Aspecte practice privind dreptul salariaţilor la încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi speciale
de Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon

CRISTINA MĂNĂSTIREANU *
judecător – Curtea de Apel Cluj

IOANA TRIPON **

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

judecător – Curtea de Apel Cluj

ABSTRACT

This article emphasises the special situations of some employees of the public hospitals, of the forensic medicine institutes and of the employees of some quarry mining exploitations, who have reported prejudices to their right to health and safety at work by the conduct of the employers, of the trade unions and even of the public institutions with powers of control and of ensuring the respect for these rights.

Key words: health and safety at work; outstanding and special conditions of work; right of access to court; non-discrimination; employees of public hospitals and of forensic medicine institutes; employees of quarry mining exploitations; contribution stages in outstanding and special conditions.

Astfel cum am prezentat pe larg într-un alt articol, în care am analizat specificul dreptului salariaţilor la încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi speciale¹, litigiile privind acest drept trebuie soluţionate având în vedere: dreptul angajatului la informare cu privire la condiţiile de muncă, riscurile locului de muncă, prevederile legale aplicabile drepturilor sale la sănătate şi securitate în muncă şi a beneficiilor ce decurg din acest drept; dreptul angajatului la tratament nediscriminatoriu şi la aplicarea dispoziţiilor legale privind procedurile de încadrare în condiţii deosebite şi speciale de muncă, potrivit principiului egalităţii în drepturi; imperativul protecţiei sporite a drepturilor salariatului, care se află într-un raport de subordonare faţă de angajator, cu luarea în considerare a principiului interdicţiei renunţării salariatului la drepturile recunoscute prin lege; faptul că, indiferent care ar fi obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, acestea nu pot aduce atingere responsabilităţilor stabilite prin lege în sarcina angajatorului, în această privinţă.

Considerăm că în analizarea dreptului angajaţilor la încadrarea în condiţii deosebite şi speciale de muncă trebuie să se pornească de la specificul raporturilor de muncă – ce se caracterizează prin raportul de subordonare al salariatului în raport cu angajatorul său – şi tocmai pentru a se asigura, din acest motiv, o protecţie sporită angajatului, nici Directiva comunitară nr. 91/533/CEE privind obligaţia patronului de a informa salariaţii asupra condiţiilor aplicabile contractului, nici legiuitorul nostru nu au prevăzut ca elementele esenţiale ale contractului individual de muncă să fie căutate de către salariat prin hăţişul de legislaţie aplicabilă, ci să facă obiectul unei informări complete şi corecte şi, am spune noi, uşor de înţeles din partea angajatorului.

Litigiile privind acest drept de sănătate şi securitate în muncă au relevat lipsa desăvârşită a oricărui control statal privind respectarea drepturilor salariaţilor de a fi încadraţi în condiţiile de muncă corespunzătoare riscurilor existente la locurile lor de muncă, în contextul în care instituţiile/autorităţile statului (Inspecţia Muncii, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Casa Naţională de Pensii Publice), deşi cunoşteau sau trebuiau să cunoască şi să verifice dacă se respectă dispoziţiile legale şi procedurile corespunzătoare în domeniul respectiv, au asistat cu pasivitate la inacţiunile/omisiunile angajatorilor, încurajând, implicit, faptele ilicite ale acestora. Autorităţile publice nu pot să aducă atingere acestor drepturi fundamentale ale salariaţilor, garantate de Constituţie, fără a demonstra că interesul public impune o asemenea vătămare a interesului privat al salariaţilor şi această conduită a statului trebuie să poată fi verificată de către un judecător, cu respectarea art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. În prezent au apărut pe rolul instanţelor litigii ale angajaţilor unor unităţi publice, respectiv, spitale publice – laboratoare de radiologie, institute de medicină legală, dar şi ale salariaţilor unei exploatări miniere de carieră, în cadrul cărora se invocă chestiuni noi, în ceea ce priveşte vătămarea drepturilor salariaţilor şi discriminarea acestora şi culpa concurentă a instituţiilor de stat, cu competenţe în domeniul proteguirii dreptului de sănătate şi securitate în muncă.

