O analiză constituţională a contenciosului administrativ
de Cristian Ionescu

Dr. Prof. univ.* – Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative,
Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir"

ABSTRACT

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

In this article, the author discusses the issue of limitation of the exercise of certain rights and freedoms, as debated and regulated by the Constituent Assembly in 1991. There are analyzed in detail the theses for the draft Constitution that set out the constitutional conditions for which compliance is imperative, so that the Romanian State and the Romanian Parliament be able to make the decision of limiting some rights or freedoms of the citizens. The author gives a significant consideration to presenting the philosophy of the constitutional norm that recognizes the State’s right to limit under certain circumstances the exercise of some fundamental rights and freedoms of the Romanian citizens. It is noted that constitutional limitation of the some rights or freedoms of the citizens fully complies with the European doctrine of constitutional law and of the judicial practice of ECHR. The author analyzes in detail every case which may determine the Parliament to limit the exercise of some rights and freedoms, as well as the conditions for imposing the limitation.

Key words: Constituent Assembly; fundamental rights and freedoms; limitation of some rights or freedoms; public order; national security; temporary nature of the limitation of some rights.

1. Constituţionalizarea posibilităţii de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi

Tezele pentru capitolul I din titlul II al proiectului de Constituţie au prevăzut că "drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi garanţiile acestora pot fi restrânse numai în cazurile expres prevăzute de Constituţie sau în situaţia de stare de asediu ori de stare de urgenţă şi numai prin lege. Legea trebuie să arate, în mod obligatoriu, dreptul şi articolul din Constituţie la care se referă restrângerea exerciţiului, fără să poată aduce atingere însăşi existenţei acelui drept."¹ Sunt câteva idei care pot fi desprinse din această teză formulată de Comisia pentru elaborarea proiectului de Constituţie:

a) teza privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi a fost situată în capitolul I al titlului II al proiectului de Constituţie, alături de celelalte teze referitoare la principiile fundamentale, orientative pentru Adunarea Constituantă, precum şi pentru viitoarele puteri instituite, în materie de reglementare normativă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Acest lucru demonstrează că instituţia juridică a restrângerii exerciţiului unor drepturi cetăţeneşti viza, în concepţia Comisiei parlamentare, redactarea unui text general care să poată fi aplicabil întregii arii de restrângere a unor drepturi şi libertăţi consacrate şi garantate de Constituţia ţării. Se evita, astfel, situaţia ca în cuprinsul aceluiaşi text, care consacra un anumit drept, să se prevadă şi cazul când s-ar fi impus restrângerea exerciţiului său²;

b) pentru restrângerea exerciţiului drepturilor sau libertăţilor cetăţeneşti era suficientă o voinţă legislativă ordinară a Parlamentului, lesne de exprimat printr-o majoritate relativă de voturi ale membrilor celor două Camere ale forului legislativ;

c) cazurile în care putea interveni restrângerea urmau a fi prevăzute expres în Constituţie, dar tezele propuse de Comisie Adunării Constituante prevedeau că printre aceste cazuri urmau să figureze starea de asediu şi starea de urgenţă; în afara cauzelor ce urmau a fi prevăzute expres în Legea fundamentală, Parlamentul nu mai avea dreptul să prevadă suplimentar alte cazuri care ar fi impus restrângerea;

d) de la început, Comisia a precizat că restrângerea unor drepturi sau libertăţi nu putea să afecteze existenţa dreptului sau a libertăţii, ci doar exerciţiul acestora;

e) Comisia nu a făcut nicio precizare cât priveşte durata restrângerii şi nici alte condiţii ce urmau să fie respectate, dacă guvernantul ar fi optat pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi;

f) Comisia şi Adunarea Constituantă s-au ferit să utilizeze termenul de suspendare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, deşi restrângerea exerciţiului acestora însemna practic acelaşi lucru³;

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

g) tezele nu au definit nici starea de asediu, nici starea de urgenţă. În tezele consacrate Preşedintelui României, s-a precizat doar că acesta instituie starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi, cerând încuviinţarea Parlamentului în cel mult 5 zile de la adoptarea acestor măsuri⁴.

Tezele pentru proiectul de Constituţie au avut un dublu rol: pe de o parte, au expus soluţia limitării unei ipotetice apetenţe a statului de a restrânge, printr-o procedură legislativă obişnuită sau prin măsuri administrative abuzive, exerciţiul general al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, cu efecte dezastruoase asupra caracterului regimului politic, iar, pe de altă parte, au întărit garanţiile constituţionale în beneficiul cetăţenilor români, graţie cărora restrângerea exerciţiului drepturilor fundamentale ale acestora ar opera numai prin lege şi numai în situaţii excepţionale, s-ar aplica temporar şi numai în cazurile expres prevăzute în Legea fundamentală şi, în fine, s-ar referi la drepturi concrete, şi nu la ansamblul acestora. Cu alte cuvinte, cetăţenii români s-ar afla la adăpost faţă de încercarea statului de a avea la un moment dat un comportament discreţionar în materie de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi nu este numai o problemă de reglementare normativă a unui demers determinat, de natură politică, al statului. Este mai întâi şi mai mult o problemă de filosofie a drepturilor omului, de vreme ce, pe de o parte, Constituţia consacră şi garantează cetăţenilor un ansamblu de drepturi şi libertăţi publice, iar, pe de altă parte, acelaşi act normativ autorizează unele autorităţi statale să nu permită exercitarea unora dintre acestea. În faţa acestei atitudini contradictorii a Constituţiei, cetăţeanul poate fi dezorientat, îşi poate pierde chiar încrederea în sistemul democratic de guvernare, poate opta pentru izolare sau pasivitate politică faţă de guvernanţi, cărora le-a conferit prin votul său puterea de stat şi legitimitate. Pentru a evita un astfel de scenariu, Adunarea Constituantă, decisă să păstreze intactă instituţia juridică a restrângerii exerciţiului unor drepturi cetăţeneşti, va stabili, pe de o parte, limite clare pentru acţiunea de restrângere a exercitării drepturilor fundamentale, prevăzând că exerciţiul anumitor drepturi este intangibil, iar, pe de altă parte, va condiţiona restrângerea acestora de respectarea anumitor condiţii, a căror respectare va împiedica excesul de putere al statului şi abuzurile în materie.

