Studiu comparativ introductiv asupra noului Cod penal român şi Codului penal român din 1969
de Constantin Duvac

Dr., Cercetător asociat* – Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române
Conf. univ. – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice

Universitatea "Agora" din Oradea

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

ABSTRACT

In this study, the author presents first the main reasons that led to the development of the 2009 Criminal Code and the objectives pursued by its wording. Subsequently, the author presents the main novelties brought by the regulations contained in the General Part and the Special Part of the new Criminal Code.

Presentation of the characteristic features and innovations introduced by the 2009 Criminal Code compared to the Criminal Code of 1969 is achieved whilst revealing both the merits and some shortcomings of the new criminal law. These explanations are accompanied by numerous examples, own ideas and suggestions to improve the texts analyzed.

In a final section, the author presents, in a reasoned manner, his own conclusions drawn in relation to the study of the new Criminal Code.

Keywords: The 1969 Criminal Code; the new Criminal Code; indictment rule; criminal offense; punishment.

I. Noţiuni introductive. A. Noul Cod penal (denumit în continuare şi Codul penal din 2009), adoptat prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal¹, operă legislativă unitară şi de mare însemnătate istorică pentru România, potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal², va intra în vigoare la data de 1 februarie 2014, dată la care va fi abrogată Legea nr. 15/1969 privind Codul penal al României, republicată³ (denumită în continuare Codul penal din 1969 sau Codul penal anterior ori legea penală anterioară). Dispoziţiile din noul C. pen. sunt cuprinse în 446 articole, în timp ce Codul penal anterior prevedea 363 texte. Legea nr. 286/2009 a fost adoptată la data de 25 iunie 2009, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului României (decizie luată la data de 10 iunie 2009⁴) în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

B. Raţiunile care au stat la baza elaborării noului Cod penal, aşa cum se desprind din expunerea de motive a proiectului de Cod⁵ (denumit în continuare Proiectul), realizat în perioada 2006-2008 de către o comisie formată din reputaţi penalişti (teoreticieni şi practicieni) şi din tezele prealabile ale acestuia, adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 1183/2008 pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului Codului penal⁶, au fost:

1. profundele transformări în plan politic, social şi economic, care au avut loc în societatea română în cele patru decenii care au trecut de la intrarea în vigoare a Codului penal anterior (1 ianuarie 1969), îndeosebi după anul 1989 când regimul comunist a fost înlocuit cu cel capitalist;

2. o serie de neajunsuri existente sub imperiul Codului penal din 1969, evidenţiate atât de practică, cât şi de doctrină. Astfel, regimul sancţionator penal instituit de legea penală anterioară, supus unor frecvente intervenţii legislative asupra diferitelor instituţii (după republicarea Codului penal anterior în anul 1997, acesta a fost modificat de 26 ori), a condus la o aplicare şi interpretare neunitară, lipsită de coerenţă, a legii penale, cu repercusiuni asupra eficienţei şi finalităţii actului de justiţie. De asemenea, decizia elaborării unui nou Cod penal a avut la bază şi neajunsurile Legii nr. 301/2004 (Codul penal)⁷, prin care fusese adoptat primul nou Cod penal (de inspiraţie franceză), semnalate de doctrină;

3. necesitatea reaşezării în limite normale a tratamentului sancţionator;

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

4. simplificarea pe cât posibil a normelor de incriminare, evitarea suprapunerilor între diferitele incriminări sau cu textele părţii generale; în cazul în care o împrejurare este prevăzută în partea generală drept circumstanţă agravantă generală, ea nu mai trebuie reluată în conţinutul incriminărilor din partea specială, urmând a se aplica textul general;

5. pentru asigurarea unităţii în reglementarea infracţiunilor, includerea în conţinutul Codului penal a unor infracţiuni prevăzute în legi penale speciale sau în legi speciale cu dispoziţii penale şi care au o mai mare frecvenţă în practica judiciară (infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, infracţiuni informatice, infracţiuni de corupţie etc.). Astfel, s-a considerat că trebuie introduse toate acele fapte incriminate în legi speciale, care merită în mod real o sancţiune penală, iar în aceste cazuri textul incriminator trebuie conceput astfel încât să se integreze organic în structura codului.

La aceste raţiuni am adăuga progresul ştiinţei penale şi a gândirii juridice în cei peste 40 de ani de aplicare a Codului penal din 1969, perioadă în care au apărut viziuni noi asupra fenomenului infracţional, şcoli penale noi, care au îmbinat exigenţele teoriilor clasice penale cu cele ale pozitivismului, teorii care s-au reflectat în legislaţia ţărilor avansate prin introducerea de instituţii noi penale şi prin folosirea de metode noi de reeducare a infractorului şi de prevenire a infracţiunilor⁸.

Dar o astfel de lege penală generală, după părerea noastră, era necesară şi pentru că există o anumită evoluţie a criminalităţii care, pe lângă recrudescenţă (datorată nu numai pauperizării populaţiei şi creşterii şomajului la nivel global), cunoaşte o dezvoltare a caracterului organizat al anumitor acţiuni criminale, pătrunde în sfere din ce în ce mai înalte ale societăţii, influenţând uneori pe cei îndrituiţi să ia decizii importante pentru aceasta.

În elaborarea noii legi penale comisia a urmărit, pe de o parte, valorificarea tradiţiei legislaţiei penale române, iar, pe de altă parte, punerea de acord a acesteia cu unele sisteme juridice de referinţă în dreptul penal european. Aceste două direcţii, avute în vedere la elaborarea codului au putut fi conciliate prin analiza atentă a evoluţiei legislaţiei penale române.

În valorificarea tradiţiei legislaţiei noastre penale s-a pornit de la prevederile Codului penal din 1937 (de inspiraţie italiană şi austriacă), multe dintre ele men- ţinute şi de Codul penal din 1969, considerându-se că şi în prezent reglementările penale cu cea mai largă influenţă în dreptul european aparţin spaţiului german şi italian. Convergenţa reglementărilor din noul C. pen. cu cele din aceste legislaţii, precum şi cu cele pe care acestea le-au inspirat (dreptul spaniol, elveţian, portughez), fără ca redactorii să ignore soluţiile adoptate de alte sisteme europene, cum este cazul dreptului francez, belgian, olandez sau cel al unora dintre ţările scandinave, a permis valorificarea creativă a tradiţiei naţionale concomitent cu realizarea unor reglementări conforme cu tendinţele actuale ale dreptului penal din statele europene cu o experienţă avansată în această materie.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.