1. Situaţia particulară constatată în mai multe dosare aflate în prezent pe rolul instanţelor sau soluţionate recent definitiv privind salariaţii laboratoarelor de radiologie/radiodiagnostic/radiologie şi imagistică medicală din cadrul spitalelor publice din ţară. Salariaţii acestor laboratoare – medici radiologi, asistenţi medicali, tehnicieni radiologie-imagistică, fizicieni – din cadrul unor spitale publice din Cluj şi Zalău, în nume propriu sau prin sindicat, s-au adresat în anul 2015 instanţelor specializate în jurisdicţia muncii, pentru ca, în contradictoriu cu angajatorul, să se constate că activitatea desfăşurată de către aceştia, în diferite perioade ulterioare datei de 1 aprilie 2001, se încadrează în condiţii deosebite sau speciale de muncă, în unele dintre aceste cauze invocându-se şi discriminarea acestora în raport cu colegii lor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul laboratoarelor similare din ţară. Marea majoritate a acestor cauze sunt soluţionate de către tribunale, în primă instanţă, primind soluţii de respingere pentru motivul că nu au fost parcurse procedurile/metodologiile prevăzute de lege pentru încadrarea în condiţii deosebite sau speciale şi încă nu au ajuns în apel, altele sunt pe rolul instanţelor de apel şi unele sunt soluţionate în mod definitiv în apel. În unele dintre aceste cauze, aflate pe rolul instanţei de control judiciar, sentinţele apelate au fost anulate şi trimise cauzele spre rejudecare aceleiaşi instanţe – reţinându-se că nu a fost clarificat obiectul acţiunii – respectiv, dacă se solicită încadrarea în condiţii deosebite sau speciale de muncă –, nu s-a cercetat situaţia de discriminare invocată, nu au fost introduse în cauză instituţiile cu competenţe în materie (Decizia civilă nr. 1000/A/21 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj).

De asemenea, astfel cum s-a invocat în dosarele aflate pe rol, în cadrul unei acţiuni înregistrate în anul 2013 de către un spital public, în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal – prin Decizia nr. 2635, a respins, la data de 24 mai 2015, recursul declarat de spital împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal – prin care s-a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâtei la avizarea încadrării în condiţii deosebite a personalului din cadrul laboratorului de radiologie al spitalului, reţinându-se, în esenţă, lipsa cadrului legal pentru o atare încadrare şi neurmarea procedurii în cadrul termenelor definite de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001.

În dosarele aflate pe rolul instanţelor din raza Curţii de Apel Cluj, reclamanţii, salariaţi ai laboratoarelor de radiologie din cadrul spitalelor publice, inclusiv din cadrul unui institut oncologic, au sesizat instanţele invocând faptul că au beneficiat de încadrarea în condiţii deosebite de muncă, până în anii 2006/2007/2011, în funcţie de modul în care şi-a îndeplinit obligaţiile, după caz, spitalul angajator, fiindu-le recunoscută în prezent numai încadrarea în condiţii normale de muncă, însă au aflat între timp, de la colegii din ţară, sau din acţiunile promovate în prezent de către Sindicatul Sanitas, aflate pe rolul instanţelor, că există 17 laboratoare de radiologie din cadrul altor spitale publice din ţară care au primit, în anul 2005, avize de încadrare în condiţii speciale emise de Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale, constituită în cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Aceste avize le conferă salariaţilor beneficiari aceste drepturi începând cu data de 1 aprilie 2001 şi mai mult, potrivit art. 9 şi 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003², recunoaşterea încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale a atras pentru aceşti angajaţi şi considerarea perioadei anterioare, lucrate în cadrul aceloraşi locuri de muncă şi încadrate în grupa I de muncă, ca fiind stagiu de cotizare în condiţii speciale.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

