Art 27 Dispoziţii comune de supraveghere aplicate producţiei şi importului de alcool, distilate şi băuturi alcoolice distilate | Lege 521/2002
Acesta este un fragment din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Regimul de supraveghere a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor - Dispoziţii comune de supraveghere aplicate producţiei şi importului de alcool, distilate şi băuturi alcoolice distilate -
Art. 27.
-
(1) Lunar, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedentă, producătorii interni şi importatorii de alcool şi distilate vor depune la organele fiscale teritoriale o situaţie conţinând informaţii privind modul de valorificare a acestor produse prin vânzare sau prelucrare, şi anume: destinaţia, denumirea şi adresa beneficiarului, numărul şi data facturii, cantităţile, preţul unitar şi valoarea totală, din care valoarea accizei, conform modelului prezentat în anexa nr. 9. Această situaţie va fi însoţită în mod obligatoriu de un exemplar al listelor de inventar întocmite pentru stocurile de materii prime şi produse finite înregistrate la sfârşitul lunii. Listele de inventar se întocmesc în două exemplare şi vor fi vizate de conducerea agentului economic şi de supraveghetorul fiscal. Al doilea exemplar se păstrează de agentul economic.
(2) Lunar, până în ultima zi a lunii pentru luna precedentă, organele fiscale teritoriale vor transmite Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia generală a tehnologiei informaţiei situaţia centralizatoare pentru fiecare judeţ privind modul de valorificare a alcoolului şi a distilatelor, conform modelului prezentat în anexa nr. 10.
(3) Organele fiscale teritoriale vor efectua periodic, atât la agenţii economici producători interni şi importatori de alcool şi distilate, cât şi la beneficiarii acestora, verificarea realităţii datelor înscrise în situaţiile prezentate. Se vor urmări cu precădere destinaţia dată alcoolului şi distilatelor de către agenţii economici cumpărători şi identificarea eventualelor cazuri de deturnare a destinaţiei iniţiale date acestora.