Art 59 Dispoziţii tranzitorii | Ordonanţă 27/2000
Acesta este un fragment din Ordonanţa nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Dispoziţii tranzitorii -
Art. 59.
-
(1) Până la data de 1 mai 2000 toate autorizaţiile de comercializare eliberate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei ordonanţe vor fi prezentate organului fiscal emitent pentru preschimbare cu formulare special tipărite de Regia Autonomă "Imprimeria Naţională".
(2) Pentru anul 2000 termenul maxim de obţinere a autorizaţiilor anuale de comercializare în calitate de agenţi economici producători interni şi/sau agenţi economici importatori ai produselor prevăzute la nr. crt. 1.1, 1.2 şi 1.3 din anexa nr. 1 este de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, termen până la care îşi pot desfăşura activitatea în baza autorizaţiilor eliberate anterior. După expirarea acestui termen aceste autorizaţii îşi pierd valabilitatea.
(3) Nedepunerea în termen, în vederea preschimbării, a autorizaţiilor de comercializare eliberate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei ordonanţe atrage anularea valabilităţii acestora.
Acesta este un fragment din Ordonanţa nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(4) După anularea valabilităţii autorizaţiilor este interzisă orice activitate de comercializare a produselor supuse autorizării.
Acesta este un fragment din Ordonanţa nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.