Astfel, Legea nr. 19/2000³, care a introdus, începând cu data de 1 aprilie 2001, clasificarea locurilor de muncă în condiţii speciale, deosebite şi normale, înlocuind încadrarea locurilor de muncă în grupele I, II şi a III-a de muncă, prevedea, în art. 20 alin. (2), că alte locuri de muncă [decât cele în mod expres prevăzute la alin. (1) ] în condiţii speciale pot fi stabilite numai prin lege. Pentru aplicarea acestor dispoziţii, abia prin Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 s-au aprobat metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale. În urma aplicării de către unităţi, împreună cu sindicatele, a acestei metodologii, care prevedea, în "Locurile de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale" (anexa 1) şi "Activitatea din locurile de muncă încadrate în categorii de risc radiologic III şi IV din centrale nuclearoelectrice, unităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unităţi de fabricare a combustibilului nuclear, unităţi de tratare şi depozitare a deşeurilor radioactive, instalaţii radiologice şi alte instalaţii nucleare" (anexa 1, pct. 2), au fost obţinute avize de încadrare în condiţii speciale de muncă pentru anumite locuri de muncă. Acestea au fost sintetizate în Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale⁴ – ce constituie de fapt "legea" la care se referă art. 20 alin. (2) din Legea nr. 19/2000⁵.

În anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006 figurează 17 spitale, la poziţiile nr. 121, 125, 126, 128, 129, 130, 131, 133, 135, 137, 139, 140, 142, 143, 144, 146, 147⁶, care au obţinut, la datele de 21 şi 22 septembrie 2005, avizele emise de C.N.C.A.N., de încadrare în condiţii speciale, numai pentru locurile de muncă menţionate la poziţia nr. 2 din lista locurilor de muncă prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006, respectiv, pentru activităţile desfăşurate de salariaţii laboratoarelor de radiologie din cadrul acestor spitale. După abrogarea Legii nr. 226/2006, prin Legea nr. 263/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, cele 17 spitale anterior menţionate figurează înscrise în anexa nr. 3 la aceeaşi lege, la poziţiile nr. 121, 125, 126, 128, 129, 130, 131, 133, 135, 137, 139, 140, 142, 143, 144, 146, 147, cu aceleaşi menţiuni privind avizele obţinute pentru condiţii speciale de muncă şi poziţiile din lista locurilor de muncă prevăzute în anexa nr. 2, pentru care acestea au fost acordate.

Se observă astfel că salariaţii acestor 17 spitale au obţinut deja, pentru o perioadă de 15 ani (după data de 1 aprilie 2001), recunoaşterea de către statul român a stagiului acestora în condiţii speciale de muncă, la care s-a adăugat, tot ca stagiu realizat în aceste condiţii, şi perioada anterioară lucrată de aceştia în grupa I de muncă, pentru activitatea acestora în cadrul laboratoarelor radiologice, în condiţii de risc radiologic ridicat, ceea ce înseamnă că aceştia vor beneficia, la data pensionării, de o reducere însemnată a vârstei de pensionare, de majorări ale punctajelor cu 50%, prin urmare, de un cuantum al pensiei publice majorat. Prin urmare, trebuie avut în vedere faptul că C.N.C.A.N., care avea un reprezentant în cadrul Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei – în cadrul căruia era constituită comisia – şi Ministerul Sănătăţii – cu reprezentanţi în această comisie –, astfel cum rezultă din prevederile art. 5 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003, cunoşteau că 17 laboratoare de radiologie ale spitalelor publice din ţară au solicitat, au urmat procedura şi că s-a acordat acestora încadrarea activităţii în condiţii speciale de muncă, după cum aceste instituţii cunoşteau că în condiţii identice lucrează în fapt mulţi, dacă nu chiar toţi angajaţii laboratoarelor de radiologice ale spitalelor publice din întreaga ţară (care aveau în dotare, la o anumită dată de referinţă, aproximativ aceleaşi instalaţii radiologice, cu acelaşi risc radiologic).

