Guvernul României
Ordonanţa nr. 116/1998 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internaţional
Modificări (6), Puneri în aplicare (3), Referinţe (2), Menţionări generale (1)Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 326 din 29 august 1998.
În vigoare de la 28 octombrie 1998
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 pct. 12 lit. f) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României emite următoarea ordonanţă:
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 1. -
În scopul asigurării condiţiilor de redresare, modernizare, înnoire şi dezvoltare a flotei maritime comerciale româneşti, al creşterii prestigiului pavilionului românesc pe piaţa internaţională a transportului maritim şi al atragerii de noi surse la bugetul de stat, precum şi al asigurării liberei circulaţii a forţei de muncă angajate în transportul maritim internaţional, se instituie regimul special pentru activitatea de transport maritim internaţional, denumit în continuare regimul special maritim.
Art. 2. -
În sensul prezentei ordonanţe, prin transport maritim internaţional se înţelege transportul efectuat cu nave maritime între un port românesc şi un port situat într-o altă ţară sau între două porturi situate în ţări diferite. Platformele marine de foraj şi/sau de extracţie româneşti amplasate în apele teritoriale ale României sau în zona economică exclusivă vor avea regimul juridic similar cu cel aplicabil porturilor româneşti.
CAPITOLUL II Regimul special maritim
Art. 3. -
(1) Regimul special maritim instituit prin prezenta ordonanţă se aplică pentru activitatea de transport maritim internaţional de mărfuri şi de persoane, efectuată cu nave maritime autopropulsate.
(2) Activitatea de transport maritim internaţional poate fi desfăşurată numai de companii de navigaţie care deţin, în totalitate, nave aflate în proprietate sau navlosite ca nave nude (bareboat), pe o perioadă de cel puţin un an, înmatriculate în registrul matricol al căpităniei de port stabilite de Ministerul Transporturilor.
Art. 4. -
(1) Prin navlosirea unei nave, ca navă nudă, se înţelege închirierea navei în baza unui contract specific de "bareboat", încheiat între proprietarul navei şi un navlositor, denumit în continuare operator, în scopul folosirii navei pentru o perioadă determinată de timp.
(2) În baza contractului de navlosire prevăzut la alin. (1), operatorul primeşte dreptul de posesie şi de folosinţă completă în exploatarea maritimă comercială a navei, inclusiv dreptul de a angaja comandantul şi echipajul navei pe durata contractului.
(3) Pe durata contractului de navlosire sunt în sarcina operatorului, între altele:
a) plata chiriei către proprietar în cuantumul şi modalităţile stabilite prin contractul de navlosire;
b) întreţinerea navei şi efectuarea reparaţiilor, cu excepţia reparaţiilor şi înlocuirilor necesare datorate unor vicii ascunse, care vor face obiectul unor înţelegeri între părţi;
c) cheltuielile de exploatare a navei;
d) asigurarea navei;
e) recrutarea echipajului, plata salariilor şi, după caz, a diurnelor, hrana şi condiţiile de viaţă la bord;
f) constituirea de garanţii în vederea plăţii salariilor şi a altor drepturi băneşti pentru echipaj.
(4) Pe toată durata contractului de navlosire proprietarul îşi păstrează dreptul de dispoziţie asupra navei, are drept de control asupra modului în care se asigură integritatea navei şi respectarea de către operator a tuturor clauzelor contractuale.
(5) Creditorii operatorului se vor îndrepta în egală măsură împotriva proprietarului navei pentru datoriile contractate de operator şi neonorate de către acesta. Termenul de prescripţie pentru creanţele decurgând din activitatea de transport maritim internaţional este de 5 ani de la data stabilirii obligaţiei de plată.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 5. -
Regimul special maritim reprezintă un ansamblu de facilităţi acordate companiilor de navigaţie maritimă, care desfăşoară activitate de transport maritim internaţional, acţionarilor sau deţinătorilor de părţi sociale la aceste companii, navelor şi personalului navigant din cadrul acestor companii.
