Guvernul României
Ordonanţa nr. 126/2000 privind continuarea realizării Unităţii 2 din cadrul obiectivului de investiţii Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă - 5 x 700 MWe
Modificări (5), Referinţe (1), Menţionări generale (1), Referinţe în jurisprudenţăText publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 430 din 02 septembrie 2000.
În vigoare de la 02 septembrie 2000
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, precum şi ale art. 1 lit. C pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Art. 1. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Se aprobă continuarea lucrărilor până la finalizarea şi punerea în funcţiune a Unităţii 2 - Centrala Nuclearoelectrică (CNE) Cernavodă, obiectiv energetic de interes naţional, strategic, precum şi continuarea negocierilor între Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A. şi partenerii externi potenţiali şi interesaţi în asigurarea şi punerea la dispoziţie a surselor de finanţare.
Art. 2. -
Finanţarea lucrărilor de la Unitatea 2 - CNE Cernavodă, a lucrărilor de cercetare şi proiectare, a activităţilor de producere a apei grele şi a combustibilului nuclear se va asigura, până la punerea în funcţiune a Unităţii 2, din:
a) surse proprii stabilite anual prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale Societăţii Naţionale "Nuclearelectrica" - S.A., aprobate conform legii;
b) surse atrase de la agenţi economici, persoane juridice române, care sunt implicaţi, pe bază de contracte încheiate cu Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A., în realizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului CNE Cernavodă - Unitatea 2;
c) credite externe contractate de Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A., având calitatea de împrumutat, garantate 100% de Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor, inclusiv dobânzile şi comisioanele aferente, în condiţiile prevăzute de lege;
d) finanţări externe în contrapartidă cu furnizare de energie electrică prin contracte directe, încheiate de Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A. cu parteneri români sau străini, cu tarife negociate, conform reglementărilor în vigoare;
e) Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, constituit în baza Ordonanţei Guvernului nr. 29/1994 pentru constituirea şi utilizarea Fondului pentru dezvoltarea sistemului energetic, aprobată prin Legea nr. 136/1994, cu modificările şi completările ulterioare;
f) alocaţii bugetare aprobate cu această destinaţie prin legea bugetului de stat, pe baza listelor de investiţii aprobate conform legii.
Art. 3. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) Se aprobă continuarea activităţii de producere a apei grele de către ROMAG-PROD din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, pentru cantităţi aprobate anual, destinate punerii în funcţiune a obiectivului de investiţii CNE Cernavodă - Unitatea 2, prevăzut la art. 1, precum şi pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viaţă a unităţilor 1 şi 2.
(2) Cantităţile anuale de apă grea prevăzute să fie produse la ROMAG-PROD se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.
(3) Se aprobă livrarea la export, la preţul pieţei, de către Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a cantităţilor de apă grea fabricată suplimentar faţă de necesităţile precizate la alin. (1).
Art. 4. -
(1) Se aprobă realizarea stocului de octoxid de uraniu, din producţia curentă, la Compania Naţională a Uraniului - S.A., destinat fabricării încărcăturii iniţiale de combustibil nuclear pentru punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii CNE Cernavodă - Unitatea 2, precum şi a combustibilului necesar pe durata de viaţă a unităţilor 1 şi 2.
(2) Cantităţile anuale se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.
Art. 5. -
(1) Graficul pentru finanţarea lucrărilor de investiţii la Unitatea 2 - CNE Cernavodă va fi întocmit de Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A., pe baza contractelor comerciale şi a convenţiilor de creditare-finanţare semnate de aceasta cu furnizori, antreprenori, alţi parteneri şi finanţatori şi transmis anual spre avizare Ministerului Industriei şi Comerţului şi Ministerului Finanţelor, în vederea aprobării prin hotărâre a Guvernului.
(2) În baza graficului prevăzut la alin. (1) se vor cuprinde anual în legea bugetului de stat fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii de la Unitatea 2 - CNE Cernavodă, defalcate pe surse de finanţare.
Art. 6. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A. este scutită de la plata impozitului pe profit până la data de 31 decembrie 2010.
(2) Profitul brut anual al Societăţii Naţionale "Nuclearelectrica" - S.A., rezultat în condiţiile aplicării alin. (1), va fi utilizat exclusiv pentru finanţarea lucrărilor de investiţii aferente obiectivului CNE Cernavodă, aprobate conform legii.
(3) Plata datoriilor pe care Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A. le înregistrează la data de 30 iunie 2000 către Ministerul Finanţelor, în contul executării garanţiilor de stat pentru creditele externe contractate pentru finalizarea şi punerea în funcţiune a Unităţii 1, se amână până la punerea în funcţiune a Unităţii 2, respectiv până la data de 31 decembrie 2006.
(4) Penalităţile aferente datoriilor precizate la alin. (3) se anulează.
Art. 7. -
Sunt scutite de la plata drepturilor de import bunurile reprezentând importurile de materii prime, materiale, utilaje, instalaţii, echipamente, documentaţii de licenţă, proiecte, necesare pentru realizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii "Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă" - Unitatea 2.
Art. 8. -
Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente, ale Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, sunt scutite de la plata impozitului veniturile obţinute de partenerii contractuali externi, persoane juridice şi fizice nerezidente, şi de angajaţii şi contractorii independenţi ai acestora din activităţile desfăşurate de aceştia pentru realizarea obiectivului de investiţii "Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă" - Unitatea 2, până la punerea în funcţiune a acesteia.
Art. 9. -
Prin derogare de la prevederile art. 71 şi 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 118/1999 privind achiziţiile publice, se aprobă ca agenţii economici care elaborează documentaţia tehnică de proiectare de bază a sistemelor necesare în vederea funcţionării Unităţii 2 să participe la licitaţiile organizate de Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A. pentru procurarea de echipamente şi materiale necesare în vederea finalizării şi punerii în funcţiune a Unităţii 2, permiţând în acest fel o largă competiţie internaţională.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 10. -
Se aprobă ca Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A. să valorifice, în condiţiile legii, echipamentele şi materialele achiziţionate în baza Studiului tehnico-economic pentru obiectivul de investiţii "Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă - 5 x 700 MWe", care nu mai întrunesc cerinţele tehnice actuale de calitate şi securitate nucleară, precum şi pe cele care îndeplinesc aceste condiţii, dar nu mai sunt necesare lucrărilor de investiţii la Unitatea 2 - CNE Cernavodă.
PRIM-MINISTRU | |
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU |
Contrasemnează: | |
Ministrul industriei şi comerţului, | |
Radu Berceanu | |
Ministrul finanţelor, | |
Decebal Traian Remeş |
Bucureşti, 31 august 2000.
Nr. 126.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.