În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că C.N.C.A.N. emitea, pentru fiecare asemenea laborator, autorizaţiile pentru desfăşurarea activităţii în domeniul nuclear, în care se menţionau în mod detaliat, cu toţi parametrii acestora, instalaţiile radiologice cu care lucrează laboratorul şi categoria de risc radiologic. În dosare sunt depuse aceste autorizaţii emise de C.N.C.A.N., care constată categoria de risc radiologic în care şi-a desfăşurat activitatea fiecare laborator. Mai mult, ultima hotărâre de guvern privind reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, Hotărârea Guvernului nr. 1014/2015⁷, prevede, în art. 2 alin. (1) lit. a), că aceste autorizaţii emise de C.N.C.A.N. însoţesc solicitarea de reînnoire a avizului. Astfel, se impune să se cerceteze dacă, până a se constata că salariatul trebuie să suporte toate consecinţele neglijenţei angajatorului, a sindicatelor în ceea ce priveşte respectarea procedurilor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite/speciale, fiind pus în situaţia să piardă, pentru aceste inacţiuni ilicite, drepturi însemnate pentru zeci de ani de activitate în condiţii de risc pentru sănătatea sa, situaţie care se va propaga în continuare până la data pensionării sale – în situaţia în care se pune problema că procedura neurmată în anul 2003 atrage pentru acesta vătămări în întreaga sa carieră – nu era firesc ca acea instituţie a statului care controlează periodic respectarea de către spitale a reglementărilor privind sursele de radiaţii şi deci cunoaşte cel mai bine condiţiile de risc în care îşi desfăşoară activitatea lucrătorii laboratoarelor de radiologie, respectiv C.N.C.A.N., să ia şi măsuri pentru a asigura realizarea drepturilor angajaţilor la sănătate şi securitate în muncă, prin simpla încunoştinţare/informare a conducerilor spitalelor care deţin laboratoare de radiologie şi, eventual, a sindicatelor din domeniu, a reprezentanţilor salariaţilor, că există 17 spitale din ţară care au demarat procedura de încadrare în condiţii speciale a locurilor de muncă din cadrul acestor laboratoare, situaţie în care este cert că nu s-ar fi ajuns astăzi la această situaţie.

Trebuie avut în vedere şi faptul că, deşi Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 nu prevede competenţele C.N.C.A.N. în emiterea unor avize de încadrare în condiţii deosebite şi cu toate că în dosarele pe rol s-au depus numai avize emise de I.T.M., analizând art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007⁸, rezultă că C.N.C.A.N. ar fi emis totuşi asemenea avize pentru locuri de muncă ce intră în sfera sa de competenţă. Astfel, art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 prevede următoarele: "Reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, emise de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, se acordă de către această instituţie în condiţiile prezentei hotărâri." Prin urmare, C.N.C.A.N. cunoştea tratamentul diferenţiat aplicat salariaţilor laboratoarelor de radiologie din ţară, unii beneficiind de încadrare în condiţii speciale, alţii în condiţii deosebite, deşi lucrau în condiţii de risc radiologic identic sau comparabil. Mai mult, începând cu anul 2001 şi până în prezent, o altă instituţie a statului român, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, cu atribuţii generale de verificare şi control al respectării legislaţiei privind condiţiile de muncă, emitea pentru majoritatea celorlalte laboratoare ale spitalelor de radiologie din ţară avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite şi de reînnoire a acestora.

Mai trebuie subliniată aici conduita Guvernului Român care, în aplicarea dispoziţiilor art. 19 şi 20 din Legea nr. 19/2000, intrată în vigoare la 1 aprilie 2001, care prevedeau necesitatea emiterii unor hotărâri de guvern prin care să organizeze executarea acestei legi în ceea ce priveşte condiţiile de obţinere a încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite şi speciale, a adoptat mai întâi Hotărârea Guvernului nr. 261/2001⁹, intrată în vigoare la data de 1 aprilie 2001 – lege care stabilea termenul în care unităţile şi sindicatele trebuiau să formuleze cererile de obţinere a avizelor –, pentru ca procedura/metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale să fie reglementată abia după trecerea a mai mult de doi ani, la data de 28 august 2003, prin Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003, intrată în vigoare la data de 10 septembrie 2003. În aceste condiţii, majoritatea spitalelor au cerut, în anul 2001, inspectoratelor teritoriale de muncă (C.N.C.A.N.), în temeiul singurei proceduri de încadrare în condiţii superioare de muncă existente la acea dată, încadrarea locurilor de muncă din cadrul laboratoarelor de radiologie în condiţii deosebite şi, având în vedere că din anul 2001 aveau deja obţinute avize de încadrare în condiţii deosebite, acestea nu s-au mai preocupat ca, la data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003, să obţină încadrarea aceloraşi locuri de muncă în condiţii speciale – deşi acestea erau înscrise la poziţia nr. 2 din Lista locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, prevăzută în anexa nr. 1 la acest act normativ, care cuprindea şi activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III şi IV din unităţi cu instalaţii radiologice.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.