Legestart nr. 9/2019
Cine răspunde pentru lipsa rovinietei
de Eugen Staicu
03 septembrie 2019Excepţia de neconstituţionalitate pe care o prezentăm a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, întrucât noul proprietar nu procedase la transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculul cumpărat.
Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b) şi " art. 11 alin. (1) " din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
Autorul acesteia a susţinut, în esenţă, că sancţiunea amenzii se aplică în mod legal nu persoanei contraveniente, care a circulat efectiv la volanul autoturismului respectiv, ci persoanei care este înscrisă în certificatul de înmatriculare, deşi aceasta nu are nicio legătură cu fapta de a circula fără rovinietă valabilă. Astfel, existenţa sintagmei " înscrise în certificatul de înmatriculare " în conţinutul definiţiei termenului " utilizator " conduce la concluzia eronată că nu încălcarea de către făptuitor a normei legale constituie contravenţie, ci inacţiunea persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare de a nu solicita obligarea noului proprietar la transcrierea dreptului de proprietate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
Din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) şi art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, şi, prin urmare, reţine că obiectul excepţiei îl constituie aceste prevederi legale, care au următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1) lit. b):
"(1) în înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
[...]
b) "utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;";
- Art. 1 alin. (2): "începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi structurat în funcţie de perioada de parcurs şi de staţionare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) şi de numărul de axe, după caz."
Examenul de neconstituţionalitate
CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, cu argumente dintre care le reţinem pe cele ce urmează.
- Prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 15/2002 definesc noţiunea "utilizator" al reţelei de drumuri naţionale, stabilind că au această calitate persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România sau în alte state.
- Prin prevederile art. 1 alin. (2) din ordonanţă se introduce tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pentru toate vehiculele înmatriculate şi pentru toţi utilizatorii români şi străini. Neachitarea acestui tarif reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
- în cauza de faţă, autorul excepţiei critică prevederile legale, deoarece sancţiunea amenzii nu se aplică persoanei care a circulat efectiv la volanul autoturismului respectiv, ci persoanei care este înscrisă în certificatul de înmatriculare, deşi aceasta nu are nicio legătură cu fapta de a circula fără rovinietă valabilă.
- Sub acest aspect, în acord cu jurisprudenţa sa, Curtea reţine că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma, cum de altfel reiese şi din prevederile legale criticate, că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat.
- Pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. în acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine.
- Deşi în limbajul comun termenul "utilizator" poate evoca acea persoană care conduce la un moment dat autovehiculul, legiuitorul a oferit o definiţie legală, circumscrisă domeniului în care norma a fost edictată. Astfel, acesta a optat pentru stabilirea obligaţiei de plată a tarifului de utilizare în sarcina celui înscris în certificatul de înmatriculare, în considerarea faptului că, teoretic, acelaşi autovehicul poate fi folosit, temporar şi succesiv, de mai multe persoane.
- Prezumţia legală referitoare la sfera persoanelor care sunt considerate a fi utilizatori este o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, persoana sancţionată contravenţional având posibilitatea de a demonstra că, la data constatării săvârşirii contravenţiei, nu întrunea condiţiile precizate în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 pentru a fi considerată utilizator al autovehiculului care a circulat în lipsa achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale şi a fi sancţionată în consecinţă.
- Totodată, deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără rovinietă.
- DE REţINUT - Prin Decizia nr. 4/2018, referitoare la examinarea sesizării cu privire la " interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), raportate la cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în sensul stabilirii subiectului activ al contravenţiei ce constă în fapta de a circula fără rovinietă valabilă, în cazul în care se face dovada, cu un înscris înregistrat cu dată certă la o instituţie publică, că vehiculul a fost înstrăinat anterior datei constatării contravenţiei ", înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator şi de subiect activ al contravenţiei constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă şi că dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun.
- Decizia nr. 640/2018, p ublicată în M.Of. nr. 1107 din 28 decembrie 2018 -