Art. 6. -
Companiile de navigaţie maritimă care îşi desfăşoară activitatea în regimul special maritim sunt scutite de plata următoarelor impozite şi taxe pe toată perioada înregistrării în acest regim:
a) impozitul pe profit;
b) taxa pe valoarea adăugată şi taxele vamale pentru bunurile importate utilizate pentru modernizarea, repararea şi exploatarea navelor;
c) taxa pe valoarea adăugată şi taxele vamale pentru navele importate în întregul lor şi pentru echipamentele, subansamblurile şi materialele procurate din import pentru construcţia de nave noi;
d) accizele pentru produsele utilizate tehnic şi consumate pentru exploatarea navelor;
e) taxa asupra mijloacelor de transport, pentru navele care le aparţin.
Art. 7. -
Livrările de bunuri din ţară destinate utilizării sau încorporării în navele aflate în proprietatea companiilor de navigaţie sau operate de acestea, livrările de nave, în întregul lor, acestor companii, precum şi prestaţiile de servicii efectuate acestor nave sunt supuse cotei zero de taxă pe valoarea adăugată.
Art. 8. -
Acţionarii şi asociaţii, persoane fizice sau juridice, cărora li se cuvin dividende pentru capitalul pe care l-au atribuit spre valorificare companiilor de navigaţie care funcţionează în regim special maritim, sunt exoneraţi de plata impozitului pe dividendele aferente profitului realizat din activitatea de transport maritim internaţional, cu condiţia ca, în anul respectiv, compania de navigaţie să realizeze cheltuieli de investiţii sau rambursări de credite contractate în vederea achiziţionării de nave maritime de transport şi/sau de echipamente/instalaţii necesare dotării/modernizării acestora, cheltuieli care determină diminuarea profitului cu cel puţin o treime.
Art. 9. -
(1) Companiile de navigaţie care sunt înregistrate în regimul special maritim sunt obligate la plata unei taxe anuale pe tonajul net al fiecărei nave aflate în operarea sa.
(2) În cazul în care o companie de navigaţie operează o navă navlosită ca navă nudă, proprietate a unei alte companii de navigaţie înregistrate în regimul special maritim, obligaţia de plată a taxei anuale pe tonajul net revine companiei care operează nava.
(3) Taxa anuală pe tonajul net al navelor se va face venit la bugetul de stat. Metodologia de calcul al taxei anuale pe tonajul net al navelor şi al altor taxe este prevăzută în anexa la prezenta ordonanţă.
(4) Taxa anuală pe tonajul net al navelor se poate plăti integral, la începutul anului, sau în cote semestriale, înainte de începerea fiecărui semestru. Pentru navele nou introduse în regimul special maritim, cota semestrială se plăteşte integral la data înscrierii menţiunii, prevăzută la art. 10 alin. (5), pentru semestrul în curs.
(5) Neplata taxei anuale pe tonajul net la termenul legal atrage perceperea de majorări de întârziere, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare.
Art. 10. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) Evidenţa companiilor de navigaţie care au solicitat funcţionarea în regim special maritim şi care îndeplinesc condiţiile de funcţionare în acest regim se face prin înregistrare în registrul de regim special maritim, ţinut de Ministerul Transporturilor.
(2) Pentru înregistrarea companiilor de navigaţie în registrul de regim special maritim, se percepe taxa prevăzută la lit. B din anexa la prezenta ordonanţă.
(3) Taxa se plăteşte anticipat şi constituie venit la bugetul de stat.
(4) Neefectuarea operaţiunii de înregistrare în registrul de regim special maritim, ulterior perceperii taxei, atrage restituirea acesteia.
(5) Evidenţa navelor aflate în proprietatea companiilor de navigaţie prevăzute la alin. (1) sau care sunt operate de acestea se face prin înscrierea menţiunii în registrul matricol al navelor, ţinut de căpitănia de port stabilită de Ministerul Transporturilor. Companiile de navigaţie vor solicita înscrierea acestei menţiuni cu avizul prealabil al Ministerului Transporturilor.
