Art 1 Dispoziţii generale | Lege 334/2002
Acesta este un fragment din Legea bibliotecilor nr. 334/2002 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Dispoziţii generale -
Art. 1.
-
În înţelesul prezentei legi, se consideră:
a) bibliotecă - instituţia, compartimentul sau structura specializată al cărei scop principal este de a constitui, a organiza, a prelucra, a dezvolta şi a conserva colecţii de cărţi, publicaţii, alte documente specifice şi baze de date pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educaţie sau recreere; în cadrul societăţii informaţionale biblioteca are rol de importanţă strategică;
b) bibliotecă naţională - biblioteca învestită cu achiziţionarea şi conservarea unui număr de exemplare din toate documentele importante editate în ţară, care funcţionează ca depozit legal;
Acesta este un fragment din Legea bibliotecilor nr. 334/2002 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
c) bibliotecă universitară - biblioteca aflată prioritar în serviciul studenţilor, al cadrelor didactice şi al cercetătorilor din universităţi şi alte instituţii de învăţământ superior şi de cercetare care, în limitele prevăzute de regulamentul de organizare, poate funcţiona şi ca bibliotecă publică;
d) bibliotecă specializată - biblioteca destinată în principal unei categorii de beneficiari sau colecţionării, cu prioritate, a unor tipuri de documente ori pentru a răspunde necesităţilor specifice organismului tutelar;
e) bibliotecă publică - biblioteca de tip enciclopedic pusă în slujba unei comunităţi locale sau judeţene;
f) bibliotecă şcolară - biblioteca organizată în cadrul unei instituţii de învăţământ preuniversitar, care se află cu precădere în serviciul elevilor şi al cadrelor didactice din instituţia respectivă şi care, în limitele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare, poate funcţiona şi ca bibliotecă publică.
Acesta este un fragment din Legea bibliotecilor nr. 334/2002 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.