Care sunt contravenţiile privind protecţia consumatorilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii?
de Mădălina Moceanu

Referinţe articol: protectia consumatorilor

Începând cu data intrării în vigoare a Legii prevenirii nr. 270/2017, respectiv de la 17 ianuarie 2018, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002), pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor menţionate în H.G. nr. 33/2018 se aplică dispoziţiile Legii nr. 270/2017.

Aşadar, legiuitorul a prevăzut că, de principiu, o contravenţie aflată în sfera prevenţiei şi menţionată în H.G. nr. 33/2018 nu se mai sancţionează contravenţional; astfel, - în primul rând - agentul constatator al contravenţiei menţionată în H.G. nr. 33/2018 va stabili o procedură de corectare a abaterii, acordând un plan de conformare şi un termen; dacă ulterior se constată că persoana vinovată nu a respectat planul de conformare atunci, în al doilea rând, se va aplica totuşi sancţiunea contravenţională.

Reţinem că, în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate potrivit prevederilor Legii nr. 270/2017, acestea se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001.

De dată recentă, mai precis la data de 5 februarie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 107, H.G. nr. 33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017, precum şi a modelului planului de remediere.

Care sunt contravenţiile privind protecţia consumatorilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii?

În Anexa nr. 1 la H.G. nr. 33/2018 (care face parte integrantă din hotărâre), la punctul 55, legiuitorul a prevăzut care sunt contravenţiile privind protecţia consumatorilor, pentru constatarea şi sancţionarea cărora se aplică Legea nr. 270/2017.

Aşadar, aceste contravenţii sunt cele prevăzute la art. 18, art. 19, art. 20 şi a art. 25 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208/28.03.2007, cu modificările şi completările ulterioare):

Art. 18: Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.

Art. 19: Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu în mod vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea şi să nu fie inscripţionate în locuri obscure, să nu fie întrerupte prin desen sau imagini, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, contract, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia.

Art. 20:(1) Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale, durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, transport, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii.

(2) Producătorii şi importatorii din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social în elementele de identificare. Producătorii, ambalatorii sau distribuitorii din state membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social unde pot fi contactaţi.

(3) Produsele de folosinţă îndelungată trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de producător.

(4) Vânzătorii şi prestatorii de servicii trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului sau despre tariful serviciului prestat, pe care îl suportă consumatorul, care să cuprindă toate costurile, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi toate costurile suplimentare, şi să le ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice, după caz, care trebuie să însoţească produsul sau serviciul.

(5) Toate informaţiile privitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor, documentele însoţitoare, inclusiv cele referitoare la informaţiile privind securitatea produsului şi instrucţiunile de utilizare, precum şi contractele, inclusiv cele preformulate, trebuie să fie scrise în limba română, indiferent de ţara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi.

(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (5) biletele de avion sau alte bilete de transport internaţional, documentele elaborate în baza unor acorduri internaţionale pe care România le-a acceptat şi le-a semnat, precum şi voucherele turistice internaţionale.

(7) Operatorii economici de transport internaţional care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României sunt obligaţi să ofere în scris consumatorilor, în completare la biletul de transport, indiferent de forma de prezentare a acestuia, informaţii în limba română referitoare la: itinerar, program, durată, distanţă, locul alocat în mijlocul de transport, condiţiile generale de transport, precum şi orice alte informaţii utile pentru consumatori, referitoare la serviciul respectiv.

Art. 25: Preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.

Care sunt sancţiunile aplicate dacă ulterior se constată că persoana vinovată nu a respectat planul de conformare?

Aşa cum am arătat şi anterior, dacă ulterior se constată că persoana vinovată nu a respectat planul de conformare stabilit de către agentul constatator al contravenţiei, atunci acesta va aplica persoanei vinovate o sancţiune.

Potrivit art. 50 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 21/1992, constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi faptele prevăzute la art. 18, art. 19, art. 20 şi a art. 25 din O.G. nr. 21/1992 şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 10.000 lei.

Ai nevoie de Legea prevenirii nr. 270/2017? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!