conform alin. (1), diminuate cu valoarea nominală a creanţelor preluate conform alin. (4).
Art. 7. - Puneri în aplicare (1)
Se aprobă stingerea debitelor societăţii, exigibile la data finalizării, către societăţile comerciale "Electrica" - S.A., "Termoelectrica"- S.A., "Romgaz" - S.A., "Distrigaz Sud" - S.A. şi "C.F.R. Marfă" - S.A. în condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea următoarelor reguli:
a) totalul debitelor, inclusiv majorările de tarif, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată nerecuperate de creditorii menţionaţi mai sus şi a penalităţilor de întârziere aferente acestor debite, vor face obiectul unor conversii în acţiuni la valoarea nominală de 25.000 lei/acţiune;
b) taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă acestor debite şi nerecuperată de creditorii menţionaţi, se anulează la data finalizării, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 8. -
(1) Se mandatează reprezentanţii statului în cadrul organelor de conducere ale societăţii să acţioneze pentru:
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
a) majorarea capitalului social al societăţii prin conversia în acţiuni a tuturor creanţelor menţionate la art. 3-7, la valoarea nominală a acestora de 25.000 lei/acţiune;
b) ridicarea dreptului de preferinţă al celorlalţi acţionari la subscrierea de noi aporturi pentru menţinerea cotei lor de participare la capitalul social.
(2) În sensul art. 212 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conversia reprezintă un motiv temeinic pentru ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi la subscrierea acţiunilor nou-emise.
(3) Se mandatează reprezentanţii statului în cadrul organelor de conducere ale creditorilor menţionaţi la art. 7 să acţioneze pentru aprobarea conversiei în acţiuni, la valoarea nominală de 25.000 lei/acţiune, a tuturor creanţelor acestora asupra societăţii, la paritate cu valoarea nominală a creanţelor.
(4) Acţiunile emise de societate ca urmare a conversiilor, aparţinând creditorilor menţionaţi la art. 3, 4 şi 6, se transferă către APAPS pe bază de protocol, în vederea vânzării acestora către investitorul strategic.
(5) Se mandatează reprezentanţii statului în cadrul organelor de conducere ale creditorilor menţionaţi la art. 7 să acţioneze pentru transmiterea către APAPS, pe bază de protocol, a acţiunilor aparţinând acestora, emise de societate ca urmare a conversiilor, în vederea vânzării lor către investitorul strategic.
(6) Sumele rezultate în urma vânzării acţiunilor se distribuie de APAPS instituţiilor şi societăţilor comerciale menţionate la art. 3, 4, 6 şi 7, proporţional cu valoarea creanţelor convertite în acţiuni, în termen de 30 de zile de la data încasării preţului.
Art. 9. -
(1) Se scutesc de la plată toate majorările de întârziere şi penalităţile de orice fel aferente creanţelor prevăzute la art. 3-7, acumulate până la data conversiilor.
(2) La data conversiei în acţiuni a creanţelor APAPS asupra societăţii, conform prevederilor art. 5, se anulează şi obligaţiile APAPS către buget ca urmare a neîncasării dividendelor.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 10. -
(1) Creditorii menţionaţi la art. 3-6 sunt mandataţi să renunţe la toate litigiile, acţiunile în justiţie sau în faţa instanţelor arbitrale, precum şi la acţiunile de executare silită în legătură cu creanţele ce vor fi convertite conform dispoziţiilor art. 3-6 şi să solicite ridicarea şi radierea oricărei garanţii reale mobiliare sau imobiliare, precum şi a oricăror alte sarcini instituite în orice moment, pentru a asigura rambursarea creanţelor respective.
(2) Reprezentanţii statului în organele de conducere ale creditorilor menţionaţi la art. 7 sunt mandataţi să acţioneze pentru renunţarea la toate litigiile, acţiunile în justiţie sau în faţa instanţelor arbitrale, precum şi la acţiunile de executare silită în legătură cu creanţele ce vor fi convertite conform dispoziţiilor art. 7 şi să solicite ridicarea şi radierea oricărei garanţii reale mobiliare sau imobiliare, precum şi a oricăror alte sarcini instituite în orice moment, pentru a asigura rambursarea creanţelor respective.
Art. 11. -
(1) Prin derogare de la prevederile art. 32 din Legea datoriei publice nr. 81/1999, debitele neachitate de către societate, inclusiv dobânzile şi comisioanele aferente, rezultate din contractele de împrumut extern cu garanţia statului, vor fi plătite în continuare la scadenţă, de Ministerul Finanţelor Publice în numele societăţii.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi rambursate eşalonat de către societate în termen de 10 ani, cu o perioadă de graţie de 3 ani.
(3) Societatea va fi scutită de obligaţia de plată a oricăror majorări de întârziere şi penalităţi pe perioada de graţie. În cazul în care societatea nu îşi va respecta oricare dintre termenele de plată prevăzute în acordurile de eşalonare, se vor percepe majorări de întârziere, conform legislaţiei în vigoare, de la data scadenţei până la plata integrală a debitului.