(6) În registrul de regim special maritim se înregistrează denumirea şi sediul, capitalul social, numărul de înmatriculare la Oficiul registrului comerţului, codul fiscal, numele, adresa şi cetăţenia acţionarilor principali, ale directorilor şi administratorilor companiei de navigaţie.
CAPITOLUL III Administrarea regimului special maritim
Art. 11. -
(1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe şi administrarea regimului special maritim se vor face de către Ministerul Transporturilor prin Inspectoratul Navigaţiei Civile.
(2) Serviciile prestate de Inspectoratul Navigaţiei Civile sunt considerate servicii publice şi se prestează pentru companiile de navigaţie, la cererea acestora, contra unor taxe şi tarife prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă.
(3) Forma şi conţinutul documentelor utilizate în cadrul regimului special maritim sunt stabilite prin ordin al ministrului transporturilor.
Art. 12. -
Certificatele de clasificare ale navei şi echipamentelor acesteia, care atestă buna stare de navigabilitate, cerute de acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte, se eliberează de către o societate de clasificare agreată de Ministerul Transporturilor.
CAPITOLUL IV Înregistrarea companiilor de navigaţie
Art. 13. -
(1) Pentru a fi admisă să funcţioneze în regimul special maritim, compania de navigaţie trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie înfiinţată ca persoană juridică română şi organizată ca societate comercială;
b) să aibă ca obiect de activitate numai transportul maritim de mărfuri şi/sau de persoane;
c) să îndeplinească toate cerinţele impuse de acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte, aplicabile transportului maritim; dovada conformităţii se face cu certificate eliberate de către Ministerul Transporturilor.
(2) La înregistrarea în regimul special maritim, companiei de navigaţie i se eliberează un certificat de funcţionare în regimul special maritim, certificat care reprezintă şi autorizaţia de funcţionare prevăzută de reglementările privind navigaţia civilă.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 14. -
Companiile de navigaţie care au obţinut certificatul de funcţionare în regimul special maritim pot opera navele numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie proprietatea acestora sau să fie navlosite de acestea ca nave nude pe o perioadă de cel puţin un an;
b) tonajul brut al navei, calculat conform Convenţiei internaţionale din 1969 asupra măsurării tonajului navelor, trebuie să fie mai mare de 500 t;
c) să aibă clasa acordată de o societate de clasificare agreată de Ministerul Transporturilor;
d) să îndeplinească condiţiile de înmatriculare şi de acordare a dreptului de arborare a pavilionului român, stabilite prin reglementările în vigoare;
e) să aibă contract cu o autoritate de decontare pentru serviciile de radiocomunicaţii efectuate cu staţia de radiocomunicaţii montată la bordul navei;
f) să aibă înscrisă menţiunea de funcţionare în regim special maritim în registrul matricol al căpităniei de port stabilite de Ministerul Transporturilor;
g) să aibă constituită garanţia bănească, în scopul acoperirii salariilor şi a cheltuielilor cu repatrierea în cazul incapacităţii de plată a companiei de navigaţie, pentru fiecare navă aflată în operarea sa.
Art. 15. -
(1) Retragerea certificatului de funcţionare în regim special maritim şi radierea din registrul de regim special al companiilor de navigaţie se fac în următoarele situaţii:
a) la cererea companiei de navigaţie;
b) când nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1);
c) când numărul rapoartelor, având ca obiect deficienţe majore care au condus la reţinerea navelor, rezultate în urma inspecţiilor făcute de autorităţile competente din ţară sau din porturile străine, la navele companiei de navigaţie, primite de către Inspectoratul Navigaţiei Civile, dovedesc nerespectarea sistematică a cerinţelor convenţiilor internaţionale la care România este parte;
d) la sesizarea proprietarului navei asupra nerespectării de către operator a prevederilor art. 4 alin. (3), art. 17 şi art. 20 alin. (2) sau când se constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 14.
e) când a fost dovedită prin hotărâre definitivă de condamnare săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările ulterioare, prin efectuarea, cu ştiinţă, de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea, cu ştiinţă, a înregistrărilor în contabilitate având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanţul contabil al companiei de navigaţie.
