Revista Romana de Executare Silita (Universul Juridic) nr. 4/2016
4. Executarea silită a obligaţiilor cu caracter succesiv. Cuantumul cheltuielilor de executare. Onorariul executorului judecătoresc şi al avocatului. Calitatea procesuală a executorului judecătoresc
de Ioan Gârbuleţ
19 decembrie 2016În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Codul de procedură civilă:art. 662 alin. (1) - (4), art. 645 alin. (1), art. 669 alin. (4) Legea nr. 188/2000: art. 39 alin. (1) lit. a)Codul de procedură fiscală:art. 125 şi art. 137 alin. (1) lit. a)
Faptul că obligaţia are un caracter succesiv nu împiedică partea să solicite executarea silită pentru partea scadentă. Astfel, pensia de întreţinere fiind o obligaţie lunară, pentru fiecare lună trecută, pensia datorată şi neplătită constituie o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Atât timp cât cuantumul lunar al acesteia este stabilit printr-o hotărâre judecătorească, pensia lunară datorată este neîndoielnică, nefiind necesar un alt titlu executoriu.
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
La stabilirea cuantumului cheltuielilor de executare, în privinţa onorariului avocaţial, se are în vedere munca depusă de avocat, respectiv cererea de executare silită şi înscrisurile în probaţiune, dar şi cuantumul debitului de executat. În raport de aceste criterii, suma de 700 lei reprezentând onorariu avocaţial corespunde cerinţelor de proporţionalitate şi efectivitate a muncii depuse.
Dacă onorariul executorului judecătoresc nu depăşeşte plafonul maxim de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite, plus TVA, acesta este stabilit în mod legal, fiind justificat de activitatea privind analiza cererii de executare silită, cererea de încuviinţare a executării silite, dar, în special, de activitatea ce presupune desfăşurarea tuturor actelor necesare pentru executarea silită prin toate modalităţile de executare, mobiliară şi imobiliară, deja începute în cadrul dosarului execuţional, toate de natură a justifica munca depusă şi ce urmează a fi depusă pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei.
TVA nu este inclusă de legiuitor în onorariul maximal prevăzut în Ordinului ministrului justiţiei privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, deoarece în actele normative care reglementează această materie nu există nicio referire în acest sens, motiv pentru care nu se poate adăuga la lege. Or, nefiind inclusă TVA, executorul judecătoresc în mod legal a adăugat la onorariul maximal şi această taxă, datorată conform art. 125 şi art. 137 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, fiind vorba de o obligaţie fiscală, ce trebuie suportată de creditor, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, dar care se recuperează de la debitor în temeiul art. 669 alin. (2) C. proc. civ.
Executorul judecătoresc are calitate procesuală doar în cazurile în care Legea prevede expres acest lucru, în rest au calitate procesuală doar părţile din raportul juridic ce vizează titlul executoriu sau terţii popriţi.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, decizia civilă nr. 505 din 19 mai 2015 (speţă trimisă, în rezumat, de inspector judiciar dr. Ioan Gârbuleţ)
Prin sentinţa civilă nr. 2332 din 3 martie 2015 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorul I.H.L. în contradictoriu cu intimata I.R.P. şi s-a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată, rezervându-şi dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 14 iulie 2014, intimata a solicitat executarea silită a sumei de 27.888 lei reprezentând contravaloarea pensiei de întreţinere lunară restantă în temeiul titlului executoriu - sentinţa civilă nr. 20094 din 16 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 11184/211/2011, prin care contestatorul-debitor a fost obligat la plata pensiei lunare în favoarea celor doi copii ai săi, în valoare de 1.743 lei, începând cu luna decembrie 2011 şi până la majoratul lor.
În cererea de executare silită, intimata a indicat drept perioadă restantă 13 luni aferente anilor 2011-2013, respectiv suma de 22.659 lei, şi încă 3 luni în cursul anului 2014, anexând totodată extrasele de cont aferente perioadei 31 decembrie 2011-31 decembrie 2013.
În baza acestei cereri, a fost deschis dosarul execuţional nr. 698/2014 al SCPEJ A.D. şi O.A., iar prin încheierea civilă nr. 8071 din 22 iulie 2014 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a încuviinţat executare silită a contestatorului în baza titlului executoriu - sentinţa civilă nr. 20094 din 16 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca pentru suma de 27.888 lei reprezentând contravaloarea pensiei de întreţinere lunară restantă şi a sumei de 700 lei cu titlu de onorariu avocaţial aferente executării silite.
Prin încheierea nr. 1 din 30 iulie 2014 emisă în dosarul execuţional nr. 698/2014 al SCPEJ A.D. şi O.A., s-a stabilit suma de 4.326,61 lei cu titlu de cheltuieli de executare, din care suma de 700 lei cu titlu de onorariu avocaţial aferent executării silite şi suma de 3.458,11 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc.
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
..........
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.