Scurte observaţii critice asupra unui proiect de modificare a Legii nr. 241/2005 a evaziunii fiscale
de Adrian Stan

Consideraţii introductive

O recentă discuţie asupra unui proiect de lege prin care se doreşte modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale⁽¹⁾ ne-a atras atenţia şi am considerat necesar să procedăm la consultarea paginilor web oficiale ale camerelor legislativului, pentru a observa stadiul în care proiectul de lege se află în parcursul său⁽²⁾ .

Proiectul a trecut oarecum neobservat de specialişti, din verificările efectuate nefiind realizate până la acest moment analize sau comentarii pe marginea acestuia, excepţie făcând scurte articole de presă. Am constatat, nu fără surprindere, că, la data de 19.12.2018, a fost adoptată de Camera Deputaţilor forma finală pentru promulgare a legii, aceasta fiind depusă la data de 20.12.2018 la Secretariatul general, pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii acesteia.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

Procedura controlului de constituţionalitate a priori, reglementată de art. 146 lit. a) din Constituţia României, numită şi obiecţie de neconstituţionalitate⁽³⁾ , priveşte legitimitatea constituţională a unei legi, înainte de momentul promulgării sale, în perioada de după adoptarea sa de legislativ⁽⁴⁾ .

La o primă analiză, Legea cuprinde unele soluţii vădit contrare soluţiilor Codului penal şi Codului de procedură penală şi care contravin principiului separaţiei puterilor în stat, al independenţei judecătorilor, dar şi celui al egalităţii cetăţenilor în faţa legii. De asemenea, o serie de critici pot fi formulate cu privire la tehnica legislativă deficitară folosită, prin inserarea unor termeni şi expresii ce se îndepărtează de domeniul dreptului penal. Vom încerca, pe scurt, să ne oprim asupra acestor dispoziţii ce credem că nu vor depăşi un control de constituţionalitate, în cazul în care acesta va fi promovat⁽⁵⁾ .

Critici ale expunerii de motive

Expunerea de motive⁽⁶⁾ a actului legislativ este deosebit de succintă şi nu respectă, în opinia noastră, standardele unui asemenea act⁽⁷⁾, mai ales atunci când este vorba de modificări ce se doresc a avea o însemnătate ridicată, cu consecinţe serioase pe plan sancţionator.

Se spune aşadar că principalul temei al iniţativei este "starea sistemului judiciar românesc în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie şi gradul de aglomerare, cât şi numeroasele cauze în care România a fost condamnată de instanţele internaţionale pentru aceste condiţii". O primă critică a acestei afirmaţii este că gradul de aglomerare din penitenciare (real, de altfel) şi condiţiile precare de detenţie nu ţin de sistemul judiciar, fiind, eventual, chestiuni de tip administrativ, e drept, conexe justiţiei, dar totuşi care exced înţelesului de sistem judiciar pe care îl dă iniţiatorul. Justiţia se înfăptuieşte de instanţele de judecată, iar nu în penitenciare, fiind de altfel cunoscut că detenţia ţine de individualizarea post-iudicium a executării pedepselor, după ce judecătorul "a spus dreptul", aşadar după ce faptele judecate au intrat în puterea lui facta praeterita.

Pe de altă parte, deşi am criticat chiar vehement limitele deosebit de ridicate de pedeapsă ale formelor agravate ale infracţiunii de evaziune fiscală⁽⁸⁾ [referindu-ne la alin. (2) şi (3) ale art. 9 al Legii nr. 241/2005], nici expunerea de motive şi nici forma finală adoptată de Camera Deputaţilor nu fac nicio referire la pedepsele disproporţionat de ridicate. Apreciem totuşi că, majoritatea faptelor de evaziune fiscală nu duc la condamnarea de către instanţe la pedepse cu închisoarea în regim de detenţie, cazurile grave, unde practic alternativa fără privare de libertate este imposibilă, fiind, totuşi, excepţia, iar nu regula. A susţine aşadar că aglomerarea penitenciarelor este motivul pentru care s-a procedat la modificările despre care ne-am propus să vorbim aici este, credem, o teză falsă.

Apoi, expunerea de motive mai spune într-o exprimare ce contrazice flagrant vechi şi actuale principii ale dreptului penal că "scopul pedepselor este prevenţia, reeducarea, dar şi recuperarea prejudiciilor şi nu menţinerea persoanelor în detenţie, fapt ce atrage şi mai multe cheltuieli din partea statului".

Nu dorim să aprofundăm din punct de vedere teoretic ce reprezintă scopul puniţiei, deoarece aceasta ar depăşi cu mult întinderea modestelor noastre consideraţii. Despre ceea ce reprezintă scopul pedepsei credem că uneori este mai bine a păstra tăcerea decât a risca să spunem prea puţin sau, mai mult decât atât, să prezentăm idei false, vădit lipsite de logică⁽⁹⁾.