(2) Constatarea faptelor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se face de către personalul cu atribuţii de inspecţie şi control din cadrul Ministerului Transporturilor şi Inspectoratului Navigaţiei Civile, iar a celor prevăzute la alin. (1) lit. d) se face de către proprietarul navei, respectiv de către personalul cu atribuţii de inspecţie şi control din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor şi Inspectoratului Navigaţiei Civile, prin acte de constatare sau de verificare.
Art. 16. -
Radierea menţiunii de funcţionare în regimul special maritim din registrul matricol al căpităniei de port stabilite de Ministerul Transporturilor se face în următoarele situaţii:
a) la cererea companiei de navigaţie, în cazul transferării, dezmembrării sau pierderii totale a navei, în urma unui naufragiu, incendiu sau a unei eşuări;
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
b) la retragerea certificatului de funcţionare în regim special maritim al companiei de navigaţie care operează nava.
Art. 17. -
Companiile de navigaţie înregistrate în regimul special maritim sunt obligate să prezinte anual Ministerului Transporturilor un raport de auditare efectuat de o societate de audit financiar agreată de Ministerul Transporturilor. Raportul se prezintă după întocmirea bilanţului contabil, înainte de data plăţii cotei aferente semestrului II a taxelor anuale pe tonajul navelor.
Art. 18. -
Recunoaşterea organizaţiilor pentru clasificarea, emiterea de certificate de conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi pentru audit financiar se face pe baza îndeplinirii criteriilor de competenţă stabilite de Ministerul Transporturilor.
CAPITOLUL V
Dispoziţii cu privire la personalul navigant de pe navele
operate de companiile de navigaţie care funcţionează în
regimul special maritim
Art. 19. -
(1) Comandantul, şeful mecanic şi secundul fiecărei nave trebuie să fie cetăţeni români care deţin brevete eliberate de Ministerul Transporturilor.
(2) Personalul navigant, în afara personalului prevăzut la alin. (1), trebuie să fie format în proporţie de cel puţin 50% din cetăţeni români care deţin brevete sau certificate de capacitate eliberate de Ministerul Transporturilor.
(3) Personalul navigant străin trebuie să deţină certificate în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, eliberate de către autorităţile maritime din ţările care au ratificat sau au aderat la acestea.
(4) Personalul navigant străin este îmbarcat la bordul navelor operate în regimul special maritim de către compania de navigaţie, în baza unei cereri adresate, în timp util, Inspectoratului Navigaţiei Civile, care va emite un document de conformitate. Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
a) brevetul sau certificatul de capacitate;
b) contractul de angajare;
c) certificatul de sănătate.
(5) În situaţii temeinic justificate, Inspectoratul Navigaţiei Civile poate aproba utilizarea de personal străin pentru funcţiile prevăzute la alin. (1) sau peste proporţia prevăzută la alin. (2), pentru o perioadă de cel mult 90 de zile.
Art. 20. -
(1) Contractele de muncă ale personalului navigant se încheie cu respectarea condiţiilor stipulate de legislaţia română şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi se înregistrează la instituţiile prevăzute de lege, precum şi la căpitănia de port stabilită de Ministerul Transporturilor.
(2) Compania de navigaţie este obligată să asigure condiţiile de viaţă şi de hrană la bordul navelor pe toată durata serviciului, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte şi cu legislaţia română aplicabilă.
Art. 21. -
Companiile care angajează personal navigant român în proporţie mai mare decât minimumul stabilit la art. 19 alin. (2) beneficiază de o diminuare a taxei anuale pe tonaj, calculată conform prevederilor din anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 22. -
(1) Timpul normal de muncă la bordul navelor nu va fi mai mare de 8 ore pe zi sau 40 de ore pe săptămână.