Art. 12. -
Se scutesc de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată importurile de echipamente, materii prime şi orice alte produse, efectuate direct de către societate în vederea realizării obiectului principal de activitate şi a efectuării angajamentului privind investiţiile tehnologice şi de protecţie a mediului, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data finalizării, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 13. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată se scutesc de la plata taxei pe valoarea adaugată livrările de pe piaţa internă de echipamente, materii prime şi de orice alte produse către societate, în vederea realizării angajamentului privind investiţiile tehnologice şi de protecţie a mediului, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data finalizării, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Furnizorii vor deduce taxa aferentă bunurilor achiziţionate destinate acestor operaţiuni.
Art. 14. -
(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 se acordă o amânare de 3 ani pentru achitarea taxei pe valoarea adăugată de plată, rezultată din decontul de T.V.A. întocmit lunar, începând cu data finalizării.
(2) Taxa pe valoarea adăugată de plată, rezultată în urma întocmirii decontului lunar, se va înregistra în contul 4428 "T.V.A. neexigibilă." La sfârşitul perioadei de 3 ani suma taxei pe valoarea adăugată amânată la plată, cumulată în contul 4428, se achită într-o singură tranşă.
Art. 15. -
Se acordă societăţii următoarele facilităţi temporare privitoare la plata contribuţiilor de asigurări sociale, contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi a contribuţiilor la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, după cum urmează:
a) eşalonarea plăţii, cu o perioadă de graţie de 36 de luni de la data finalizării, pentru sumele aferente primelor 36 de luni de la data finalizării, în sensul că debitele aferente fiecăreia dintre aceste luni, înregistrate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale în această perioadă, se vor plăti lunar începând cu luna a 37-a de la data finalizării (data primei plăţi);
b) amânarea la plată cu 24 de luni de la data primei plăţi a sumelor reprezentând diferenţa dintre contribuţia lunară pentru asigurări sociale normal datorată şi suma pe care societatea ar urma să o plătească lunar, în limita cheltuielilor cu salariile prevăzute în bugetul său anual de venituri şi cheltuieli (diferenţa cumulată);
c) plata diferenţei cumulate în 36 de rate lunare începând cu luna a 25-a de la data primei plăţi;
d) pe perioada cuprinsă între data finalizării şi a 61-a lună de la data finalizării nu se datorează penalităţi de întârziere.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 16. -
Prin derogare de la prevederile art. 1 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, societatea este scutită de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 1 ianuarie 2002.
Art. 17. -
APAPS este mandatată să acorde investitorului strategic, pentru o perioadă de 5 ani de la data finalizării, o opţiune de cumpărare pentru toate acţiunile noi dobândite în numele statului la societate.
Art. 18. -
Nerespectarea destinaţiei bunurilor ce intră sub incidenţa art. 12 şi 13 conduce la plata de către societate a taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată aferente.
Art. 19. -
(1) Salariaţii societăţii care într-o perioadă de 36 de luni de la data finalizării se pensionează în condiţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, a pensiei anticipate sau a pensiei anticipate parţial, beneficiază, până la expirarea perioadei celor 36 de luni, şi de un venit de completare egal cu diferenţa dintre pensia calculată şi salariul individual mediu net din ultimele 12 luni de activitate.
(2) Salariaţii al căror contract individual de muncă va înceta, inclusiv pe baza acordului încheiat între societate şi salariat, într-o perioadă de 12 luni de la data finalizării beneficiază de ajutor de şomaj stabilit în baza prevederilor legale în vigoare şi au dreptul, până la expirarea perioadei celor 12 luni, la un venit de completare egal cu diferenţa dintre nivelul ajutorului de şomaj şi salariul individual mediu net din ultimele 12 luni de activitate.
(3) Sumele destinate acoperirii valorii venitului de completare se suportă de la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj şi sunt exceptate de la plata obligaţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(4) Rambursarea parţială a plăţilor efectuate în acest scop de la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj se va face din bugetul componentei de plăţi compensatorii a Programului RICOP, în conformitate cu prevederile memorandumului de finanţare şi ale memorandumului de înţelegere RICOP.
(5) Veniturile de completare de care pot beneficia salariaţii societăţii, care îşi încetează activitatea în perioada de 36 de luni de la data finalizării, sunt asimilate plăţilor compensatorii şi se vor acorda în condiţiile prevăzute prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 20 -
Începând cu data finalizării până la data integrării României în Uniunea Europeană societatea va fi exonerată de la obligaţia respectării oricăror preţuri de export care ar putea fi impuse în numele statului român de către orice autoritate competentă, cu condiţia ca preţul de export practicat să acopere costurile de fabricaţie şi să asigure o marjă de profit.
Art. 21. -
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, APAPS este mandatată să notifice Consiliului Concurenţei, în numele Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi al oricăror alte instituţii publice care acordă ajutoarele de stat în sensul prevederilor Legii nr. 143/1999, ajutoarele de stat acordate de aceste instituţii printr-un singur formular de notificare.
Art. 22. -
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Finanţelor Publice va prezenta Guvernului spre aprobare normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 7, 11, 12 şi 13 din aceasta.
PRIM-MINISTRU | |
ADRIAN NĂSTASE |
Contrasemnează: | |
Ministrul Autorităţii pentru Privatizare | |
şi Administrarea Participaţiilor Statului, | |
Ovidiu Tiberiu Muşetescu | |
Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, | |
Marian Sârbu | |
Ministrul finanţelor publice, | |
Mihai Nicolae Tănăsescu |
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Bucureşti, 27 septembrie 2001.
Nr. 119.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.