O altă teză propusă de Comisia pentru redactarea proiectului de Constituţie şi acceptată de Adunarea Constituantă, cu incidenţă asupra cadrului constituţional şi legal al restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, a fost cea referitoare la interpretarea şi aplicarea acestora în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele, tratatele şi cu acordurile internaţionale la care România era parte; or, aceste documente de referinţă, inclusiv pentru instituţia juridică a restrângerii exerciţiului drepturilor cetăţeneşti, conţineau norme democratice în materie, obligatorii şi pentru statul român. Potrivit acestora, restrângerea trebuia să fie temporară, proporţională cu gravitatea situaţiei care a determinat-o şi dispusă numai dacă aceasta ar fi fost necesară într-o societate organizată pe baza principiilor democraţiei constituţionale⁵.

2. Cauzele care pot determina restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi

Adunarea Constituantă a rezervat problematica reglementării normative a restrângerii temporare a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti Constituţiei şi voinţei legislative ordinare a Parlamentului. S-a stabilit astfel un echilibru între forţa şi supremaţia Constituţiei şi competenţa Parlamentului de a decide, în situaţiile concrete prestabilite expres şi limitativ de Constituţie, oportunitatea politică şi socială a luării unei astfel de măsuri. Gardianul păstrării acestui echilibru între forţa normativă a Constituţiei şi cea a unei legi ordinare este Curtea Constituţională, ca instituţie principial independentă şi imparţială în judecata chibzuită cu înţelepciune de plenul acesteia. Resortul care pune în mişcare acţiunea Curţii este oricare dintre subiecţii de sezină menţionaţi în art. 146 lit. a) şi d) din Constituţie⁶.

Constituţia prevede în art. 53 alin. (1) că exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns "numai prin lege". Această sintagmă poate fi interpretată într-un sens larg şi într-un sens restrâns. În teoria dreptului, precum şi în practica parlamentară şi în cea executivă, se consideră că termenul de lege poate fi folosit nu numai pentru forma de exprimare a voinţei legislative a Parlamentului, ci şi pentru ordonanţele adoptate de Guvern, fie în baza unei legi de abilitare, fie în temeiul delegării constituţionale (ordonanţele de urgenţă)⁷. În sens restrâns, termenul de lege utilizat de Adunarea Constituantă în art. 53 alin. (1) se referă la actul normativ adoptat de Parlament potrivit procedurii constituţionale şi legale şi promulgat de Preşedintele României. În ceea ce ne priveşte, considerăm că, în concepţia legiuitorilor constituanţi, sintagma "numai prin lege" este o condiţie imperativă pentru legiuitorul ordinar, în situaţiile în care optează pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. Parlamentul poate avea o astfel de opţiune numai cu condiţia de a o exprima procedural prin adoptarea unei legi⁸. Potrivit acestei interpretări a sintagmei "numai prin lege", Guvernul nu ar avea puterea decizională de a restrânge exerciţiul unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti prin ordonanţă. În practică însă s-a admis restrângerea exerciţiului unor drepturi constituţionale ale cetăţenilor români prin ordonanţe⁹. Este de esenţa democratică a instituţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ca reglementarea acestora să fie rezultatul voinţei suverane a Parlamentului. Din această perspectivă, la fel de justificată este cerinţa ca restrângerea exerciţiului unor drepturi constituţionale să fie rezervată exclusiv domeniului legii, ca act de suveranitate parlamentară. În principiu, autorităţile puterii executive nu ar trebui învestite cu latitudinea de a lua măsuri administrative restrictive în materie de exercitare a drepturilor cetăţeneşti, chiar dacă în doctrină se mai spune că astfel "nu se deschide calea abuzurilor, întrucât orice cetăţean se poate adresa justiţiei pentru protecţia drepturilor şi intereselor lui legitime"¹⁰. Dimpotrivă, practica instanţelor de judecată abundă în procese deschise de persoane împotriva abuzurilor săvârşite de organe ale statului, iar un astfel de proces presupune cheltuieli de judecată şi este de durată, ceea ce pune sub semnul întrebării chiar ideea de protecţie a drepturilor omului. Abuzul nu încetează în momentul în care o persoană se adresează justiţiei, ci atunci când instanţa îl repune în drepturile încălcate!

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.