Moştenirea legală | Codul Civil
Parte integrantă din Lege 287/2009
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Despre moştenire şi liberalităţi -
TITLUL II
Moştenirea legală
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Art. 963. -
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) Moştenirea se cuvine, în ordinea şi după regulile stabilite în prezentul titlu, soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor acestuia, după caz.
(2) Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.
(3) În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.
Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii
Art. 964. -
(1) Rudele defunctului vin la moştenire în următoarea ordine:
a) clasa întâi: descendenţii;
b) clasa a doua: ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi;
c) clasa a treia: ascendenţii ordinari;
d) clasa a patra: colateralii ordinari.
(2) Dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni.
(3) Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moştenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepţia cazurilor pentru care legea dispune altfel.
(4) Între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal, dacă legea nu prevede altfel.
CAPITOLUL II Reprezentarea succesorală
Art. 965. -
Prin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii.
Art. 966. -
(1) Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor defunctului.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) În limitele prevăzute la alin. (1) şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 967, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de acelaşi grad ori de grade diferite în raport cu defunctul.
Art. 967. -
(1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii.
(2) Pentru a veni prin reprezentare succesorală la moştenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale pentru a-l moşteni pe acesta.
(3) Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el.
Efectul general al reprezentării succesorale
Art. 968. -
(1) În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moştenirea se împarte pe tulpină.
(2) Prin tulpină se înţelege:
- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau este reprezentat la moştenire;
- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea sau este reprezentat la moştenire.
(3) Dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi grad din aceeaşi ramură împărţindu-se între ei în mod egal.
Efectul particular al reprezentării succesorale
Art. 969. -
(1) Copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.
(2) Raportul se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în secţiunea a 2-a a cap. IV din titlul IV al prezentei cărţi.
CAPITOLUL III Moştenitorii legali
SECŢIUNEA 1 Soţul supravieţuitor
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 970. -
Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat dacă, la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de divorţ definitivă.
Vocaţia la moştenire a soţului supravieţuitor
Art. 971. -
(1) Soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali.
(2) În absenţa persoanelor prevăzute la alin. (1) sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moştenire, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.
Cota succesorală a soţului supravieţuitor
Art. 972. -
(1) Cota soţului supravieţuitor este de:
a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;
b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.
(2) Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.
(3) Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situaţia unui soţ supravieţuitor, cota stabilită potrivit alin. (1) şi (2) se împarte în mod egal între acestea.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor
Art. 973. -
(1) Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii.
(2) Dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.
(3) Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(4) Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.
(5) Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat prin prezentul articol se soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu.
Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor
Art. 974. -
Când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor moşteneşte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.
SECŢIUNEA a 2-a Descendenţii defunctului
Dreptul de moştenire al descendenţilor
Art. 975. -
(1) Descendenţii sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit.
(2) Descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire în ordinea proximităţii gradului de rudenie. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) În concurs cu soţul supravieţuitor, descendenţii defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moştenire.
(4) Moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală.
SECŢIUNEA a 3-a
Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi
Vocaţia la moştenire a ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi
Art. 976. -
(1) Ascendenţii privilegiaţi sunt tatăl şi mama defunctului.
(2) Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.
(3) Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi vin la moştenire dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dispoziţiile art. 963 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 977. -
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1) Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de două treimi din moştenire.
(2) Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de o jumătate din moştenire.
Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi
Art. 978. -
Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în funcţie de numărul ascendenţilor privilegiaţi care vin la moştenire, după cum urmează:
a) în cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;
b) în cazul în care la moştenire vin 2 părinţi, aceştia vor culege împreună o jumătate, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.
Absenţa ascendenţilor privilegiaţi sau a colateralilor privilegiaţi
Art. 979. -
(1) În cazul în care colateralii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni, ascendenţii privilegiaţi vor culege moştenirea sau partea din moştenire cuvenită clasei a doua.
(2) În cazul în care ascendenţii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni, colateralii privilegiaţi vor culege moştenirea sau partea din moştenire cuvenită clasei a doua.
Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi
Art. 980. -
Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi se împarte între aceştia în mod egal.
Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi
Art. 981. -
(1) Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în mod egal.
(2) În cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire prin reprezentare succesorală, moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine se împarte între ei pe tulpină.
(3) În cazul în care colateralii privilegiaţi sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite, moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine se împarte, în mod egal, între linia maternă şi cea paternă. În cadrul fiecărei linii, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1) şi (2).
(4) În ipoteza prevăzută la alin. (3), colateralii privilegiaţi care sunt rude cu defunctul pe ambele linii vor culege, pe fiecare dintre acestea, partea din moştenire ce li se cuvine.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
SECŢIUNEA a 4-a
Ascendenţii ordinari
Dreptul de moştenire al ascendenţilor ordinari
Art. 982. -
(1) Ascendenţii ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu excepţia părinţilor acestuia.
(2) Ascendenţii ordinari vin la moştenire dacă descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) Ascendenţii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.
(4) În concurs cu soţul supravieţuitor, ascendenţii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moştenire.
(5) Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor ordinari de acelaşi grad se împarte între aceştia în mod egal.
SECŢIUNEA a 5-a Colateralii ordinari
Dreptul de moştenire al colateralilor ordinari
Art. 983. -
(1) Colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepţia colateralilor privilegiaţi.
(2) Colateralii ordinari vin la moştenire dacă descendenţii, ascendenţii privilegiaţi, colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni. Dispoziţiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) Colateralii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.
(4) În concurs cu soţul supravieţuitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din moştenire.
(5) Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită colateralilor ordinari de acelaşi grad se împarte între aceştia în mod egal.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă. Volumul II - art. 953-1.395
Noul Cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Vol. I, Ediţia a II-a
Codul civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă. Volumul II - art. 953-1.395
Noul Cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Vol. I, Ediţia a II-a
Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile Conform Noului Cod civil, ediţia 1
Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediţia 4
Călăuza juristului. Cereri şi actiuni în justiţie, ediţia online martie 2016
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2