Revista de dreptul familiei (Universul Juridic) nr. 1/2019
Repere istorice privind situaţia juridică a femeii în dreptul privat european/Des critères historiques relatifs à la situation juridique de la femme en droit privé européen
de Marius Floare
28 martie 2019În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
RÉSUMÉ
Le statut juridique de la femme en droit privé européen a été caractérisé par une dissonance profonde et durable, d’une part, entre la perception publique ou la réglementation formelle, et, d’une autre part, la réalité quotidienne ou le droit «vécu». Dans cette étude, par l’utilisation des méthodes historiques et comparatives, on essayera d’examiner quelques étapes historiques et juridiques importantes dans l’évolution du statut juridique de la femme en droit privé de l’espace juridique européen.
Ce statut juridique de la femme dans le droit privé pouvait être défini dans les diverses époques historiques par rapport à quelques institutions importantes de cette branche de droit: la capacité des personnes physiques, le mariage et ses effets patrimoniaux, le divorce et les successions.
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Même si la participation de la femme aux rapports de droit public a été marginale dans la majorité des époques historiques, le droit privé n’a jamais été aussi rude, la participation féminine à de pareilles relations juridiques étant inévitable. Nous découvrons que le statut de la femme en droit privé a constitué une recherche permanente d’un équilibre entre ses droits et obligations, puisque les époques d’apparente émancipation du statut juridique de la femme sont marquées aussi par la perte corrélative de quelques de ses droits, et les périodes dans lesquelles on assure plus de «protection» juridique à la femme étaient marquées presqu’inévitablement par la dégradation de sa capacité d’actionner en toute autonomie.
Compte tenant de l’immensité des aspects de droit privé influençant le statut juridique de la femme dans l’espace juridique européen, représentant des questions qui ont fait l’objet de nombreuses monographies, notre étude sera limité seulement à quelques jalons signifiants et à l’élaboration d’une vue d’ensemble de l’évolution de la femme en droit privé.
Mots-clés: la qualité, l’émancipation, le divorce, la protection, l’indépendance juridique.
HISTORICAL BENCHMARKS REGARDING THE LEGAL STATUS OF WOMEN IN THE EUROPEAN PRIVATE LAW
ABSTRACT
The legal status of women in the European private law was characterized by a thorough and sustainable dissonance between, on the one hand, the public perception or formal regulation, and, on the other hand, the daily reality or the "experienced" law. In this study, using the historical and comparative methods, we will try to examine several significant historical and legal stages in the evolution of the legal status of women in the private law within the European legal space.
This legal status of women in the private law could be defined in different historical ages by reference to several major institutions of this branch of law: the capacity of natural persons, the marriage and its patrimonial consequences, the divorce and successions.
Even if the women’s participation in the public law relationships was marginal in most historical ages, the private law was by no means so adverse, and the feminine participation in such legal relationships was unavoidable. We will find that the woman’s status in the private law represented a permanent search for a balance between her rights and obligations, and the ages of apparent emancipation of the woman’s legal status have been also marked by the correlative loss of some of her rights, and the periods in which the woman received more "protection" were almost inevitably marked by the deterioration of her capacity to act in an autonomous manner.
Considering the ampleness of the private law matters shaping the woman’s legal status in the European legal space, these questions being covered by numerous monographies, our study shall only limit to certain significant benchmarks and to shape an overview of the woman’s evolution in the private law.
Keywords: capacity, emancipation, divorce, protection, judicial independence.
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Antichitatea romană
Reprezentarea retrospectivă actuală a situaţiei femeii în societatea romană clasică este tributară unor imagini din epoci ulterioare sau putem chiar spune că a fost abil "pervertită" de discursuri celebre ale unui orator legendar cum era Cicero, care amintea de străvechea tutela mulierum perpetua a femeilor sui iuris ca argument, în anul 63 î.H., în apărarea prietenei sale Murena, acuzată de mită electorală[1]. Chiar dacă raţiunea iniţială a instituţiei tutelei perpetue a femeii era mai degrabă protejarea drepturilor rudelor agnatice, ulterior, în secolul al III-lea d.H., era deja larg acceptată în deciziile imperiale ideea că femeile ar suferi de o înnăscută "deficienţă de judecată", astfel că o situaţie de profundă inegalitate juridică între bărbaţi şi femei, care era pe cale să cadă în desuetudine încă din secolul I î.H., a fost reînvigorată mai târziu, în alte forme şi cu argumente aparent generoase, legate de protejarea femeilor de ele însele[2].