(2) Timpul suplimentar de muncă trebuie să fie calculat astfel încât numărul total de ore lucrate să nu depăşească 14 ore pe zi. Media numărului total de ore lucrate nu trebuie să depăşească 56 de ore pe săptămână pe o perioadă de cel mult un an.
(3) Plata pentru orele de muncă suplimentare se va stabili de comun acord de către părţi.
Art. 23. -
Este interzisă organizarea grevei la bordul navelor înmatriculate în regimul special maritim în situaţia în care navele se află în afara apelor teritoriale ale României.
CAPITOLUL VI Încurajarea înnoirii şi dezvoltării capacităţii de transport
Art. 24. -
Înnoirea şi dezvoltarea capacităţii de transport maritim sub pavilion român, în cadrul regimului special maritim, sunt încurajate de stat pe baza unor programe de dezvoltare stabilite de Guvern.
Art. 25. -
(1) Din Fondul la dispoziţia Guvernului, constituit din vărsăminte din privatizare, prin hotărâre a Guvernului, se poate finanţa achiziţionarea unor nave maritime de transport, cuprinse în programul de dezvoltare prevăzut la art. 24, în limita a 25% din preţul de achiziţie al acestora.
(2) Această finanţare se asigură în completarea surselor constituite de către compania de navigaţie şi este nerambursabilă, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 34.
Art. 26. -
(1) În programele de dezvoltare se vor cuprinde achiziţionări de nave maritime de transport care pot funcţiona în regimul special maritim.
(2) Pentru navele care se vor construi în şantierele navale din ţară, documentaţia tehnică va fi avizată de o societate de clasificare agreată de Ministerul Transporturilor, care va emite certificatul de clasă şi certificatele de conformitate prevăzute de convenţiile internaţionale la care România este parte.
(3) Pentru navele care se vor achiziţiona din import documentaţia va fi avizată de o societate de clasificare agreată de Ministerul Transporturilor, care va emite şi certificatul de clasă, iar certificatele de conformitate cu convenţiile internaţionale aplicabile vor fi emise de Ministerul Transporturilor sau de alte organe ale administraţiei centrale de stat abilitate prin lege, de Registrul Naval Român sau de o organizaţie recunoscută de Ministerul Transporturilor.
Art. 27. -
Programele de dezvoltare a capacităţii de transport maritim vor fi elaborate de Ministerul Transporturilor şi vor fi aprobate de Guvern în limita sumelor disponibile, până la data de 1 august a fiecărui an, pentru finanţare în anul următor. Ultimul program de dezvoltare se va putea aproba de Guvern în anul 2010.
Art. 28. -
Ministerul Transporturilor va putea cuprinde în proiectele programelor de dezvoltare, la solicitarea companiilor de navigaţie înregistrate în regimul special maritim, acele nave pentru care a fost dovedită, printr-un studiu de fezabilitate, eficienţa economică în exploatare pe o relaţie de transport de interes pentru România sau care valorifică potenţialul porturilor maritime româneşti.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 29. -
Companiile de navigaţie care solicită cuprinderea unor nave în programele de dezvoltare vor depune la Ministerul Transporturilor o cerere însoţită de studiul de fezabilitate al navei şi de documentaţia tehnică preliminară avizată de Registrul Naval Român sau, după caz, de o altă societate de clasificare agreată de Ministerul Transporturilor, precum şi dovada constituirii celorlalte sume necesare achiziţiei navei.
Art. 30. -
Ministerul Transporturilor are obligaţia ca, în termen de 60 de zile, să elibereze companiei de navigaţie un răspuns din care să rezulte acceptarea, înscrierea preliminară a navei şi cuantumul alocaţiei propuse în proiectul programului de dezvoltare al anului în care nava urmează să fie livrată sau, după caz, refuzul motivat.