Scopul pedepselor nu poate fi sub nicio formă recuperarea prejudiciilor, acesta poate fi, eventual, unul dintre scopurile procesului penal. Este real că finalitatea pedepselor gravitează între retribuţie şi prevenţie⁽¹⁰⁾ (punitur quia peccatm est, et non peccetur, spuneau cei vechi, în compromisul realizat între pura retribuţie, cu rol mai degrabă de răzbunare, şi utilitatea socială a pedepsei), dar a afirma că scopul pedepsei este recuperarea prejudiciilor este un nonsens juridic. Recuperarea prejudiciilor este un scop al celui păgubit, deci al acţiunii civile, alăturată acţiunii publice, penale, care rămâne însă o acţiune accesorie, chiar şi atunci când cel păgubit este însuşi statul, cum este cazul la infracţiunile de evaziune fiscală. Statul care are atributul a judeca este acelaşi cu statul care este vătămat prin fapta de evaziune, dar, printr-o ficţiune necesară, identitatea este înlăturată în procesul penal. Autoritatea protejează cetăţenii, dar trebuie să se protejeze şi pe ea însăşi. Altfel, am discuta despre principiul nemo esse debet judex in propria causam suam⁽¹¹⁾.

Apoi, a afirma că o persoană este condamnată pentru a fi recuperat prejudiciul pe care aceasta l-a cauzat prin fapta săvârşită este, credem, deosebit de periculos pentru sistemul dreptului penal. Schimbând raţiunea dreptului de a pedepsi, deplasându-l de la scopul originar la cel patrimonial, credem că se înaintează pe o cale greşită, în care justiţia penală se apropie mai degrabă de o justiţie patrimonială decât de sistemul tradiţional. În orice caz, paşi pe acest drum s-au efectuat şi, cu greu se pare că aceştia mai pot fi opriţi. Aceasta deoarece amploarea infracţionalităţii de tip antreprenorial a făcut, cel puţin în primă fază la nivelul organizaţiilor internaţionale, începând cu deceniul nouă al secolului trecut iar apoi şi la nivel statal, ca interesul pentru urmărirea şi recuperarea produsului infracţiunilor să devină unul dintre principalele obiective ale politicii penale globale. Aşadar, produsul infracţiunii, înţelegând aici pe de o parte, lato sensu, prejudiciul de natură civilă cauzat celui vătămat iar pe de altă parte bunurile create prin violarea legii a devenit pe de o parte o constantă a activităţii infracţionale iar pe de altă parte un scop de bază al autorităţilor⁽¹²⁾.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

Infracţiuni de pericol sau infracţiuni de rezultat

În legătură cu infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005, cu toate că opinia majoritară este că acestea sunt infracţiuni de rezultat, urmarea fiind producerea unui prejudiciu bugetului de stat, s-a exprimat şi opinia contrară⁽¹³⁾ , în sensul că acestea ar fi infracţiuni de pericol, cu excepţia celei incriminate de art. 8 al Legii⁽¹⁴⁾ . Autorii afirmă că legea nu pretinde pentru consumarea infracţiunilor prevăzute de art. 9 un rezultat material, cert şi constatabil, prejudiciul rămânând o urmare de drept civil a infracţiunii, cu relevanţă penală doar în materia individualizării răspunderii penale, legale şi judiciare. Totuşi, nu poate fi omis, se mai arată, că analiza cazurilor de evaziune fiscală se face de fiecare dată prin raportare la prejudiciul produs, prejudiciul fiind o consecinţă implicită a săvârşirii infracţiunilor, ceea ce nu ar însemna totuşi că acestea devin infracţiuni de rezultat⁽¹⁵⁾ . Neplata a ceea ce era datorat nu duce la o apropriere a infractorului cu un bun, în sens clasic al termenului, acesta nu ia ceva la care nu avea dreptul, ci nu achită ceva la care ar fi obligat, cauzând un prejudiciu, un beneficiu nerealizat al statului.

S-a mai observat⁽¹⁶⁾, în legătură cu faptele sancţionate de art. 9 al legii speciale că urmarea imediată a infracţiunilor de evaziune fiscală, în cazul celor mai multe dintre acestea, constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic. În ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală care au conţinut complex, o parte dintre ele produc anumite rezultate. Spre exemplu, se arată de acelaşi autor, este de rezultat sub aspectul obiectului secundar infracţiunea prevăzută deart. 9 alin. (1) lit. d)⁽¹⁷⁾. Elementul subiectiv este cel al intenţiei directe calificate prin scop, dar acest scop nu trebuie să fie atins, ci doar urmărit de autor.

Aspectul arhitecturii incriminării de la art. 9 al Legii, arată un alt autor⁽¹⁸⁾ , este elementul esenţial care face ca opinia, chiar majoritară, că discute despre infracţiuni de pericol, să fie puternic pusă la îndoială. Astfel, existenţa celor două forma agravate, raţionând a contrario, duc la concluzia că art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, ce incriminează propriu-zis infracţiunile de evaziune fiscală, are ca premisă faptul că aceste infracţiuni au produs un prejudiciu bugetului general consolidat de până la 100.000 de euro. Dacă acceptăm ideea conform căreia infracţiunile de evaziune fiscală sunt infracţiuni de pericol, se afirmă, atunci, în ipoteza în care săvârşirea unei asemenea infracţiuni nu a produs vreun prejudiciu, organele judiciare vor trebui să reţină comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Analiza legii de modificare

Dacă până la 1 februarie 2014, Legea nr. 241/2005 prevedea o cauză de nepedepsire şi o cauză de reducere a pedepsei, după modificarea de la acea dată a Legii, art. 10 reglementează doar o cauză de atenuare a pedepsei ("în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate")⁽¹⁹⁾ .

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.