Revista Romana de Drept Privat (Universul Juridic) nr. 2/2018
Despre (in)utilitatea acţiunii în prestaţie tabulară
de Irina Sferdian
01 octombrie 2018În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Prof. univ. dr. IRINA SFERDIAN
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timişoara
SUR L'(IN)UTILITE DE L'ACTION EN PRESTATION TABULAIRE
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
RESUME
Le present article cherche a identifier comment les prestations tabulaires interferent avec le mecanisme de transfert du droit reel dans le systeme constitutif de droit des inscriptions dans le registre foncier. L'action en prestation tabulaire a ete modifiee dans le Code civil actuel et permet au destinataire de la transmission d'exiger que l'emetteur s'acquitte de toutes les obligations necessaires a l'enregistrement du droit. Nous avons suivi un bref historique de l'action de prestation tabulaire (1), la façon dont le sens de la prestation tabulaire a evolue (2), la justification de l'action dans le cadre d'un chevauchement apparent avec une action dans l'execution des obligations contractuelles «de faire» (3) et appreciations sur la nature prescriptive de cette action (4).
Mots-cles: prestation tabulaire; registre foncier; droit de propriete; obligation «de faire»; obligation de «donner».
ABOUT THE ACTION (UN)USEFULNESS IN TABULAR PERFORMANCE
ABSTRACT
The present paper seeks to identify how the legal enforcement of sales contracts interfere with the mechanism of the transfer of the property right into the legal-constitutive system of the enlisting in the land registry. The action of real estate registration has been amended several times in the regulation of the current Civil Code and allows the recipient of the transmission to require the transmitter to perform all the obligations necessary for the registration of the right. We have followed a short history of the action of real estate registration (1), the way in which the meaning of legal enforcement of sales contracts has evolved (2), the justification of the action under an apparent overlap with an action in the performance of a contractual "to do" obligation (3) and brief assessments on the prescriptive nature of such action (4).
Keywords: legal enforcement of sales contracts; land registry; property right; "to do" obligation; "to give" obligation.
1. Scurt istoric al acţiunii în prestaţie tabulară
Regulamentele cărţilor funduare din anii 1855 şi 1870 prevedeau, în art. 81 lit. c) teza I, ca o condiţie specială la intabularea în baza unui înscris sub semnătură privată, consimţământul sau permiterea intabulării (clausula intabulandi), întrucât operaţiunea de intabulare în cartea funciară a unui imobil era privită ca o imixtiune în sfera dreptului absolut al proprietarului ori al titularului unui alt drept real. Consimţământul la intabulare putea fi cuprins în actul sub semnătură privată, dar putea fi dat şi printr-un act distinct ori chiar în cererea adresată instanţei de carte funciară. Aceste înscrisuri trebuiau să îndeplinească toate condiţiile pentru intabulare şi să fie anexate înscrisului original în baza căruia se cerea intabularea, aşa cum prevedea art. 81 lit. c) teza a II-a din aceleaşi Regulamente.
Pentru a se naşte un drept tabular se cerea un raport de drept în care un subiect era obligat să facă schimbarea în cartea funciară, adică înscrierea dreptului real pe numele dobânditorului, întrucât numai în acest fel dreptul real putea fi dobândit. Această obligaţie de înscriere a dreptului real în cartea funciară se numeşte prestaţiune tabulară1.
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Prestaţiile tabulare au fost clasificate în doctrină în funcţie de două criterii: după cum presupuneau o acţiune sau o abstenţiune din partea celui care s-a obligat să constituie, să transfere sau chiar să stingă un drept, erau prestaţii pozitive (predarea înscrisului pentru înscriere, radierea sarcinilor la care s-a obligat în cuprinsul actului, obţinerea înscrisurilor necesare pentru a se intabula în cartea funciară, pentru ca şi dobânditorul să se poată intabula, la rândul său) şi prestaţii negative (de pildă, obligaţia de a nu încheia un alt act juridic prin care ar modifica situaţia de carte funciară); după cum prin prestaţia tabulară se constituia, se transfera sau înceta un drept tabular, acestea erau prestaţii constitutive, prestaţii transmisive şi prestaţii extinctive de drept2.