Viziunea "populară" romană asupra femeilor acuză mai degrabă viclenia şi lăcomia acestora, existând o preocupare pentru protejarea prerogativelor "masculine" în societate, astfel că presupusa "slăbiciune de judecată" inerentă femeii ar fi fost în realitate o explicaţie post factum, de inspiraţie elenistică, a unor instituţii patriarhale străvechi[3]. Explicaţia tutela mulierum printr-o presupusă "incapacitate naturală" a femeii din cauza slăbiciunii sale intelectuale este o explicaţie subsecventă, apărută la sfârşitul Republicii şi consacrată mult mai târziu, abia atunci când raţiunile iniţiale de protejare a intereselor agnaţilor fuseseră demult uitate[4].
În epoca romană timpurie, existenţa puterii părinteşti (patria postestas) a capului de familie făcea ca femeia să fie în general alieni iuris, sub puterea capului de familie, astfel că ea nu putea încheia acte juridice în nume propriu şi nici nu avea un patrimoniu propriu[5], femeia neavând o personalitate distinctă din punct de vedere juridic[6]. În cazul căsătoriei cum manu, femeia din nou nu avea un patrimoniu propriu, toate bunurile sale confundându-se cu patrimoniul soţului, ea păstrând doar un drept de moştenire; în cazul femeii căsătorite sine manu, dacă aceasta era alieni iuris, ea se afla în continuare sub autoritatea vechiului său cap de familie şi tot ceea ce dobândea se considera că era pentru acesta sau, dacă ea era sui iuris, se putea obliga numai cu încuviinţarea tutorelui său[7]. Din cele mai vechi timpuri se admitea însă că pater familias putea deveni creditor prin persoanele aflate sub putere, astfel că un pater familias putea dobândi drepturi chiar printr-o femeie (soţie, fiică, noră, nepoată) aflată sub puterea sa[8].
La momentul căsătoriei cum manu, tot ceea ce aparţinea femeii şi tot ceea ce aceasta dobândea ulterior devenea proprietatea soţului, la fel ca achiziţiile făcute de un fiu sau de o fiică. Proprietatea nu se putea împărţi, soţia neavând nimic, astfel că regimul dotal şi comunitatea de bunuri erau necunoscute. Soţia avea drepturi succesorale la fel ca şi copiii, dar aceste drepturi nu se asemănau cu dreptul ulterior al văduvei de a-şi redobândi dota, ci erau drepturi succesorale propriu-zise asupra patrimoniului soţului defunct, patrimoniu în care fuseseră absorbite pe deplin şi bunurile aduse de soţie[9].
Capacitatea civilă diminuată a femeii, după pubertate, chiar dacă era sui iuris, făcea necesară în dreptul clasic instituirea unei pseudo-tutele, numită tutela mulierum[10]. Tutela mulierum a căzut treptat în desuetudine încă din epoca clasică a dreptului roman, în vremea lui Augustus fiind exceptate de la tutelă femeile născute libere care născuseră cel puţin trei copii şi libertele care născuseră cel puţin patru copii (ius liberorum)[11]. Tutela agnatică a fost abolită ulterior pentru toate femeile, în secolul I d.H., în vremea împăratului Claudius, prin Lex Claudia de tutela mulierum, rămânând alte forme de tutelă (tutor extraneus), ultimele menţiuni ale acestei instituţii desuete fiind în două constituţii imperiale din anii 293-294, din vremea împăratului Diocleţian[12]. Această tutelă nu mai este menţionată în Codul theodosian din secolul al IV-lea sau în epoca lui Iustinian[13].
..........
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.