Art. 31. -
După stabilirea de către Guvern a programului de dezvoltare a capacităţii de transport maritim şi aprobarea finanţării acestuia prin legea anuală a bugetului de stat, Ministerul Transporturilor va comunica companiei de navigaţie beneficiare, în termen de 10 zile, un document în care se menţionează cuantumul alocaţiei stabilite pentru fiecare navă şi termenul după care se poate elibera aceasta. Pentru alocaţia stabilită, Ministerul Transporturilor va încheia un contract cu compania de navigaţie beneficiară.
Art. 32. -
(1) Suma alocată pentru fiecare navă, prin programul anual de dezvoltare, se consideră ca plată datorată de către compania de navigaţie şantierului naval constructor sau furnizorului, înainte de livrarea navei, şi se va putea elibera de Ministerul Transporturilor o dată cu înmatricularea navei în registrul matricol al navelor şi emiterea certificatului de naţionalitate.
(2) Această sumă se va menţiona în registrul matricol în care va fi înmatriculată nava şi în certificatul de naţionalitate al navei sub formă de gaj/ipotecă a statului exigibilă numai în interiorul a 8 ani de la data înscrierii.
(3) La încheierea termenului de 8 ani, dacă nu a intervenit nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 34, gajul/ipoteca se radiază, alocaţia fiind considerată stinsă.
Art. 33. -
(1) Sumele nefolosite până la data de 31 decembrie a fiecărui an vor fi returnate bugetului de stat, iar compania de navigaţie va putea beneficia de o nouă alocaţie numai în baza unui alt program anual de dezvoltare a capacităţii de transport maritim.
(2) Pentru alocaţia nefolosită compania de navigaţie va plăti penalităţi stabilite prin contractul prevăzut la art. 31.
Art. 34. -
(1) Compania de navigaţie maritimă care a beneficiat de sprijinul statului prin programele de dezvoltare are obligaţia se păstreze nava înmatriculată în regimul special maritim cel puţin 8 ani şi să o asigure corespunzător valorii sale pentru corp şi maşini pentru toată această perioadă.
(2) Înstrăinarea sau scoaterea navei din regimul special maritim înainte de termenul de 8 ani va atrage după sine rambursarea către bugetul de stat a sumei primite.
(3) În cazul în care compania de navigaţie care a beneficiat de sprijinul statului se desfiinţează prin procedura falimentului, înainte de 8 ani de la eliberarea certificatului de naţionalitate al navei, statul este îndreptăţit să-şi recupereze sumele alocate prin programele de dezvoltare, întocmai ca o bancă finanţatoare.
(4) În situaţia pierderii totale a navei în caz de forţă majoră, înainte de termenul de 8 ani, compania de navigaţie va vărsa la bugetul de stat cota-parte din valoarea recuperată de la asigurător, corespunzătoare părţii din preţul navei acoperite de alocaţia primită prin programul de dezvoltare.
(5) Gajarea/ipotecarea navei, realizată cu sprijinul statului, în interiorul a 8 ani de la data înscrierii alocaţiei ca gaj/ipotecă a statului, se poate face numai cu acordul Ministerului Transporturilor.
CAPITOLUL VII Dispoziţii tranzitorii şi finale
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 35. -
Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor exercită controlul asupra modului în care se aplică prevederile prezentei ordonanţe.
Art. 36. -
Anexa face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Art. 37. -
Până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Finanţelor, va elabora şi va supune spre aprobare Guvernului regulamentul de aplicare a acesteia.
Art. 38. -
Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
PRIM-MINISTRU | |
RADU VASILE |
Contrasemnează: | |
Ministrul transporturilor, | |
Traian Băsescu | |
Ministrul finanţelor, | |
Daniel Dăianu | |
p. Ministrul afacerilor externe, | |
Mihai Ungureanu, | |
secretar de stat |
Bucureşti, 27 august 1998.
Nr. 116.
ANEXĂ
METODOLOGIA
de calcul al taxei anuale pe tonajul net al navei şi al altor taxe
A. Taxa anuală pe tonajul net al navei
Tonajul net al navei se calculează conform Convenţiei internaţionale din 1969 asupra măsurării tonajului navelor, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 23/1976.