Acţiunea în prestaţie tabulară era, sub incidenţa celor două Regulamente funduare, o acţiune personală, ce nu se putea nota în cartea funciară, prin care cel îndreptăţit la intabulare solicita instanţei să oblige pârâtul să tolereze intabularea sa în cartea funciară.
Acţiunea în prestaţie tabulară specială nu era reglementată. Aceasta a apărut ca o creaţie a practicii judiciare, numită "acţiune în apărarea titlului de drept" şi aplicabilă situaţiilor în care cel care are un titlu de drept, dar nu s-a intabulat în cartea funciară, putea cere pârâtului care a dobândit ulterior un drept pe care l-a înscris în cartea funciară să tolereze intabularea dreptului său, dobândit anterior. Condiţiile de admisibilitate a unei asemenea acţiuni erau ca reclamantul să fi intrat în posesia bunului, iar pârâtul să fi fost de rea-credinţă ori să fi dobândit bunul cu titlu gratuit. Justificarea acţiunii se baza pe faptul că numai terţii de bună-credinţă sunt protejaţi de cartea funciară. În privinţa bunei-credinţe, aceasta semnifica ignorarea situaţiei juridice reale. Aparenţa de drept a antecesorului tabular nu putea prevala cunoaşterii efective de către terţul intabulat a faptului că antecesorul său a transmis anterior dreptul unei alte persoane, deşi în lipsa înscrierii în cartea funciară nu se putea vorbi despre un drept real dobândit, ci despre un drept care era doar susceptibil de a fi înscris. Regula priorităţii înscrierii dreptului nu poate funcţiona decât în cazul în care cel înscris a fost de bună-credinţă la data dobândirii.
În perioada cât a fost în vigoare Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, s-a menţinut efectul constitutiv de drept al înscrierilor în cartea funciară. Potrivit art. 17 alin. (1) din acest act normativ, "Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară". Din dispoziţiile art. 22 rezulta că "cel care s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator să-i predea înscrisurile trebuitoare pentru înscrierea acelui drept". Prin urmare, se cereau, pe de o parte, exprimarea consimţământului la intabulare şi, pe de altă parte, predarea tuturor înscrisurilor necesare pentru înscrierea în cartea funciară3.
Acţiunea în prestaţie tabulară era reglementată în art. 24 din Decretul-Lege nr. 115/1938 ca acea acţiune prin care, "Dacă cel obligat nu predă înscrisul trebuitor, partea va putea cere instanţei judecătoreşti să dispună înscrierea". Observăm că în reglementarea Decretului-Lege nr. 115/1938 instanţa era învestită să suplinească însuşi consimţământul la intabulare al înstrăinătorului, întrucât o astfel de acţiune ar fi fost respinsă dacă pârâtul ar fi predat înscrisul necesar în cursul procesului. Acţiunea nu ar fi putut fi admisă decât în situaţia în care s-ar fi constatat refuzul înstrăinătorului de a preda înscrisurile, ceea ce semnifica implicit refuzul de a consimţi la intabulare. Consimţământul la intabulare nu putea fi eficient decât printr-o prestaţie tabulară, care consta în predarea înscrisurilor fără de care intabularea nu se putea realiza.
Se considera că predarea înscrisurilor trebuitoare pentru intabulare nu era singura obligaţie asumată prin contract, întrucât prestaţiile tabulare vizau şi consimţământul la intabulare ori prezentarea la notar în vederea încheierii contractului translativ de proprietate4. Toate aceste obligaţii care asigurau şi desăvârşeau strămutarea dreptului real erau considerate prestaţii tabulare, întrucât dreptul nu era valabil dobândit decât prin înscrierea în cartea funciară, când devenea drept tabular. În cazul în care debitorul nu îşi îndeplinea de bunăvoie obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contract, acţiunea în prestaţie tabulară era mijlocul pentru asigurarea executării prestaţiilor tabulare. Hotărârea judecătorească ţinea locul actului concret nefinalizat de părţi, sub sancţiunea plăţii unei sume de bani5.
..........
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.