Parlamentul României
Legea nr. 490/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale
Modificări (1), Referinţe (1)Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 533 din 22 iulie 2002.
În vigoare de la 22 iulie 2002 până la 13 iulie 2013, fiind abrogat prin Lege 186/2013.
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. -
Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 65 din 30 august 2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.15 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, cu următoarele modificări:
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
Art. 1. -
(1) Prezenta ordonanţă reglementează regimul de constituire şi funcţionare a parcurilor industriale.
(2) Parcul industrial reprezintă o zonă delimitată în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică, de producţie industrială şi servicii, de valorificare a cercetării ştiinţifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, într-un regim de facilităţi specifice, în vederea valorificării potenţialului uman şi material al zonei.
(3) Constituirea parcului industrial se bazează pe asocierea în participaţiune, denumită în continuare asociere, dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, agenţii economici, institutele de cercetare-dezvoltare şi/sau alţi parteneri interesaţi.
(4) Parcul industrial este administrat de o societate comercială înfiinţată în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, ai cărei acţionari pot fi asociaţii prevăzuţi la alin. (3). Nici un agent economic acţionar care utilizează utilităţile şi/sau infrastructura parcului industrial nu poate deţine controlul asupra societăţii-administrator, în mod direct sau indirect."
2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
Art. 2. -
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Terenul aferent parcului industrial împreună cu clădirile şi infrastructura privind utilităţile existente la momentul constituirii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) terenul are acces la un drum naţional sau european şi este racordat la infrastructura utilităţilor publice;
b) terenul are o suprafaţă de cel puţin 10 ha;
c) terenul se află în proprietatea sau în folosinţa, pe cel puţin 30 de ani, a asocierii care solicită titlul de parc industrial;
d) sunt libere de orice sarcini;
e) nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică;
f) îndeplinesc condiţiile tehnice privind protecţia mediului."
3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
Art. 3. -
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Ministerul Dezvoltării şi Prognozei este organul de specialitate al administraţiei publice centrale care, în domeniul parcurilor industriale, are următoarele atribuţii:
a) acordă, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei, titlul de parc industrial la cererea asocierii constituite conform prevederilor prezentei ordonanţe;
b) elaborează instrucţiunile privind acordarea şi anularea titlului de parc industrial;
c) analizează evoluţia şi monitorizează activitatea parcurilor industriale şi susţine dezvoltarea acestora;
d) colaborează cu ministerele, autorităţile administraţiei publice locale, camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile neguvernamentale care au drept scop sprijinirea dezvoltării regionale, precum şi cu experţi autorizaţi, pentru elaborarea şi aplicarea politicii de dezvoltare a parcurilor industriale;
e) urmăreşte respectarea condiţiilor de constituire şi funcţionare a parcurilor industriale şi dispune anularea titlului de parc industrial în cazul nerespectării acestora;
f) supune spre aprobare Guvernului proiecte de acte normative privind dezvoltarea parcurilor industriale."
4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
Art. 5. -
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) Titlul de parc industrial poate fi obţinut de asociere, persoană juridică română, înfiinţată în condiţiile art. 1 alin. (3), şi administrat de o societate comercială definită la art. 1 alin. (4), denumită în continuare societate-administrator.
(2) Titlul de parc industrial este valabil pe durata, în perimetrul şi în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei prevăzut la art. 4 alin. (1).
(3) Durata de funcţionare a parcului industrial va fi acordată la cererea solicitantului, dar nu mai mică de 15 ani, cu posibilităţi de prelungire."
5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
Art. 6. -
În vederea obţinerii titlului de parc industrial asocierea depune la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei o cerere însoţită de următoarele documente:
a) dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 2 cu privire la terenul destinat parcului industrial, inclusiv clădirile şi infrastructura privind utilităţile existente;
b) studiul de fezabilitate pentru realizarea parcului industrial, inclusiv descrierea infrastructurii în interiorul parcului şi a sistemelor de conectare la utilităţile din exteriorul parcului, necesare;
c) acordul autorităţii administraţiei publice locale privind realizarea infrastructurii aferente parcului industrial şi a conexiunii utilităţilor;
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
d) lista cuprinzând agenţii economici propuşi iniţial şi activităţile economice prevăzute a se desfăşura în zona parcului industrial, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2)."
6. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
Art. 7. -
Pentru constituirea şi dezvoltarea unui parc industrial se acordă următoarele facilităţi:
a) scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial, pentru asocierea care deţine titlul de parc industrial;
b) deducerea din profitul impozabil a unei cote de 20% din valoarea investiţiilor realizate în parcul industrial, după data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, pentru asocierea care realizează astfel de investiţii în construcţii sau reabilitări de construcţii şi în infrastructura internă şi de conexiune la reţeaua publică privind utilităţile, ţinând seama de prevederile legale în vigoare privind clasificarea şi duratele normate de funcţionare a mijloacelor fixe. Deducerea se calculează în luna în care se realizează punerea în funcţiune a investiţiei, conform prevederilor Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai din punct de vedere fiscal, prin înscrierea acesteia la sumele deductibile prevăzute în declaraţia de impunere. În situaţia în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani;
c) amânarea pe perioada de realizare a investiţiei respective, până la punerea în funcţiune a parcului industrial, potrivit reglementărilor în vigoare, respectiv până la data de 25 a lunii următoare datei de punere în funcţiune a parcului industrial, a plăţii taxei pe valoarea adăugată pentru materialele şi echipamentele necesare realizării sistemului de utilităţi din interiorul parcului, precum şi a conexiunilor parcului la magistralele sau la reţelele existente de utilităţi publice, la furnizorii acestora, şi amânarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată respective până la aceeaşi dată la agenţii economici care realizează investiţia;
d) reduceri de impozite acordate de administraţia publică locală pe bază de hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene în a căror rază administrativ-teritorială se află parcul industrial respectiv, pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa parcului industrial;
e) alte facilităţi ce pot fi acordate, potrivit legii, de administraţia publică locală."
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
Art. 9. -
(1) Societatea-administrator are următoarele obligaţii:
a) să asigure utilităţile şi serviciile necesare activităţilor desfăşurate în parcul industrial;
b) să asigure şi să garanteze nediscriminatoriu dreptul de folosinţă asupra infrastructurii şi utilităţilor, potrivit contractelor încheiate cu beneficiarii acestora;
c) să repare, să întreţină, să modernizeze şi să dezvolte, după caz, infrastructura şi utilităţile din interiorul parcului industrial;
d) să asigure accesul la utilizarea spaţiilor din parcul industrial destinate folosinţei comune;
e) să asigure administrarea spaţiilor şi clădirilor parcului industrial;
f) să gestioneze sursele financiare proprii şi atrase, în conformitate cu strategia de funcţionare şi dezvoltare a parcului industrial;
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
g) să asigure selectarea solicitărilor de admitere de noi agenţi economici în parcul industrial; lista cuprinzând agenţii economici selecţionaţi se depune la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei;
h) să atragă investitori pentru dezvoltarea de activităţi productive şi servicii;
i) să elaboreze strategia de funcţionare şi dezvoltare a parcului industrial;
j) să asigure sprijin pentru dezvoltarea parteneriatelor interne şi internaţionale, consultanţă pentru afaceri, consultanţă tehnologică;
k) să asigure relaţiile de colaborare cu autorităţile guvernamentale şi cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale.
(2) Alte obligaţii specifice ale societăţii-administrator şi ale agenţilor economici sunt prevăzute în contractele încheiate între aceştia."
8. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
Art. 10. -
(1) Ministrul dezvoltării şi prognozei poate să anuleze prin ordin titlul de parc industrial în situaţia în care în parcul industrial nu se realizează activităţile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare a titlului.
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Anularea titlului prevăzută la alin. (1) se face dacă asocierea a fost înştiinţată în scris, cu 3 luni înainte, de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei.
(3) În situaţia anulării titlului de parc industrial asocierea plăteşte contravaloarea taxei în vigoare pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial, pentru care i s-a acordat scutirea prevăzută la art. 7 lit. a)."
9. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
Art. 11. -
În cazul în care o investiţie întruneşte condiţiile pentru a beneficia de aceleaşi facilităţi acordate de mai multe legi, agentul economic va trebui să opteze explicit pentru un regim de facilităţi prevăzut într-o singură lege."
10. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
Art. 12. -
(1) Prin derogare de la prevederile art. 2, 4, 5 şi 6 se pot constitui prin hotărâri ale Guvernului parcuri industriale pe terenurile platformelor industriale existente.
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Parcurile industriale precizate la alin. (1) beneficiază de facilităţile prevăzute de prezenta ordonanţă."
Art. II. -
Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001, cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR | |
VALER DORNEANU |
p. PREŞEDINTELE SENATULUI, | |
DORU IOAN TĂRĂCILĂ |
Bucureşti, 11 iulie 2002.
Nr. 490.
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.