Taxa anuală pe tonajul net al navelor se calculează după cum urmează:
Taxa anuală = (taxa de bază + taxa pe creşterea tonajului net) x k1,
în care:
Taxa de bază este 100 $
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Taxa pe creşterea tonajului net este:
Tonaj net | $ | ||
pentru fiecare tonă | sub 1500 | 0,4 | |
pentru fiecare tonă adiţională între | 1501 - 3500 | 0,35 | |
pentru fiecare tonă adiţională între | 3501 - 5000 | 0,32 | |
pentru fiecare tonă adiţională între | 5001 - 10000 | 0,3 | |
pentru fiecare tonă adiţională între | 10001 - 20000 | 0,2 | |
pentru fiecare tonă adiţională între | 20001 - 30000 | 0,1 | |
pentru fiecare tonă adiţională între | 30001 - 40000 | 0,07 | |
pentru fiecare tonă adiţională între | 40001 - 60000 | 0,05 | |
pentru fiecare tonă adiţională | peste 60000 | 0,03 |
k1 reprezintă coeficientul de vârstă şi are următoarele valori:
vârsta navei | k1 | |
mai mică de 10 ani | 0,75 | |
între 11 şi 20 ani | 1 | |
între 21 şi 25 ani | 1,1 | |
mai mare de 25 ani | 1,3 |
Vârsta navei reprezintă perioada de timp calculată de la data terminării construcţiei şi până la data de 1 ianuarie a anului pentru care se plăteşte taxa.
Taxa se va achita în cote semestriale, înainte de începerea fiecărui semestru, după cum urmează:
- până la data de 31 decembrie se achită 0,5 x taxa anuală, aferentă anului următor;
- până la data de 30 iunie se achită 0,5 x taxa anuală*) - (1-k2) x taxa anuală**), unde:
k2 reprezintă coeficientul de diminuare şi se calculează în funcţie de gradul de utilizare a personalului navigant român la bordul navei pe perioada anului calendaristic anterior, după cum urmează:
Numele navei | Numărul total al personalului navigant utilizat | Numărul cetăţenilor români (obligatoriu) | Fondul de timp aferent (2) [zile] | Numărul cetăţenilor români (real) | Fondul de timp efectiv aferent (4) [zile] | Gradul de utilizare a personalului român = (5)/(3) | |
(1) | (2) | (3) | (4) | (5) | (6) | ||
Fiecare companie de navigaţie va calcula taxa anuală pe tonajul net al fiecărei nave şi o va achita după obţinerea avizului din partea direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor. Pentru obţinerea avizului, compania de navigaţie va prezenta următoarele documente justificative pentru modul de calcul al acesteia:
- certificatul de tonaj, eliberat în conformitate cu convenţia internaţională;
- documentul din care să rezulte vârsta navei;
- documentele din care să rezulte timpul de lucru efectiv la bordul navei pentru personalul navigant angajat.
Taxa anuală pe tonajul net al navei, calculată în dolari S.U.A., va fi achitată în lei la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, în vigoare la data efectuării plăţii.
B. Taxa pentru înregistrarea companiei - 300 dolari S.U.A. -, achitată în lei la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, în vigoare la data efectuării plăţii.
C. Pentru operaţiunile de înregistrare a navelor, de înregistrare, transfer sau eliberare de ipoteci, de înregistrare provizorie a navelor sau de extindere a înregistrării provizorii, de transfer sau de radiere a navelor din registre sau pentru alte operaţiuni în legătură cu aplicarea prezentei ordonanţe se aplică taxele şi tarifele prevăzute de lege pentru navele sub pavilion român.
D. Pentru serviciile prestate de Registrul Naval Român, de societăţile de clasificare/instituţii autorizate de Ministerul Transporturilor se aplică tarifele proprii ale acestora.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
*) Taxa anuală aferentă anului în curs.
**) Taxa anuală aferentă anului calendaristic anterior.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.