Art 72 Dispoziţii finale şi tranzitorii | Lege 360/2002
Acesta este un fragment din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Dispoziţii finale şi tranzitorii -
Art. 72.
-
(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi poliţiştilor aflaţi în funcţie nu le sunt aplicabile dispoziţiile acesteia privind condiţiile de studii şi stagiu în grad, cu excepţia cazurilor în care aceştia fac obiectul unei avansări sau promovări.
(2) La aceeaşi dată poliţiştilor absolvenţi cu diplomă ai Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a Ministerului de Interne sau ai altor instituţii de învăţământ superior acreditate le vor fi acordate grade profesionale în condiţiile stabilite prin prezenta lege.
(3) Poliţiştii vor depune jurământul de credinţă. Refuzul depunerii jurământului de credinţă atrage destituirea din poliţie, acesta fiind consemnat prin încheierea unui proces-verbal, semnat de persoanele prevăzute la art. 23 alin. (1).