Art 80 Dispoziţii tranzitorii şi finale | Lege 293/2004
Acesta este un fragment din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Dispoziţii tranzitorii şi finale -
Art. 80. -
(1) Personalul preluat prin reorganizarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi a unităţilor din subordinea acesteia va fi numit în funcţii echivalente celor deţinute anterior.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) numit în funcţii publice, care nu îndeplineşte condiţiile minime de studii prevăzute la art. 9 alin. (1), beneficiază de un termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru definitivarea studiilor. Dacă după expirarea perioadei de 5 ani, funcţionarii publici cu statut special nu şi-au definitivat studiile necesare echivalării în gradele profesionale pe care le au, ofiţerii de penitenciare vor fi încadraţi în categorii şi grade profesionale corespunzătoare pregătirii, iar agenţilor de penitenciare le vor înceta raporturile de serviciu.